Îți promit...
Nu plânge,îți promit:
Că vom trăi clipe de fericire,
Că vom alerga desculți prin rouă,
Că ne vom da din nou,
Pe topoganul tinereții
Că vom îmbrăca din nou,
Haine de sărbătoare,
Si vom defila prin lumină,
Că ne vom roti de mână cu Primăvara
Între florile fericirii,
Că sufletele vor fi descătușate,
Si vom zbura până departe,
Că ceasul va sta,
Si ne vom privi în ochi ...orcât...
.....................................................
Nu plânge,îți promit...
Categoria: Poezii filozofice
Toate poeziile autorului: stebalian
Data postării: 20 aprilie 2020
Vizualizări: 1887
Poezii din aceiaşi categorie
Corul mut cânta voios
Îți dăruiesc cât aș visa in noapte
Timpul fără tine nu e timp , e moarte
Plecând mâna , cercetez
Cu, cuvinte mă semnez
Să pot îndeplini destinul
Ce mi-e scris nu in nisip , ci-n piatră
Tu ești al meu unic căminul
Și n-am sa pot uita vreodată
Te iubesc așa cum Dumnezeu iubește omul
Așa cum țăranul își iubește pomul
Așa cum universul ma învață
Să aleg iubirea și sa iubesc ce am ales , o viață
Poate norii chiar îmbătrânesc
Poate stelele nu strălucesc
Poate comorile din univers
Au ajuns la ultimul vers
Apele întind o masă
Soarele iar se revarsă
Scoici pustii șed pe nisip
Eu privesc statornic, al tău chip
Ecouri disperate se coboară
Sentimente de-odinioară
Jurăminte amorțite
Și destine despărțite
Corul mut cânta voios
Sufletul morocănos
Nu e timp Doamne, iubesc
Simt potopul cel, ceresc
Apăsarea e domoală
Nu v-a-ncepe o răscoală
Să cuprindă întreg locul
Să lovească și norocul
Parfumate vieți pătate
Grele zile numărate
Suflet mort și îngropat
Rodul putred , nu bogat.
Trece timpul peste praf
Praful trece peste timp
Lasă semne , caligraf
Nu există anotimp.
Murmure cotropitoare
Pe pășuni nu-s căprioare
Nu-s nici șanse să învie
Nu există colivie
Să rețină cu minutul
Și secunda , și trecutul
Colorat si simplu dans
Astăzi nu sunt pași de vals
Azi cărbune și , durere
Nu e loc de revedere
Ca un orb , simt adierea
E departe apropierea.
Falnic un destin mustrat
Griji , iluzii au spintecat
O fărâmă de iubire
Un portret de izbăvire.
Când vorbele tac
Când vorbele tac
un suflet se naşte
şi iubirea inundă
trăirile minţii
Trăirile minţii
prin labirintul vieţii
să treci te învaţă
când vorbele tac
Când vorbele tac
iubirea te prinde
cu mii de cuvinte-n
trăirile minţii
Trăirile minţii
îţi zbuciumă timpul
biet singuratic
când vorbele tac
Când vorbele tac
în gând se-nfiripă
cu greu stăpânite
trăirile minţii
Trăirile minţii
în vise se schimbă
la apusul cel dulce
când vorbele tac
Când vorbele tac
un suflet se pierde
lăsând în restrişte
trăirile minţii
Horoscop
Tu te-ai născut în luna cu care începe anul,
Când moșul Promoroacă cu gerul face planul,
Când alb omătul iernii natura încunună
Iar crivățul și viscolul sunt tot mai împreună.
La un crăpat de ziuă, prin scâncet te-ai auzit,
Și ursitoarele au venit și soarta ți-au hărăzit.
Din cornul abundenței zeița Flora și ea a dăruit
Iubire-n suflet, un strop din al său har miruit.
Ființă ce a urmat ascensiunea neobosită
Și cu încăpățânare în starea sa introvertită.
Saturn a pus pecetea disciplinei și eficienței,
A simțului responsabilității și a experienței.
Urcând de la nivelul mării până în vârf de munte,
Tenacitatea, verticalitatea au ajutat să-nfrunte
Tot greul și dureri ce viața a presărat în drum,
Și a încercat, creând, să aibă amprenta de parfum.
Așa cum primăvara vine înfloritoare după iarnă,
Așa și dorul etern de viață în inimi îl aștearnă.
Croșetând din fire de aur și argint speranța,
Dantela cu care se-mbracă mereu exuberanța.
Devastatie
În ziua apusului sfânt,
Când stele prin bolta cerească,
Straluci-vor direct pe pământ.
Va pieri voluptatea din gând?
Va muri și tristețea și dorul.
Ne-o privi Ființa X din amurg,
Cum se năruie cerul...
Vom cunoaște atunci adevărul?
Fermecați de o frică paternă
Ne-om cuprinde în brațe la alții.
Pe cand, el, va zâmbi luciferic,
Urmărind cataclismul pandemic.
Gânduri peste gânduri
Ce poţi ştii tu de clipa-ţi viitoare,
Când ea nu se gãseşte-n mâna ta?
Sau o vei socoti fãrã valoare
Ca şi cum chiar mai mult ai merita?
Ce sac de bunãtãţi sã-ţi mai aducã
Cel ce le-mparte celor muritori?
Când pentr-un bine, cât un miez de nucã
Ai stat nepãsãtor, de-atâtea ori!
Rodeşte mintea nemulţumitoare
Un pai uscat sau grâu deplin în spic?
Dar, Domnul dã rãsplatã celui care
Îi mulţumeşte pentr-un lucru mic!
Cãci vremea scurtã, rânduitã ţie,
E un adevãrat mãrgãritar
Fie rãscumpãrat pe veşnicie,
Fie jertfit degeaba pe altar!
Acelaşi timp îl are înţeleptul,
Pe care-l are cel nepãsãtor.
Pe când acesta crede c-are dreptul,
Dintâiul va fi recunoscãtor.
Nu ştim nimic de timpul care vine,
Aşa cum nu-şi ştiu peştii ceasul lor;
Dar ştim cã trecem din greu, spre mai bine,
În timp ce ei nu-s conştienţi cã mor.
În floarea tinereţii, omul crede
Cã el este stãpân pe timpul sãu,
Însã abia la bãtrâneţe vede
Cine-i, de fapt, Stãpânul: Dumnezeu!
O urmã de pantof, în praful verii,
Va fi, creştine, existenţa ta?
Sau bulgãrul de-argint, ce-l scot minerii,
Pe care focul îl va curãţa?
Iar gândurile tale, cele multe,
Vor fi un lan de grâu, folositor?
Sau o grãmadã mare de insulte,
Pierdute pentru vecii vecilor?
Prin viaţã, tu nu treci decât o datã:
Învaţã, prin urmare, A TRÃI!
Pânã nu vine noaptea-ntunecatã,
Pânã nu auzi gongul ce-o sã batã
Şi sã cerşeşti cu lacrimi înc-o zi!...
26.11.2021, Maribor, SLO
Cugetare
Eu am mai fost odată în lume
Arbore eram
Când m-ai tăiat
Și am plecat ,
Da, am plecat….
Una câte una crengile mi le-ai furat
Lovindu-mă cu toporul
Tot ce vedea trecătorul
,,Era un arbore și el …acolo,
O tulpină, lemn așchiat….,,
Neștiind, omul ,că timpul îl va luat
Să-l facă Iuda trădătorul
Eu am mai fost copac odată
Iar frunzele
Putregăind m-au astupat
Și am plecat…poate
Într-un alt copac.
Corul mut cânta voios
Îți dăruiesc cât aș visa in noapte
Timpul fără tine nu e timp , e moarte
Plecând mâna , cercetez
Cu, cuvinte mă semnez
Să pot îndeplini destinul
Ce mi-e scris nu in nisip , ci-n piatră
Tu ești al meu unic căminul
Și n-am sa pot uita vreodată
Te iubesc așa cum Dumnezeu iubește omul
Așa cum țăranul își iubește pomul
Așa cum universul ma învață
Să aleg iubirea și sa iubesc ce am ales , o viață
Poate norii chiar îmbătrânesc
Poate stelele nu strălucesc
Poate comorile din univers
Au ajuns la ultimul vers
Apele întind o masă
Soarele iar se revarsă
Scoici pustii șed pe nisip
Eu privesc statornic, al tău chip
Ecouri disperate se coboară
Sentimente de-odinioară
Jurăminte amorțite
Și destine despărțite
Corul mut cânta voios
Sufletul morocănos
Nu e timp Doamne, iubesc
Simt potopul cel, ceresc
Apăsarea e domoală
Nu v-a-ncepe o răscoală
Să cuprindă întreg locul
Să lovească și norocul
Parfumate vieți pătate
Grele zile numărate
Suflet mort și îngropat
Rodul putred , nu bogat.
Trece timpul peste praf
Praful trece peste timp
Lasă semne , caligraf
Nu există anotimp.
Murmure cotropitoare
Pe pășuni nu-s căprioare
Nu-s nici șanse să învie
Nu există colivie
Să rețină cu minutul
Și secunda , și trecutul
Colorat si simplu dans
Astăzi nu sunt pași de vals
Azi cărbune și , durere
Nu e loc de revedere
Ca un orb , simt adierea
E departe apropierea.
Falnic un destin mustrat
Griji , iluzii au spintecat
O fărâmă de iubire
Un portret de izbăvire.
Când vorbele tac
Când vorbele tac
un suflet se naşte
şi iubirea inundă
trăirile minţii
Trăirile minţii
prin labirintul vieţii
să treci te învaţă
când vorbele tac
Când vorbele tac
iubirea te prinde
cu mii de cuvinte-n
trăirile minţii
Trăirile minţii
îţi zbuciumă timpul
biet singuratic
când vorbele tac
Când vorbele tac
în gând se-nfiripă
cu greu stăpânite
trăirile minţii
Trăirile minţii
în vise se schimbă
la apusul cel dulce
când vorbele tac
Când vorbele tac
un suflet se pierde
lăsând în restrişte
trăirile minţii
Horoscop
Tu te-ai născut în luna cu care începe anul,
Când moșul Promoroacă cu gerul face planul,
Când alb omătul iernii natura încunună
Iar crivățul și viscolul sunt tot mai împreună.
La un crăpat de ziuă, prin scâncet te-ai auzit,
Și ursitoarele au venit și soarta ți-au hărăzit.
Din cornul abundenței zeița Flora și ea a dăruit
Iubire-n suflet, un strop din al său har miruit.
Ființă ce a urmat ascensiunea neobosită
Și cu încăpățânare în starea sa introvertită.
Saturn a pus pecetea disciplinei și eficienței,
A simțului responsabilității și a experienței.
Urcând de la nivelul mării până în vârf de munte,
Tenacitatea, verticalitatea au ajutat să-nfrunte
Tot greul și dureri ce viața a presărat în drum,
Și a încercat, creând, să aibă amprenta de parfum.
Așa cum primăvara vine înfloritoare după iarnă,
Așa și dorul etern de viață în inimi îl aștearnă.
Croșetând din fire de aur și argint speranța,
Dantela cu care se-mbracă mereu exuberanța.
Devastatie
În ziua apusului sfânt,
Când stele prin bolta cerească,
Straluci-vor direct pe pământ.
Va pieri voluptatea din gând?
Va muri și tristețea și dorul.
Ne-o privi Ființa X din amurg,
Cum se năruie cerul...
Vom cunoaște atunci adevărul?
Fermecați de o frică paternă
Ne-om cuprinde în brațe la alții.
Pe cand, el, va zâmbi luciferic,
Urmărind cataclismul pandemic.
Gânduri peste gânduri
Ce poţi ştii tu de clipa-ţi viitoare,
Când ea nu se gãseşte-n mâna ta?
Sau o vei socoti fãrã valoare
Ca şi cum chiar mai mult ai merita?
Ce sac de bunãtãţi sã-ţi mai aducã
Cel ce le-mparte celor muritori?
Când pentr-un bine, cât un miez de nucã
Ai stat nepãsãtor, de-atâtea ori!
Rodeşte mintea nemulţumitoare
Un pai uscat sau grâu deplin în spic?
Dar, Domnul dã rãsplatã celui care
Îi mulţumeşte pentr-un lucru mic!
Cãci vremea scurtã, rânduitã ţie,
E un adevãrat mãrgãritar
Fie rãscumpãrat pe veşnicie,
Fie jertfit degeaba pe altar!
Acelaşi timp îl are înţeleptul,
Pe care-l are cel nepãsãtor.
Pe când acesta crede c-are dreptul,
Dintâiul va fi recunoscãtor.
Nu ştim nimic de timpul care vine,
Aşa cum nu-şi ştiu peştii ceasul lor;
Dar ştim cã trecem din greu, spre mai bine,
În timp ce ei nu-s conştienţi cã mor.
În floarea tinereţii, omul crede
Cã el este stãpân pe timpul sãu,
Însã abia la bãtrâneţe vede
Cine-i, de fapt, Stãpânul: Dumnezeu!
O urmã de pantof, în praful verii,
Va fi, creştine, existenţa ta?
Sau bulgãrul de-argint, ce-l scot minerii,
Pe care focul îl va curãţa?
Iar gândurile tale, cele multe,
Vor fi un lan de grâu, folositor?
Sau o grãmadã mare de insulte,
Pierdute pentru vecii vecilor?
Prin viaţã, tu nu treci decât o datã:
Învaţã, prin urmare, A TRÃI!
Pânã nu vine noaptea-ntunecatã,
Pânã nu auzi gongul ce-o sã batã
Şi sã cerşeşti cu lacrimi înc-o zi!...
26.11.2021, Maribor, SLO
Cugetare
Eu am mai fost odată în lume
Arbore eram
Când m-ai tăiat
Și am plecat ,
Da, am plecat….
Una câte una crengile mi le-ai furat
Lovindu-mă cu toporul
Tot ce vedea trecătorul
,,Era un arbore și el …acolo,
O tulpină, lemn așchiat….,,
Neștiind, omul ,că timpul îl va luat
Să-l facă Iuda trădătorul
Eu am mai fost copac odată
Iar frunzele
Putregăind m-au astupat
Și am plecat…poate
Într-un alt copac.
Alte poezii ale autorului
Am fost copil...
Am fost copil,
Si nu credeam ca timpul trece.
Păsări albastre îmi erau visele,
Iubeam castelul de cleștar
Din lumina zorilor,
Si-’n vuietul Lumii
Mă auzeam strigat.
Mai târziu în viață,
Într-un sens giratoriu,
M-am contaminat
De umbra gândurilor.
De atunci, îmi caut sufletul,
L-am pierdut pe undeva
Mai aproape sau mai departe
De mine...
De atunci,
Nu mai pot trăi prezentul,
Acuzând inefabilul clipei
Că e doar pentru a ascunde
Trecerea ei...
De atunci,
Nu mai pot vedea
Ochii de smarald ai Frumuseții...
Am fost copil,
Si nu credeam că timpul trece...
În închisoarea timpului.
Caliatis,
Îţi aduci aminte
De marea albastră?...
Gulere albe
Îi erau valurile
Şi cerul oglindă...
Acum noi,
În închisoare,
Doar ochi cu gratii avem,
Şi dorinţe: guri lacome,
Ce muşcă din vânt...
Caliatis,
Îţi aduci aminte
De nisipul acela fin?...
Te priveam zâmbind,
Şi,din palma deschisă,
În briză îl lăsam să cadă...
Caliatis,
Îţi mai aduci aminte
De Centaurul acela sălbatic,
Ce cânta din fagot?...
În cerc îi dansau zânele tinereţii,
Şi-n jur înflorea fericirea...
Caliatis,
Vom mai retrăi vreodată
Visul scoicilor??...
Pastel abstract
De la înserat,
Valurile se înălţau
Până dincolo
De Trece-Zi,
Iar eu,încercam să ajung
Cât mai aproape
De Chiamă-Lună.
Stelele,cocoţate sus,
Nu aveau frică
De Atinge-Marea
Şi plecate să se întalnească
Cu Miază-Vânt,
Aruncau în urma lor
Scântei îndepărtate.
Liniştea se auzea peste tot…
Linişte-'n valuri…
Dragoste-'n flori,
De Regina-Nopţii îmi amintea,
Şi cercuri de apă
Sub stelele boltă gândeam…
Ecoul, punea stavilar
Peste Ochii-Lumii
Şi, spărgând valurile,
Stiga spre începuturi:
--Copil de vânt
Cu umeri goi
Şi pielea fină,
Ai uitat zilele roz!!!???
De nicăieri ,
Se auzea în sparte unde...
Ceva nelamurit,
Împrăştiind mozaic în sclipiri,
Iar valurile se înălţau
Iar şi iar
Pâna dincolo
De acuarelele
De la Trece-Zi….
Zidul
Piatră peste piatră am pus,
Ani și ani,
Si-apoi am cântat
Nemurirea zidului,
Izbânda perseverenței,
Si-am fost fericit...
Dar timpul a râs în hohote,
Si mi-a șters zidul,
Ca marea,
Urmele pașilor de pe nisip...
Doar vântul...
Stau și-ascult...
Doar vântul îmi vorbește,
El mi-e prieten cât sunt iară singur.
Stau și-ascult,
Doar foșnet de pădure,
M-am îndepărtat din nou
De lume...
Din nou,doar pașii tăi
Trec tăcuți printre clipe,
Purtați de fluturi albi
Care bat din aripe...
Din nou cu tine-n gând
Stau și-ascult glas de ape,
Din nou mă mai mint
Că ești aproape,
Si iar stau pierdut de timp
Ca o floare de pe câmp,
Care-așteaptă roua zorilor,
Pradă speranțelor...
............................................
Pe cărări ce-au fost,
Vremea e târzie
Si tristeți de toamnă
Rătăcesc,
Ochii tăi de-ntreb
Spun ca mai iubesc,
Unde ești ??...
Să te caut, iar pornesc...
Am fost copil...
Am fost copil,
Si nu credeam ca timpul trece.
Păsări albastre îmi erau visele,
Iubeam castelul de cleștar
Din lumina zorilor,
Si-’n vuietul Lumii
Mă auzeam strigat.
Mai târziu în viață,
Într-un sens giratoriu,
M-am contaminat
De umbra gândurilor.
De atunci, îmi caut sufletul,
L-am pierdut pe undeva
Mai aproape sau mai departe
De mine...
De atunci,
Nu mai pot trăi prezentul,
Acuzând inefabilul clipei
Că e doar pentru a ascunde
Trecerea ei...
De atunci,
Nu mai pot vedea
Ochii de smarald ai Frumuseții...
Am fost copil,
Si nu credeam că timpul trece...
În închisoarea timpului.
Caliatis,
Îţi aduci aminte
De marea albastră?...
Gulere albe
Îi erau valurile
Şi cerul oglindă...
Acum noi,
În închisoare,
Doar ochi cu gratii avem,
Şi dorinţe: guri lacome,
Ce muşcă din vânt...
Caliatis,
Îţi aduci aminte
De nisipul acela fin?...
Te priveam zâmbind,
Şi,din palma deschisă,
În briză îl lăsam să cadă...
Caliatis,
Îţi mai aduci aminte
De Centaurul acela sălbatic,
Ce cânta din fagot?...
În cerc îi dansau zânele tinereţii,
Şi-n jur înflorea fericirea...
Caliatis,
Vom mai retrăi vreodată
Visul scoicilor??...
Pastel abstract
De la înserat,
Valurile se înălţau
Până dincolo
De Trece-Zi,
Iar eu,încercam să ajung
Cât mai aproape
De Chiamă-Lună.
Stelele,cocoţate sus,
Nu aveau frică
De Atinge-Marea
Şi plecate să se întalnească
Cu Miază-Vânt,
Aruncau în urma lor
Scântei îndepărtate.
Liniştea se auzea peste tot…
Linişte-'n valuri…
Dragoste-'n flori,
De Regina-Nopţii îmi amintea,
Şi cercuri de apă
Sub stelele boltă gândeam…
Ecoul, punea stavilar
Peste Ochii-Lumii
Şi, spărgând valurile,
Stiga spre începuturi:
--Copil de vânt
Cu umeri goi
Şi pielea fină,
Ai uitat zilele roz!!!???
De nicăieri ,
Se auzea în sparte unde...
Ceva nelamurit,
Împrăştiind mozaic în sclipiri,
Iar valurile se înălţau
Iar şi iar
Pâna dincolo
De acuarelele
De la Trece-Zi….
Zidul
Piatră peste piatră am pus,
Ani și ani,
Si-apoi am cântat
Nemurirea zidului,
Izbânda perseverenței,
Si-am fost fericit...
Dar timpul a râs în hohote,
Si mi-a șters zidul,
Ca marea,
Urmele pașilor de pe nisip...
Doar vântul...
Stau și-ascult...
Doar vântul îmi vorbește,
El mi-e prieten cât sunt iară singur.
Stau și-ascult,
Doar foșnet de pădure,
M-am îndepărtat din nou
De lume...
Din nou,doar pașii tăi
Trec tăcuți printre clipe,
Purtați de fluturi albi
Care bat din aripe...
Din nou cu tine-n gând
Stau și-ascult glas de ape,
Din nou mă mai mint
Că ești aproape,
Si iar stau pierdut de timp
Ca o floare de pe câmp,
Care-așteaptă roua zorilor,
Pradă speranțelor...
............................................
Pe cărări ce-au fost,
Vremea e târzie
Si tristeți de toamnă
Rătăcesc,
Ochii tăi de-ntreb
Spun ca mai iubesc,
Unde ești ??...
Să te caut, iar pornesc...
Am fost copil...
Am fost copil,
Si nu credeam ca timpul trece.
Păsări albastre îmi erau visele,
Iubeam castelul de cleștar
Din lumina zorilor,
Si-’n vuietul Lumii
Mă auzeam strigat.
Mai târziu în viață,
Într-un sens giratoriu,
M-am contaminat
De umbra gândurilor.
De atunci, îmi caut sufletul,
L-am pierdut pe undeva
Mai aproape sau mai departe
De mine...
De atunci,
Nu mai pot trăi prezentul,
Acuzând inefabilul clipei
Că e doar pentru a ascunde
Trecerea ei...
De atunci,
Nu mai pot vedea
Ochii de smarald ai Frumuseții...
Am fost copil,
Si nu credeam că timpul trece...