Category: Thoughts
All author's poems: Ababii Faina
#Interesant
Date of posting: 17 октября 2024
Added in favorites: 1
Views: 302
Poems in the same category
Prezentul ucis
Încătușat in amintiri
Gândul ucide prezentul.
Trăiești fara-a trai,
Prizonier at zilei de ieri
Răcind pe-al trecutului drum,
Risipești momentul de-acum..
Clipele nu se mai întorc,
Și uitând de azi
Mori înainte de-a muri..
Cu rugăminți ardente
Viața îți spune:trezeste-te!
Iubiri netrăite te-astepta,
Dimineți strălucitoare,
Îmbrățișări,visuri fervente.
Nu-ți reteza aripile,
Ucigând ceea ce poți fi..
Despovărări
zilnic dăm la o parte fapte de viață consumate
cel mai adesea prozaice
de la preparatul cafelei la nu știu ce întâlnire de afaceri
sau dragoste
într-o logică ancenstrală a supraviețuirii
înghițim totul
.
apoi aruncăm resturile
(întotdeauna rămân resturi și vase murdare!)
la coșul de gunoi al memoriei
.
douăzeci și patru de ore pe zi
.
dimineața o mașină a Salubrității ridică gunoaiele zilei
din containerele gândului
aranjate după un cod subliminal al culorilor
galbenul
de exemplu
sugerează locul în care trebuie să arunci gunoiul menajer al ideilor
verdele
pe cel al speranțelor în putrefacție
albastru
indică locul eșecurilor
iar roșul
(cel mai vizibil!)
pe cel al amintirilor
.
ptiu!
se strâmbă sufletul
dând ocol inimii
.
ce urâte mirosuri răzbat dinspre sinistrele crematorii ale mințiii…
Întrebări ciudate
De ce Pasărea poate să zboare?
De ce nu eu chiar dacă na-m aripi?
De ce profesorii nu mă cred scriitoare?
Chiar dacă am abilitatea să compun poezii ?
De ce creația mea numai are valoare?
Dacă mi-se pare o operă ideală?
De ce în fiecare zi nu este sărbătoare?
Chiar dacă în fiecare minut se întâmplă ceva?
De ce etapele lumii nu sunt ușoare?
Chiar dacă mi-se pare așa?
De ce orașele nu sunt popoare?
Chiar dacă aș putea spune oricum?
De ce planeta nu-i soare?
Dacă e parcă sunt lucruri la fel?
De cum se mișcă ale mele picioare?
Dacă eu nu le oblig?
De cum pe pământ a apărut câte o floare?
Dacă nu a știut?
De ce apa nu are culoare?
Și de ce nu are răspuns?
De ce bătaia așa de tare doare?
Dacă poți să simți nimic?
Autor: Nicoleta Postovan
Personificări
în spatele oricărei trăiri ratate exist-o speranță
cel puțin una
nu mai e niciun secret pentru nimeni în acest joc
de-a v-ați asunselea
pierzi tramvaiul în drum spre servici
nu moare nimeni
vine altul
te-mpedici în mărăcinii stufoși ai gândului
te ridici în alt gând
prima lecție la cursul primar despre viață
fără profesor
începe mereu cu speranța
Jack și vrejul de fasole a lui Joseph Jacobs
pare o poveste pentru copii
în fapt
aceasta este definiția subliminală a speranței
marioneta tâmpă din teatru de păpuși Țăndărică
statuia vivantă din Cișmigiu
la fel
personificăm totul la modul comic
scaunele lui Eugène Ionesco
în camera goală
rămân de departe singura realitate palpabilă…
Gandurile mele la inceput de an
În prag de an, când vechiul se retrage,
Gânduri ca stele în minte dansează.
Clipele trecute se sting în amintire,
În inima noastră, speranța suspină.
În zori de ianuarie, anul își deschide ușa,
Cu promisiuni noi și visuri frumoase.
În gândurile noastre, se desfășoară povești,
Ca pagini albe ce-ncep să prindă rost.
Privim către viitor cu ochi strălucitori,
Cu dorințe sincere și visuri călăuzitoare.
Regretul se pierde în umbrele trecutului,
Iar optimismul răsare ca un soare adorabil.
Ne gândim la ce-am fost și la ce vom deveni,
La drumul pe care inimile noastre îl vor străbate.
Cu fiecare clipă, oportunități se ivește,
Ca petale de flori ce se desprind din viață.
Fiecare gând aduce cu el speranța,
Și visele noastre sunt aripi către cer.
La început de an, în suflete se aprinde,
Făclia speranței, lumina ce ne va ghida.
Decembrie se retrage, iar ianuarie vine,
Cu promisiuni noi și vise ce strălucesc.
În gândurile noastre, se aștern aripi de visare,
La început de an, viața devine poezie.
Doar poemele - III
Hrănesc cu nepăsare
scurgeri de vreme
din jugulara timpului,
mă rog
Omului de Neanderthal,
valsuri nocturne
ameţesc viitorul
cu nemurirea,
ascult tic-tacul
ce pompează viaţă
în venele de fibră,
departe de mine,
mintea nechează
limbi neînţelese.
Doar poemele
cuvintelor ritmate,
pătrunse de friguri,
bântuite de himere,
văduvite citirii
aspiră la nemurire
în cartea de ceară
a doamnei Tussauds.
Ele, poemele,
mucegai al cuvintelor,
ascultă zbaterea
versurilor nenăscute.
Prezentul ucis
Încătușat in amintiri
Gândul ucide prezentul.
Trăiești fara-a trai,
Prizonier at zilei de ieri
Răcind pe-al trecutului drum,
Risipești momentul de-acum..
Clipele nu se mai întorc,
Și uitând de azi
Mori înainte de-a muri..
Cu rugăminți ardente
Viața îți spune:trezeste-te!
Iubiri netrăite te-astepta,
Dimineți strălucitoare,
Îmbrățișări,visuri fervente.
Nu-ți reteza aripile,
Ucigând ceea ce poți fi..
Despovărări
zilnic dăm la o parte fapte de viață consumate
cel mai adesea prozaice
de la preparatul cafelei la nu știu ce întâlnire de afaceri
sau dragoste
într-o logică ancenstrală a supraviețuirii
înghițim totul
.
apoi aruncăm resturile
(întotdeauna rămân resturi și vase murdare!)
la coșul de gunoi al memoriei
.
douăzeci și patru de ore pe zi
.
dimineața o mașină a Salubrității ridică gunoaiele zilei
din containerele gândului
aranjate după un cod subliminal al culorilor
galbenul
de exemplu
sugerează locul în care trebuie să arunci gunoiul menajer al ideilor
verdele
pe cel al speranțelor în putrefacție
albastru
indică locul eșecurilor
iar roșul
(cel mai vizibil!)
pe cel al amintirilor
.
ptiu!
se strâmbă sufletul
dând ocol inimii
.
ce urâte mirosuri răzbat dinspre sinistrele crematorii ale mințiii…
Întrebări ciudate
De ce Pasărea poate să zboare?
De ce nu eu chiar dacă na-m aripi?
De ce profesorii nu mă cred scriitoare?
Chiar dacă am abilitatea să compun poezii ?
De ce creația mea numai are valoare?
Dacă mi-se pare o operă ideală?
De ce în fiecare zi nu este sărbătoare?
Chiar dacă în fiecare minut se întâmplă ceva?
De ce etapele lumii nu sunt ușoare?
Chiar dacă mi-se pare așa?
De ce orașele nu sunt popoare?
Chiar dacă aș putea spune oricum?
De ce planeta nu-i soare?
Dacă e parcă sunt lucruri la fel?
De cum se mișcă ale mele picioare?
Dacă eu nu le oblig?
De cum pe pământ a apărut câte o floare?
Dacă nu a știut?
De ce apa nu are culoare?
Și de ce nu are răspuns?
De ce bătaia așa de tare doare?
Dacă poți să simți nimic?
Autor: Nicoleta Postovan
Personificări
în spatele oricărei trăiri ratate exist-o speranță
cel puțin una
nu mai e niciun secret pentru nimeni în acest joc
de-a v-ați asunselea
pierzi tramvaiul în drum spre servici
nu moare nimeni
vine altul
te-mpedici în mărăcinii stufoși ai gândului
te ridici în alt gând
prima lecție la cursul primar despre viață
fără profesor
începe mereu cu speranța
Jack și vrejul de fasole a lui Joseph Jacobs
pare o poveste pentru copii
în fapt
aceasta este definiția subliminală a speranței
marioneta tâmpă din teatru de păpuși Țăndărică
statuia vivantă din Cișmigiu
la fel
personificăm totul la modul comic
scaunele lui Eugène Ionesco
în camera goală
rămân de departe singura realitate palpabilă…
Gandurile mele la inceput de an
În prag de an, când vechiul se retrage,
Gânduri ca stele în minte dansează.
Clipele trecute se sting în amintire,
În inima noastră, speranța suspină.
În zori de ianuarie, anul își deschide ușa,
Cu promisiuni noi și visuri frumoase.
În gândurile noastre, se desfășoară povești,
Ca pagini albe ce-ncep să prindă rost.
Privim către viitor cu ochi strălucitori,
Cu dorințe sincere și visuri călăuzitoare.
Regretul se pierde în umbrele trecutului,
Iar optimismul răsare ca un soare adorabil.
Ne gândim la ce-am fost și la ce vom deveni,
La drumul pe care inimile noastre îl vor străbate.
Cu fiecare clipă, oportunități se ivește,
Ca petale de flori ce se desprind din viață.
Fiecare gând aduce cu el speranța,
Și visele noastre sunt aripi către cer.
La început de an, în suflete se aprinde,
Făclia speranței, lumina ce ne va ghida.
Decembrie se retrage, iar ianuarie vine,
Cu promisiuni noi și vise ce strălucesc.
În gândurile noastre, se aștern aripi de visare,
La început de an, viața devine poezie.
Doar poemele - III
Hrănesc cu nepăsare
scurgeri de vreme
din jugulara timpului,
mă rog
Omului de Neanderthal,
valsuri nocturne
ameţesc viitorul
cu nemurirea,
ascult tic-tacul
ce pompează viaţă
în venele de fibră,
departe de mine,
mintea nechează
limbi neînţelese.
Doar poemele
cuvintelor ritmate,
pătrunse de friguri,
bântuite de himere,
văduvite citirii
aspiră la nemurire
în cartea de ceară
a doamnei Tussauds.
Ele, poemele,
mucegai al cuvintelor,
ascultă zbaterea
versurilor nenăscute.
Other poems by the author
Alchimia visului
Zero-i număr potrivit,
Când nulitatea s-a ivit,
La miez de noapte n-a dormit,
Nici cu mine n-a vorbit.
Un, doi, trei și-au pornit,
Dar târziu s-au tot trezit,
Pe cer stelele-au sclipit,
Și luna i-a tot privit.
Patru stele sclipitoare,
Străluceau tot cu splendoare...
Cinci păsări ne-au cântat ,
Ce frumos au răsunat!
Șase-i ora la moment,
Cu timp în rafinament ,
Iar la geam când am privit,
Soarele a răsărit.
Șapte, opt și mai departe,
Nimeni nu poate răzbate.
Timp frumos, dar s-a oprit
Cum și visul s-a sfârșit.
Între lună și-ntre stele,
Stau visele mele,
În dans cosmic ele zboară,
Nicăieri nu mai coboară.
06.05.24
Prima mea învățătoare
Prima mea învățătoare,
Mereu iubitoare,
Mereu duioasă,
Peste tot voioasă.
Prima mea învățătoare,
Cu inima mântuitoare
A lăsat într-o urare
Cunoștințe de valoare.
Un lucru bun, frumos
E util și valoros,
Sufletul ei blând
Nu-l uiți nicicând.
Mereu m-ai îngrijit
Când m-ai răsfățat,
Cât de mult m-ai iubit
Mereu mi-ai arătat.
Tu căldură răspândești
Prin podoabe strămoșești,
Tu ne-nveți a dărui
Și cu drag a ne iubi.
Compusă pe 28.04.2023
M-am îndrăgostit
De-ai s-ajungi
În versuri lungi,
Vreau ca să-ți descriu,
Sentimentul cel mai viu...
S-a ivit în claritate
Și n-a fost el înțeles,
Dar apoi cu puritate
S-a lăsat subînțeles.
Mereu m-am tot gândit
Că-n nimic nu mă implic
Dar oricum mi-ai împărțit
Sentimentul cel lipsit.
Nu știu cum ai reușit
Dar cumva m-ai cucerit
Fiind atât de diferit
Te-ai ales a fi iubit.
În ritm grăbit
Soarele a răsărit
Și frumos a licărit
Peste dealul cel umbrit.
La fel și dragostea
Precum o stea,
Mereu călătorea
În inimioara mea.
13.05.24
Mereu împreună
Timpul oricum prea repede trecea
Chiar dacă se mai oprea
Noi doi, am fost și vom fi
Găsiți în infinitul ce nu se va sfârși.
Tu ești soarele ce mă-ncălzește,
Luna sub care visez,
Timpul ce se mai oprește
Fără să-mi imaginez.
O mie și una de stele din noapte
Îmi comunică prin șoapte
Fiind aprinse pentru a-ți arăta
Calea spre inima mea.
Un simplu fenomen am distins:
Înainte de tine... nimic n-avea sens
Dar, acum, fără ca să mai gândesc
Împreună cu tine, simt ca trăiesc.
Doar evitând vorba lumii,
Urmându-mi vocea inimii,
Spre tine călătoresc
Ca să-ți spun că TE IUBESC!
20.08.24
Stelele
Cerul se-ntunecă,
Stelele-alunecă,
Voios strălucind
Pământul luminând.
Cerul înstelat
Cu privirea furat,
Furia alungând
Bucuria aducând.
În fața mea apare-o stea
Și puternic strălucea,
Din vârful casei se vedea,
Cum falnic mă privea!
O stea mai mare
Lângă Luna sclipitoare,
Strălucea tot cu ardoare
Parc-ar fi o confirmare.
11.06.2021
De ziua ta...
O nouă zi-n prag a sosit,
Doar, c-un pic mai diferit:
Azi e zi de sărbătoare
Ce să-ti mai urez eu oare?
Ah da, stai așa!
Cred c-am auzit ceva...
Mi-a șoptit o rândunea
C-astazi e și ziua ta!
Dar, cum sa petreci așa sărbătoare
Fără o felicitare,
Care sa-ti exprime clar,
Prin versuri, literar:
Că mereu, ai ceva special,
Acel ceva fiind esențial,
Tot binele din lume
Fiindu-ți rostit în propriul nume.
Ca s-ajungi tu mai departe,
Trebuie s-ai sănătate!
Ca sa fii tu fericit,
Treb' sa fii și împlinit!
Veselia să-ți apară,
Negativul săți dispară!
Mereu sa fii apreciat,
C-asta, chiar ai meritat!
Infinitul de dorințe,
Împlinit doar cu tandrețe,
Să-și găsească împlinirea
În rând cu toată fericirea!
Orice nu s-ar întâmpla
Nicidecum nu renunța,
Orice-ar fi, vei reuși,
Totul ți se va primi!
Timpul merge înainte, fără a se opri
Dar, tot ceva ți-aș mai sopti:
Eu mereu te voi iubi
Și frumos îți voi zâmbi!
Totul este important,
Ca să fie realizat!
La mulți ani cu sănătate,
Pace-n suflet și prosperitate!
11.06.24
Alchimia visului
Zero-i număr potrivit,
Când nulitatea s-a ivit,
La miez de noapte n-a dormit,
Nici cu mine n-a vorbit.
Un, doi, trei și-au pornit,
Dar târziu s-au tot trezit,
Pe cer stelele-au sclipit,
Și luna i-a tot privit.
Patru stele sclipitoare,
Străluceau tot cu splendoare...
Cinci păsări ne-au cântat ,
Ce frumos au răsunat!
Șase-i ora la moment,
Cu timp în rafinament ,
Iar la geam când am privit,
Soarele a răsărit.
Șapte, opt și mai departe,
Nimeni nu poate răzbate.
Timp frumos, dar s-a oprit
Cum și visul s-a sfârșit.
Între lună și-ntre stele,
Stau visele mele,
În dans cosmic ele zboară,
Nicăieri nu mai coboară.
06.05.24
Prima mea învățătoare
Prima mea învățătoare,
Mereu iubitoare,
Mereu duioasă,
Peste tot voioasă.
Prima mea învățătoare,
Cu inima mântuitoare
A lăsat într-o urare
Cunoștințe de valoare.
Un lucru bun, frumos
E util și valoros,
Sufletul ei blând
Nu-l uiți nicicând.
Mereu m-ai îngrijit
Când m-ai răsfățat,
Cât de mult m-ai iubit
Mereu mi-ai arătat.
Tu căldură răspândești
Prin podoabe strămoșești,
Tu ne-nveți a dărui
Și cu drag a ne iubi.
Compusă pe 28.04.2023
M-am îndrăgostit
De-ai s-ajungi
În versuri lungi,
Vreau ca să-ți descriu,
Sentimentul cel mai viu...
S-a ivit în claritate
Și n-a fost el înțeles,
Dar apoi cu puritate
S-a lăsat subînțeles.
Mereu m-am tot gândit
Că-n nimic nu mă implic
Dar oricum mi-ai împărțit
Sentimentul cel lipsit.
Nu știu cum ai reușit
Dar cumva m-ai cucerit
Fiind atât de diferit
Te-ai ales a fi iubit.
În ritm grăbit
Soarele a răsărit
Și frumos a licărit
Peste dealul cel umbrit.
La fel și dragostea
Precum o stea,
Mereu călătorea
În inimioara mea.
13.05.24
Mereu împreună
Timpul oricum prea repede trecea
Chiar dacă se mai oprea
Noi doi, am fost și vom fi
Găsiți în infinitul ce nu se va sfârși.
Tu ești soarele ce mă-ncălzește,
Luna sub care visez,
Timpul ce se mai oprește
Fără să-mi imaginez.
O mie și una de stele din noapte
Îmi comunică prin șoapte
Fiind aprinse pentru a-ți arăta
Calea spre inima mea.
Un simplu fenomen am distins:
Înainte de tine... nimic n-avea sens
Dar, acum, fără ca să mai gândesc
Împreună cu tine, simt ca trăiesc.
Doar evitând vorba lumii,
Urmându-mi vocea inimii,
Spre tine călătoresc
Ca să-ți spun că TE IUBESC!
20.08.24
Stelele
Cerul se-ntunecă,
Stelele-alunecă,
Voios strălucind
Pământul luminând.
Cerul înstelat
Cu privirea furat,
Furia alungând
Bucuria aducând.
În fața mea apare-o stea
Și puternic strălucea,
Din vârful casei se vedea,
Cum falnic mă privea!
O stea mai mare
Lângă Luna sclipitoare,
Strălucea tot cu ardoare
Parc-ar fi o confirmare.
11.06.2021
De ziua ta...
O nouă zi-n prag a sosit,
Doar, c-un pic mai diferit:
Azi e zi de sărbătoare
Ce să-ti mai urez eu oare?
Ah da, stai așa!
Cred c-am auzit ceva...
Mi-a șoptit o rândunea
C-astazi e și ziua ta!
Dar, cum sa petreci așa sărbătoare
Fără o felicitare,
Care sa-ti exprime clar,
Prin versuri, literar:
Că mereu, ai ceva special,
Acel ceva fiind esențial,
Tot binele din lume
Fiindu-ți rostit în propriul nume.
Ca s-ajungi tu mai departe,
Trebuie s-ai sănătate!
Ca sa fii tu fericit,
Treb' sa fii și împlinit!
Veselia să-ți apară,
Negativul săți dispară!
Mereu sa fii apreciat,
C-asta, chiar ai meritat!
Infinitul de dorințe,
Împlinit doar cu tandrețe,
Să-și găsească împlinirea
În rând cu toată fericirea!
Orice nu s-ar întâmpla
Nicidecum nu renunța,
Orice-ar fi, vei reuși,
Totul ți se va primi!
Timpul merge înainte, fără a se opri
Dar, tot ceva ți-aș mai sopti:
Eu mereu te voi iubi
Și frumos îți voi zâmbi!
Totul este important,
Ca să fie realizat!
La mulți ani cu sănătate,
Pace-n suflet și prosperitate!
11.06.24