Cu fruntea sus

În brazda veche-a gliei străbune,

Se scrie dorul neamului curat,

Cu rugi șoptite-n lacrimi și-n minune,

Sub cerul sfânt de altar încoronat.

Patria mea e cântec și jertfire,

E pâine ruptă-n prag de dimineață,

Cu Dumnezeu lumină-n nemurire,

Și sânge viu ce-aprinde-n noi speranță.

Cât timp credința arde-n dor nemărginit,

Nu piere neamul, nu se frânge-n vânt,

Că patria trăiește neînvins

Prin cei ce-o poartă-n suflet și cuvânt.

Andrei Guțu,

09.01.2026

  Într-o dimineață de primăvară, cu soarele mângâind ușor florile abia înflorite, am închis ochii și m-am lăsat purtat de imaginație. Așa a început o călătorie prin timp, o plimbare sufletească în trecutul plin de curaj al poporului nostru. Mă aflam într-o Românie de demult, o țară care se căuta pe sine și își aduna, pas cu pas, toate bucățile inimii.

  Primul popas a fost în anul 1859, la București. Acolo, printre oameni emoționați, am simțit tensiunea și speranța care pluteau în aer. Se vorbea despre Unirea Moldovei cu Țara Românească, iar visul unei țări unite începea să prindă contur. Parcă toți trăiau primăvara nu doar în natură, ci și în suflet.

  Apoi am ajuns în 1918, în luna martie, în Chișinău. Era tot primăvară. În acea zi istorică de 27 martie, Basarabia se unea cu România. Mi-am imaginat cum oamenii își îmbrățișau frații, cum steagul tricolor flutura în bătaia vântului cald de primăvară și cum inimile băteau la unison. Era o revenire acasă, după multă durere și dor.

  Ultima oprire a fost la Alba Iulia, în decembrie 1918. Deși era iarnă, în acea zi am simțit o căldură aparte – căldura unui vis împlinit. România Mare se năștea, iar eu, în acea călătorie imaginară, înțelegeam mai bine ce înseamnă cuvintele „unitate”, „jertfă” și „iubire de țară”.

  Această călătorie prin trecut, în plină primăvară, mi-a arătat că unirea nu e doar un moment istoric, ci o emoție care continuă să înflorească în noi, din generație în generație. Așa cum primăvara aduce viață peste tot, la fel și unirea a adus speranță și lumină în inimile românilor.

Renunță pentru Dumnezeu la gândul de mărire,

Smerenia e drumul drept, izvor de nemurire.

Modest e cel ce-n taina Lui își poartă alinarea

Și-n loc de aur pământesc primește iertarea.

Iubește-ți aproapele și-ți cinstește părinții,

Că-n lacrima lor caldă stau comorile sfinte.

Nu-n bogății pieritoare, ci-n darul iubirii

Se înalță sufletul curat spre cerul mântuirii.

Caută-n toate pacea și lasă dor lumesc,

Că-n cele cerești ascunde Domnul tot ce-i firesc,

Cine renunță lumii, spre El călătorește

Și-n harul cel divin, o viață nouă înflorește.

Lumina coboară din cerul senin,

Biblia ne arată drumul divin.

Cu dragoste și răbdare în inimă,

Sufletul se înalță spre pace și lumină.

Un dor de casă mă apasă,

peste casa strămoșească.

Un suflet trist profund vibrează,

ca Duhul Sfânt ce-i pasă,

de țara noastră românească.

Ce-ai pățit tu scumpă țară,

că te văd atât de amară.

Oare poporul e de vină

că te privește fără milă.

Nu fii tristă țara mea,

eu sunt cu tine și voi lupta,

pentru glorie îmi voi da,

toată puterea mea.

Acum să privim cu bucurie,

cu toții către tine,

către patria noastră măreață,

iubită țară românească.

Nu există mai sfânt pe lume,

decât CREDINȚĂ și PATRIE,

pentru a noastră eternitate.

(Prof. Andrei GUȚU)

În Ulmu v-a fost casa, pământul, izvorul,

acolo ați lăsat copiii și dorul.

Bunicul Mihail, plecat prea curând,

Bunica Olimpiada, cu sufletul ei blând.

Deși nu v-am prins cum aș fi dorit,

vă port în inimă, necontenit.

Satul și neamul vă pomenesc,

iar eu, cu iubire, vă cinstesc.

Cu prețuire și dor nemărginit, 

nepotul vostru care vă poartă în suflet,

Andrei Guțu.

  Un scurt mesaj despre bunicii mei - În amintirea bunicului Mihail și a bunicii Olimpiada, părinții mamei mele, Anna Guțu.

  Pe bunicul Mihail nu am avut șansa să-l cunosc, fiindcă a plecat prea devreme dintre noi. Totuși, din cele spuse de mămica mea și ale celor care l-au știut, am aflat că a fost un om respectat în satul Ulmu, raionul Ialoveni, un tată devotat și un sprijin pentru cei din jur. Amintirea lui trăiește prin felul în care și-a crescut copiii și prin respectul pe care l-a lăsat în urma sa.

  Pe bunica Olimpiada am apucat s-o cunosc doar atunci când eram mic. Îmi rămâne în suflet ca o femeie blândă și muncitoare, care, deși orfană din copilărie, a avut puterea să ridice o casă și să crească opt copii. Chiar dacă amintirile mele sunt puține, chipul ei rămâne legat de căldura casei părintești și de rădăcinile mele.

  Când mă gândesc la ei, simt recunoștință și dor. Bunicul Mihail și bunica Olimpiada sunt parte din povestea familiei noastre și din ceea ce suntem noi astăzi. Dumnezeu să-i odihnească în pace pe ei și pe toți cei plecați dintre noi.

Vino vodă Țepeș Vlade, 

Să vezi ce a mai rămas sub soare,

De când tu ai dispărut,

Cu noi, toți au făcut ce-au vrut.

Am ajuns codașii lumii,

Ne culcăm flămânzi pruncii,

Că averea noastă s-a vândut,

La cei ce capul ți l-au vrut.

Dar cu toate astea-i lăudăm,

Râdem și-i aplaudăm,

Că vezi doamne ne ajută,

Noi le dăm, ei ne scuipă.

Nu le-ar strica și câte o țeapă, 

Inima în ei de frică să fiarbă,

Că noi am uitat ce tu ne-ai spus,

Nu există decât înainte sau sus.

Eu mis Ţepeş Vlad Dracula,

Pentru hoţi folosesc sula.

Şi îi trag pe toţi în ea,

Ca să simtă sula mea.

Şi îi las să pătimească,

Până mor să chinuiască.

De furat ei să se lase,

De vor de sulă să scape.

Că astfel milă de ei n-am,

Şi îi omor întregul neam.

De cei ce oamenii îi fură,

Pentru ei am scârbă, ură.

Şi am să îi trag pe toţi în ţeapă,

Şi de nimeni nu îmi pasă.

Că am să scap ţara de hoţi,

De trântori şi neghiobi !

Ciudaților, de ce nu mă lăsați să respir?! 
De ce-mi poluati vederea cu crimă și ură,
De ce-mi deteriorați auzul cu înjurături și blesteme?!
Oare nu e de-ajuns răul în lume?! 
Nu vă mai săturați de războiul ce lasă copii fără nume?! 

Câți bani și putere vă mai trebuie ca să încetați 
Să folosiți și să prostiți mulțimea ce vă urmează orbește, 
Crezându-vă înșelătoarele vorbe drept promisiuni fără defecte?! 

Cât?! Cât să mai rabd în tăcere?! 
Cât o să mai țineți călușul la gură 
Celor ce vor să vă spintece minciuna cu sabia adevărului? 

Nesimțiți ați ajuns, violatori ai dreptății 
Setoși de răzbunare și egoiști în ceea ce privește dragostea! 

Urâți ați ajuns la chipuri și suflet, 
Hidoși vă sunt ochii scoși din orbite de patimi și joc de noroc, 
Duhnește a cadavru societatea 
Cauza? Sunteți voi! 
Încetați! Încetați nedreptatea! 
Dați-ne pacea și țara-napoi!

De ce, Basarabia mea,

Ai plecat fără să-mi spui?

Te-a furat iar rusul,

Și te-a dus pe drumul lui.

Ai rămas departe-n zare,

Peste Prut, în răsărit,

Dar în inima română

Niciodată n-ai pierit.

Poate într-o zi, Basarabie,

Ne-om privi din nou în prag,

Fără arme, fără ură,

Doar cu pace și cu drag.

Până-atunci, te port în mine,

Ca pe-un cântec strămoșesc,

Basarabia mea iubită,

Să nu uiți că te iubesc.

E-ntâi Decembrie și sărbătorim,

Unirea Mare și-n inimă simțim,

O mare tensiune de la eroi primită,

Care-au murit, pentru cauza sfântă

Ei toți au dus lupta cea dreaptă,

Pentru ca țara să nu fie sfârtecată,

Cu gândul doar la Marea Unire,

Și pentru-a noastră sfântă-nfrățire

N

oi an de an, ne zicem,,La mulți ani",

Și ne dorim s-avem în cont mulți bani,

Dar la români urarea mult nu ține,

Că ei se dușmănesc, în ziua care vine

Imnul țării emoționați îl ascultăm,

Iar mulți din noi ușor îl fredonăm,

În trup simțim fiori și ochiul plânge,

Lăsând o lacrimă, ce pe obraz prelinge

Participăm în număr mare la paradă,

Privim la cei ce defilează-n stradă,

Ne place să vedem toată armata,

Și tehnica de luptă, cu care-i înzestrată

În jur mulți politicieni și guvernanți,

Te uiți și-i vezi cât sunt de aroganți,

Cum oamenii salută, spre ei se-nclină,

Nevinovați ei par, nu poartă nicio vină

Tot ei ne spun să fim uniți pe veci,

Rostind discursuri lungi și seci,

Și ne promit acum la sărbătoare,

Că-n anul viitor, vom avea bunăstare

Cu toții știm cât pot să mintă,

Pentru-ași atinge a lor țintă,

Încă un vot și patru ani să treacă,

Să ne conducă și noi averi să facă

Hai azi să urăm cum se cuvine,

La toți cei ce ne doresc doar bine,

Din țara noastră și din străinătate,

La muți ani, unire, fericire, sănătate!

Pe curând!

 Poezia mea ce este?

Poate o tristă povește

Poate sunt neînțeleasă.

Poate adun nectar din flori

Orbită doar de culori.

Poate vreau să pun în ea 

Luminița  dintr-o stea.

Poezia mea ce este ?

Poate fi ce-am voit eu

Să trăiesc întens prin ea

Pân-ce Domnul m-o chema.