Satul meu (despre Satul Varnița)

În lumea nopții,

ascunsă sub ghicitoare ,

luna a căzut,

soarele s-a pierdut.

natura e pustie.

nu mai pare vie.

nu mai este vreo cântare,

și mândrul,bunul soare.

Nimic nu e veșnic,

Nici eu,nici tu.

Nimic nu e veșnic,

Nici oamenii.

Nimic nu e veșnic,

Nici cartea.

Nimic nu e veșnic,

Nici lumea.

Autor Zamurca Alina 🌷 

Am zugrăvit cu foc,

Noaptea cu stele,

În întrunericul nopţii ,

tot veşnic se ascunde .

Noaptea frumoasă ,

Şi luna păzitoare.

În noapte se aude un cântec,

Şi freamătul codrilor din văi .

Scânteiul arde ca focul în liniştea ascunsă,

A nopţii.

Nestins rămâne focul din inimile noastre,

Şi  di sufletele omeneşti.

Azi e o nouă noapte.

Şi un nou ceas de a privi la luna cu stele,

Şi la nopţile grele.

(Autoarea poeziei: Zamurca Alina clasa 9 Instituţia Publică Liceul Teotetic Varniţa)

Chișinău oraș frumos,

Ce ai un soare luminos.

Soarele-ți zâmbește,

Bucuria ți-o vestește.

Ai clădiri mărinimoase,

Înalte și frumoase.

Chișinău oraș cu flori,

Și cu mulți locuitori.

Tu ai oameni muncitori,

Ce lucrează de cu zori.

Oameni iubitori de muncă,

Ce se grăbesc la lucru.

Tu ești oraș vestit,

De turiști ești tot iubit.

Că ești foarte vestit,

Pentru multe istorii menit.

Chișinău te îndrăgim,

Și mereu noi te iubim.

Că ești un oraș frumos,

Unde păsările-ți cântă duios.

Ești orașul preferat,

Chișinăul meu cel drag.

Te îndrăgim fiecare,

Și cel mic și cel mare.

Poezie dedicată"orașului Chișinău"

Autor 🖤 Zamurca Alina🖤🖤

Твой ангел

Пусть ангел тебя хранит

Даже тогда, когда

ты далеко от дома,

Когда нет ни брата  ни сестры,

И,ты только со своей тенью

Один.

Пусть ангел услышит тебя

и приподнимет  тебе руку,

И поможет тебе,и тогда

Ты будешь гордым,

Даже очень.

Взглянет на тебя,и скажет тебе:

Что ты не один на этой земле.

Замурка Алина 9-класс, Теоретический Лицей Варница.

Şi ce dacă

lumea ne atacă?

eu mă bucur că trăiesc

în al meu sat natal locuiesc.

Și ce?dacă norii suspină?

După norii negri soarele vine

din nou ne va zâmbi

lumina,bucuria ne-o va vesti.

Și ce?dacă clipele 

de neuitat se uită?

și nu îmi voi aduce aminte 

Sunt bucuroasă de tot ce am

Acum și pân la moment.

Zamurca Alina ❤️ 

Copil as vrea eu sa mai fiu

Sa nu am griji, sa nu mai stiu,

La mama, tata sa tot fiu.

Sa nu am griji, sa n-am nevoi

Sa fiu acolo langa voi.

Cu mic cu mare sa-nvatam

Ca viata noastra-i ca un pom.

Crestem mari si ne-nflorim

Dar nur stim de ce muncim!

          -O  da!...Când dragostea nu-i împărtășită te simți înșelat,uscat,ofilit ,derutat, nu mai

crezi în tine,aripile îți sunt frânte,și oftatul se aciuează în suflet .Vali era fericit doar cu Adriana .

          -De unde știi tu ?

          -Se vedea în privirile  lor ,în atingerile  lor de mână ,în delicatețea  cu care îi mângâia părul

răsfirat  pe umerii ei .

          -Bine ,Aristița ,dar toate acestea țin de trecut .Nu te gândești că e timpul să-ți faci și tu o familie,

să ai copii,,,încă nu-i târziu ! Cum să rămâi singură ?

          -Draga mea ,eu nu mă simt singură ,am rostul meu ,munca mea îmi aduce atâta satisfacție .Când

ajung la spital ,îmi las deoparte toate grijile personale și mă concentrez pe cele ale bolnavilor mei .Numai aici

când omul devine pacient,este cel real .În rest ,poartă o mască-una schimbătoare  în funcție de rolul pe care

îl joacă :director,înginer ,ministru.Dar în spital ,este doar un om .Aici se dezbracă de mândrie,orgoliu,,fățărnicie ,

de mască .Deci a fi medic este o mare răspundere,dar și o mare bucurie când redai viața cuiva.

          -Știu  că mama era tare fericită când ai luat examenul de admitere la medicină.Nu a trăit să te vadă ce

frumos ai evoluat ,și cum poți fi de ajutor semenilor ,dar avea mare încredire în talentul tău și priceperea ta .

          Îmi este greu să îmi amintrsc  prin câte a trecut  mama,cât a vrut să trăiască și cât a ținut ascunsă boala,

până a fost prea târziu .

          -Dragă surioară ,acum că m-am spovedit și știi ce păcate am ,sincer ,mă simt mai bine .

          -Ascultându-ți spovedania ,m-a luat cu frig.Prin câte pot trece oamenii ,nu îți poți închipui...

           -Vreau să uit tot.Dacă aș putea să o iau de la început .Acum muncesc cinstit ,am o afacere mică ,dar îmi

asigură existența.O întoarcere în țară nu pare de bun augur .Sunt înformată că lucrurile mergt tot mai prost acolo.

Țara merge în regres .Cei de la vârful puterii au scos țara la vânzare pe bucăți,iar românii au plecat în toară lumea

să-și facă un rost...

          -Deci te-ai hotărât să rămâi aici?

          -Pentru tine e altceva .Lucrezi într-un spital mare ,ești recunoscută ca medic bun.Ai nevoie de odihnă

Sunt bucuroasă  că vom petrece mai mult timp împreună !Cele două surori rămân duse pe gânduri .Soarele

s-a ridicat destul pe cer ,șoseaua îndeamnă la drum.Florile viu colorate ale leandrilor sălbatici le însoțesc

în prima zi de concediu.Un concediu la care visau atât de mult!...

                                                                           Sfârșit

Foaie verde bob de rouă

Vreau să-mi fac o casă nouă,

Casă nouă și frumoasă 

Uneva mai jos pe coastă.

Casei mele o să-i pun 

Ușă largă primitoare ,

Cu ferești scăldate-n soare

Și când o aă fie gata ,

Să primesc lume aleasă

Copilașii mei iubiți 

De nepoței însoțiți .

Sus în deal așez căsuțe

Cinci sau șase nu se știe

Câți prieteni vor vrea să vie,

Să petrecem împreună 

La șfârșit de săptămână.

Când ne prinde dimineața 

Ne dregem cu un păhărel 

Si mâncăm un mititel ,

Și punem țara la cale 

Parcă am fi la guvernare,

Ne așezăm pe mal de apă 

Ne uităm mereu în zare ,

Poate peștele apare ...

Dimineața se așează peste sat

ca o rânduială veche,

iar țăranul, gospodar prin însăși ființa sa,

își începe lucrul

într-o tăcere plină de sens.

Basmaua femeii strânge laolaltă

grija casei și demnitatea zilei,

semn al cominității

într-un spațiu unde timpul

nu se grăbește să treacă.

La vatră, focul nu arde la întâmplare,

ci veghează pâinea,

rod al pământului lucrat cu răbdare,

dragoste și înțelepciune

simbol al unei ordini morale simple.

Plugul deschide brazda

cu o gravitate aproape ritualică,

în gestul acesta adunându-se

truda, speranța și încrederea

într-un viitor câștigat prin muncă.

Satul se constituie astfel

nu doar ca spațiu geografic,

ci ca formă de existență:

o etică a statorniciei,

o pedagogie a lucrului bine făcut.

Atâta timp cât vatra arde,

pâinea se frânge cu respect

și pământul este lucrat cu înțelepciune,

satul rămâne

o matrice vie a identității noastre.

Cand te am vazut, m-am bucurat.

Cu pasi marunti m am apropiat,

Mi-ai aratat cat ma iubesti,

Dar n ai putut sa imi vorbesti.

Te visam, si radeam, si plangeam...

Cu gandul la disparitia ta,

Si in vise eu fugeam

Ca sa nu se intample asa.

Anii trec iar tu dispari,

Ca o pasere calatoare.

Cand e bine tu apari,

Ca o floare otrăvitoare 

Un inger m-a oprit pe drum,

Dar eu nu am observat

Ca ea mereu a indurat

Ce el a facut scrum.

O casuta ca in povesti

O poveste doar a noastra

Spune lumii cine esti,

Pana nu devii nevasta.

O poveste avem toti,

Doar ca lumea nu e atenta.

Unii sunt doar niste hoti,

Dar povestea e secreta...

Cât mintea poate ca să ducă

Și amintirile vor fi

Vor vrea și pașii să ajungă

De sate tu mă vei primi.

Te-am părăsit și am plecat

Tu dragă ai rămas

Cu sufletul parcă uscat

În lume fac popas.

Mult dor îmi e de tine

Să iți miros pământul

Primește-mă pe mine

Pribeagul și măruntul.

În lumea cea străină

Am devenit prea mic

Tu dorul îmi alină

Primește-mă un pic.

Poienile să calc

Prin iarba cea înaltă

De gol să mă dezbrac

Sătucul meu mă iartă.

Prin lumi am căutat

Pe drumuri am umblat

Mi-i sufletul prea gol

Cu visuri am plecat

Dar nu mai pot de dor.

Te regăsesc în somn

Dară te pierd în zori

De m-ai lăsa  să dorm

Pe dealul cel cu flori.