Familia

Sub cerul cenușiu ,
Cândva albastru
Am poposit
Să întâmpin înserarea
Pe învechitul șevalet
De maestru
Umbra mea așteaptă
să sărute culoarea.

Limba noastră cea română,

Limba întregului popor

Ce își are rădăcină

Dintr-un plai nemuritor.

Un izvor fără oprire

A unui neam nemărginit

Ce nu îşi are înlocuire

Pe acest pämânt sfințit!

Dulce limbă românească:

Limba mamei, grai matern

E o limbă dumnezeiască-

Pentru un patriot etern.

Să transmitem viitoarei generații,

Și să nu uităm întâmplător

Căsuţa cu acoperiş din paie

Şi mirosul pâinii din cuptor!

Floare eternă e limba maternă

Icoană a poporului sfânt

Ce durerea mereu ţi-o alină

Si-ti presară-n suflet al ei veşmânt.

Să porți cu demnitate

Ce strămoșii au clădit,

Și cu propria-ti capacitate

Tu să ai un merit vădit.

Vă rog să vă  așezaţi la masă
Sunteți oaspeți mei
Vă voi ospăta cu  vorbe de taină
Din cupa vieții fără grimasă.

Pe-o tipsie voi pune lumânări,
Băutură, mâncare
Și poate o cafea
Ospătați-vă,viața-i un drum
Neîntreruptă și grea goană
Printre liane și trădări
Pustiul îmi este veșnicul  olum.

Împărtășanie din vin să beţi,
Spargeți de mine  paharul
Dar nu ciocniţi, fără urare
Să nu aud azi, ,,la  muţi ani,,
Sunt pregătită de uitare
Aniversarea-i fără ani.

Și când ospățul v-a  săturat
Nu călcaţi pe firimituri,
Nu călcați!..Mă doare
Sunt resturile  răbdării,
Cuvinte spuse și nespuse
Din zile mărunțite-n  țăndări.
…………………………….
Plecaţi! E noapte,jungla-i mare
Călătoriți-vă în voi cu voi
Lăsați-mă printre liane
Capcane, capcane,capcane …
Aniversarea? O resemnare.

Loc sacru lasat de strabuni, sufletesc
Unde Dumnezeiesc inimele se adună
Iar de cum calci pe pragul parintesc
Simti cum pe suflet iti apasa inima nebuna

Si mi se naște o dorinta de cum intru in casă
Ce na s da sa l mai bucur pe al meu tata
Sa ii mai strig incă o dată:
“De maine voi fii mire tată”

Da ce na s da sa iti mai vad ale tale mamă
Lacrimi pline de bucurie
Ca i crescut fecior mare de cinste
“Vino sa iti vezi a ta noră!”

Sa mai impart langă soba caldă
Cu ai mei frati aceasi pită
Uitandu ne pe geam cu o privire inocentă
Cum soare refuza sa mai apună

Da cum sa mai apună?
Când drag ii era iubirea sa ne-o privească
Si ne lumina fetele noastre senine
Dor imi este de aceste momente…

Linistea la dor e de negăsit
De cand a-ti plecat, nu mai sunt copil
Acum sunt singur, dar nu parasit
Si ma intreb poate daca am sa va mai văd..
probabil….

Bunicul era tot ce aveam mai drag

Era ca un far în întunericul vieții mele

Călăuzindu-mă prin orice furtună

În brațele lui mă simțeam ferit de rele

Și acum mi-amintesc chipul de altădată 

Și vocea-i trenurândă, aducându-mi liniștea

Era singurul meu refugiu

Când valul greutăților, mă lovea

Era ca aerul de primăvară

În prezența lui simțeam cum inima îmi înflorește

Acum doar focul dorului mă arde

Căci bunicul mă veghează, de acolo de unde este

Și nădejdea-mi este numai sus la Dumnezeu 

Să-i dăruiască veșnică odihnă

Să-i răsplătească dragostea ce ne-a dăruit

Însutit și înmiit

Pace-n țară vrem să fie,

De război noi să nu știm,

A noastră copilărie

Mai departe s-o trăim.

Pacea vine din iubire,

Pacea, e un lucru sfânt,

În Moldova noastră scumpă

S-o păstrăm cu legământ.

Tăticul din coline,

Cu gropi pline,

Mereu spre mine

Cu flori vine.

Îmi da el o păpădie

Dacă-i spun o poezie,

Îmi dă el o jucărie

Dacă-i cant o melodie.

Mereu m-a protejat,

De tot m-a aparat,

Dar... acum el a plecat,

Totu-n urmă a lăsat.

Scumpă copilărie

Dragă, argintie,

Mereu cu bucurie

În cămașa aurie.

Pe dealuri alergând,

Floricele culegând,

Coronițe împletind

Și pe cap purtând...

O copilărie fericită,

E viață împlinită!

Fără mamă, tată,

E viață zbuciumată!

Copilăria-i o povață,

Ce mă-ndrumă-n viață!

Cu bujori în obrăjori,

Cu lacrimi în ochișori.

Copilăria e ca o floricică

Ce-nflorăste ca o mămică,

Dulce, dragă și duioasă

Ca bunica de frumoasă!

Copilăria-i prețioasă,

De Dumnezeu aleasă!

Cu bomboane, ciocolată,

Cu o mamă și un tată.

Ce scurtă-i copilăria!

Plecând cu bucuria!

Ce-n suflet o aveam,

Cu drag o purtam...

Copilăria-i lucru de sfânt

Ce-l găsești doar pe Pământ!

Pe ploaie alergând,

De tristețe plângând...

Totuși florile copilăriei

Sunt amintirile veseliei,

Veselia de odinioară,

Cea de ultima oară.

La tăticu alergam,

El în brațe mă lua,

Pe obraji mă săruta -

Ce copilărie dulce aveam!!!