Gândul

În veacul luminii și umbrelor grele,

Mihai, în suflet, luminezi mereu,

Eminescu, cântăreț al nopții ele,

Cu stele de gânduri în minte și zeu.

Cu ochi de azur, înțelepciune stinsă,

Privirea ta străbate veacuri de timp,

Poezia ta, ca o floare sfințită,

În inimi, cu dulce-amărui șoptind.

Cu versuri pline de pasiune și vise,

Ai pictat cerul cu farmec sublim,

 Iar luna, în visuri, pe tine te cheamă,

Să dansezi cu stele, în jocul lor prim.

Pe câmpii de gânduri, cu pași de mister,

Ai rătăcit, poetul înălțat,

Prin lumea cuvintelor, ca un călător,

Cu inima fragilă, dar nespus de sfânt.

Iubirea ta, Mihai, luminează cerul,

Ca un far în noapte, strălucind cald,

Cu versuri etern îmbrățișând pământul,

Azi, în veacul nostru, și-n veci viitorul să-l vadă.

Cu glas de inger, în cântul de stele,

Eminescu, rămâi veșnic nemuritor,

Prin cuvinte sfinte și zbor de priviri,

Ca un vis binecuvântat, veșnic poet adorat.

Ne-am lipit de pământ, cu trupuri grele,

Uitând de zbor, uitând de stele,

Privirea jos, spre lut murdar,

Am dat uitării Cerul clar.

Cu mâini întinse doar spre tină,

Am strâns comori ce se termină,

Iar sufletul, tăcut și plâns,

Și-a pierdut dorul ce l-a strâns.

Ne cheamă Cerul, blând, ușor,

Să ne ridicăm din lutul lor,

Dar pașii noștri sunt prea grei,

Și-am rătăcit pe alte căi.

Hai, ridicăm privirea-n sus,

Acolo-i drumul ce-i de-ajuns,

Pământul trece, norii pier,

Dar veșnic stă deschis un Cer.

Și din puținul meu,ți-am dat și ție.
Și din surâsul meu ,pe tot la-m dat.
Am împărțit cu drag și bucurie
Speranțe dulci din suflet sfărâmat.

Căci, am crezut că bunătate-ai dreaptă
Și am crezut că peste tot e așa ...
Făr a clipi și cu privirea oarbă
Să-ți pui nădejdea-n oamenii ,din fața ta

Am mai crezut că tot iubind din suflet,
Forțezi furtuna să se risipească
Si că în suflet negru ,poți sădi lumina
În el s-aduci mici raze de speranță

Cine a creat cuvântul bunătate?
Și cine a-șters de mult cu el pe jos?
Ce om nebun să fi ? Câte păcate ?
Sa-l vinzi lu necuratu fără rost !

Retrospectiv ,acum, privind la tot
Încerc să înțeleg natura umană.
Sa-ți vinzi la diavol suflet fără rost?
Ce să primești pe el? Iluzii ce se sfarmă!

Poate că doar așa-i natura umană.
Să le-nțelegi pe toate-i de prisos
Și diavolul e tot cu chip de înger
Și el a decăzut din cer împărătesc.

Nu-ți ascund că-mi reprezint viața ca pe un joc de Scrabble,
femeia ca pe o linie în acest joc de alungat gândurile tulburi
norii umbroși ai tristeții
cred că fericirea se ascunde în lucrurile mici
mocnește-n atomii minusculi,
nevăzuți,
așteptând doar o răsuflare celestă
nu-ți mai zic că mai toate femeile se omoară după Scrabble,
dacă n-ai văzut o pasăre colibri dând din aripi
n-ai cum să înțelegi,
Larrousse e prea mic pentru câtă nevoie avem de cuvinte,
fiecare punct câștigat e cât un Waterloo,
cât un Picasso veritabil,
Les Demoiselles D`Avignon erau jucătoare de Scrabble,
la fel Galileo Galilei,
Giordano Bruno,
Hristos…
pietrele din Stonehenge,
giganții din In***cenzure*** Paștelui,
sunt urme ale unui joc de Scrabble intergalactic,
însuși Dumnezeu iubește jocul de Scrabble
ca să știi...

Unde sunt, ce se întâmplă cu mine,

Mă salută, vino la mine,

Nu mai pot să trag,

Durerea mă ucide, ochii plini de sânge.

Drumul meu, găsește-mă, sunt în închisoare,

Cețea mă înconjoară, inima nu mai rezistă,

Ace în tot corpul meu,

Sângele curge, spre libertatea mea.

Floarea și-a oprit stelele în fața norocului,

Viața gri m-a ajuns,

Deschide-mi ochii, plâng,

Valea stejarului negru m-a găsit.

Fundătura din mine e închisă, găsește cheia,

Eliberează-mă de mine însămi, dă-mi libertatea simțurilor.

Cuțitele mă taie, prin venele ascuțite,

Am căzut, disperarea mă omoară,

Minciuni și ură mă înconjoară, unde e realitatea?

Când noaptea, când ziua, spune-mi,

Sunt eu în vis? Trezește-mă, nu mai pot,

Încercările cu săbiile dinăuntrul meu,

Trezirea, dă-mi viață din nou.

Te lupți, trebuie să lupți,

Împrează și sufletul va fi liber.

Copilăria ucisă în copil,

Capitolul nou al cărților îngăduite,

Mângâierea puterilor întunecate.

Mamă, trezește-mă, sunt în întuneric,

Drumul îmi arată calea,

Astralul a capturat cuvintele mele,

Ca soarele, razele nocturne,

Copilul plânge, plânge,

Durerea mamei, simțurile în întuneric,

Natura cuvintelor acestea,

Universul gândurilor mele,

Trezește-mi copilăria,

Copilul în brațele mamei,

Sunt aici, găsește-mă,

Prăpastia e plină de cuvinte și durere,

Ruptura, ieși la lumină,

Sunt aici, floarea albă a culorilor,

Partea nouă a vieții

În miez de noapte, cerul e mut,

Stelele parcă de vise-au căzut.

Raul veghează sub umbrele reci,

Căutând un răgaz prin gânduri prea seci.

Pe geam se strecoară lumini de argint,

Dar somnul lipsește, pierdut în alint.

Pleoapele grele refuză să cadă,

Iar liniștea-i cântec, o dulce baladă.

Ce vise ascunde acest infinit?

Ce taină mă cheamă spre-un drum nesfârșit?

Raul se zbate, prizonier în chemări,

În noaptea ce pare fără hotare mari.

Cuvintele curg, dar răspuns nu găsesc,

Doar dorul de pace în suflet lucesc.

Pe marginea timpului, stă nemișcat,

Prinzând între gânduri un vis ce-a plecat.

Dar poate că noaptea nu vrea să-l adoarmă,

Ci doar să-i arate că mintea nu-i armă.

Raul zâmbește, sub cerul tăcut,

Și-ncepe să scrie un vers nevăzut.

Căci chiar și-n insomnii, există lumină,

O rază ce vine din suflet, divină.

Raul, veghetorul, prin noapte pătrunde,

Și-n taina durerii, povești profunde.

Scumpă copilărie 

Dragă, argintie,

Mereu cu bucurie

 În cămașa aurie.

Pe dealuri alergând,

Floricele culegând, 

Coronițe împletind 

 Și pe cap purtând...

O copilărie fericită, 

E viață împlinită!

Fără mamă, tată, 

E viață zbuciumată!

Copilăria-i o povață, 

Ce mă-ndrumă-n viață!

Cu bujori în obrăjori,

Cu lacrimi în ochișori. 

Copilăria e ca o floricică 

Ce-nflorăste ca o mămică,

Dulce, dragă și duioasă 

Ca bunica de frumoasă!

Copilăria-i prețioasă, 

De Dumnezeu aleasă!

Cu bomboane, ciocolată, 

Cu o mamă și un tată.

Ce scurtă-i copilăria!

Plecând cu bucuria!

Ce-n suflet o aveam,

Cu drag o purtam...

Copilăria-i lucru de sfânt 

Ce-l găsești doar pe Pământ!

Pe ploaie alergând,

De tristețe plângând...

Totuși florile copilăriei

Sunt amintirile veseliei,

Simțindu-le odinioară,

Ca fiind ultima oară. 

La tăticu alergam,

El în brațe mă lua,

Pe obraji mă săruta -

Ce copilărie dulce aveam!!!

16.10.2019

Zări senine,

Un cer albastru, 

Alungă orice dezastru.

Cu valuri fine,

Spre țărm vine,

Marea cea albastră.

Pășind, ușor și 'ncet,

În câmpul secret, 

Albastru, discret.

În câmpul minunat,

Florile m-au încântat,

Cu parfumul fermecat.

O pasăre, de aur ca-n azură

Pe la geam sta și văzură 

Măiestria din lectură.

Soarele tot strălucea,

Iar căldura ne-ntrecea,

Gheață-n cub ne aducea.

Cu floricele viorele,

Sau și albăstrele,

Trecem peste rele.

Lipsite de dezastre,

Peșterile albastre,

Sclipesc ca niște astre.

Iar ochii albastrui,

I-atrag pe cei căprui,

Spune dumnealui.

08.05.24

Dimineața a venit

Și soarele a răsărit,

Cu penița desenată

Iarba este-nrourată.

De gânduri m-am agățat

Privind cerul înnorat...

Păsările cântau,

Mereu se tentatu...

La ce sa mai gândesc 

Cât norii urmăresc?

Timpul trece-n fulgerul

Ce-l oprește flangerul...

Dar, n-o face mereu,

O secundă-n clișeu,

Apoi pornit din nou rapid

Se pierde ca lumina-n vid...

...

25.07.2021

Baștina e un loc sacru

Creat făr' de masacru,

De ai noștri străbuni 

Muncind in rugăciuni.

O țară cu păsări, flori

Și cu adânci fiori,

C-un soare strucind

Și cu oameni zâmbind. 

Oameni muncitori 

Cu multă bunătate,

Lucrând în sudori

Cu pace și dreptate.

31.08.2021

O nouă zi-n prag a sosit,

Doar, c-un pic mai diferit:

Azi e zi de sărbătoare

Ce să-ti mai urez eu oare?

Ah da, stai așa!

Cred c-am auzit ceva...

Mi-a șoptit o rândunea

C-astazi e și ziua ta!

Dar, cum sa petreci așa sărbătoare

Fără o felicitare,

Care sa-ti exprime clar,

Prin versuri, literar:

Că mereu, ai ceva special,

Acel ceva fiind esențial,

Tot binele din lume

Fiindu-ți rostit în propriul nume.

Ca s-ajungi tu mai departe,

Trebuie s-ai sănătate!

Ca sa fii tu fericit,

Treb' sa fii și împlinit!

Veselia să-ți apară,

Negativul săți dispară!

Mereu sa fii apreciat,

C-asta, chiar ai meritat!

Infinitul de dorințe,

Împlinit doar cu tandrețe,

Să-și găsească împlinirea 

În rând cu toată fericirea!

Orice nu s-ar întâmpla 

Nicidecum nu renunța,

Orice-ar fi, vei reuși,

Totul ți se va primi!

Timpul merge înainte, fără a se opri

Dar, tot ceva ți-aș mai sopti:

Eu mereu te voi iubi

Și frumos îți voi zâmbi!

Totul este important,

Ca să fie realizat!

La mulți ani cu sănătate, 

Pace-n suflet și prosperitate!

11.06.24

Lumea asta e imensă,

Dar văzut, e doar un colț.

Fiind mereu cât mai intensă

De prin umbra cea din bolț'.

Să fie ea cât mai lungă

Pentru fiecare-n parte,

Fericirea multă-n pungă

Ea, cu drag ne-o tot împarte.

La limită când stai

Cu relaxul la hotare,

Ține cont de tot ce ai

Deja-i o bogăție mare!

Cât soarele-ți zâmbește 

Și luna te ghidează,

Mereu ia și iubește 

Ș-pe restu-i motivează.