Limba română

Chișinău oraș frumos,

Ce ai un soare luminos.

Soarele-ți zâmbește,

Bucuria ți-o vestește.

Ai clădiri mărinimoase,

Înalte și frumoase.

Chișinău oraș cu flori,

Și cu mulți locuitori.

Tu ai oameni muncitori,

Ce lucrează de cu zori.

Oameni iubitori de muncă,

Ce se grăbesc la lucru.

Tu ești oraș vestit,

De turiști ești tot iubit.

Că ești foarte vestit,

Pentru multe istorii menit.

Chișinău te îndrăgim,

Și mereu noi te iubim.

Că ești un oraș frumos,

Unde păsările-ți cântă duios.

Ești orașul preferat,

Chișinăul meu cel drag.

Te îndrăgim fiecare,

Și cel mic și cel mare.

Poezie dedicată"orașului Chișinău"

Autor 🖤 Zamurca Alina🖤🖤

Între cer și între pământ

am făcut un legământ

l-am făcut pentru vecie

pentru neam și pentru glie.

Pe o palmă de pământ,

de două maluri scăldată

e meleagul meu cel sfânt
Basarabia mea dragă.

Ai trecut prin sabie și foc,

ți-au tăiat și din moșii

dar tu te-ai ținut în loc

cât strămoșii ți-au fost vii.

Au trecut ani peste tine

care  amprenta și-au lăsat

Ai știut ce-i rău, ce-i bine

și în timp mândră ai stat.

Acum, câte secole la rând

meleagurile tale plâng

fiindcă generația de-acum

tot ce au, din tot fac scrum.

Livezi și vii în buruian,

lăsate din an în an

Case prin sat părăsite

și inimi săcătuite. 

Credința mea este mare

că veni-va ziua-n care

tu vei fi înfloritoare

scăldată de-naltul soare.

Cânt de mierlă e graiul tău

 binecuvântat de Dumnezeu

Doar în limba cea română

DORU își are rădăcină.

când clopotele cu-ale

 lor colinde,

scutură vârfurile brazilor,

din negurile uitate ale-istoriei,

crăișorul munților

vine ca o furtună,

soarta să ne-o limpezească.

aerul să-l facă mai curat.

jertfă pe-altarul iubirii de neam și țară,

ofrandă nepieritoare de credință.

fulgi de zăpadă

îmbracă într-o maramă argintie

sufletele întristate.

mireasma de pâine caldă

îmblânzește   vacarmul ulițelor...

harul păcii, ca o ploaie caldă de vară

se revarsă din ceruri.

pruncii au adormit în copaie....

numai

vântul duce spre împărăția cerurilor

o năframă,

un fluier și-o scrisoare.

Nici când să nu uităm români vreodată,
Această zi ce este foarte importantă.
Şaisprezece Decembrie optzeci şi nouă,
Când tot românul şi-a dorit o viaţă nouă.

La Timişoara în această călduroasă zi,
În Centru acolo tare se va auzi.
Cum gloanţele au început să zboară,
Şi oamenii deodată încep să moară.

La Piaţa Operei, timişorenii ei s-au strâns,
Acolo mulţi ei au venit pe jos cântând.
„Deșteaptă-te, române!”, acum ori nici odată,
Să nu mai fim a comunismului otreapă.

Şi în Calea Lipovei şi la Giroc se află,
Timişorenii, ieşiţi cu toţii afar din casă.
Cu piepturile goale, înfruntă ei miliţia,
Chiar dacă aceştia descarcă în ei muniţia.

Şi peste tot în Timişoara atunci tu poţi zări,
Cum oameni fug pe străzi pentru a nu muri.
Nici când ei nu au crezut vreo dată,
Că în România, comunismul cu sânge o să cadă.

Şi primii morţi ce cad pe stradă îs luaţi,
La morgă mare său în cimitir sunt adunaţi.
Şi alţi îs prinşi, bătuţi şi în grabă arestaţi.
De miliţieni şi securiştii ce în civili sunt îmbrăcaţi.

Şi în acea seară la Catedrală acolo sus pe trepte,
Împuşcaţi erau, bătrâni, bărbaţi, femei şi fete.
Mureau cu toţii ei atunci pentru dreptate,
Mureau cu toţii strigând:, Vrem libertate !”

O libertate ce în Timişoara a fost însângerată,
Cu jertfe multe ea a fost plătită de astă dată.
A fost plătită cu sânge de timişoreni şi de români,
Să fie atunci cu toţii în ţara lor ei liberi şi stăpâni.

Chiar dacă afară este cald, e iarnă şi este înserat,
La Catedrală în centru acolo toate clopotele bat.
Bat clopote, bat clopote în Timişoara toate,
Ce anunţă că în Timişoara toată este libertate.

Şi multe cântece atunci în Timişoara s-au cântat,
Şi oamenii cu toţii în centru au îngenunchiat.
Rugându-se pentru martirii care au murit,
Ce pentru libertate, la Timişoara s-au jertfit !

Au luptat vitejește 

Românii cu uitătura lungă ,

I-a prins dujmanul într-un clește 

De luptă surdă. 

De gloanțe ori asfixianți 

Cădeau cu miile-ntranșee, 

Românii venit-au după frați 

Fără libertate să nu steie. 

Poporul ăsta urgisit 

De rele ursitoare, 

Nu fusese încă izbăvit 

De cei ce îi doreau o istorică pierzare. 

Luptau întâi și -n tâi ,

Să scape de obejdii 

Țara lor de căpătâi, 

Trecând prin mari prmejdii. 

În țara noastră ciopârțită 

Veneau dujmanii mulți -sodom 

,, România trebui împărțită 

Omorand ficare om!"

S-a auzit un strămoșesc demând:

,, Uniți al țării pămînt!" -

În românescul suflet cu răsunet:

,, Ne trebuie, ne trebuie Ardealul, și de-o fi să ne-ngropăm de vii-n pământ!"

Dujmanii, cu tehnici grele, 

Aveau curaj numai în fiare:

Avioane, tancuri, milioane de gloanțe, obuziere-

Ținteau români ca să omoare. 

Au mers cu fețele neșterse 

De lacrimi sfinte, de părinți 

Ce le-au spus:,, Țara română vă iubește 

Și veți fi puși drept temelia ei, ca niște sfinți!"

I-au crezut românii cu mintea luminată de vechime 

În demnitatea de urmași;

Și-n fața morții o mulțime 

A făcut spre unire, sau spre moarte, primii pași. 

De gloanțe ori bombe,

Tinerii români au fost sfârtecați-

Ridicânduse-n albe trombe 

Sufletele luptătorilor, încă tineri, pe Altarul țării lor sacrificați. 

În a războiului nemțească " măiestrie ",

Sute de mii de români au murit- 

Nu vroiau vecinii dujmani să fie 

Pământul dac urmașilor sortit.

A Golgotei Mărășeștilor poveste 

Istoria o spune, 

Dar la hotar încă mai pândește 

Vecinul poftelor nebune!

Preda Marian 

Mihai Eminescu, floarea limbii române,

Cu versuri ce-nfățișează frumosul și binele,

Ai scris într-o epocă de mari schimbări

Și-ai făcut din poezie un adevărat dar.

Într-un timp de tulburări și suferințe,

Când țara era subjugată de alții,

Tu ai rămas fidel în lupta ta pentru libertate

Și-ai folosit cuvintele tale ca armă de dreptate.

Versurile tale sunt ca niște raze de soare

Ce luminează cu blândețe și culoare

Frumusețea naturii și iubirea de neam

Și ne înalță sufletul spre cele sfinte și supreme.

Într-o limbă ce-nflorea cu fiecare cuvânt

Ai scris despre iubire și frumosul din jurul nostru,

Ai transmis prin poezie mesaje pline de înțelepciune

Și ai rămas mereu o comoară națională de neprețuit.

Mihai Eminescu, floarea limbii române,

Ai dat sens și formă cuvintelor ce-nalță,

Ne-ai învățat că poezia e mai mult decât rime

E o formă de a trăi, de a simți și de a iubi cu fime.

Pierzi luna cât numeri stelele,

Stele poți vedea la nesfârșit

Dar, luna, e doar una lângă ele,

E valoarea fără preț de negăsit.

Într-un univers atât de mare

Luna, a găsit Pământul, 

L-a îndrăgit atât de tare

Fără a-i vedea sfârșitul!

Sateliți câți mai cădeau,

Importanță chiar n-avea,

Când în fața lunii apăreau 

Pământu' nu-i mai vedea...

24.11.24

Când urma ne-o vom pierde, infinitul va cădea,

Fiind departe sau aproape oricum nu vom vedea,

Decât, o umbră ne-nțeleasă din trecutul cel uitat 

Ce-n inimă rămâne o amintire-n timp nelimitat...

Când speranța va pleca, luna se va depărta,

Mistic lumea va vedea, un tablou ce-ar arăta 

Pustiu în jurul lor, făr' de tine, făr' de mine,

Făr' de căldura ce stătea cândva-n cămine..

Când drumul nu vom memora, apa va ardea,

Neștiind ce să mai facem pentru a ne vedea,

Focul, brusc va inunda gândurile noastre

Conducându-ne-n drum spre unicile astre.

...

26.10.24

Un procent dacă vreodată te va mai revizita!

Dacă nu ai prețuit-o fiind tu, atât de rău,

Atunci când nu-și dorea absurditatea ta...

Nu mai fi tu un asemeni rătăcit de nătărău.

Două procente au fost ca să te visezi alături!

Da! Asta a fost pe la-nceput d-acest drum,

Dar de ce acum crezi c-ar fi mai multe laturi

Sunt tot aceleași, mai mult văzut-ai tu necum.

Trei procente de credeai c-ai fi tu c-al ei soare!

Crezi că orice-ai face mereu vei fi așa văzut?

De ce crezi tu asta? Poți fi doar ca o scrisoare...

A cărei importanță cu mult a decăzut...

Patru procente dacă din greșeli absurd de grele

Vei mai reuși tu dragostea să i-o amplifici!

Crezând c-ar trece totul la fel cum trec și orele,

Te pierzi în târzia-ți deșteptare-n care pici...

Cinci, șase, șapte, opt... mai e nevoie ca să număr?

...

18.10.24

Sunt puful ce călătorește

În orice colț dorește,

Iar orice persoana ne-ntânlnește

Are o dorință ce se-mplinește.

Dar apoi, dispariția

...

Compusă la 21.10.2023

Baștina e un loc sacru

Creată făr' de masacru,

De ai noștri străbuni

Creată-n rugăciuni.

 ...

31.08.2021

Familia-i rădăcina tuturor,

Ce-mprăștie copiilor:

O rază de iubire

Și-o mare fericire.

 ...

11.03.2020