DE CE EȘTI TRISTĂ…
-ȚARĂ de ce ești tristă?...
-Ograda - mi este mult prea goală
Peste hotare românii mi-au plecat
Din când în când primesc câte-o scrisoare
În grai străin, cel de român ei l-au uitat.
Pentru cei ramași povara lor e grea…
La mine,doar lăcrimând se mai gândesc.
…………………………………………………..
Zeii pământeni ce soarta mi-o decid,
Indiferenți,la greu m-au părăsit
Nori de corbi la hotar, cu jind, mă privesc
Scurmă avizi la rădăcini de falnici brazi
Scrutând cu - a lor privirii ucigătoare
Spre munții mei, spre ape și-o istorie…
Portalul unui neam greu încercat.
……………………………………………………..
-ȚARĂ, cuvânt de dor, eu sunt SPERANȚA
Mulți români nici pe mine nu mă mai vor
Ești tristă, dar eu îți sunt aproape
Și frumusețea ta-i diamant strălucitor
Printre bogății păstrate din străbuni,
Ea-ți înconjoară cu drag toată harta,
Tricolorul, și al tău sfânt pământ.
Nu fi tristă TARĂ cu graiul străbun
Pământul din ogradă ta nicicând,
Nimic din el nu va fi strămutat.
.………………………………………………………….
Zâmbește ȚARĂ, tare ești frumoasă!
Românii așa te simt, te știu, te slăvesc
Oaspeți, buni prieteni te vizitează
Te străbat, te admiră și te iubesc.
Românii toți în dreapta lor conștiință
Nu te uită-n gând, faptă și credință
Din drag de România, de al tău dor
Ești catedrală sfântă-n sufletul lor
Ei, mâinile își vor îngemăna oricând
Pentru tine ȚARĂ, sfânt pământ.
Category: The patriotic poems
All author's poems: Silvia Mihalachi
Date of posting: 21 мая 2023
Added in favorites: 2
Views: 1931
Poems in the same category
Bun e vinul ghiurghiuliu de Maria Tănase în suedeză
Bun e vinul ghiurghiuliu,
Cules toamna pe târziu,
Mai pe brumă, mai pe-omăt,
Mult mai beu şi nu mă-mbăt.
M-am jurat că n-oi mai be,
Dar eu nu mă pot ţine,
Bun îi vinul, bine-mi place,
Nu ştiu viei ce i-oi face.
Vinişor de poamă rară
Se suie-n cap făr' de scară,
Vinişor de boghi verzi
Face pe om de nu-l vezi.
Bun e vinul şi gustos,
Când îl bei cu om frumos.
Dar de-l bei cu om urât,
Se opreşte vinu-n gât.
Lätt rött vin är gott
Lätt rött vin är gott,
Skördas på senhösten,
Mer om frosten, mer om mannen,
Jag dricker mycket mer och blir inte full.
Jag svor att jag aldrig skulle dricka igen
Men jag kan inte hålla mig
Gott vin, gott jag gillar det,
Jag vet inte vad de kommer att göra med honom.
Sällsynt äppelvin
Han klättrar in i huvudet utan stege,
Vinesor av gröna boggier
Gör mannen osynlig.
Vinet är gott och gott,
När du dricker det med en snygg man.
Men om du dricker det med en ful man,
Vinet stannar i halsen.
Nemuritoarea
Floare de Fier,
Ce-i dai din cer?
Floare-de-colț,
Și-n cale-o scoți.
Poartă în piept,
Pulsul incert.
Nu-i trebe’ scut,
Nici jurământ!
Nu se destramă,
Nu îi e teamă!
Nu cere drum,
Arde cu fum!
Cu pielea-n vânt,
Și pasu-i sfânt!
Calcă pe jar,
N-are habar!
Din spini își coase
Zile frumoase!
Nu plânge stele,
Plânge cu jele!
Pe câmp cu dor,
Sub cerul lor,
A scris cu sânge,
Ce inima-nfrânge!
......................................
Și-a luptat, mai ceva ca un bărbat, Ecaterina Teodoroiu, nume nemuritor al poporului român!
Inspirație:
„Floare de Fier" - E-an-na
„Floare de colț" - Ducu Bertzi
La Ceauşescu şi la Leana la mormânt.
Pe mulţi români din România,
Ia apucat, acuma iarăş nostalgia .
De două ori, pe an acolo ei se duc,
La Ceauşescu şi la Leana la mormânt.
Cu flori şi cu coroane acolo ei se duc,
Şi candela, le –o aprind la al lor mormânt.
Dar au uitat cât el şi Leana au fost în viaţă,
Cu toţii îi înjurau şi le rugau de moarte.
Noi nu putem ,ca să uităm ce a fost odată,
Cu toţii am avut de mult, o viaţă prea frumoasă.
Aveam servici, aveam şi case şi mâncare,
Aveam şi şcoli şi teatre şi spitale.
Aveam serviciu în industrie şi acolo pe ogoare,
Mergeam cu toţii, la munte şi la mare.
Că în România, a fost o perioadă în care,
Românii ,nu au dus ei lipsă de mâncare.
Dar începând, cu anul optzeci şi doi se ştie,
Atunci românul, a ajuns parcă era stafie.
Pentru că în România, a venit o criză mare,
Şi în magazine, românul nu mai găsea mâncare.
Încet, încet, românul tot a fost înfometat,
Se lua căldura, curentul şi asta ia înspăimântat.
Lucrau cu toţii, de dimineaţă până în seară,
Să dea producţie ,mare pentru ţară.
Şi atunci românii ,au înţeles cu toţii de afară,
El Ceauşescu, trebuie în grabă să dispară.
Şi Comunismul ,să dispară din a noastră ţară,
La noi democraţia, trebuie să apară.
Şi în anul optzeci şi nouă să întâmplat,
Pe Ceauşescu ,românii toţi s-au răzbunat.
Şi în Decembrie, atunci la Timişoara,
Ea revoluţia, a început şi apoi în toată ţara.
În disperarea lui ,de a scăpa atunci de moarte,
El Ceauşescu şi cu Leana, au crezut că fug departe.
Dar ei atunci, au fost trădaţi de propria lor gardă,
Care nici ei ,nu mai doreau atunci să îi vadă.
Şi la Târgovişte ,la marea unitatea militară,
Pe Ceauşescu şi pe Leana, soldaţii o predară.
Să fie judecaţi urgent şi condamnaţi la moarte,
De un complet de judecată ,ce au hotărât a lor pedeapsă.
Şi în ziua aceia călduroasă şi sfântă de Crăciun,
Atunci când el, tot omul nostru e ceva mai bun.
Cu toţii au hotărât, în unanimitate să îl omoare.
Pe Ceauşescu şi pe Leana, să scape ţara de teroare.
El dictatorul ,Nicolae Ceauşescu şi cu Leana lui soţie,
Prin împuşcare ,în curte ei aveau atunci să fie.
Executaţi de un pluton, la zid în ziua aceia mare,
Când de Crăciun ,în toată lumea este mare sărbătoare.
La el acum în fiecare an ,se adună lumea la mormânt,
Sunt acei nostalgici, care vin acolo şi îl plâng.
Uitând că au stat în frig, fără lumină şi chiar fără mâncare,
Cu toţii vin acolo la mormânt ,să aprindă o sfântă lumânare !
Satul meu natal
Un sat plin cu istorii
Cu vii amintiri
Apare din abisuri
Printre oameni și copii.
Un sat cu demnitate,
Plin de libertate,
Cu valori importante,
De dreptate si solemnitate!
14.10.2021
Patria
Cât tânăr ești, și ai putere,
Și chef de muncă cât mai ai,
Rupându-ți cărțile se cere,
Să-ți cunoști propriul grai.
Căci mulți acoperișul îl repară
Zidesc o casă, doua, trei
Undeva peste hotare, dară
Uitata-și de țară ei.
Pierduți prin fețele străine,
Puțini acasă se întorc,
Căci acolo e cald și bine
Iar acasă, mai deloc.
Și când decid ei să se-ntoarcă
Cuvântul casă pare cam străin,
Pășind în casa părintească
Ce-am făcut cu a mea viață?ei îngân...
Eu vă îndemn acasă să rămâneți!
Proslăvind al patriei pământ,
Căci pacea sufletească nu se vinde
Căci patria e un lucru sfânt.
Vărsat-au sânge strămoșii noștri
Ca să putem astăzi învăța,
Luptat-au pentru drepturile noastre,
Pentru ca patria s-o putem elogia.
Bun e vinul ghiurghiuliu de Maria Tănase în spaniolă
Bun e vinul ghiurghiuliu,
Cules toamna pe târziu,
Mai pe brumă, mai pe-omăt,
Mult mai beu şi nu mă-mbăt.
M-am jurat că n-oi mai be,
Dar eu nu mă pot ţine,
Bun îi vinul, bine-mi place,
Nu ştiu viei ce i-oi face.
Vinişor de poamă rară
Se suie-n cap făr' de scară,
Vinişor de boghi verzi
Face pe om de nu-l vezi.
Bun e vinul şi gustos,
Când îl bei cu om frumos.
Dar de-l bei cu om urât,
Se opreşte vinu-n gât.
El vino rojo es bueno
El vino rojo es bueno,
Recogido a finales de otoño,
Cuando hay escarcha, cuando nieva,
Lo bebo mucho, pero no me emborracho.
Me he jurado que no lo beberé nunca más,
Pero no puedo evitarlo,
El vino es bueno, me gusta mucho,
No sé qué haré con el viñedo.
El vino hecho de una fruta rara
Sube a la cabeza sin escalera,
El vino hecho de uvas verdes
Hace que no veas a nadie.
El vino es bueno y sabroso
Cuando lo bebes con alguien amable,
Pero si lo bebes con alguien repugnante,
El vino se para en tu garganta.
Bun e vinul ghiurghiuliu de Maria Tănase în suedeză
Bun e vinul ghiurghiuliu,
Cules toamna pe târziu,
Mai pe brumă, mai pe-omăt,
Mult mai beu şi nu mă-mbăt.
M-am jurat că n-oi mai be,
Dar eu nu mă pot ţine,
Bun îi vinul, bine-mi place,
Nu ştiu viei ce i-oi face.
Vinişor de poamă rară
Se suie-n cap făr' de scară,
Vinişor de boghi verzi
Face pe om de nu-l vezi.
Bun e vinul şi gustos,
Când îl bei cu om frumos.
Dar de-l bei cu om urât,
Se opreşte vinu-n gât.
Lätt rött vin är gott
Lätt rött vin är gott,
Skördas på senhösten,
Mer om frosten, mer om mannen,
Jag dricker mycket mer och blir inte full.
Jag svor att jag aldrig skulle dricka igen
Men jag kan inte hålla mig
Gott vin, gott jag gillar det,
Jag vet inte vad de kommer att göra med honom.
Sällsynt äppelvin
Han klättrar in i huvudet utan stege,
Vinesor av gröna boggier
Gör mannen osynlig.
Vinet är gott och gott,
När du dricker det med en snygg man.
Men om du dricker det med en ful man,
Vinet stannar i halsen.
Nemuritoarea
Floare de Fier,
Ce-i dai din cer?
Floare-de-colț,
Și-n cale-o scoți.
Poartă în piept,
Pulsul incert.
Nu-i trebe’ scut,
Nici jurământ!
Nu se destramă,
Nu îi e teamă!
Nu cere drum,
Arde cu fum!
Cu pielea-n vânt,
Și pasu-i sfânt!
Calcă pe jar,
N-are habar!
Din spini își coase
Zile frumoase!
Nu plânge stele,
Plânge cu jele!
Pe câmp cu dor,
Sub cerul lor,
A scris cu sânge,
Ce inima-nfrânge!
......................................
Și-a luptat, mai ceva ca un bărbat, Ecaterina Teodoroiu, nume nemuritor al poporului român!
Inspirație:
„Floare de Fier" - E-an-na
„Floare de colț" - Ducu Bertzi
La Ceauşescu şi la Leana la mormânt.
Pe mulţi români din România,
Ia apucat, acuma iarăş nostalgia .
De două ori, pe an acolo ei se duc,
La Ceauşescu şi la Leana la mormânt.
Cu flori şi cu coroane acolo ei se duc,
Şi candela, le –o aprind la al lor mormânt.
Dar au uitat cât el şi Leana au fost în viaţă,
Cu toţii îi înjurau şi le rugau de moarte.
Noi nu putem ,ca să uităm ce a fost odată,
Cu toţii am avut de mult, o viaţă prea frumoasă.
Aveam servici, aveam şi case şi mâncare,
Aveam şi şcoli şi teatre şi spitale.
Aveam serviciu în industrie şi acolo pe ogoare,
Mergeam cu toţii, la munte şi la mare.
Că în România, a fost o perioadă în care,
Românii ,nu au dus ei lipsă de mâncare.
Dar începând, cu anul optzeci şi doi se ştie,
Atunci românul, a ajuns parcă era stafie.
Pentru că în România, a venit o criză mare,
Şi în magazine, românul nu mai găsea mâncare.
Încet, încet, românul tot a fost înfometat,
Se lua căldura, curentul şi asta ia înspăimântat.
Lucrau cu toţii, de dimineaţă până în seară,
Să dea producţie ,mare pentru ţară.
Şi atunci românii ,au înţeles cu toţii de afară,
El Ceauşescu, trebuie în grabă să dispară.
Şi Comunismul ,să dispară din a noastră ţară,
La noi democraţia, trebuie să apară.
Şi în anul optzeci şi nouă să întâmplat,
Pe Ceauşescu ,românii toţi s-au răzbunat.
Şi în Decembrie, atunci la Timişoara,
Ea revoluţia, a început şi apoi în toată ţara.
În disperarea lui ,de a scăpa atunci de moarte,
El Ceauşescu şi cu Leana, au crezut că fug departe.
Dar ei atunci, au fost trădaţi de propria lor gardă,
Care nici ei ,nu mai doreau atunci să îi vadă.
Şi la Târgovişte ,la marea unitatea militară,
Pe Ceauşescu şi pe Leana, soldaţii o predară.
Să fie judecaţi urgent şi condamnaţi la moarte,
De un complet de judecată ,ce au hotărât a lor pedeapsă.
Şi în ziua aceia călduroasă şi sfântă de Crăciun,
Atunci când el, tot omul nostru e ceva mai bun.
Cu toţii au hotărât, în unanimitate să îl omoare.
Pe Ceauşescu şi pe Leana, să scape ţara de teroare.
El dictatorul ,Nicolae Ceauşescu şi cu Leana lui soţie,
Prin împuşcare ,în curte ei aveau atunci să fie.
Executaţi de un pluton, la zid în ziua aceia mare,
Când de Crăciun ,în toată lumea este mare sărbătoare.
La el acum în fiecare an ,se adună lumea la mormânt,
Sunt acei nostalgici, care vin acolo şi îl plâng.
Uitând că au stat în frig, fără lumină şi chiar fără mâncare,
Cu toţii vin acolo la mormânt ,să aprindă o sfântă lumânare !
Satul meu natal
Un sat plin cu istorii
Cu vii amintiri
Apare din abisuri
Printre oameni și copii.
Un sat cu demnitate,
Plin de libertate,
Cu valori importante,
De dreptate si solemnitate!
14.10.2021
Patria
Cât tânăr ești, și ai putere,
Și chef de muncă cât mai ai,
Rupându-ți cărțile se cere,
Să-ți cunoști propriul grai.
Căci mulți acoperișul îl repară
Zidesc o casă, doua, trei
Undeva peste hotare, dară
Uitata-și de țară ei.
Pierduți prin fețele străine,
Puțini acasă se întorc,
Căci acolo e cald și bine
Iar acasă, mai deloc.
Și când decid ei să se-ntoarcă
Cuvântul casă pare cam străin,
Pășind în casa părintească
Ce-am făcut cu a mea viață?ei îngân...
Eu vă îndemn acasă să rămâneți!
Proslăvind al patriei pământ,
Căci pacea sufletească nu se vinde
Căci patria e un lucru sfânt.
Vărsat-au sânge strămoșii noștri
Ca să putem astăzi învăța,
Luptat-au pentru drepturile noastre,
Pentru ca patria s-o putem elogia.
Bun e vinul ghiurghiuliu de Maria Tănase în spaniolă
Bun e vinul ghiurghiuliu,
Cules toamna pe târziu,
Mai pe brumă, mai pe-omăt,
Mult mai beu şi nu mă-mbăt.
M-am jurat că n-oi mai be,
Dar eu nu mă pot ţine,
Bun îi vinul, bine-mi place,
Nu ştiu viei ce i-oi face.
Vinişor de poamă rară
Se suie-n cap făr' de scară,
Vinişor de boghi verzi
Face pe om de nu-l vezi.
Bun e vinul şi gustos,
Când îl bei cu om frumos.
Dar de-l bei cu om urât,
Se opreşte vinu-n gât.
El vino rojo es bueno
El vino rojo es bueno,
Recogido a finales de otoño,
Cuando hay escarcha, cuando nieva,
Lo bebo mucho, pero no me emborracho.
Me he jurado que no lo beberé nunca más,
Pero no puedo evitarlo,
El vino es bueno, me gusta mucho,
No sé qué haré con el viñedo.
El vino hecho de una fruta rara
Sube a la cabeza sin escalera,
El vino hecho de uvas verdes
Hace que no veas a nadie.
El vino es bueno y sabroso
Cuando lo bebes con alguien amable,
Pero si lo bebes con alguien repugnante,
El vino se para en tu garganta.
Other poems by the author
Suflet păcătos
Părinte!
Eu sunt păcătos.
Dar tu, câte păcate ți-a fost dat
s-auzi , Părinte,
învață-mă bisericos
și zi-mi câteva cuvinte
din rugăciunea ta
de om evlavios.
Prin beznă drumu-i lung
nu-i nimeni să mă îndrume
și sufletul îmi cade
precum o piatră
aruncată în genune.
Rogu-te,
te rog Părinte
din psalmul învierii
dă-mi un licăr de lumină,
și binecuvântează-mă în pioșenie.
Sunt păcătos Părinte…Sunt!
CROCHIUL UNUI ȘOTRON
Aproape zilnic pașii mă duc în parc ca într-un reflex pavlovian . Iau cu mine o carte sau o revistă. Fascinatul spectacol al naturii și cel al lumii, vârstnici, maturi , copii pe aleile cu flori, arbori maiestoși, toate determină să nu citesc măcar o filă din carte sau din revistă. . Parcul este perenul meu lăcaș al amintirilor din copilărie până acum, când:
Mă învăluie timpul de ieri
Cuibărit în a mea copilărie,
Încă zglobiu, nu m-a părăsit
Vrea răsplătit în clipe de-amintire…
De pe o alee un băiețel drăgălaș, tare drăgălaș, vine în spațiul mai larg din apropierea băncii și grăbit scoate din buzunar câteva bucățele de cretă colorată. Secondat de un cățel venit de undeva, trasează crochiul unui joc de șotron frumos colorat. De pe treptele arcuitului pod din parc, arhicunoscut de citadinii, coboară o fetiță blondă, ce - și adapă gurița dint-o înghețată. Băiatul o strigă și în graba ei, fetița scapă înghețata jos. Pornită sa plângă, el o întâmpină, o ia de mână si când ea vede șotronul colorat, uită de înghețată și fericită țopăie printre contururile șotronului. Copilul și cățelul o privesc bucuroși…O privesc și eu…Privirea - mi se duce ca-ntr-o visare și firul amintirilor mele ajunge în labirintul copilăriei.
Din nopți cu amintiri nestinse
Am adunat multe vise
Din ele să modelez aș vrea
O LUNĂ,
LUNA mea
Unde praful de stele
Să cadă peste sufletul selenar
Plin de tăcere
Plin de mistere …
Pe raza ochilor
Aș vrea să te trimit
Pe tine prietene,
LUNA
Să mi-o copilărești
Străbătând visul învălurit
Până la stele
Iar mâna încolăcită
Pe mana ta, să mă ridice
Până la tine
Prietene din copilărie
Redevenind copii
S-alergăm după jucării din stele
Și LUNA să ne fie
Protectoarea viselor rebele
Pe-al ei altar
De vise neîmplinite
S-aduc ofrandă
Păpușa de pluș
Și-o fărâmă din șotronul
Frumos desenat
Pe asfaltul dintr-un parc,
De te tine prietene
Desena cândva
Pentru mine...
Pleacă LUNA de pe cer și ecranul nopții se luminează, mă trezesc, visu-i o dorință a nopților de LUNĂ luminate, vise binecuvântate.
Într-un mâine îmi va fi toamna cu zilele reci și din același reflex pavlovian, cu o carte în mână, sau o revistă, pașii mă vor duce în același parc…
Pe aleea părăsită
De flori, de oameni și de bănci
Mă strecor într-un decor
Cu frunze care cad
Triste, galbene și mor…
Pasul și visarea s-au oprit. Quo vadis amintirilor, quo vadis? Întrebarea este un ecou ce nu se mai întoarce...
ORAȘ NATAL- acrostih
Dovezi de urbe strămoșescul pământ frământat
Războaie, pași grei pragul casei au petrificat
Ancestralul nume dat prin botez,, botoșănean ,,
Gazdă a chemării: ,,vino acasă!,, an de an
Bat în corpul tău inimile amintirilor
Oraș natal cu sălașul în corul astrelor
Te înalță citadini în loja cu laurii
0glindindu-te adesea, în arta lor ctitorii
Soarele în raze te îmbracă de dimineață
Aura lui trezește strada din nou la viață
Natura urbei mereu verde să îți fie
Istoria în pagini aurii să te înscrie.
Solitudine
Pe nimeni nu aștept
Nu vreau nimic
Deși la mine
Ușa sufletului e deschisă
Solitar și răvășit
Salut, dar …
Nu aud nici u răspuns
Și mâna îmbrățișării
Mi-a rămas întinsă.
Dau pasul mai grăbit
Sau mai domol
În ritmul vieții
Și a eului ascuns
Reazem de mesteacăn
Umărul ușor, ușor….
Îi simt seva neatinsă
În alba lui scoarță.
Copacul un statornic
Eu, trecător spovedit.
Nu-i vina ta
Nu-i vina ta copile
Că geamul sufletului tău
În seara sfântă de Ajun
Mereu privește în neștire,
Privește depărtarea ca pe-un hău.
Nu-i vina ta copile
Părinții la muncă au plecat
Tu ai rămas plângând în prag
De mână cu bunica
lacrimile ea ți-a alinat.
Pe-un drum greu, bolovănos, uscat
Părinții pașii își târau,
Trecând înlăcrimați pârâul
Din gând în gând privindu-vă cu drag.
……………………………………………
Din prea multă liniște în casă
Evlavios colinde cântă harpa
Tu, copile,la fereastră într-un oftat
Aștepți pe mama, aștepți pe tata…
Să - ți dea promisă mângâiere.
Fulgi albi colindă pe o ghirlandă
Neîmpodobit , într-un ungher uitat,
Brăduțului crengile i s-au uscat.
Nu-i vina ta copile…
………………………………………………………
Cu mâinile împreunate,
În genunchi stând la icoană
Spune Crezul bătrânica
Cu glas domol se roagă
Pentru nepot să i-s-aducă
În visul ce-i alintă somnul,
Un brăduț frumos împodobit.
…………………………………………………
Din picuri de singurătate
Noian de gânduri trimite
Bunicuța, spre depărtate zări
Apoi, de noapte bună,
Copilul primește-o caldă sărutare
În seara sfântă de Crăciun.
CUVĂNTĂTORE
,,Floarea albastră,, am citit
Floare albastră am iubit
Floarea albastra-nmugurit
Floarea albastră….
Vântul crud te-a legănat
Vântul crud te-a despuiat
Vântul crud mi te-a luat
Vântul….
Suflet păcătos
Părinte!
Eu sunt păcătos.
Dar tu, câte păcate ți-a fost dat
s-auzi , Părinte,
învață-mă bisericos
și zi-mi câteva cuvinte
din rugăciunea ta
de om evlavios.
Prin beznă drumu-i lung
nu-i nimeni să mă îndrume
și sufletul îmi cade
precum o piatră
aruncată în genune.
Rogu-te,
te rog Părinte
din psalmul învierii
dă-mi un licăr de lumină,
și binecuvântează-mă în pioșenie.
Sunt păcătos Părinte…Sunt!
CROCHIUL UNUI ȘOTRON
Aproape zilnic pașii mă duc în parc ca într-un reflex pavlovian . Iau cu mine o carte sau o revistă. Fascinatul spectacol al naturii și cel al lumii, vârstnici, maturi , copii pe aleile cu flori, arbori maiestoși, toate determină să nu citesc măcar o filă din carte sau din revistă. . Parcul este perenul meu lăcaș al amintirilor din copilărie până acum, când:
Mă învăluie timpul de ieri
Cuibărit în a mea copilărie,
Încă zglobiu, nu m-a părăsit
Vrea răsplătit în clipe de-amintire…
De pe o alee un băiețel drăgălaș, tare drăgălaș, vine în spațiul mai larg din apropierea băncii și grăbit scoate din buzunar câteva bucățele de cretă colorată. Secondat de un cățel venit de undeva, trasează crochiul unui joc de șotron frumos colorat. De pe treptele arcuitului pod din parc, arhicunoscut de citadinii, coboară o fetiță blondă, ce - și adapă gurița dint-o înghețată. Băiatul o strigă și în graba ei, fetița scapă înghețata jos. Pornită sa plângă, el o întâmpină, o ia de mână si când ea vede șotronul colorat, uită de înghețată și fericită țopăie printre contururile șotronului. Copilul și cățelul o privesc bucuroși…O privesc și eu…Privirea - mi se duce ca-ntr-o visare și firul amintirilor mele ajunge în labirintul copilăriei.
Din nopți cu amintiri nestinse
Am adunat multe vise
Din ele să modelez aș vrea
O LUNĂ,
LUNA mea
Unde praful de stele
Să cadă peste sufletul selenar
Plin de tăcere
Plin de mistere …
Pe raza ochilor
Aș vrea să te trimit
Pe tine prietene,
LUNA
Să mi-o copilărești
Străbătând visul învălurit
Până la stele
Iar mâna încolăcită
Pe mana ta, să mă ridice
Până la tine
Prietene din copilărie
Redevenind copii
S-alergăm după jucării din stele
Și LUNA să ne fie
Protectoarea viselor rebele
Pe-al ei altar
De vise neîmplinite
S-aduc ofrandă
Păpușa de pluș
Și-o fărâmă din șotronul
Frumos desenat
Pe asfaltul dintr-un parc,
De te tine prietene
Desena cândva
Pentru mine...
Pleacă LUNA de pe cer și ecranul nopții se luminează, mă trezesc, visu-i o dorință a nopților de LUNĂ luminate, vise binecuvântate.
Într-un mâine îmi va fi toamna cu zilele reci și din același reflex pavlovian, cu o carte în mână, sau o revistă, pașii mă vor duce în același parc…
Pe aleea părăsită
De flori, de oameni și de bănci
Mă strecor într-un decor
Cu frunze care cad
Triste, galbene și mor…
Pasul și visarea s-au oprit. Quo vadis amintirilor, quo vadis? Întrebarea este un ecou ce nu se mai întoarce...
ORAȘ NATAL- acrostih
Dovezi de urbe strămoșescul pământ frământat
Războaie, pași grei pragul casei au petrificat
Ancestralul nume dat prin botez,, botoșănean ,,
Gazdă a chemării: ,,vino acasă!,, an de an
Bat în corpul tău inimile amintirilor
Oraș natal cu sălașul în corul astrelor
Te înalță citadini în loja cu laurii
0glindindu-te adesea, în arta lor ctitorii
Soarele în raze te îmbracă de dimineață
Aura lui trezește strada din nou la viață
Natura urbei mereu verde să îți fie
Istoria în pagini aurii să te înscrie.
Solitudine
Pe nimeni nu aștept
Nu vreau nimic
Deși la mine
Ușa sufletului e deschisă
Solitar și răvășit
Salut, dar …
Nu aud nici u răspuns
Și mâna îmbrățișării
Mi-a rămas întinsă.
Dau pasul mai grăbit
Sau mai domol
În ritmul vieții
Și a eului ascuns
Reazem de mesteacăn
Umărul ușor, ușor….
Îi simt seva neatinsă
În alba lui scoarță.
Copacul un statornic
Eu, trecător spovedit.
Nu-i vina ta
Nu-i vina ta copile
Că geamul sufletului tău
În seara sfântă de Ajun
Mereu privește în neștire,
Privește depărtarea ca pe-un hău.
Nu-i vina ta copile
Părinții la muncă au plecat
Tu ai rămas plângând în prag
De mână cu bunica
lacrimile ea ți-a alinat.
Pe-un drum greu, bolovănos, uscat
Părinții pașii își târau,
Trecând înlăcrimați pârâul
Din gând în gând privindu-vă cu drag.
……………………………………………
Din prea multă liniște în casă
Evlavios colinde cântă harpa
Tu, copile,la fereastră într-un oftat
Aștepți pe mama, aștepți pe tata…
Să - ți dea promisă mângâiere.
Fulgi albi colindă pe o ghirlandă
Neîmpodobit , într-un ungher uitat,
Brăduțului crengile i s-au uscat.
Nu-i vina ta copile…
………………………………………………………
Cu mâinile împreunate,
În genunchi stând la icoană
Spune Crezul bătrânica
Cu glas domol se roagă
Pentru nepot să i-s-aducă
În visul ce-i alintă somnul,
Un brăduț frumos împodobit.
…………………………………………………
Din picuri de singurătate
Noian de gânduri trimite
Bunicuța, spre depărtate zări
Apoi, de noapte bună,
Copilul primește-o caldă sărutare
În seara sfântă de Crăciun.
CUVĂNTĂTORE
,,Floarea albastră,, am citit
Floare albastră am iubit
Floarea albastra-nmugurit
Floarea albastră….
Vântul crud te-a legănat
Vântul crud te-a despuiat
Vântul crud mi te-a luat
Vântul….