rece

Te caut în fiorul vântului de toamnă,

În frunza amorțită, căzută la pământ

Ești pasărea ce poartă pe aripi alinarea

Și visul de iubire, în sfântul jurământ.

Ești dragostea și ura, unui destin în stele,

Magia unei oaze în tainicul deșert

Atât ești de aproape, atât ești lângă mine,

În agonia nopții,

Mi-e frică să te pierd.

Ce rece-i depărtarea, ce viscol a stârnit,

Cand tu nu ești cu mine,

Te am numai în gând,

Ți-am construit o sferă, de aur și de vis.

Și am închis-o în suflet,

Să nu te pierd, nicicând.

Viorica E.

Am un vis lucid .

Care l-aș numi stupid .

Totuș mai de mult .

Mil doream atăt de mult .

Eu pe tine te așteptam.

Căci atăt de mult mi te doream .

Că ai plecat de la mine .

Nu acceptam .

Că mai lăsat , și ai plecat .

Cănd împrejur totul era secat .

Un vis lucid a rămas .

Iar eu de la el m-am retras .

Cu tine pot să cresc mereu

În infinita dragoste ce-i Dumnezeu!

Căci ți-am mai zis așa ceva

Și nu-i minciună când se spune

Căci zâmbetul iubirii din Cer ne vine,

De la Hristos Fiul lui Dumnezeu!

Nu ești tu îngerul iubirii mele,

Ce-ai fost trimisă mesager?

Nu tu ești însăși libertatea,

Ori mai degrabă zeitatea,

Iubirilor ce stau prin tine Strânse ca-ntr-un buchet de trandafiri?

Eu știu că tu ești floarea vieții mele,

Pe tine te iubesc acum,

Fără oprire dar și-n veșnicie

Visând cu ochi deschiși ca de nebun,

Și te iubesc pe zi ce trece,

Mai mult iar forma are magic conținut,

Nemaiputând concepe viața fără tine

Căci pot să cresc mereu

În infinita dragoste ce-i Dumnezeu!

(15 feb 2024 Vasilica dragostea mea)

Acum plecare mea-i definitivă,

Iar tu vei fi mai liberă în toate,

Iar eu voi fi acea locomotivă.

Ce cară grijile comune-n spate.

Vagoanele sunt lungi și grele,

Cu greu se mișcă roțile pe șină,

Iar pentru toate lucrurile rele,

Doar șeful gării e mereu de vină.

Și te-am iubit cu patimă și grijă,

Ai fost regina mea ascunsă-n turn,

Te port în inimă ce pe o schijă.

Dar trenul nu îl mai întorc din drum.

Mai sunt prin gări și triste accidente,

Iar eu, ca un marfar îmi văd de drum,

Din când în când vagoane confidente,

În flăcări izbucnesc, sfârșind în scrum.

Privesc în jur iar totul e arid și rece,

Într-unul din vagoane plânge mama,

Și nimeni nu salută trenul care trece,

Deși, încontinuu prin gară sun alarma.

Mi-e dor de tine, și te zăresc pe șine,

Ca un semnal de stop ori bariera pusă,

Iar trag semnalul, și șuieră din mine,

Un suflet neînțeles și-o inimă răpusă.

Ți-aud și vocea dulce cum suspină,

Vicleană-mi sună-n cap ca un refren,

Adio, îți spun, și te absolv de vină,

Căci voi sfârși sub roțile de tren...

^{Într-o scurtă perioadă de timp, Ze trece de la fiind optimist
Având idealuri mari și zile pline de bucurie
La un nihilist convins, întrebându-se ”De ce exist?”
Neputându-și explica șocanta anomalie.}

^{Totul era legat de Lebe, o personalitate ilustră
Ce aparent îi aducea lui Ze o interioară eufórie
Însă ce a dus la o dependență sinistră
Provocându-i cicatrici în a sa memorie.}

^{Lebe se schimbase, motivele acesteia încă nu sunt cunoscute
Dar lipsa ei îl provoacă pe Ze să îndure o imensă jale.
Aducându-și aminte de lucrurile făcute și momentele plăcute
Ze rămâne singur, plângând în interior, cu toate camerele inimii goale.}

^{Ze așadar, conștient de inevitabila evoluție,
Caută refugiu și începe să mediteze.
Dar propria lui conștiință nu îi oferă nici o soluție
Ci îi afișează crudul adevăr; Ze începe să ofteze.}

^{Aceste ofturi și suferințe încet se adună
Ze, cu morala la pământ, cugetă spre Lebe
Își aduce aminte de momentele în care stăteau împreună
Suferind, personajul nostru de durere fierbe.}

-steinkampf

Știm că există Dumnezeu, și-atunci există suflet

Ni-l dă o viață să-l purtăm, păzind să nu-l răpunem

Dar ce te faci de-ai să iubești și-a răsărit din suflet

Nu poți din tine să-l gonești, cu reguli nu-l supunem

Nu cred să fie adevăr mai pur decât iubirea

Un sentiment fără cusur, o rază de lumină

Uni-o privesc nedumeriți, se-ascund de ea, se-nchină

Dezechilibru o numesc, se-nchid într-o rutină

Nu-l va primi oricine-n gând, doar suflete-ncercate

Vor ști cum să-l aline blând topind tristețea-n brațe

Gândiți la cei de lângă voi, nu mai priviți departe

Iubirea crește-n suflet sfânt, țineți-o strâns aproape

tata, atitia oameni imposibili am vazut -

aveau in miini arme, de parca pentru asta au fost crescuti.

tata, animalele cele mai de temut,

se pare ca tot de oameni ca noi sint nascuti.

tata, mereu incerci sa ma protejezi pe mine

de cenzura, barbati rai, companii fara minte.

ma bucura faptul, ca nu ma cunosti prea bine -

tata, eu stiu atitea cuvinte.

tata, prin plaminii mei atita fum a trecut,

urechile mele au auzit atitea secrete.

tata, de cite ori am trecut

pe linga dulapurile tale cu asurzitoare schelete. 

tata, eu stiu sa ies din asa neplaceri,

in care ceilalti sint pina-n git, mai sus nu se ridica.

tata, eu sint singura atitea nopti, atitea veri.

tu stai in camera de-alaturi, dar, n-auzi nimica.

tata, eu atent imi ascund desenele pe piele,

asa cum ascund toate poeziile de tine.

tata, in realitate gindurile mele

spun, ca tu deloc nu ma cunosti pe mine.

tata, eu nu m-am vindut niciodata,

nu caut profit, n-o sa ma vezi in revista.

tata, eu sunt ceea ce sunt, nu voi deveni alta,

singur ai spus: "miracole nu exista!".

salut! iti scriu iarasi pe internet, nu pe papir.

totu-i ok, doar c-am racit de la-atita rau, de la ura, 

dar mama mi-a spus: «respira - si eu respir -

deaspura unui cartof fierbinte, larg deschizind gura.»

stiu, prostii. acum nu mai trece asa angina,

nu se trateaza raceala, bronsita, nimic din ce doare,

dar mama mi-a spus: «arunca acum aspirina,

ea nu este buna. si sufletul clateste-l cu soda si sare.

paraseste-i pe cei, de care ades esti uitata,

pe cei, ce-nafara de suferinta nu-ti mai pot da nimic.

sa nu-ti fie teama, ca o sa il pierzi vreodata.»

P.S. gitul deja a trecut, pe mama nu o mai contrazic.

sa dau ceasu-nainte c-o ora miine iar voi fi nevoita
si din nou intre noi va fi diferenta de zece mii km si-o ora,
iar privirea ta calda, patrunzatoare si de mine iubita
n-o sa pot s-o imbratisez nici in Adma, Sodoma, Gomorrah.

sinteti minunat, aveti cinste deplina,

fidel, ideal, prieten la greu.

dintre noi doi doar eu sint de vina.

sinteti bun, monstru sint eu.

imi dati soarele, eu sint amatoare de noapte.

rautate ascund sub grimasa.

cu credinta imi dati din suflet o parte.

sinteti bun, iar eu nemiloasa.

eu v-aduc suferinta, asta imi place,

iar iubirea v-o calc in picioare,

si de asta, mai bine, lasati-ma-n pace.

sinteti bun, eu sint o teroare.

Diana a rugat pe Domnul: "da, Doamne, sa fiu sotie.

m-am pocait aseara, constiinta-i ca cloramin,

masina far’ de-acoperis inca-mi mai trebuie mie,

dar sot mai tare-mi trebuie, te rog, da-mi, Doamne! Amin!

eu cred in tine, Doamne, stiu, ca ai multa putere,

stiu, ca din tron din ceruri tu ma auzi si ma vezi,

eu veau barbat frumos, tinar, destept si cu-avere,

betivi, zgirciti si saraci, te rog, sa nu-mi recomenzi."

din cer s-a dat jos un inger si a cerut amanunte:

"la ai tai ani, Diana, gindurile prea tare-ti zbor,

dorinta ta cere vreme, pentru ca tu vrei prea multe,

iar Calea Domnului, Diana, nu este Apple Store.

barbatii nu sint telefoane, ca in asa situatii

tu sa le-alegi design-ul, sa s-aiba WI-FI, 4G,

in lumea asta, Diana, n-o sa gasesti complectatii,

oamenii nu se repeta, oamenii-s unici, sa stii."

«Ingerule, - a spus Diana, - eu sint femeie frumoasa,

cind l-am rugat pe Domnul, ce vreau, eu clar i-am spus.

aproape ca nu ies din sala si nu maninc fainoase.

oare nu este clar? eu nu sint ieftin produs.

cite femei triste-n lume, pling pin la urlet si gemet,

«maritata»-i putin pentru mine, principalul "cu cine" si «cum».

am studiat bine piata, stiu foarte sigur ce merit,

in exterior sint perfecta, iar sufletu-mi este bun."

"sa-ti dau ce vrei tu, Diana, sa stii, ca inca se poate,

sot vei avea, desigur, frumos, nu sarac si nici rau,

doar o minuta asteapta, te scriu in baza de date,

acum memoreaza, Diana, numarul de coada al tau.

poti sa-l sculptezi pe piatra sau ca tatuaj pe miina,

numai sa nu-l uiti, Diana, n-o sa-l repet de-o sa vrei,

ce de la tine se cere? - s-astepti, ca rindul sa-ti vina,

scrie: un miliard saizeci si unu, sorry, deja saizeci si trei."

maturizarea - ce este asta, poate ca nu as putea spune, 
de si nu prea pare un cuvint deosebit, 
dar, cind intelegi, ca fiinta mai scumpa ca mama pe lume 
nu e, ce parca intr-o secunda a inalbit. 

te superi pe ea, cind de la facebook, instagram te abate, 
unde flori, plimbari cu masina ei iti promit 
si-apoi ea iti spune, sa fii acasa numaidecit la zece jumate. 
spune-ti sincer, ei doar nu te-au iubit. 

te grabesti l-antilnire, unde-n camasa albastra te-asteapta, 
te saruta fierbinte si apoi in brate te stringe, 
iar tu esti deja gata sa crezi in orice cuvint, orice soapta 
si spui ca-l iubesti, iar mama va plinge. 

ii strigi ca vesela ieri de trei ori ai spalat si azi nu mai vrei, 
pornesti iar notebookul si nu ai regrete, 
dar nu te gindesti, ca pe cea mai scumpa dintre femei 
viata grea o farima cu viteza unei comete, 

(femeea ce te-a crescut asa mare, te-a ingrijit fara frica, 
femeea ce poate ierta a suta si mia oara) 
si poate cindva, peste ani, in pierduta de mult mica fiica 
la volumul intreg sentimente o sa apara. 

maturizarea, ce e? eu inca nu stiu sensul acestui cuvint, 
dar promit, c-o sa spal vesela si azi si miine 
si tot ce-i posibil, doar ca sa scad din viteza acestui vint, 
ca sa n-o ia pe mama de linga mine. 

nu, nu mai vreau sa fiu copil, mi-a ajuns copilaria pe veci, 
ca la scoala stiintele, si-a lumii enciclopedie, 
dar nu vreau, ca cindva peste ani zeci, douazeci, treizeci 
sa ma-ntorc iar la mama, iar casa sa fie pustie.