SĂ CÂNȚI

LA ALTARUL CU IUBIRE FIECARE REVENIM…

Pe un drum lung am venit să-mi revăd părinții și casa cu liliacul străjer lângă cerdac.

Îi îmbrățișez simțindu-le bătăile inimii de bucurie că am venit, îi întreb ce mai fac , cum se simt, apoi le aud glasul domol:

- Suntem bine, nu-ți face griji. Dar tu, ești sănătos, nepotul, nora Lidia sunt bine? La serviciu cum este, te-ai învoit?. Noi ți-am pregătit ceva bucate să iei cu tine,printre care și dulceață de nuci, așa cum ii place nepotului Cozmin. Drumul cu mașina te-a costat mult , vrem din economiile noastre să-ți dăm ceva bani pentru benzină.

- Dragii mei, noi suntem bine. Bucatele pregătite, vă mulțumesc și le iau cu drag, dar banii păstrați pentru voi, știu că vă este pensia mică…De aceea eu v-am adus ceva bani să vă mai rezolvați din nevoi.

Bătrânii se privesc unul pe altul :

- Mulțumesc băiatul mamei , îi vom păstra, dacă ne ajută bunul Dumnezeu să mai trăim ,ne cumpărăm în toamnă lemne,tare s-au scumpit si oasele noastre nu mai pot să stea in frig.

Am simțit dorința iar să-i îmbrățișez…Zilele în care am rămas lângă ei, mai mult am vorbit din priviri și îmbrățișări.

- Doamne! O minune sunt părinții! Îți mulțumesc că mi i-ai dăruit . Timpul a trecut repede. La plecare amândoi îmi repetă să mai vin, să vină și nepotul și nora Lidia, poate atunci va fi înflorit liliacul, florile care-i plac ei.

Ținându-le mâna lor în mâna mea le-am spus că vom reveni așa cum obișnuim de sfânta sărbătoare a Învierii. Un zâmbet, ce-i întinerea, le-a înseninat fața. Tata si mama, ajutați de baston merg de la poartă spre cerdacul casei să privească de acolo mașina care încet,încet se-ndepărta …

Cu glas domol, bătrânul murmură: Drum bun dragul tatei, să te ajute Dumnezeu.

Doamne ce mult ne iubești

Frumosul , zilnic ni-l dăruiești

Chiar dacă întunecat e cerul

Cu stele ni l-ai luminat,

Chiar dacă negru e pământul

Pentru noi cu flori l-ai colorat,

Chiar și pe cruce însângerat

Pe omeni, totuși i-ai iertat…

Chiar dacă uneori ne dojenești

Și-atunci…Și-atunci Doamne, ne iubești…

Mă apropiam de casă și-n gând încă mai aveam îmbrățișarea și privirea lor la plecarea mea…Am oprit mașina să citesc în calendar când este sfânta zi a Învierii și câte zile mai sunt până atunci.

Lidia si Cozmin m-au primit bucuroși, întrebându-mă ce fac bunii și dacă le-am spus că de sărbătorea Învierii, vom veni toți trei la casa cu cerdac și liliacul străjerul ei…

Bătrânul sihastru mergând pe o cărare aridă se întorcea de la mănăstire cu  traista pe spatele gârbovit, în care avea doar două cărți de rugăciune, niște lumânări și un pic de anaforă. Se îndrepta spre sihăstria bordeiului care îi este locaș în adâncul răcoros al pădurii, pădurea ce este  zid de apărare credinței lui în Dumnezeu. Era  printre primele zile de primăvară . Bătrânul sihastru pășea încet, scrutând depărtarea vede un pâlc de copaci tineri. Ajunge acolo, poposește lângă  un falnic cireș  cu  crengile și ramurile  încă fără frunze, apoi  rezemându-se de tulpina copacului , sihastrul își spune :
-  Cât mă odihnesc am să spun o rugăciune către Dumnezeu, poate-o aude și cireșul. E frumos si falnic  copacul, dar încă nu știe, nu a învățat  cine-i Dumnezeu, cine-i puterea divină în Univers.
Sihastrul nu începuse rugăciunea și ca dintr-o adiere venită de nicăieri crengile cireșului se unduiau  în răspuns  către el, iar mugurii slobozeau o mulțime de flori și frunze ce-și etalau culoarea într-o podoabă  frumoasă,coroana opacului. Uimit, fascinat de ce vede, sihastru cu ochii către cer strigă: 
 -  NIHIL SINE DEO..! Doamne iartă-mă și nu mă lăsa  repetent…Am înțeles că natura  te știe și cunoaște puterea divină, îți respectă îndatoririle și drepturile pe care le are fiecare sămânță  la momentul germinării ei ca plantă, ca viețuitoare. Dumnezeul meu ,mult  mai învățată-i natura decât mine, bătrân păcătos.
Niciodată cireșul nu va vrea  sa fie palmier, nuc sau mătrăgună , fiecare își păstrează menirea si  pământul din care au răsărit.  Nimic pe pământ nu-i fără voia lui Dumnezeu . Dar tu...  ?
TU,  ce-ai fost  zămislit  OM ,
Creație supremă  a divinității
Ai primit discernământ și grai
Dar tu nu ești decât un  lacom
 Dezbrăcându-te de haina umanității
 Întruchipat  în urmașul lui Cain
Devii un eretic și - un jalnic  hain
Cioplind judecăți și legi păgâne
Îți faci din omul muncitor un sclav
Și liberul - arbitru îl folosești mârșav
Transformi frumosul în urât,
Binele în rău și pacea în război
Ucizi,  biciuiești și-arunci  în noroi
Pe toți  urmașii lui Abel.
După ce și-a auzit gândurile, bătrânul mai spune :
 - Cainule!  Tu ești  acela care  ai luat securea și ți-ai cioplit din tulpină  falnică de cireș  un  scrin  în care ți-ascunzi  tot ce-ai furat.
Eliberat de gânduri ce uneori îl întristează de atâta nedreptate ce-i pe pământ, bătrânul se ridică de la  tulpina copacului, își ia traista și mai privește o dată  frumusețea cireșului, frumusețea naturii :  
 - Tinere copac, cireș frumos , ești mult mai învățat ca mine…Nu peste mult timp am să  trec pe la tine, să mă înfrupt din bunătatea roadelor tale și dacă vei permite, am să iau o mână cu cireșe să  duc în lăcașul credinței mele. Poate va trece și pe la mine un peregrin și-l voi ospăta cu roadele tale…
 Sihastru pleacă mulțumit sufletește de cum l-a primit, l-a privit si l-a auzit natura.. .

Nu știu cine
Nu știu cum
Iernii i-a furat zăpada
A șters din calendar data
Lăsând  sania-n drum… 

Nu știu cum
Și nu știu cine
Timpul în orologiu l-a uitat
Anul vechi n-a mai plecat
Anul nou n-a mai venit,
Iar pe prag găsesc o floare
Și-un bilet pe el stă scris:
Anului EU i-am dat răbdare
Iernii zăpada i-am topit
Pentru tine din iubire
O primăvară am plăsmuit
Și te-aștept într-un oftat
Să-mi dai sărutul cândva furat…

Deodată, iarna a revenit
Primăvara s-a  îndepărtat
Bradul cu zăpadă-i împodobit
Doar eu păstrez o întrebare
Când încet pe geam apare
Din gheață o frumoasă floare  
O fi dorul dintr-o iubire?
Sau, doar o simplă amintire …

Nu știu când
Și nu știu cum
Am furat o sărutare ?...
,, De jure,,,   timpul vina mi-a prescris.

La mulți ani îți doresc frumoasă ȚARĂ, ,,La mulți ani ROMÂNIE,,! Doresc mulți ani tuturor românilor de pretutindeni. Viața nu-i iluzie, nu-i numai poezie, ea este dragoste veșnică de-al tău PĂMÂNT, ea însăși este  PACE , bună conviețuire, iubirea de neam și-a lui trecut. ,,La mulți ani,, tuturor celor care, ȚARA nu și-o uită …

Zâmbește ȚARĂ, tare ești frumoasă!

Românii așa te știu,te slăvesc

Oaspeți,  prieteni buni te vizitează,

Te străbat, te-admiră și te iubesc

Românii toți în dreapta lor conștiință

Nu te uită-n gând, faptă și credință

Din drag de ROMÂNIA, de al tău dor

Ești catedrală sfântă-n sufletul lor

Ei, mâinile își vor îngemăna oricând

Pentru tine ȚARĂ cu sfânt pământ…

Oricând, oricând…

Vioara și sunetul își vorbesc

Prin mângâierea de arcuș

Iar coardele uneori șoșotesc

Printre clipe de timp

Despre sunetul viorii

Ce zboară-n largul zării

Pe aripi de pescăruș,

În timp ce trupul ei

Trupul viorii

Rămâne o sirenă la malul mării

Pe nisipul ca o scenă

S-audă vuietul valurilor

Când de maluri se lovesc…

Copilă cu părul blond
Dintr-un timp de mult trecut
Mereu readuc în gând
Ochi albaștri,glas plăcut
Și-o rochie mătase albă.
Numele-ți aud strigând
Din zilele-n care adunam buburuze
Să-ți fac din ele roșie salbă,
Cerându-ți sărutarea de pe buze.

…………………………………………………..

Sunt luni, ani și-un dor
La vremea dansului în doi
Mi-ai refuzat tangoul,
Trifoiul cu patru foi
Îmbrățișându-mă în al tău vals,
Valsul primului fior
Când, pierduți intr-un decor diafan
Priveam lampadarul din flori de castan.

……………………………………………

Timpul sfâșie,  
Ochii tăi  sunt tot albaștri
Păru-i argintiu, rochia-i cenușie,
Scrutând doar   amintirea mi-a răspuns
Și pașii mă duc în ceata de sihaștri
Când, clopote bat un plâns ascuns
Resemnarea-i un văl pierdut
Adun buburuze și-mi este dor,
Dor de ochii albaștri, de-al tău sărut...

Te chem, te chem, și știu că nu mai poți veni...
Iubirea noastră nu-i blestem, dar ei nu vor să-ți fiu, să-mi fii…
Mereu ai spus că ai vrut pe cineva care să-ți scrie
Eu te iubesc, dar n-am cum să-ți trimit această poezie.

Sper s-o găsești și sper s-o vezi
Când ei îți iau și dreptul să m-auzi...
Sper să mă simți, sper să mă crezi
Și cât nu sunt, să nu mai plângi...

Nu vreau să crezi că m-ai pierdut
Că te-aș putea privi altfel
Că tu m-ai iubit așa mult...
Eu cum să nu-ți rămân fidel?”

Te rog să nu te sperie timpul
N-o să te las să treci ca el,
Și crede-mă, nu e sfârșitul
Nimeni nu poate lua ce vrem.

искал тебя долго, но дольше не мог, 
После целого мира, не чувствуя ног.
Ты обещала ждать у порога миров, 
Я щёл мимо них, не замечая углов.

Алый закат заберешь от меня силой, 
Останусь во тьме, тишиною могильной.
Я там был, и вот я там сегодня вновь.
Я ненавижу тебя, ненавижу любовь.

Mă întorc cu gândul la începutul drumului,

La clipa când mă mințeam că nu mă pot îndrăgosti.

Voiam să par de neatins, nonșalantă,

Dar blânda ta privire m-a prins și m-a topit.

Am încercat să rezist, să neg, să fug o vreme,

Dar zâmbetul tău oprea lumea la dans,

Iar vocea inimii îmi șoptea aceleași cuvinte,

Pe care le-am auzit într-un cântec vechi:

„Când îți privesc chipul…” de Bruno Mars.

Știi? Nu-i nevoie să complicam nimic,

Timpul nostru este atât de scurt pentru așa ceva,

Și poate par nebun să aștept, să sper, să visez în neștire,

Dar eu… sunt a ta.

Uită-te în inima mea și o să găsești iubirea mea pentru tine,

Știi? Nu-i nevoie să complicăm nimic,

Uită-te din nou și o să afli….

Ca fără tine-i cumplit!

Dorul mă apasă 

Simt că nu îți pasă

Căci dragostea noastră

E ca o piatră

Greu de cărat 

Gandindu-mă stau în pat

Reflectez la tot ce am aflat

Dar ce păcat

Că tu ai uitat

Tot ce a fost mai frumos

Când spuneam duios

Te iubesc..

Mie dor de tine,de atâta timp

Lucrurile aș vrea să le schimb 

Să nu mai plâng, când te visez

Și mii de scenarii să-mi imaginez

Cum pe ușa tu intri iar

Pentru mine ar fi ca un dar

Cadoul cel mai perfect,

Ești tu , chiar și defect

Incerc din suflet să izbutesc

Pentru ca fără tine, mie greu să trăiesc

Și ai ajuns să-mi fi lună și soare

Chiar nu mi se pare..

Ochii tăi căprui, m-au fermecat

La inimă m-au atacat

Buzele tale moi si fine

Să le tot sărut îmi vine..

Inima ta minunată

Deși nu mai e ca altă dată

O iubesc și o voi iubi..

Din adâncul inimii..

Every time I look down

on this timeless town

Whether blue or gray be her skies

Whether loud be her cheers

or whether soft be her tears

More and more do I realize that

I love Paris in the spring time

I love Paris in the fall

I love Paris in the winter when it drizzles

I love Paris in the summer when it sizzles

I love Paris every moment

Every moment of the year

I love Paris, why oh, why do I love Paris?

Because my love is near

I love Paris in the spring time

I love Paris in the fall

I love Paris in the winter when it drizzles

I love Paris in the summer when it sizzles

I love Paris every moment

Every moment of the year

I love Paris, why oh, why do I love Paris?

Because my love is near.

Szeretem Párizst

Valahányszor lenézek

ezen az időtlen városon

Akár kék, akár szürke legyen az ege

Akár hangos legyen az ujjongása

vagy lágyak legyenek-e a könnyei

Egyre többször veszem észre

Imádom Párizst a tavaszi időben

Szeretem az őszi Párizst

Szeretem Párizst télen, amikor esik a szitálás

Szeretem Párizst nyáron, amikor zizeg

Minden pillanatát szeretem Párizsban

Az év minden pillanatában

Szeretem Párizst, miért ó, miért szeretem Párizst?

Mert a szerelmem közel van

Imádom Párizst a tavaszi időben

Szeretem az őszi Párizst

Szeretem Párizst télen, amikor esik a szitálás

Szeretem Párizst nyáron, amikor zizeg

Minden pillanatát szeretem Párizsban

Az év minden pillanatában

Szeretem Párizst, miért ó, miért szeretem Párizst?

Mert a szerelmem közel van.

Ma uit in ochii tai , si vad o alta viata,

Buzele tale fine , imi acorda speranta.

Insa sunt doar sperante si vise,

Distanta imi provoaca , sentimente stinse.

Coplesit de ginduri triste , ciudate,

Viata ma dus aici , pe tine departe.

Ma pierd in zi ca-n noapte,

Zilele-s  pustii , fara ale tale soapte.

Ma simt inchis in intuneric,

Si-n sufletul meu , inshis un sentiment feeric.

Tu esti cheia sufletului meu,

Ai fost , esti ,si vei fi mereu.

Poza ta e unicul sentiment ce il mai simt

Si ochii imi zimbesc lacrimind.

-Iluzii sau speranta?

Iubire la distanta…