Pe dos
Lucrurile merg pe dos...
Tu m-ai iubit cu toata ființa și m-ai strigat
Iar eu orb și surd nu am surprins chemarea
Ai insistat, mi-ai desenat, mi-ai scris...
Eu nu mi-am deschis ochii să vad fericirea
Te-ai suparat și eu nu stiam de ce
Ne-am îndepartat, nimic nu era lafel
Viața și-a facut treaba și ai pe cineva
Iar eu speram să pot reveni la ce eram...
Iar când mă gândeam cel mai mult la tine
Ne-am întalnit în lumina nopții pe o trecere de pietoni
Tu aveai un suflet pereche, eu doar la tine ma gândeam
Și în lumina nopții ți-am răpit o clipă
Ce s-a simțit ca mulți ani de liceu pierduți
Mă uitam în ochii tăi ce straluceau pe fond întunecat
Dar am trecut fără a mă opri
Un simplu "salut" nu e îndeajuns
Vreau să știu tot ce ai mai făcut
Nu conteaza că iubesti pe altul
Tot esti acea fată perfectă din inima mea
Categoria: Poezii de despărţire
Toate poeziile autorului: Andrei Zoicas
Data postării: 10 mai
Vizualizări: 140
Poezii din aceiaşi categorie
Vreau o mamă și un tată
Vreau o mamă ce mă ține strâns la piept,
Ce știe să-mi șoptească: „Te iubesc, te aștept.”
Să-mi mângâie fruntea când somnul mă prinde,
Să-mi spele durerea când lumea m-atinge.
Vreau un tată ce râde și-mi spune povești,
Ce-mi dă aripi să cred în visele-mi pești.
Să fie un stâlp când furtuna mă strânge,
Să-mi arate că lumea nu-i doar durere și sânge.
Nu vreau strigăte, lovituri și tăceri,
Nu vreau uși trântite, nici plânsete-n seri.
Vreau o casă cu suflet, cu dor și cu soare,
Nu ziduri reci ce mă lasă-n uitare.
Vreau o mamă și un tată ce se țin de mână,
Ce știu să ierte și să aducă lumină.
Vreau o familie, nu un câmp de război,
Vreau iubire sinceră, vreau să fim doi.
Dar dacă nu vine această poveste,
Mă voi ridica, cu răni și cu teste.
Voi fi mama și tata ce eu n-am avut,
Voi da mai departe iubirea ce-am vrut.
Începutul sfârșitului
Îți scriam chiar dacă nu ți-am scris
Și speram să fie vis
Să mă trezesc într-o zi
Cu noi iubindu-ne ca doi copii
Te-am căutat printre stele
Căci nu mai erai în brațele mele
Oricât mă uitam de bine
Niciuna nu era ca tine
Atât mă uitam de mult
Până să văd că te-am pierdut
Că de pe al meu cer lipseai
Și acum pe cerul alteia străluceai
Și chiar dacă mi-e dor
Știu că și amintirile mor
Îmi lipsești în fiecare zi
Sperând ca și tu să-mi mai scrii
Și poate așa a fost să fie
Să nu-mi fi tu steauă mie
Și să te văd stralucind
Pe un alt cer fericit
Cu tine-n sânge
M-a durut.
M-a durut atât de tare
încât nimeni nu mă mai recunoaște,
Nici la înfățișare,
Nici la mentalitate.
M-a durut atât de tare,
Încât acum nu mai simt nimic.
Nici emoție,
Nici vise,
Nici trăiri fără sfârșit.
Ne-am întâlnit
Ne-am conectat,
Cu iubirea-n suflet am rămas.
Te-am căutat, căci te-am pierdut
Într-o seară la apus.
M-a durut
Și n-am să uit.
Cu tine-n sânge, fiecare clipă tăcută
Se face strigăt în gând
Fără ecou, fără ieșire, doar un strigăt blând...
Cu tine-n sânge dorm puțin,
Trăiesc pe jumătate și totuși,
În fiecare vis te mai aleg încă o dată,
Sfârșind singură, în povestea noastră întunecată.
Ai fost și ești un fost
Iubirea-n suflet ți-am purtat
tu, spunându-mi să-ncheiem
și amintirile doar de uitat
chiar și de existență dacă vrem.
De continui, n-are rost
decizia singur ai luat,
Ai fost și ești un fost,
un om ce n-a evoluat.
El, muntele care se crede vânt
El crede că-i vânt și că zboară departe,
că nimeni nu-i poate citi mersul lin,
că poate să uite, că poate să scape,
că timpul îl spală ca ploaia-ntr-un chin.
Dar vântul adoarme pe crestele-nalte,
iar munții rămân neclintiți, nevăzuți.
El fuge de dor, dar în inimi sculptate,
rămâne un nume, în stânci abătut.
Nimic nu e vânt, ce-a fost piatră odată.
Oricât s-ar preface că pleacă, că uită,
povara trecutului arde, l-arată—
și-n sufletul lui doar furtuni se ascultă.
Necuvinte
Ce șanse aveam să te revăd
Întâmplător, în trafic, pe stradă
A fost lăsat de Univers, cred..
Căci ochii mi-au zâmbit sa te revadă
Inima nu mi-a zâmbit la fel
Si-a amintit momentele trăite
De data asta a fost altfel
Emotii ciudate, de lacrimi însotite.
Mintea nu vrea să creadă că e imposibil
Și inima mai speră un final fericit,
Se încăpățânează să creadă că-i posibil
C-o sa revii de-un vin și-o-mbratisare de sfârșit.
Sunt multe de scris și totuşi mai nimic
Incerc ades să uit totul, să nu mă mai complic
Dar cum să renunț dacă tot ce voiam
Sa-ti privesc ochii ce-odata la mine zâmbeau.
Te las a nu știu câta oară...te las să fii
Rămâne o-ntrebare random "oare mai vii?"
Nu plec, nici nu rămân, dar simt că-s pierdută
Intr-un vis frumos, intr-o poveste nesfârșită
Căci atât cât mai există suflet, dor si versul meu
Prin tot ce simt și scriu îmi vei trăi mereu...
Vreau o mamă și un tată
Vreau o mamă ce mă ține strâns la piept,
Ce știe să-mi șoptească: „Te iubesc, te aștept.”
Să-mi mângâie fruntea când somnul mă prinde,
Să-mi spele durerea când lumea m-atinge.
Vreau un tată ce râde și-mi spune povești,
Ce-mi dă aripi să cred în visele-mi pești.
Să fie un stâlp când furtuna mă strânge,
Să-mi arate că lumea nu-i doar durere și sânge.
Nu vreau strigăte, lovituri și tăceri,
Nu vreau uși trântite, nici plânsete-n seri.
Vreau o casă cu suflet, cu dor și cu soare,
Nu ziduri reci ce mă lasă-n uitare.
Vreau o mamă și un tată ce se țin de mână,
Ce știu să ierte și să aducă lumină.
Vreau o familie, nu un câmp de război,
Vreau iubire sinceră, vreau să fim doi.
Dar dacă nu vine această poveste,
Mă voi ridica, cu răni și cu teste.
Voi fi mama și tata ce eu n-am avut,
Voi da mai departe iubirea ce-am vrut.
Începutul sfârșitului
Îți scriam chiar dacă nu ți-am scris
Și speram să fie vis
Să mă trezesc într-o zi
Cu noi iubindu-ne ca doi copii
Te-am căutat printre stele
Căci nu mai erai în brațele mele
Oricât mă uitam de bine
Niciuna nu era ca tine
Atât mă uitam de mult
Până să văd că te-am pierdut
Că de pe al meu cer lipseai
Și acum pe cerul alteia străluceai
Și chiar dacă mi-e dor
Știu că și amintirile mor
Îmi lipsești în fiecare zi
Sperând ca și tu să-mi mai scrii
Și poate așa a fost să fie
Să nu-mi fi tu steauă mie
Și să te văd stralucind
Pe un alt cer fericit
Cu tine-n sânge
M-a durut.
M-a durut atât de tare
încât nimeni nu mă mai recunoaște,
Nici la înfățișare,
Nici la mentalitate.
M-a durut atât de tare,
Încât acum nu mai simt nimic.
Nici emoție,
Nici vise,
Nici trăiri fără sfârșit.
Ne-am întâlnit
Ne-am conectat,
Cu iubirea-n suflet am rămas.
Te-am căutat, căci te-am pierdut
Într-o seară la apus.
M-a durut
Și n-am să uit.
Cu tine-n sânge, fiecare clipă tăcută
Se face strigăt în gând
Fără ecou, fără ieșire, doar un strigăt blând...
Cu tine-n sânge dorm puțin,
Trăiesc pe jumătate și totuși,
În fiecare vis te mai aleg încă o dată,
Sfârșind singură, în povestea noastră întunecată.
Ai fost și ești un fost
Iubirea-n suflet ți-am purtat
tu, spunându-mi să-ncheiem
și amintirile doar de uitat
chiar și de existență dacă vrem.
De continui, n-are rost
decizia singur ai luat,
Ai fost și ești un fost,
un om ce n-a evoluat.
El, muntele care se crede vânt
El crede că-i vânt și că zboară departe,
că nimeni nu-i poate citi mersul lin,
că poate să uite, că poate să scape,
că timpul îl spală ca ploaia-ntr-un chin.
Dar vântul adoarme pe crestele-nalte,
iar munții rămân neclintiți, nevăzuți.
El fuge de dor, dar în inimi sculptate,
rămâne un nume, în stânci abătut.
Nimic nu e vânt, ce-a fost piatră odată.
Oricât s-ar preface că pleacă, că uită,
povara trecutului arde, l-arată—
și-n sufletul lui doar furtuni se ascultă.
Necuvinte
Ce șanse aveam să te revăd
Întâmplător, în trafic, pe stradă
A fost lăsat de Univers, cred..
Căci ochii mi-au zâmbit sa te revadă
Inima nu mi-a zâmbit la fel
Si-a amintit momentele trăite
De data asta a fost altfel
Emotii ciudate, de lacrimi însotite.
Mintea nu vrea să creadă că e imposibil
Și inima mai speră un final fericit,
Se încăpățânează să creadă că-i posibil
C-o sa revii de-un vin și-o-mbratisare de sfârșit.
Sunt multe de scris și totuşi mai nimic
Incerc ades să uit totul, să nu mă mai complic
Dar cum să renunț dacă tot ce voiam
Sa-ti privesc ochii ce-odata la mine zâmbeau.
Te las a nu știu câta oară...te las să fii
Rămâne o-ntrebare random "oare mai vii?"
Nu plec, nici nu rămân, dar simt că-s pierdută
Intr-un vis frumos, intr-o poveste nesfârșită
Căci atât cât mai există suflet, dor si versul meu
Prin tot ce simt și scriu îmi vei trăi mereu...
Alte poezii ale autorului
Măduva spinării
Lasă-mă să-ți fiu măduva spinării
Cu brațe de fibre, cu nervi de iubire
Ca să poți simți tot, să te simt pe tine
Lasă-mă să preiau controlul
Să știu ce vrei să spui, ce gândești
Să îți văd perspectiva, ce iubești
Lasă-mă să-ți fiu măduva spinării
Voi fi alert, te protejez
Sunt egoist, exagerez?
Lasă-mă să te susțin
Voi fi acolo, in spatele tău
La propriu, îți voi face rău?
Lasă-mă să mă gândesc
Să-ți fiu acolo, să fiu mut
Nu de asta m-am temut?
Nu mă lăsa să-ți fiu acolo
Gandesc prea mult, alo... ALO?
Azi
Cu draperiile trase stau și suspin
Ce soare e afara și ce frumos senin
Geamul de sticlă, portal se arată
Dincolo de el un zbucium și-o artă
Acuarelă din materie vie colorata
Nu uită pe nimeni, niciodata
Și fiecare are locul lui în scenariu
Ca la un film mut, la un planetariu
Toata lumea își exprimă rolul
Publicul larg decide viitorul.
Tot în intunericul blocat de draperii
Stau în pat și ma gandesc la bazaconii.
Sufăr
Clipă risipită
O singură pepită
Doi vânători de amintiri
Prea multe simțiri
Alarma trezește
Realitatea izbește
Lopată de pietriș
Aruncată pieziș
Memoria joacă feste
Căutătorul găsește
Comoara pierduta
O singura pepită
în cufăr
Sufăr
Fluturi
O adiere prin părul tău înmiresmat,
Un gând pe la urechile tale,
Cerceii tremură cu vibrație de-argint,
Ascultă-mi temerile-n ploaie.
Fâlfâie aripi mici de mătase,
Duc cu ele greutatea unei vieți,
Cele mai multe fapte nespuse,
Particule de praf între patru pereți.
Pe mâna ta stă și privește
Prin sufletul tău și caută o poveste,
S-o ducă departe pe adierea de vânt,
Să treacă prin curcubeu, să-i dea sens și atat.
Deschide iar geamul, ploaia s-a oprit,
Eliberează adierea și făptura de-argint,
Cercerii în formă de fluturi îi porți,
La mine te uiți, povestea s-o coși.
Ce simt
Singur călăuzit de vise.
Plimbări pe străzi cu becuri stinse.
Gânduri grele, la acasă...
Eu n-aș vrea, dar iar mă lasă.
Merg, alerg, fac tot ce pot.
Ce se-ntamplă nu socot.
Ce va fi, ceva să fie...
Timpul, dedicat doar mie.
Dar singur nu-s, ci-nconjurat.
Visul e acum uitat.
Lumina unei lămpi rămâne...
Acasă sunt, și chiar si mâine.
N-am sa plec, dar am sa plâng.
Timpul trece, la toți prin gând.
Simte
M-ai ținut strâns în palma ta
Și ai învățat totul despre mine
Ți-ai dat seama de ceva
Ce putea duce doar la bine
Nu mi-ai spus altceva
Doar că afara ninge
Era frig, apa-ngheța
Voiam a te atinge
Nu o sa te pot uita
Focul se aprinde
I-ami inima
Și simte,
Simte.
Măduva spinării
Lasă-mă să-ți fiu măduva spinării
Cu brațe de fibre, cu nervi de iubire
Ca să poți simți tot, să te simt pe tine
Lasă-mă să preiau controlul
Să știu ce vrei să spui, ce gândești
Să îți văd perspectiva, ce iubești
Lasă-mă să-ți fiu măduva spinării
Voi fi alert, te protejez
Sunt egoist, exagerez?
Lasă-mă să te susțin
Voi fi acolo, in spatele tău
La propriu, îți voi face rău?
Lasă-mă să mă gândesc
Să-ți fiu acolo, să fiu mut
Nu de asta m-am temut?
Nu mă lăsa să-ți fiu acolo
Gandesc prea mult, alo... ALO?
Azi
Cu draperiile trase stau și suspin
Ce soare e afara și ce frumos senin
Geamul de sticlă, portal se arată
Dincolo de el un zbucium și-o artă
Acuarelă din materie vie colorata
Nu uită pe nimeni, niciodata
Și fiecare are locul lui în scenariu
Ca la un film mut, la un planetariu
Toata lumea își exprimă rolul
Publicul larg decide viitorul.
Tot în intunericul blocat de draperii
Stau în pat și ma gandesc la bazaconii.
Sufăr
Clipă risipită
O singură pepită
Doi vânători de amintiri
Prea multe simțiri
Alarma trezește
Realitatea izbește
Lopată de pietriș
Aruncată pieziș
Memoria joacă feste
Căutătorul găsește
Comoara pierduta
O singura pepită
în cufăr
Sufăr
Fluturi
O adiere prin părul tău înmiresmat,
Un gând pe la urechile tale,
Cerceii tremură cu vibrație de-argint,
Ascultă-mi temerile-n ploaie.
Fâlfâie aripi mici de mătase,
Duc cu ele greutatea unei vieți,
Cele mai multe fapte nespuse,
Particule de praf între patru pereți.
Pe mâna ta stă și privește
Prin sufletul tău și caută o poveste,
S-o ducă departe pe adierea de vânt,
Să treacă prin curcubeu, să-i dea sens și atat.
Deschide iar geamul, ploaia s-a oprit,
Eliberează adierea și făptura de-argint,
Cercerii în formă de fluturi îi porți,
La mine te uiți, povestea s-o coși.
Ce simt
Singur călăuzit de vise.
Plimbări pe străzi cu becuri stinse.
Gânduri grele, la acasă...
Eu n-aș vrea, dar iar mă lasă.
Merg, alerg, fac tot ce pot.
Ce se-ntamplă nu socot.
Ce va fi, ceva să fie...
Timpul, dedicat doar mie.
Dar singur nu-s, ci-nconjurat.
Visul e acum uitat.
Lumina unei lămpi rămâne...
Acasă sunt, și chiar si mâine.
N-am sa plec, dar am sa plâng.
Timpul trece, la toți prin gând.
Simte
M-ai ținut strâns în palma ta
Și ai învățat totul despre mine
Ți-ai dat seama de ceva
Ce putea duce doar la bine
Nu mi-ai spus altceva
Doar că afara ninge
Era frig, apa-ngheța
Voiam a te atinge
Nu o sa te pot uita
Focul se aprinde
I-ami inima
Și simte,
Simte.