Categoria: Poezii filozofice
Toate poeziile autorului: Andrei Zoicas
Data postării: 22 noiembrie 2023
Adăugat la favorite: 1
Vizualizări: 961
Poezii din aceiaşi categorie
Când o să ajung la mal
În a universului palmă ,
plângea un pui de soare
Imortalitatea sa jelea fragilitatea lumii muritoare,
cu lacrimi de viață.
Un strop pică pe Pământ ,prefăcându-se într-un șnur de aur
îmbibat cu amintiri câte un suflet stele are .
Degetele mi l-au cuprins
și tot ce am văzut
a fost marea.
O mare de lacrimi de soare .
Pe cât de sclipitor albastrul de la suprafață,
pe atât de rece dedesubtul lor
Voiam sa le miros esența
Si s-o strâng la piept
M-am aruncat .
Știam că locu mi-e sub soare ,
dar marea mă striga pe nume ,
la fel cum Eva voia a știi
mărul ,
ce gust are .
Încă două bătăi de inima și-aș fi fost acolo ,
dar începuse în zare ,
o furtună.
Navighez încă de atunci
si mă întreb când oare
voi reuși
sa încerc marea cu degetul .
Ce-ar fi...
De-ar ști omul când să vină,
De-ar ști omul când să plece,
De-ar sti noaptea că-i lumină,
De-ar sti când e focul rece;
De-ar zbura stând în picioare,
De-ar privi împărătește,
De-ar tăcea în gura mare,
De-ar iubi tot ce-l urăște;
De-ar zâmbi la tot necazul,
De-ar fi plânsul lui un râset,
De-ar întoarce-n-veci obrazul,
De-ar trăi doar pentru suflet;
De-ar lăsa ce-i rău în urmă,
De-ar gândi cu bunătate:
Ar rămâne vie umbră,
Și-ar fi veșnic peste toate.
In Vis
Cum stateam, dormind, in vis,
Portile mi s-au deschis,
Si-am ajuns ca prin minune
Unde era alta lume.
Nu erau deloc probleme,
Lipsa ganduri, teoreme;
Eram treaz chiar de dormeam
Si simteam, din nou traiam.
Nici necaz, nici vorba goala,
Nici oftat, nici gust de smoala;
Era totul clar ca apa,
Semana un pic cu soarta.
Dar n-apuc sa-mi bucur gandul,
Cand mi-apare-n zari mormantul;
Doua palme scurt mi-am dat
Sa-mi revin, si-am renviat.
Insa gustul ce-a ramas,
Ma tot scoate din impas,
Si s-ajung din nou la EL,
Inchid ochii, adorm.. uite-L.
Un maniac și-un salvator: Pocalul
Se lăfăi un timp monarhul, stăpânul ce guverna regatul,
Sub coroana-i enormă de flăcări, mistuia un gând pe-alocuri;
Și-a deschis ochii ca dintr-o boală, coșmarul din înserat despre soartă,
Trezi o întreagă generație și porni galop în agitație.
Fără zăbavă, fără să se culce; slujitorul pe-ntuneric fuge,
Cât mai departe și nu înapoi, căci monstrul șiret ucide pe eroi,
Cursa după șoarecii de casă nu i-a uimit pe paznicii de bază,
Chiar fără să discute pretenții, monarhul organiză și alte intervenții...
Mută i-a mai fost uimirea slujitorului fugar,
Când prin desișuri îl zări ogarul celestial,
Strigăte de jale surdă imită al nostru erou,
Să crească mica speranță a monarhului cel rău.
Noaptea era stăpâna lumii, acum că nu îl mai zăreau,
Doar cu torțe aprinse-n grabă, călăreții zăreau pe fugar,
Care-și ținea strâns comoara, definită printr-un pocal,
Ce-a aprins mânia regelui, nici străjerii nu-l mai vedeau.
Prin spuma râului, avea să treacă micul nostru salvator,
Regele mâhnit de tândă, scăpă pe drum de-un muritor,
Că-ntr-o grămadă de dulăi flămânzi, cel slab va pierde mereu,
Legea nescrisă-l guverna, deși înainta greu, așa de greu...
O dilemă crește-n bezna răcoroasă – graba de-a ajunge acasă,
Îl cuprinse și pe fugar, aflat în fața râului-Tartar,
Precum săgeata trecea și apa; era mânioasă și rea,
Prin mintea eroului-hoț se năzări un truc de negoț.
Hainele rupte și mâncate în pădure, le-aruncă deștept în ture,
La văzul ochiului regal, o dilemă creștea-n zadar,
Fără o-ntrebare, fără răspuns: alte ajutoare pe râu s-au dus,
Și tot în ciuda regelui nebun, nimeni n-a prins zdrențele din râu.
Ar fi scăpat eroul, acum mai gol; și pe frig îl luă un fior,
Monarhul însă nu era prost, urme de picioare citea atunci pe dos,
Și s-a întors mai repede și cu ură, că sărmanul s-a ascuns într-o șură,
Un foc cuprinse ca un altar mica ascunzătoare a micului fugar.
Scăpă din flăcările-aprinse morțește, iar monarhul ucise câțiva prostește;
Fugarul ajunse la mulțime, în satul său uitat de lume,
Monarhul mai avea două speranțe: un cavaler și-un arcaș de mațe.
Primul a-ncercat o strategie, al doilea s-a ascuns în mulțime.
Monarhul pândea de la poarta cea mare, să vadă mort pe hoțul de pocale.
Tristă deznădejea i-a fost: cavalerul a căzut lat, deci mort.
Sătenii erau mâhniți pe Coroană și i-au ucis singura garnizoană.
Arcașul ce pântece viza, s-a ales cu o soartă mult mai grea.
Nu durere, nu strigăte adânci, ci jefuit de suflete pitici,
Apoi, biciuit afară din cetate și decapitat de-a Sa întâietate,
Monarhul, sătul de eșecuri, s-a strecurat printre tarabe și trăsuri,
Îl ochise pe hoțul nemernic, își dorea să-și cheme un sfetnic.
Dar, cum singur era și făr' de-ajutor, el s-a dus după hoțul-erou,
Eroul l-a văzut dinainte și a aruncat pocalul în mulțime,
Monarhul a urlat și-a fugit după pocalul său mult-cărat,
Și s-a-mpiedicat de o căldare, zdrobit de grilaj și grele pietroaie.
În căderea sa ce s-a-ntâmplat, pocalul nu l-a mai apucat,
Doar mâna sa grea și neiertătoare rămase nezdrobită, plină de inele.
Sărmanii au jefuit până și mâna, iar fugarul a ajuns monarhul cu cununa.
Iată deci o schimbare de roluri: monarhul – zdrobit și fugarul – pe tronuri.
Efectele "furtunii"
Un gând întrebător se înfiripă
Și-mi însoțește această clipă.
Privesc în sus, îndelung în zare
La norii plumburii în forme bizare.
Prin picăturile de rouă în zori
Intuiesc regia unor regizori,
Ce împletesc efectele naturii
Cu sentimentele încărcăturii.
Pe scena plumburie a cerului
Norii sunt personajele teatrului,
Unde se joacă o piesă cunoscută
Dintr-o furtună aprig născută.
Dintr-o aglomerație de fulgere
Și tunete intense-n străfulgere,
Bat la cauzele unor interacțiuni
Dar sunt oare binedicțiuni?
Când o să ajung la mal
În a universului palmă ,
plângea un pui de soare
Imortalitatea sa jelea fragilitatea lumii muritoare,
cu lacrimi de viață.
Un strop pică pe Pământ ,prefăcându-se într-un șnur de aur
îmbibat cu amintiri câte un suflet stele are .
Degetele mi l-au cuprins
și tot ce am văzut
a fost marea.
O mare de lacrimi de soare .
Pe cât de sclipitor albastrul de la suprafață,
pe atât de rece dedesubtul lor
Voiam sa le miros esența
Si s-o strâng la piept
M-am aruncat .
Știam că locu mi-e sub soare ,
dar marea mă striga pe nume ,
la fel cum Eva voia a știi
mărul ,
ce gust are .
Încă două bătăi de inima și-aș fi fost acolo ,
dar începuse în zare ,
o furtună.
Navighez încă de atunci
si mă întreb când oare
voi reuși
sa încerc marea cu degetul .
Ce-ar fi...
De-ar ști omul când să vină,
De-ar ști omul când să plece,
De-ar sti noaptea că-i lumină,
De-ar sti când e focul rece;
De-ar zbura stând în picioare,
De-ar privi împărătește,
De-ar tăcea în gura mare,
De-ar iubi tot ce-l urăște;
De-ar zâmbi la tot necazul,
De-ar fi plânsul lui un râset,
De-ar întoarce-n-veci obrazul,
De-ar trăi doar pentru suflet;
De-ar lăsa ce-i rău în urmă,
De-ar gândi cu bunătate:
Ar rămâne vie umbră,
Și-ar fi veșnic peste toate.
In Vis
Cum stateam, dormind, in vis,
Portile mi s-au deschis,
Si-am ajuns ca prin minune
Unde era alta lume.
Nu erau deloc probleme,
Lipsa ganduri, teoreme;
Eram treaz chiar de dormeam
Si simteam, din nou traiam.
Nici necaz, nici vorba goala,
Nici oftat, nici gust de smoala;
Era totul clar ca apa,
Semana un pic cu soarta.
Dar n-apuc sa-mi bucur gandul,
Cand mi-apare-n zari mormantul;
Doua palme scurt mi-am dat
Sa-mi revin, si-am renviat.
Insa gustul ce-a ramas,
Ma tot scoate din impas,
Si s-ajung din nou la EL,
Inchid ochii, adorm.. uite-L.
Un maniac și-un salvator: Pocalul
Se lăfăi un timp monarhul, stăpânul ce guverna regatul,
Sub coroana-i enormă de flăcări, mistuia un gând pe-alocuri;
Și-a deschis ochii ca dintr-o boală, coșmarul din înserat despre soartă,
Trezi o întreagă generație și porni galop în agitație.
Fără zăbavă, fără să se culce; slujitorul pe-ntuneric fuge,
Cât mai departe și nu înapoi, căci monstrul șiret ucide pe eroi,
Cursa după șoarecii de casă nu i-a uimit pe paznicii de bază,
Chiar fără să discute pretenții, monarhul organiză și alte intervenții...
Mută i-a mai fost uimirea slujitorului fugar,
Când prin desișuri îl zări ogarul celestial,
Strigăte de jale surdă imită al nostru erou,
Să crească mica speranță a monarhului cel rău.
Noaptea era stăpâna lumii, acum că nu îl mai zăreau,
Doar cu torțe aprinse-n grabă, călăreții zăreau pe fugar,
Care-și ținea strâns comoara, definită printr-un pocal,
Ce-a aprins mânia regelui, nici străjerii nu-l mai vedeau.
Prin spuma râului, avea să treacă micul nostru salvator,
Regele mâhnit de tândă, scăpă pe drum de-un muritor,
Că-ntr-o grămadă de dulăi flămânzi, cel slab va pierde mereu,
Legea nescrisă-l guverna, deși înainta greu, așa de greu...
O dilemă crește-n bezna răcoroasă – graba de-a ajunge acasă,
Îl cuprinse și pe fugar, aflat în fața râului-Tartar,
Precum săgeata trecea și apa; era mânioasă și rea,
Prin mintea eroului-hoț se năzări un truc de negoț.
Hainele rupte și mâncate în pădure, le-aruncă deștept în ture,
La văzul ochiului regal, o dilemă creștea-n zadar,
Fără o-ntrebare, fără răspuns: alte ajutoare pe râu s-au dus,
Și tot în ciuda regelui nebun, nimeni n-a prins zdrențele din râu.
Ar fi scăpat eroul, acum mai gol; și pe frig îl luă un fior,
Monarhul însă nu era prost, urme de picioare citea atunci pe dos,
Și s-a întors mai repede și cu ură, că sărmanul s-a ascuns într-o șură,
Un foc cuprinse ca un altar mica ascunzătoare a micului fugar.
Scăpă din flăcările-aprinse morțește, iar monarhul ucise câțiva prostește;
Fugarul ajunse la mulțime, în satul său uitat de lume,
Monarhul mai avea două speranțe: un cavaler și-un arcaș de mațe.
Primul a-ncercat o strategie, al doilea s-a ascuns în mulțime.
Monarhul pândea de la poarta cea mare, să vadă mort pe hoțul de pocale.
Tristă deznădejea i-a fost: cavalerul a căzut lat, deci mort.
Sătenii erau mâhniți pe Coroană și i-au ucis singura garnizoană.
Arcașul ce pântece viza, s-a ales cu o soartă mult mai grea.
Nu durere, nu strigăte adânci, ci jefuit de suflete pitici,
Apoi, biciuit afară din cetate și decapitat de-a Sa întâietate,
Monarhul, sătul de eșecuri, s-a strecurat printre tarabe și trăsuri,
Îl ochise pe hoțul nemernic, își dorea să-și cheme un sfetnic.
Dar, cum singur era și făr' de-ajutor, el s-a dus după hoțul-erou,
Eroul l-a văzut dinainte și a aruncat pocalul în mulțime,
Monarhul a urlat și-a fugit după pocalul său mult-cărat,
Și s-a-mpiedicat de o căldare, zdrobit de grilaj și grele pietroaie.
În căderea sa ce s-a-ntâmplat, pocalul nu l-a mai apucat,
Doar mâna sa grea și neiertătoare rămase nezdrobită, plină de inele.
Sărmanii au jefuit până și mâna, iar fugarul a ajuns monarhul cu cununa.
Iată deci o schimbare de roluri: monarhul – zdrobit și fugarul – pe tronuri.
Efectele "furtunii"
Un gând întrebător se înfiripă
Și-mi însoțește această clipă.
Privesc în sus, îndelung în zare
La norii plumburii în forme bizare.
Prin picăturile de rouă în zori
Intuiesc regia unor regizori,
Ce împletesc efectele naturii
Cu sentimentele încărcăturii.
Pe scena plumburie a cerului
Norii sunt personajele teatrului,
Unde se joacă o piesă cunoscută
Dintr-o furtună aprig născută.
Dintr-o aglomerație de fulgere
Și tunete intense-n străfulgere,
Bat la cauzele unor interacțiuni
Dar sunt oare binedicțiuni?
Alte poezii ale autorului
Iubirea ta mă ține în viață
Iubirea ta este elixirul vieții mele
Imi curge din artere în arteriole și vene
Se scurge în atriu, trece de o valvă
Îmi bate inima ta în palmă.
Sufăr
Clipă risipită
O singură pepită
Doi vânători de amintiri
Prea multe simțiri
Alarma trezește
Realitatea izbește
Lopată de pietriș
Aruncată pieziș
Memoria joacă feste
Căutătorul găsește
Comoara pierduta
O singura pepită
în cufăr
Sufăr
Iubirea vieții mele
Din cerul gri de toamnă târzie
Ai apărut tu și ai stat lângă mine
Te-ai pus pe creanga mea din toate
Și ai început să îmi descânți multe păcate
Eu auzeam ce spui, dar nu înțelegeam
Eram pierdut în gânduri și te citeam
Până într-un moment când tu te-ai oprit
Ți-ai luat zborul și creanga s-a zguduit
Te-am privit cum prin aer te miști și planezi
Nu știam atunci că doar pe mine mă vezi
Te priveam cum dispari înconjurată de nori
Nu voiam să te pierd, mă gândeam la noi
Atunci am zis să îmi iau și eu zborul
M-am luat după tine, ocoleam norul
Erai acolo și parcă mă așteptai
Să zburăm împreuna, asta voiai
Așa am facut până spre țările calde
Am călătorit amândoi foarte departe
Acolo am ajuns să te cunosc mai bine
Pe zi ce trece mă gândeam mai mult la tine
Erai compania din ochii mei singuri
Erai bucuria din sufletul meu gol
Erai speranța din mintea mea pesimistă
Erai acolo pentru mine, mulțumesc pentru tot
Atunci cand a venit vremea să ma întorc
Ți-am spus să nu vii cu mine și ai avut un șoc
Am plecat liniștit, nu m-am uitat înapoi
Am trecut prin zăpezi, furtună si ploi
Acasă vremea era perfectă, luminoasă
Creanga mea verde și parcă mai frumoasă
M-am așezat la locul meu preferat
Și am rămas acolo mai îngândurat
Dar nu eram bine, nu eram sigur pe mine
Am început să mă întreb de ce nu mai vi
Stiam răspunsul dar cerul era tot gri
Voiam sa știu ce faci, cum esti
Îmi era dor de tine, să mă iubești
Atunci am realizat cât de mult țin la tine
De atunci mă tot gândesc, și poate și mâine
Dacă te voi mai vedea vreodata pe creangă, lânga mine.
De ce
Am trait o vara ce mi-a schimbat perspectiva
Ceva ce m-a facut sa simt
Niciodata nu am crezut ca dupa
O sa ma simt asa de trist
Am vazut-o și e fericita
Cine sunt eu sa judec si sa zic
Dar de ce doare si gandul
Daca nu a fost sa fie?
Pe dos
Lucrurile merg pe dos...
Tu m-ai iubit cu toata ființa și m-ai strigat
Iar eu orb și surd nu am surprins chemarea
Ai insistat, mi-ai desenat, mi-ai scris...
Eu nu mi-am deschis ochii să vad fericirea
Te-ai suparat și eu nu stiam de ce
Ne-am îndepartat, nimic nu era lafel
Viața și-a facut treaba și ai pe cineva
Iar eu speram să pot reveni la ce eram...
Iar când mă gândeam cel mai mult la tine
Ne-am întalnit în lumina nopții pe o trecere de pietoni
Tu aveai un suflet pereche, eu doar la tine ma gândeam
Și în lumina nopții ți-am răpit o clipă
Ce s-a simțit ca mulți ani de liceu pierduți
Mă uitam în ochii tăi ce straluceau pe fond întunecat
Dar am trecut fără a mă opri
Un simplu "salut" nu e îndeajuns
Vreau să știu tot ce ai mai făcut
Nu conteaza că iubesti pe altul
Tot esti acea fată perfectă din inima mea
Fluturi
O adiere prin părul tău înmiresmat,
Un gând pe la urechile tale,
Cerceii tremură cu vibrație de-argint,
Ascultă-mi temerile-n ploaie.
Fâlfâie aripi mici de mătase,
Duc cu ele greutatea unei vieți,
Cele mai multe fapte nespuse,
Particule de praf între patru pereți.
Pe mâna ta stă și privește
Prin sufletul tău și caută o poveste,
S-o ducă departe pe adierea de vânt,
Să treacă prin curcubeu, să-i dea sens și atat.
Deschide iar geamul, ploaia s-a oprit,
Eliberează adierea și făptura de-argint,
Cercerii în formă de fluturi îi porți,
La mine te uiți, povestea s-o coși.
Iubirea ta mă ține în viață
Iubirea ta este elixirul vieții mele
Imi curge din artere în arteriole și vene
Se scurge în atriu, trece de o valvă
Îmi bate inima ta în palmă.
Sufăr
Clipă risipită
O singură pepită
Doi vânători de amintiri
Prea multe simțiri
Alarma trezește
Realitatea izbește
Lopată de pietriș
Aruncată pieziș
Memoria joacă feste
Căutătorul găsește
Comoara pierduta
O singura pepită
în cufăr
Sufăr
Iubirea vieții mele
Din cerul gri de toamnă târzie
Ai apărut tu și ai stat lângă mine
Te-ai pus pe creanga mea din toate
Și ai început să îmi descânți multe păcate
Eu auzeam ce spui, dar nu înțelegeam
Eram pierdut în gânduri și te citeam
Până într-un moment când tu te-ai oprit
Ți-ai luat zborul și creanga s-a zguduit
Te-am privit cum prin aer te miști și planezi
Nu știam atunci că doar pe mine mă vezi
Te priveam cum dispari înconjurată de nori
Nu voiam să te pierd, mă gândeam la noi
Atunci am zis să îmi iau și eu zborul
M-am luat după tine, ocoleam norul
Erai acolo și parcă mă așteptai
Să zburăm împreuna, asta voiai
Așa am facut până spre țările calde
Am călătorit amândoi foarte departe
Acolo am ajuns să te cunosc mai bine
Pe zi ce trece mă gândeam mai mult la tine
Erai compania din ochii mei singuri
Erai bucuria din sufletul meu gol
Erai speranța din mintea mea pesimistă
Erai acolo pentru mine, mulțumesc pentru tot
Atunci cand a venit vremea să ma întorc
Ți-am spus să nu vii cu mine și ai avut un șoc
Am plecat liniștit, nu m-am uitat înapoi
Am trecut prin zăpezi, furtună si ploi
Acasă vremea era perfectă, luminoasă
Creanga mea verde și parcă mai frumoasă
M-am așezat la locul meu preferat
Și am rămas acolo mai îngândurat
Dar nu eram bine, nu eram sigur pe mine
Am început să mă întreb de ce nu mai vi
Stiam răspunsul dar cerul era tot gri
Voiam sa știu ce faci, cum esti
Îmi era dor de tine, să mă iubești
Atunci am realizat cât de mult țin la tine
De atunci mă tot gândesc, și poate și mâine
Dacă te voi mai vedea vreodata pe creangă, lânga mine.
De ce
Am trait o vara ce mi-a schimbat perspectiva
Ceva ce m-a facut sa simt
Niciodata nu am crezut ca dupa
O sa ma simt asa de trist
Am vazut-o și e fericita
Cine sunt eu sa judec si sa zic
Dar de ce doare si gandul
Daca nu a fost sa fie?
Pe dos
Lucrurile merg pe dos...
Tu m-ai iubit cu toata ființa și m-ai strigat
Iar eu orb și surd nu am surprins chemarea
Ai insistat, mi-ai desenat, mi-ai scris...
Eu nu mi-am deschis ochii să vad fericirea
Te-ai suparat și eu nu stiam de ce
Ne-am îndepartat, nimic nu era lafel
Viața și-a facut treaba și ai pe cineva
Iar eu speram să pot reveni la ce eram...
Iar când mă gândeam cel mai mult la tine
Ne-am întalnit în lumina nopții pe o trecere de pietoni
Tu aveai un suflet pereche, eu doar la tine ma gândeam
Și în lumina nopții ți-am răpit o clipă
Ce s-a simțit ca mulți ani de liceu pierduți
Mă uitam în ochii tăi ce straluceau pe fond întunecat
Dar am trecut fără a mă opri
Un simplu "salut" nu e îndeajuns
Vreau să știu tot ce ai mai făcut
Nu conteaza că iubesti pe altul
Tot esti acea fată perfectă din inima mea
Fluturi
O adiere prin părul tău înmiresmat,
Un gând pe la urechile tale,
Cerceii tremură cu vibrație de-argint,
Ascultă-mi temerile-n ploaie.
Fâlfâie aripi mici de mătase,
Duc cu ele greutatea unei vieți,
Cele mai multe fapte nespuse,
Particule de praf între patru pereți.
Pe mâna ta stă și privește
Prin sufletul tău și caută o poveste,
S-o ducă departe pe adierea de vânt,
Să treacă prin curcubeu, să-i dea sens și atat.
Deschide iar geamul, ploaia s-a oprit,
Eliberează adierea și făptura de-argint,
Cercerii în formă de fluturi îi porți,
La mine te uiți, povestea s-o coși.