Umbrele nopții

Nu mi-ai scris nici ieri, nici azi,

Parcă uit de-atâtea cazuri.

Timpul trece fără rost,

Gândul meu ți-e adăpost.

Vântul bate, ploaia cade,

Dar tăcerea ta mă arde.

Oare câte doruri țin

Lanțul greu al unui chin?

Nu mi-ai scris și, totuși, sper,

Să-mi răspunzi cândva, în cer.

Poate timpul, vindecat,

Va deschide ce-i uitat.

Dar de nu, din depărtare,

Îți trimit o alinare.

Chiar de nu-mi răspunzi nicicând,

Te păstrez în al meu gând.

pași spre nicăieri,

cetatea adormită

nu simte cum iedera-ntunericului

urcă pe ziduri.

aripi fără zbor,

zbor fără elan,

elan fără un țel determinat.

roșu-i ucigător,

albastru-i apatic,

albul orbește.

suflare de noiembrie

prin cuibul de cuci,

nimeni aproape.

trezirea de dimineață mă uimește în fiecare zi

e ca și când aș coborî dintr-un  accelerat de mare viteză

și aș urcă într-un tren regio

care oprește exasperant în toate stațiile

amintindu-mi că sunt doar un biet navetist

rătăcit între un vis voluptos

și o slujbă searbădă

tot mai nesigură

nici mâine nu voi găsi probabil filonul de aur curat

în galeriile morții                                   

mă gândesc

iar Statul va închide și puținele mine din Apuseni

și Borșa

va denunța toate contractele de muncă silnică

ajutoarele sociale și de înmormântare

fără nicio strângere de inimă

oho

deja e prea mult

perorează șeful de șantier

am ajuns la fundul sacului

oare de ce admirăm cu toții America

visul american

și de ce nu ne asumăm propriile visuri

(ca stăpâni absoluți ai vieților noastre!)

așteptând să ne tot bântuiască alții…

în seara asta mă plimb prin oraș
fără inimă
ceva dinăuntru îmi spune să nu-mi iau inima
ninge atât de frumos și armonic
ca într-o simfonie de Ravel
încât îmi vine să plâng
îmi îngheață lacrimile în colțul ochilor
devin țurțuri
sloiuri
de undeva aud un sunet tulburător de flaut
ricoșând de pereții infiniți ai liniștii
e prea frumos să nu plâng în seara asta
chiar și fără inimă
indiferența celor care trec
sculptează flori de gheață-n ferestre
ici și colo câte un degețel de copil adaugă dragoste

Încătușat in amintiri 

Gândul ucide prezentul.

Trăiești fara-a trai, 

Prizonier at zilei de ieri

Răcind pe-al trecutului drum,

Risipești momentul de-acum..

Clipele nu se mai întorc,

Și uitând de azi 

Mori înainte de-a muri..

Cu rugăminți ardente 

Viața îți spune:trezeste-te!

Iubiri netrăite te-astepta,

Dimineți strălucitoare,

Îmbrățișări,visuri fervente.

Nu-ți reteza aripile, 

Ucigând ceea ce poți fi..

tăcerea ta este ca o stâncă în mijlocul drumului

n-ai ce-i face

tragi pe dreapta

răsucești cheia în contact

oprești motorul cu o mână nesigură

și aștepți să vină un utilaj greu

care să-ți degajeze sufletul

.

între timp îți aprinzi o țigară

.

avalanșa de liniște însă nu se oprește

aduce toate zăpezile adunate în ultima vreme

în gânduri

neliniștile cenușii ale dimineții

pietrele ascuțite ale neîncrederii

dizlocă bucăți mari de tristețe

.

arareori am văzut atâte alunecări de patimă

ca în dimineața aceasta

jandarmii inimii izolează locul

cu benzi colorate în roșu

atenție

avalanșă

se poate circula doar pe o singură bandă

cea a iubirii

.

cu grijă

.

cine-ar fi crezut că lacrima ta de cristal

ar putea dărâma în zbaterea disperată a ochilor

muntele de diamant al speranței

.

mă întreb neîncetat

răvășit până în colțurile cele mai întunecate ale minții

.

nu e destul că am rămas blocat în mijlocul vieții

mi-ai adus și toate cețurile reci ale deznădejdei

peste cerul zilei de mâine…

Scuzele-s acceptate,

Încrederea-i pierdută.

Vei merge mai departe

Fiind tot mai încrezută!

Să nu crezi că-ncă visezi

În oglindă când privești,

Mai presus de cum te vezi

Ești pe Terra cât trăiești.

Orice-ar fi - zâmbește,

Atunci restul vor vedea,

Câtă forță dăinuiește

În ceea ce se pierdea...

Nu toată lumea spune 

Direct ceea ce simte,

Iar atunci când spune

Nu toată lumea simte...

A folosi acea monedă

Care rău te-ar fi tratat

E puterea ce-o posedă

Așteptatul gol ratat.

A fi un om mai diferit 

Nu însemnă mai ciudat,

Înseamnă a fi smerit

Aidoma unui soldat...

Visul nu e un obstacol,

Folosește-l cu mândrie,

Transformă-l în oracol

Nu doar simplă teorie

21.11.24

Încrederea, are nevoie de dovezi

Pe care-n orice colț să le vezi,

Prin cuvintele rostite

Ce devin fapte împlinite.

Scuzele, au nevoie de...

...

07.09.24

Prima mea învățătoare,

Mereu iubitoare,

Mereu duioasă,

Peste tot voioasă.

Prima mea învățătoare,

Cu inima mântuitoare

A lăsat într-o urare 

...

Compusă pe 28.04.2023

O comunicare mult mai strâns legată

Prin care, încetul cu încetul să începem

A ne cunoaște mult mai bine viața variată,

Fiind bucuroși de tot ce-acuma mai avem.

Să nu mai cădem prin piedicile astea ascunse,

De mână să ne ținem mergând noi mai departe.

Indiferent dacă luminile ar fi stinse sau aprinse 

Să nu ne pierdem în nefolositoarele banale certe.

 ...

17.10.24

Pe pășune, sub un pom,

Se găsea relaxul meu

Când eram doar pui de om

Ș-alergam după un zmeu...

Marea Roșie-i sărată,

Dar oricum e populară,

Eu în vise doar bogată 

Cu lacrima-mi amară...

Oricât n-aș mai spune

Că aș vrea să uit Eu tot,

Tot n-o fac pe bune,

E ceva ce chiar nu pot.

Vifor rece ar fi sosit

De când tu ai fi plecat,

Vântul nici nu s-a gândit 

De pe dată m-a luat...

Fizica-n raporturi exprimată

E-un tabel de ne-nțeles,

Gândurile-n val de-o dată 

Sunt un dar ce te-au ales.

Frunzele stau vestejite,

Norii plâng tot de tristețe,

Vântu-ncepe să se agite

Străbătând cu acuratețe.

Pasările nu mai ciripesc,

Nu se-aud nici ciocăniri,

Urșii nu mai mormăiesc

Cum ar fi la-lor meniri...

..

12.10.24