SĂ CÂNȚI
Să cânți de bucurie,
Să cânți într-un amar…
Să cânți precum în colivie
Solitar, cântă un canar
Nemângâiatul aripat
De mult ,el zborul l-a uitat.
S- aduni într-un pocal
Lacrimi drept simbrie
Un oftat prelung, vocal
Privind la ușa cu zăvoare
Dorința - i avântul spre neant
Când viața-i într-o colivie
Cântul tău, un vis volant...
Категория: Стихи про любовь
Все стихи автора: Silvia Mihalachi
Дата публикации: 26 мая 2023
Комментарий: 2
Просмотры: 1624
Комментарий
Стихи из этой категории
Erou
Pictor trist în visul meu
Mă pictez ca un erou
Salvându-te pe tine
Pentru mine.
Amândoi într-un tablou
Tu ești sunet, eu ecou
Extensia sufletului meu,
Mă pictez al tău erou.
Și prin negura uitării
Tu ești numele iubirii
În visul meu… eu visul tău,
Mă visezi al tău erou.
Și-n albastrul mării
În căderea serii
Gânduri zboară-ntr-un ecou
Mă visez al tău erou.
Te salvez de la uitare
Și te mângâi cu o floare
Eternitatea ne așteaptă
Într-o lume dreaptă.
Tu ești pată de culoare
Eu sunt singur și mă doare
Te pictez cum te-am iubit…
Povestea mea fără sfârșit.
(autor: Aurel Alexandru Donciu / Creatie aparuta in volumul Soaptele Noptii ( editura Galaxia Gutenberg, 2020 ) si in volumul Cub de gheață ( editura Etnous, 2020 ) Toate drepturile rezervate.
Muze
Un vin
De-un roșu sangvin,
O-mbrățisare
Rămasă-n uitare,
Un dor
Rămas arzător,
Un gând
Rămas în vânt,
O speranță
Fără nuanță,
O dorință
Fără putință,
O inimă
În lacrimă,
Un suflet
Rămas poet,
Un tainic vis
Rămas promis...
Promisiuni
Neîmplinite minuni
O poveste
Din spații celeste,
Rămasă în poezii
Scrise cu fantezii.
Pleacă..
... Pleacă, iarnă, vreau să pleci,
Unde vântul te alungă,
Lasă soarele să-nveci,
Lumea rece să n-ajungă.
Strânge-ți albii tăi nămeți,
Să răsară fir de floare,
Pomii goi, cu ramuri reci,
Să-și găsească iar culoare.
Lasă râul dezghețat
Să-și urmeze drumul lin,
Peste câmpul înverzit,
Să adie vântul blând.
Pleacă, iarnă, e târziu,
Primăvara bate-n poartă,
Lumea-ntreagă prinde viu,
Vestea bună să ne poarte.
Să curgă timpul
Și-are să curgă timpul veșted strâns în noi
Golit de roate bate ceasul doar din arcuri
Se zbate-o inimă uitată prin noroi
S-o-ndepărtăm echilibrat călcând cu tancuri
Și-are să curgă timpul fără vre-un motiv
Pe drum de praf a zăbovit o amintire
Bucăți de vise, răsturnate cad pe zi
Se-adună iar în asfințit, s-aștepte noapte
Și-are să curgă timpul florilor de măr
Lăsând în urmă anotipurile-albastre
Se-ntinde lungă o petală albă-n păr
Rămân desculț lipsit de aripa speranței
Și-are să curgă timpul până la nimic
Strivind cu noapte poarta cerului senină
Plângând uitate doruri strigă să deschid
Din nepăsare-au să rămână încuiate
Și-are să fugă timpul soarelui pe lună
Și-are să ardă o iubire cale lungă
Și-are să curgă timpul inimi-n țărână
Secat de suflet trupul umblă ca o umbră
Privirea dimineții
Azi m-am trezit in fața ochilor
Cu a ta privire, dintr-o poza trimisă candva
Intr-o seara de vară, în amurgul zorilor
Când te-am întrebat ce sunt în viata ta...
Răspunsul ti-a fost atât de jucăuș...ghidus,
"Dragostea vieții mele"....
Declarație ce-a îndulcit un apus
Azi doar un vers în poeziile mele.
Stiam că nu-s... dar m-a făcut sa sper
Ca-n urmă va rămâne ceva bun
Și chiar de timpul peste noi va trece
Sa te-a amintesc mereu prin al tău vin...
Tin minte ca ti-am spus cât de frumos poți fi
Și îmi doream să mi te simt in brațe
Și mi-am pus în pahar dulcele tău vin
Și dorul s-a mai potolit, gustând din a ta creație.
Erou
Pictor trist în visul meu
Mă pictez ca un erou
Salvându-te pe tine
Pentru mine.
Amândoi într-un tablou
Tu ești sunet, eu ecou
Extensia sufletului meu,
Mă pictez al tău erou.
Și prin negura uitării
Tu ești numele iubirii
În visul meu… eu visul tău,
Mă visezi al tău erou.
Și-n albastrul mării
În căderea serii
Gânduri zboară-ntr-un ecou
Mă visez al tău erou.
Te salvez de la uitare
Și te mângâi cu o floare
Eternitatea ne așteaptă
Într-o lume dreaptă.
Tu ești pată de culoare
Eu sunt singur și mă doare
Te pictez cum te-am iubit…
Povestea mea fără sfârșit.
(autor: Aurel Alexandru Donciu / Creatie aparuta in volumul Soaptele Noptii ( editura Galaxia Gutenberg, 2020 ) si in volumul Cub de gheață ( editura Etnous, 2020 ) Toate drepturile rezervate.
Muze
Un vin
De-un roșu sangvin,
O-mbrățisare
Rămasă-n uitare,
Un dor
Rămas arzător,
Un gând
Rămas în vânt,
O speranță
Fără nuanță,
O dorință
Fără putință,
O inimă
În lacrimă,
Un suflet
Rămas poet,
Un tainic vis
Rămas promis...
Promisiuni
Neîmplinite minuni
O poveste
Din spații celeste,
Rămasă în poezii
Scrise cu fantezii.
Pleacă..
... Pleacă, iarnă, vreau să pleci,
Unde vântul te alungă,
Lasă soarele să-nveci,
Lumea rece să n-ajungă.
Strânge-ți albii tăi nămeți,
Să răsară fir de floare,
Pomii goi, cu ramuri reci,
Să-și găsească iar culoare.
Lasă râul dezghețat
Să-și urmeze drumul lin,
Peste câmpul înverzit,
Să adie vântul blând.
Pleacă, iarnă, e târziu,
Primăvara bate-n poartă,
Lumea-ntreagă prinde viu,
Vestea bună să ne poarte.
Să curgă timpul
Și-are să curgă timpul veșted strâns în noi
Golit de roate bate ceasul doar din arcuri
Se zbate-o inimă uitată prin noroi
S-o-ndepărtăm echilibrat călcând cu tancuri
Și-are să curgă timpul fără vre-un motiv
Pe drum de praf a zăbovit o amintire
Bucăți de vise, răsturnate cad pe zi
Se-adună iar în asfințit, s-aștepte noapte
Și-are să curgă timpul florilor de măr
Lăsând în urmă anotipurile-albastre
Se-ntinde lungă o petală albă-n păr
Rămân desculț lipsit de aripa speranței
Și-are să curgă timpul până la nimic
Strivind cu noapte poarta cerului senină
Plângând uitate doruri strigă să deschid
Din nepăsare-au să rămână încuiate
Și-are să fugă timpul soarelui pe lună
Și-are să ardă o iubire cale lungă
Și-are să curgă timpul inimi-n țărână
Secat de suflet trupul umblă ca o umbră
Privirea dimineții
Azi m-am trezit in fața ochilor
Cu a ta privire, dintr-o poza trimisă candva
Intr-o seara de vară, în amurgul zorilor
Când te-am întrebat ce sunt în viata ta...
Răspunsul ti-a fost atât de jucăuș...ghidus,
"Dragostea vieții mele"....
Declarație ce-a îndulcit un apus
Azi doar un vers în poeziile mele.
Stiam că nu-s... dar m-a făcut sa sper
Ca-n urmă va rămâne ceva bun
Și chiar de timpul peste noi va trece
Sa te-a amintesc mereu prin al tău vin...
Tin minte ca ti-am spus cât de frumos poți fi
Și îmi doream să mi te simt in brațe
Și mi-am pus în pahar dulcele tău vin
Și dorul s-a mai potolit, gustând din a ta creație.
Другие стихотворения автора
TOAMNA ȘI FLORILE EI
Din frumoase crizanteme
Din frunze și foșnitoare șoapte
Peste noi și peste toate,
Toamna colanul și-a lăsat
Scriindu-și din tușe poeme.
Vântul fermecat de-a ei eșarfă
Adie ușor pe coarde de harfă
Și-alină genele nopții galant,
Cu brumă rece presărate.
Toamna zâmbește, în zare privește
Și ochii pomilor goi o privesc
Prin geamul umed al ploii
Frânturi de vitralii se risipesc
Pe veșmântul de mantie colorată,
Cu triste și vesele amintiri.
Dar,cohorte de nori se ivesc
Ar vrea toamna s-o alunge.
Îngrijorată , ea, strigă către cer:
Nu! Nu-i încă vremea de plecat…
Crizantemele petalele și le-au păstrat,
Mai am multe zorele înflorite
Și brândușele încă nu m-au sărutat.
Cerul, înduioșat, norii risipește
Iar peste noi și peste toate , toamna,
Toamna, încă, ne zâmbește.
Răbdarea
Ce răbdător cu viața-i Universul
Stele multe pe cerul lui vor mai pieri
Și umbra noastră va fi o gravură
Iar iubirea rămâne în curcubeu
Culoare ce nu pătrunde prin fereastră.
Ce răbdător cu viața-i Universul,
În amiaza dintre mâine şi ieri
Ne lasă să-i cerșim mereu iubirea
Nu simțim că timpul ne părăsește.
Hrănindu-ne în taină cu neîmplinirea
Tăcută ne-i umbra, ea nu ne vorbește
Dar judecă jurământul și uitarea,
La finele zilei când drumu-i în noapte
Și răbdător cu viața-i doar Universul.
Amintiri dintr-un Burg
Când tăcerea-mi cântă valsul
Eu mă rătăcesc de mine
Mă alerg, mă caut,mă chem
Gândurile mă ajung
Și-mi lipesc de mine glasul
Să-l aud ce mai îmi spune,
Unde, unde să m-alung…
Fără nici o alinare
Doar misterul din amurg
Răscolește prin sertare
Amintirile ce-n mine curg.
E orașul cu o stradă
Strada pașilor pierduți
Tainice trăiri se sparg
Lăsând gândul în ogradă,
Casa tristă și-un cerdac
Strajă-i sunt crengi de liliac
Pe o stradă într-un burg…
Spovedanie
Doamne nu iți reproşez
Si tot din ce-ai făcut îmi place
Dar, ce bine ar fi fost
Auzul să mi-l pui văz
Si pleoapa gura care tace.
Doamne, aripi să-mi fi pus
În mâna care se zgârceşte
Și sufletului să-i dai
Clipele de odihnă
În corpul ce nădăjduieşte.
Doamne nu îţi reproşez
Ajunge! Mi s-a dat de toate
Văzul fără de pleoapă,
Buzele cu mult venin
Şi sufletul rece cetate.
Doamne nu îți reproșez.
DĂRUIRE
Dacă, ai sfărâmat cu gândul privirii un licăr din vitraliul vieții, am să te iert, lipindu-l cu-a irisului meu culoare…
De-i cerul tău înnorat și sufletul ți-i gol, am să-ti dăruiesc o tușă de senin din cerul meu ;cândva copil fiind am primit-o în dar…
De vrei să-nchizi ferestre,să-ncui uși, seifuri și secrete, probează cheia și-apoi închide. Dar niciodată ușa sufletului să nu rămână ferecată…
Dacă…Glasul îți este stins, neputincios și nu poți ecoul să îl strigi,am să-l strig cu glasul din ecoul meu. Și nu,nu încerca să readuci ecoul ce nu mai vrea sa se-ntoarcă,sau nu mai vrea să fie ecou…
De-ți este dor, un dor de mine, am să vin chiar și numai c-un gând până la tine. Dar, de-ți este dor de tine întoarce-te în copilărie, eu m-am întors și te aștept…
Te vreau
Te vreau
Copac peste prăpastie
Aplecat
Șuvoaie și stânca
Să se înspăimânte
De a ta rădăcină
Drept punte
Eu să te străbat
Pășind pios
Cu frica de genune.
Iar dacă fulgerat
Tu vei cădea
Voi incrusta
Din a ta tulpină
Scaun voievodal
Și ramurilor tale
mă voi ruga
Să-mi fie pildă.
Rămâi copacul temerar
Din viața mea.
TOAMNA ȘI FLORILE EI
Din frumoase crizanteme
Din frunze și foșnitoare șoapte
Peste noi și peste toate,
Toamna colanul și-a lăsat
Scriindu-și din tușe poeme.
Vântul fermecat de-a ei eșarfă
Adie ușor pe coarde de harfă
Și-alină genele nopții galant,
Cu brumă rece presărate.
Toamna zâmbește, în zare privește
Și ochii pomilor goi o privesc
Prin geamul umed al ploii
Frânturi de vitralii se risipesc
Pe veșmântul de mantie colorată,
Cu triste și vesele amintiri.
Dar,cohorte de nori se ivesc
Ar vrea toamna s-o alunge.
Îngrijorată , ea, strigă către cer:
Nu! Nu-i încă vremea de plecat…
Crizantemele petalele și le-au păstrat,
Mai am multe zorele înflorite
Și brândușele încă nu m-au sărutat.
Cerul, înduioșat, norii risipește
Iar peste noi și peste toate , toamna,
Toamna, încă, ne zâmbește.
Răbdarea
Ce răbdător cu viața-i Universul
Stele multe pe cerul lui vor mai pieri
Și umbra noastră va fi o gravură
Iar iubirea rămâne în curcubeu
Culoare ce nu pătrunde prin fereastră.
Ce răbdător cu viața-i Universul,
În amiaza dintre mâine şi ieri
Ne lasă să-i cerșim mereu iubirea
Nu simțim că timpul ne părăsește.
Hrănindu-ne în taină cu neîmplinirea
Tăcută ne-i umbra, ea nu ne vorbește
Dar judecă jurământul și uitarea,
La finele zilei când drumu-i în noapte
Și răbdător cu viața-i doar Universul.
Amintiri dintr-un Burg
Când tăcerea-mi cântă valsul
Eu mă rătăcesc de mine
Mă alerg, mă caut,mă chem
Gândurile mă ajung
Și-mi lipesc de mine glasul
Să-l aud ce mai îmi spune,
Unde, unde să m-alung…
Fără nici o alinare
Doar misterul din amurg
Răscolește prin sertare
Amintirile ce-n mine curg.
E orașul cu o stradă
Strada pașilor pierduți
Tainice trăiri se sparg
Lăsând gândul în ogradă,
Casa tristă și-un cerdac
Strajă-i sunt crengi de liliac
Pe o stradă într-un burg…
Spovedanie
Doamne nu iți reproşez
Si tot din ce-ai făcut îmi place
Dar, ce bine ar fi fost
Auzul să mi-l pui văz
Si pleoapa gura care tace.
Doamne, aripi să-mi fi pus
În mâna care se zgârceşte
Și sufletului să-i dai
Clipele de odihnă
În corpul ce nădăjduieşte.
Doamne nu îţi reproşez
Ajunge! Mi s-a dat de toate
Văzul fără de pleoapă,
Buzele cu mult venin
Şi sufletul rece cetate.
Doamne nu îți reproșez.
DĂRUIRE
Dacă, ai sfărâmat cu gândul privirii un licăr din vitraliul vieții, am să te iert, lipindu-l cu-a irisului meu culoare…
De-i cerul tău înnorat și sufletul ți-i gol, am să-ti dăruiesc o tușă de senin din cerul meu ;cândva copil fiind am primit-o în dar…
De vrei să-nchizi ferestre,să-ncui uși, seifuri și secrete, probează cheia și-apoi închide. Dar niciodată ușa sufletului să nu rămână ferecată…
Dacă…Glasul îți este stins, neputincios și nu poți ecoul să îl strigi,am să-l strig cu glasul din ecoul meu. Și nu,nu încerca să readuci ecoul ce nu mai vrea sa se-ntoarcă,sau nu mai vrea să fie ecou…
De-ți este dor, un dor de mine, am să vin chiar și numai c-un gând până la tine. Dar, de-ți este dor de tine întoarce-te în copilărie, eu m-am întors și te aștept…
Te vreau
Te vreau
Copac peste prăpastie
Aplecat
Șuvoaie și stânca
Să se înspăimânte
De a ta rădăcină
Drept punte
Eu să te străbat
Pășind pios
Cu frica de genune.
Iar dacă fulgerat
Tu vei cădea
Voi incrusta
Din a ta tulpină
Scaun voievodal
Și ramurilor tale
mă voi ruga
Să-mi fie pildă.
Rămâi copacul temerar
Din viața mea.
Gabriela Chihaia