Satul meu (despre Satul Varnița)

Satul meu nu-i ca altul,

Satul meu eu deosebit! 

La noi aici în sat. 

Copiii, adulții, profesorii, bunicii

Sunt strânși legați.

Avem un sat prietenos,

Că pe oricare-l primește bine, 

Iar mai ales când vine iarna,

Poți vedea copii cu sania. 

E vesel aici la noi 

Vesel dar nu  ca la voi!

Atunci când vine primăvara,

O mireasă merge flori îmbătătoare,

Iar când vine vara, 

Vezi copiii furând cireșe de la oameni, 

Deci ,când toamna sosește. 

Oamenii de roadă bogată se bucură. 

Așa e satul meu 

Am un sat deosebit.

 

Autor Zamurca Alina 🌷 


Category: About parental home

All author's poems: Alina poezii.online Satul meu  (despre Satul Varnița)

Date of posting: 2 июля 2024

Added in favorites: 1

Views: 593

Log in and comment!

Poems in the same category

Bătrânilor mei

Mi-e dor de voi, bătrâni cuminţi

Şi sfinţi, de altădată,

Care-aţi păstrat dulceaţa-n grai

Şi inima curată!

 

Pe rând voi aţi plecat, pe rând

Cât ai clipi din pleoapă;

Şi ne-aţi lăsat pe toţi plângând

În cimitir, la groapă.

 

Iar solul morţii-a adâncit

O rană ce mă doare;

Căci mi-am dat seama ce-am pierdut,

În clipa următoare.

 

Un chip, lângă alt chip de lut

Trăiesc puţină vreme;

Abia dacă s-au cunoscut

Şi-ndată unul geme.

 

Şi locul lui rămâne gol

Şi doruri or să-l scalde,

De păsări care pleacă-n stol

Spre alte ţări mai calde.

 

Pe tristele morminte reci

Citesc tăcut, ce scrie:

"Ţărâna de sub crucea lor,

 Uşoară să le fie!"

 

Doresc, spre amintirea ta

Balanţa să se-ncline,

Să ştie cei ce ne cunosc

Cât am ţinut la tine!

 

Văd chipul tău şi mă opresc,

Privind un timp la dânsul

Dar trec apoi spre alte cruci,

Să nu mă-nece plânsul...

More ...

Casa părintească

Mi-e dor de casa părintească
și de părinții care nu încetau să mă iubească,
Mi-e dor de pâinea caldă dincuptor
Mi-e dor, mi-e dor și iar îmi este dor.


Casa părintească e ca o mamă
Mereu ne iubește și la ea ne cheamă,
Nu am să uit casa cea
În care am petrecut toată copilăria mea.


Casa părintească o iubesc
și în ea am de când viața întreagă să trăiesc.

Autor Luciana Botezatu

More ...

Dor de satul meu

Poezia evocã locuri şi timpuri trãite sau cunoscute de autor.

 

Mi-e dor de lanul meu de grâu,

Mi-e dor de fânul moale,

Mi-e dor sã mai ţin calu-n frâu,

Când el o ia la vale!...

 

Mi-e dor sã vãd cum cresc din nou

Rãsadul meu şi ceapa

Şi sã aud acel ecou,

Când Bunu' bate sapa!

 

Mi-e dor nespus sã mã mai duc

La pândã, în Fundata,

Şi sã mã urc în vârf de nuc,

Ca sã mã vadã tata.

 

Mi-e dor de Cornu rãcoros,

Mi-e dor de Câmpu-Babii,

Mi-e dor sã mã mai plimb pe jos,

Cu Cipri şi cu Gabi!

 

Mi-e dor sã stau şi sã mã mir

Cum trec pe drum, flãcãii,

Ca sã se uite ore-n şir,

La peşti, la Gura-Vãii.

 

                   ☆

 

Cumplite doruri te cuprind,

De mamã şi de tatã,

De dulcea linişte din Grind,

De satul de-altãdatã!

 

Te vezi aievea, peste vremi,

Plimbându-te-n grãdinã

Şi-n tine însuţi tu te temi

Cã nu au sã mai vinã...

More ...

Graiul amintirilor

(Experienţele, locurile şi personajele prezentate, sunt specifice timpurilor trãite de autor).

 

Mi-aduc aminte de ai mei

Bãtrâni de altãdatã...

De vremea când mergeam cu ei

Sã strângem snopii de tulei

Şi când bunicul îmi era

Mai mult decât un tatã.

 

Cum scârţâia uşa-n ţâţâni,

Sã intre bunu-n tindã!

Vãd coasa ce-o ţinea în mâini,

Simt apa rece din fântâni;

Şi n-are cum!... Da, n-are cum,

Un dor sã nu mă prindã!

 

Mã vãd din nou, parcã-n ocol

Umplând borcane goale

Şi cu nisip, şi cu nãmol

Ieşind afarã-n capul gol,

Pe când fierbea, la foc domol,

Ciolanul, pe sarmale.

 

Mi-aduc aminte ca acum

Şi lacrimi curg şiroaie...

Cum se-nãlţa din coşuri, fum,

Şi cum sãream, cum sã vã spun...

În balta tulbure din drum

Dupã o zi de ploaie.

 

Mi-e dor de turmele de miei,

De holdele arate;

De primãveri, de ghiocei,

De grauri, ce-aduceau cu ei

Vreun cântec sau vreun obicei,

Din ţãri îndepãrtate.

 

Şi cum sã nu îţi aminteşti

Ieşirile-n naturã,

De liniştea din Dobârleşti,

De verile scãldate-n foc,

De soare, de cãldurã...

De vechiul ceai din flori de soc,

De vreun drumeţ, care-avea loc

La noi în bãtãturã?

 

De mama, care ne-aştepta

Cu turte, în cãmarã,

De ciorba care clocotea

Sub jarul "foc şi parã",

De rândunica ce ţipa,

Din zori şi pânã-n searã!...

Ah, Doamne, caldã mai era

Cãsuţa de la ţarã!

 

De toamna, ce punea-n cântar

Veşmintele, ca plumbul;

De prima zi a lui Gustar

Când bunu', mare gospodar,

Îşi pregãtea un pãlimar

Sã suie-n pod porumbul.

 

De-atâtea ori am strãbãtut

Cãrãrile Poienii!

Când vântul trist, trecea tãcut

Mişcându-mi oalele de lut...

Şi-atâtea toamne au trecut

De-atunci, prin sita vremii!

 

De iernile care, venind,

Pãreau cã nu mai pleacã;

De când strângeam trifoiu-n Grind,

De vechi rugini, care se prind

De piatra coasei, care stã

De astã-varã-n teacã...

 

Dar, în sfârşit, plecau tiptil

Şi fãrã sã-mi dau seama;

Iar eu fugeam, fiind copil

Şi aprindeam câte-un fitil,

Dorind sã vinã-ntâi april,

S-o pãcãlesc pe mama...

 

Aşa fusese pe la noi,

Cu multã vreme-n urmã.

Dar, parcã totul s-a schimbat:

Plecat-au oamenii din sat,

De-ogoare nu le-a mai pãsat,

Nici câinilor, de turmã.

 

Deplâng, după atâţia ani,

Acele scumpe clipe!...

Mã tem cã vor rãmâne-orfani

Mai-tinerii contemporani,

Având şi case, având şi bani,

Statut de "tipi" şi "tipe":

Din vremurile de demult,

Nu fac icoane şi nici cult

Dar ştiu cã n-or mai vrea nicicând,

Nicicând sã se-nfiripe!...

More ...

Mama

Doar o mamă poate ști 

Cât îi sufletul de greu 

Când îți lași casa și traiul,

Când amâni îmbrățișări

De la dragii copilași

Care nu au nici o vină,

Pentru-n astfel de necaz.

 

Din cauza unor lupi in piei de oi

Ne obligă-n fel și chip 

Să fim slugi în țara noastră,

Să cerșim un trai mai bun.

 

Și când nu-ți rămâne 

Nici o șansă de izbândă,

Pornești grăbit printre străini 

Incercând să-ți stăpânești

Lacrimile împrăștiate 

Intre granițele toate.

 

Câtă suferință-n lume 

Pentru lăcomia unor lași !

Doar sufletul nostru știe 

Mâhnirea și dorul,care nu se-alină.

 

 

 

-U.A-

 

 

 

More ...

Satul meu

Iubeam mereu poveşti cu zmei şi zâne
când noaptea sta cu seara să se-ngâne,
citeam din cărţi ce n-au în lume seamăn,
doream un Făt-Frumos să-mi fie geamăn.

În zile prinse-n ierni de farmec pline
torcea pe coşuri fumul, cerul să-l aline,
flăcăi şi fete se băteau în glume,
vorbeau de câte-n stele şi în lume.

Priviri zburau ce-n suflet sta povară,
iubiri năşteau crescând spre primăvară,
în vrajă mâini de mijloc se-mpresoară
când buze se prindeau întâia oară.

Sfătoşi săteni, în crez de carte sfântă,
purtau din moşi doar datini ce încântă,
călcau pământu-n răsărit de soare
culcând pe-o parte brazde în sudoare.


În holde-au pus credinţă şi iubire,
trăiri de suflet din străbuni menire,
să prindă satu-n brâu de avuţie,
un loc de fală omului să-i fie.

Lucram şi noi cuprinşi de multă zoală,
treziţi din somnul dulce de la şcoală,
din deal şi până-n câmp la arătură
nu sta  în loc nici frunza-n bătătură.

Copii eram, lăstari de viţă vie
prin locul care multor ne-a fost glie,
ades cuprinşi de-un dor de altă zare
purtam în noi a satului chemare.

Mă plâng cărări ce am pierdut în viaţă,
nici gânduri noi sau vechi nu mă răsfaţă,
să-mi poarte satul dorul mai cutează,
acum, când toamna vieţii mă veghează.

More ...

Bătrânilor mei

Mi-e dor de voi, bătrâni cuminţi

Şi sfinţi, de altădată,

Care-aţi păstrat dulceaţa-n grai

Şi inima curată!

 

Pe rând voi aţi plecat, pe rând

Cât ai clipi din pleoapă;

Şi ne-aţi lăsat pe toţi plângând

În cimitir, la groapă.

 

Iar solul morţii-a adâncit

O rană ce mă doare;

Căci mi-am dat seama ce-am pierdut,

În clipa următoare.

 

Un chip, lângă alt chip de lut

Trăiesc puţină vreme;

Abia dacă s-au cunoscut

Şi-ndată unul geme.

 

Şi locul lui rămâne gol

Şi doruri or să-l scalde,

De păsări care pleacă-n stol

Spre alte ţări mai calde.

 

Pe tristele morminte reci

Citesc tăcut, ce scrie:

"Ţărâna de sub crucea lor,

 Uşoară să le fie!"

 

Doresc, spre amintirea ta

Balanţa să se-ncline,

Să ştie cei ce ne cunosc

Cât am ţinut la tine!

 

Văd chipul tău şi mă opresc,

Privind un timp la dânsul

Dar trec apoi spre alte cruci,

Să nu mă-nece plânsul...

More ...

Casa părintească

Mi-e dor de casa părintească
și de părinții care nu încetau să mă iubească,
Mi-e dor de pâinea caldă dincuptor
Mi-e dor, mi-e dor și iar îmi este dor.


Casa părintească e ca o mamă
Mereu ne iubește și la ea ne cheamă,
Nu am să uit casa cea
În care am petrecut toată copilăria mea.


Casa părintească o iubesc
și în ea am de când viața întreagă să trăiesc.

Autor Luciana Botezatu

More ...

Dor de satul meu

Poezia evocã locuri şi timpuri trãite sau cunoscute de autor.

 

Mi-e dor de lanul meu de grâu,

Mi-e dor de fânul moale,

Mi-e dor sã mai ţin calu-n frâu,

Când el o ia la vale!...

 

Mi-e dor sã vãd cum cresc din nou

Rãsadul meu şi ceapa

Şi sã aud acel ecou,

Când Bunu' bate sapa!

 

Mi-e dor nespus sã mã mai duc

La pândã, în Fundata,

Şi sã mã urc în vârf de nuc,

Ca sã mã vadã tata.

 

Mi-e dor de Cornu rãcoros,

Mi-e dor de Câmpu-Babii,

Mi-e dor sã mã mai plimb pe jos,

Cu Cipri şi cu Gabi!

 

Mi-e dor sã stau şi sã mã mir

Cum trec pe drum, flãcãii,

Ca sã se uite ore-n şir,

La peşti, la Gura-Vãii.

 

                   ☆

 

Cumplite doruri te cuprind,

De mamã şi de tatã,

De dulcea linişte din Grind,

De satul de-altãdatã!

 

Te vezi aievea, peste vremi,

Plimbându-te-n grãdinã

Şi-n tine însuţi tu te temi

Cã nu au sã mai vinã...

More ...

Graiul amintirilor

(Experienţele, locurile şi personajele prezentate, sunt specifice timpurilor trãite de autor).

 

Mi-aduc aminte de ai mei

Bãtrâni de altãdatã...

De vremea când mergeam cu ei

Sã strângem snopii de tulei

Şi când bunicul îmi era

Mai mult decât un tatã.

 

Cum scârţâia uşa-n ţâţâni,

Sã intre bunu-n tindã!

Vãd coasa ce-o ţinea în mâini,

Simt apa rece din fântâni;

Şi n-are cum!... Da, n-are cum,

Un dor sã nu mă prindã!

 

Mã vãd din nou, parcã-n ocol

Umplând borcane goale

Şi cu nisip, şi cu nãmol

Ieşind afarã-n capul gol,

Pe când fierbea, la foc domol,

Ciolanul, pe sarmale.

 

Mi-aduc aminte ca acum

Şi lacrimi curg şiroaie...

Cum se-nãlţa din coşuri, fum,

Şi cum sãream, cum sã vã spun...

În balta tulbure din drum

Dupã o zi de ploaie.

 

Mi-e dor de turmele de miei,

De holdele arate;

De primãveri, de ghiocei,

De grauri, ce-aduceau cu ei

Vreun cântec sau vreun obicei,

Din ţãri îndepãrtate.

 

Şi cum sã nu îţi aminteşti

Ieşirile-n naturã,

De liniştea din Dobârleşti,

De verile scãldate-n foc,

De soare, de cãldurã...

De vechiul ceai din flori de soc,

De vreun drumeţ, care-avea loc

La noi în bãtãturã?

 

De mama, care ne-aştepta

Cu turte, în cãmarã,

De ciorba care clocotea

Sub jarul "foc şi parã",

De rândunica ce ţipa,

Din zori şi pânã-n searã!...

Ah, Doamne, caldã mai era

Cãsuţa de la ţarã!

 

De toamna, ce punea-n cântar

Veşmintele, ca plumbul;

De prima zi a lui Gustar

Când bunu', mare gospodar,

Îşi pregãtea un pãlimar

Sã suie-n pod porumbul.

 

De-atâtea ori am strãbãtut

Cãrãrile Poienii!

Când vântul trist, trecea tãcut

Mişcându-mi oalele de lut...

Şi-atâtea toamne au trecut

De-atunci, prin sita vremii!

 

De iernile care, venind,

Pãreau cã nu mai pleacã;

De când strângeam trifoiu-n Grind,

De vechi rugini, care se prind

De piatra coasei, care stã

De astã-varã-n teacã...

 

Dar, în sfârşit, plecau tiptil

Şi fãrã sã-mi dau seama;

Iar eu fugeam, fiind copil

Şi aprindeam câte-un fitil,

Dorind sã vinã-ntâi april,

S-o pãcãlesc pe mama...

 

Aşa fusese pe la noi,

Cu multã vreme-n urmã.

Dar, parcã totul s-a schimbat:

Plecat-au oamenii din sat,

De-ogoare nu le-a mai pãsat,

Nici câinilor, de turmã.

 

Deplâng, după atâţia ani,

Acele scumpe clipe!...

Mã tem cã vor rãmâne-orfani

Mai-tinerii contemporani,

Având şi case, având şi bani,

Statut de "tipi" şi "tipe":

Din vremurile de demult,

Nu fac icoane şi nici cult

Dar ştiu cã n-or mai vrea nicicând,

Nicicând sã se-nfiripe!...

More ...

Mama

Doar o mamă poate ști 

Cât îi sufletul de greu 

Când îți lași casa și traiul,

Când amâni îmbrățișări

De la dragii copilași

Care nu au nici o vină,

Pentru-n astfel de necaz.

 

Din cauza unor lupi in piei de oi

Ne obligă-n fel și chip 

Să fim slugi în țara noastră,

Să cerșim un trai mai bun.

 

Și când nu-ți rămâne 

Nici o șansă de izbândă,

Pornești grăbit printre străini 

Incercând să-ți stăpânești

Lacrimile împrăștiate 

Intre granițele toate.

 

Câtă suferință-n lume 

Pentru lăcomia unor lași !

Doar sufletul nostru știe 

Mâhnirea și dorul,care nu se-alină.

 

 

 

-U.A-

 

 

 

More ...

Satul meu

Iubeam mereu poveşti cu zmei şi zâne
când noaptea sta cu seara să se-ngâne,
citeam din cărţi ce n-au în lume seamăn,
doream un Făt-Frumos să-mi fie geamăn.

În zile prinse-n ierni de farmec pline
torcea pe coşuri fumul, cerul să-l aline,
flăcăi şi fete se băteau în glume,
vorbeau de câte-n stele şi în lume.

Priviri zburau ce-n suflet sta povară,
iubiri năşteau crescând spre primăvară,
în vrajă mâini de mijloc se-mpresoară
când buze se prindeau întâia oară.

Sfătoşi săteni, în crez de carte sfântă,
purtau din moşi doar datini ce încântă,
călcau pământu-n răsărit de soare
culcând pe-o parte brazde în sudoare.


În holde-au pus credinţă şi iubire,
trăiri de suflet din străbuni menire,
să prindă satu-n brâu de avuţie,
un loc de fală omului să-i fie.

Lucram şi noi cuprinşi de multă zoală,
treziţi din somnul dulce de la şcoală,
din deal şi până-n câmp la arătură
nu sta  în loc nici frunza-n bătătură.

Copii eram, lăstari de viţă vie
prin locul care multor ne-a fost glie,
ades cuprinşi de-un dor de altă zare
purtam în noi a satului chemare.

Mă plâng cărări ce am pierdut în viaţă,
nici gânduri noi sau vechi nu mă răsfaţă,
să-mi poarte satul dorul mai cutează,
acum, când toamna vieţii mă veghează.

More ...
prev
next

Other poems by the author

Scânteiul

Scânteiul alb din cer

Care l-a trimis lumina

A aprins un copăcel 

din pădurea aurie.

 

Autor Zamurca Alina 🌷 

More ...

Dincolo de emoții

Se scutur frunzele toamna

și nu am nici -o emoție când ele cad.

Iar pe alții când îi privesc,

și îmi apar în cale,

se bucură, fac poze.

Dar mie îmi este paralel de tot.

Aș fi nu eu în gândul meu și aș arde tot.

 că nu-mi place toamna!

de ce alții o iubesc?

E răcoare, copii se duc la școală?

roadele oamenii le adună?

Nu-mi place toamna!

nu am nici-o emoție în anotimpul acesta.

dar tac și privesc în jurul meu.

 și mă așez uneori pe un scaun din parc.

și mă uit la toți 

cum își petrec hazliu și frumos,

ei toamna.

 

Autor:Zamurca Alina

Poezia este scrisă pe 10.07.2024🤍

More ...

About us, people

There are  many problems in life.

And this is familiar to everyone.

Yes it's sad and bad for us.

But,we live for those are dear for you.

Live and don't be sad!

Because there is only one life.

No wait for tomorrow,

Say this word today!

Don't say bad word,

 leave it for later.

 And just be a human.

And live constantly,

While  you have life!

 

Poem about life and people.

Author 🖤 Zamurca Alina 🖤🖤

More ...

Nu cedez

nu cedez

La nici un dușman.

Să ardă în foc.

dușmanul meu,

Arma să i se frângă

Sabia din mâini să-i cadă.

Să se sperie când o să mă vadă .

nu cedez la nici un dușman,

Gustul să-i fie amar,

În genunchi să cadă,

Când o să mă vadă,

Să-și ceară iertare,

Nici nu va face,acest lucru mare

Scânteiul din sabie a ieșit,

Precum focul s-ar putea căzut.

Nu cedez la nimeni,

Nici la un dușman.

 

Autor Zamurca Alina clasa 9 Instituția Publică Liceul Teoretic Varnița

More ...

Când bate vântul

 Când bate vântul,

Frunzele se scutură.

Peste vremuri,peste ploi,

Copacul rămâne gol.

 

Peste fulgi,peste troiene,

Vântul bate cu frunze grele.

Vântul milă n-are,

Nici de lună nici de soare.

 

Când bate vântul,

De e primăvară.

Pe când mugurii ies afară,

Se scutură jos pe țărână.

Sau cad pe palme în mână.

 

Când bate vântul,

Se scutură amintirile,

A doua oară vântul bate,

Ne aducem aminte.

 

Se scutură frunzele odată,

Atunci când vântul, 

tot mai bate.

 

Poezie despre natură

Autor:🖤Zamurca Alina 🖤🖤

More ...

Sub sabia mea de fier

 Sub sabia mea de fier,

 Dușmanii vor cădea.

 De sabia mea de fier,

 Toți se vor temea.

 

Poezie dedicată dușmanului.

More ...

Scânteiul

Scânteiul alb din cer

Care l-a trimis lumina

A aprins un copăcel 

din pădurea aurie.

 

Autor Zamurca Alina 🌷 

More ...

Dincolo de emoții

Se scutur frunzele toamna

și nu am nici -o emoție când ele cad.

Iar pe alții când îi privesc,

și îmi apar în cale,

se bucură, fac poze.

Dar mie îmi este paralel de tot.

Aș fi nu eu în gândul meu și aș arde tot.

 că nu-mi place toamna!

de ce alții o iubesc?

E răcoare, copii se duc la școală?

roadele oamenii le adună?

Nu-mi place toamna!

nu am nici-o emoție în anotimpul acesta.

dar tac și privesc în jurul meu.

 și mă așez uneori pe un scaun din parc.

și mă uit la toți 

cum își petrec hazliu și frumos,

ei toamna.

 

Autor:Zamurca Alina

Poezia este scrisă pe 10.07.2024🤍

More ...

About us, people

There are  many problems in life.

And this is familiar to everyone.

Yes it's sad and bad for us.

But,we live for those are dear for you.

Live and don't be sad!

Because there is only one life.

No wait for tomorrow,

Say this word today!

Don't say bad word,

 leave it for later.

 And just be a human.

And live constantly,

While  you have life!

 

Poem about life and people.

Author 🖤 Zamurca Alina 🖤🖤

More ...

Nu cedez

nu cedez

La nici un dușman.

Să ardă în foc.

dușmanul meu,

Arma să i se frângă

Sabia din mâini să-i cadă.

Să se sperie când o să mă vadă .

nu cedez la nici un dușman,

Gustul să-i fie amar,

În genunchi să cadă,

Când o să mă vadă,

Să-și ceară iertare,

Nici nu va face,acest lucru mare

Scânteiul din sabie a ieșit,

Precum focul s-ar putea căzut.

Nu cedez la nimeni,

Nici la un dușman.

 

Autor Zamurca Alina clasa 9 Instituția Publică Liceul Teoretic Varnița

More ...

Când bate vântul

 Când bate vântul,

Frunzele se scutură.

Peste vremuri,peste ploi,

Copacul rămâne gol.

 

Peste fulgi,peste troiene,

Vântul bate cu frunze grele.

Vântul milă n-are,

Nici de lună nici de soare.

 

Când bate vântul,

De e primăvară.

Pe când mugurii ies afară,

Se scutură jos pe țărână.

Sau cad pe palme în mână.

 

Când bate vântul,

Se scutură amintirile,

A doua oară vântul bate,

Ne aducem aminte.

 

Se scutură frunzele odată,

Atunci când vântul, 

tot mai bate.

 

Poezie despre natură

Autor:🖤Zamurca Alina 🖤🖤

More ...

Sub sabia mea de fier

 Sub sabia mea de fier,

 Dușmanii vor cădea.

 De sabia mea de fier,

 Toți se vor temea.

 

Poezie dedicată dușmanului.

More ...
prev
next