Știu !

Război, sinonim cu sărăcie și durere,

Război, sinonim cu dezastre, văduve și orfani,

Război, ruine, locuri virane, infirmi și răniți,

Război, tinerețe frântă și cruci pe morminte.

Mulți suntem ce spunem -nu război -

Noi suntem cei care tragem la jug nu voi,

Și dacă o spunem, ei nu ne aud

S-au prins în jocul acesta, nefiresc de crud.

Noi ne resemnăm, și-o facem din vechime

Ne rugăm la Domnul, altă cale nu-i

Omul, pentru om e fiară, lipsit de omenie,

De când și-a vândut sufletul, dracului.

Pe cine au pus ochii, pe cine vânează?

Sunt în agonie, se zrârcolesc, visează...

Își demonstrează puterea, grandoarea,

Indivizi, imfami care-și vinde țara și onoare.

Mă ducea și mă aducea de la școală,rătăceam adesea prin pădure

pe poteci cunoscute.Vorbea mult cu mine,dorind să mă pregătească

pentru următoarea lovitură care mă va încerca.În rugăciunele sale ,mai

cerea încă puțin timp.  

            Au trecut aproape șase ani și,în noua mea familie ,mă simțeam 

în siguranță.Cei care jurase cu mâna pe Biblie că vor avea grijă de mine

s-au ținut de cuvânt și au devenit părinții mei -m-au înfiat- și mi-au oferit

dragoste și îngrijire Căsuța albă și frumoasă ,ca într-o  carte ilustrată ,și-a 

găsit liniștea. Bunicul era mereu sfătos ,dornic să îmi  împărtășească  tot 

ce știa.Mă pregătea să accept ultima lui călătorie  ca pe ceva firesc.știind 

că rămân pe mâni bune.

             A plecat pe ultimul drum  tot într-o zi de primăvară,iar acum erau 

trei morminte unul lângă altul în cimitirul de pe coasta dealului lângă  pădure.

Mă opresc la fiecare vizită pentru a planta flori ,semn că nu i-am uitat.

Îmi împrospătez  memoria cu chipul celor dragi și plec ,dar nu doborâtă de du-

rere ca altădată,ci melanconică și șovăitoare.Anii au trecut ,iar uitarea nu se 

așterne doar o perdea ușoară se strecoară între cei vii și cei morți.

              În rugăciunele mele îi spun bunicului  meu că a fost nedrept când a 

fost anihilată prezența lui Dumnezeu în viața mea,dar eu cred că EL mi-a 

oferit  familia cea nouă ,care m-a primit mereu cu brațele deschise și nu a fost 

nevoie  să mă desrădăcinez  de locurile copilăriei mele.

               Nu sunt singură  pe lume!...

                        Sfârșit   

Pe lac lebăda plutește 

Se hrănește, doar cu pește,

Toată viața ei înoată 

Dar nu-i udă niciodată.

         .....

În grădină am o floare 

În curând va crește mare,

O iubesc, o îngrijesc ,

Până-n toamnă înflorește 

Grădina o înveseleșe.

        ......

Nouraș străveziu 

Lasă soarele să treacă,

Pe noi să ne încălzească,

Florile să umple valea.

Vrăbiuțele-s cu noi,

Zarvă mare-i în zăvoi.

       ......

Mama e atât de aproape ,

Și de caldă și de bună,

Mă alintă, mă descântă,

Mă ajută să cresc voinic

Ca un bob de grâu in spic.

Mamei ochii îi umezesc, 

Când o strig și îi zămbesc.

Nici nu plânge,nici nu plouă

Într-un suflet întristat

Când norii își pierd apa

Nici când viforu-i usct.

Tristă-i ziua în care

Dor,speranțe așteptări

Sunt învăluite-n ceață

Spulberate-n patru zări...

Noi ne-am  despărțit

Asta a fost ce ți-ai dorit,

Oricât mi-a fost de greu,

Poate, o vină am și eu.

Dacă nu ai găsit o cale

Pe care să mergem împreună

Iubirea noastră nu poartă zale

Cum vom ieși, din ploi și furtună?

Iubirea e ciclică vine și pleacă

Și cerul nostru se va lumina 

De această iubire mă voi vindeca.

Dragi compatrioți, de ce plecați pe afară?

Tot rostul vostru, e aici în țară!

Înțeleg, că vă gonește sărăcia...

Samavolnicia împusă, stârnește mânia.

Care poate fi cea mai dură anatemă?

Să-ți lași copii, nevasta, părinții,e mare problemă,

Să pleci în necunoscut, ca un cerșător?

Și să te întorci, când nu mai poți de dor.

Ce au putut să facă, niște visători

Ce au plecat la drum cu gând de mari transformări,

Dar în lumea banilor, a dispărut mila

Își fură, unul altuia până și căciula.

Sunt instruiți aparte,versați, odioși,

Complotiști, afaceriști și mincinoși,

Au condus țara pe drumul demolării

Un popor harnic, priceput e în pragul disperării.

Unde suntem azi, e greu să revenim

Atâtea mizerii sunt promovate cu venin,

Sunt profitori, ce ne țin țara în gheară

Doar uniți îi vom putea scoate din țară.

Nu trebuie să fii expert, doar să vrei să vezi 

Că-s mulți ce vor ca țara s-o facă bucăți 

Apoi s-o împartă la toți.Să-i lăsăm?

Numai uniți toți, putem s-o apărăm.

Trec vremurile și se scriu faptele-n carte,  

Cine uită trecutul, adevărul îl doare în parte.  

Unitatea și drumul ne sunt arătate clar,  

Istoria nu iartă nimic din ce s-a făcut amar.

Prin lupte și visuri, prin renaștere și dor,

Ne-am construit rădăcini și un viitor mai ușor.

Cunoașterea trecutului ne ține uniți și vii,

Istoria nu iartă, ea ne arată CINE VOM FI.

Dau ceasul anilor înapoi,

Când tineri, eram amândoi,

Și atunci erau zile triste și grele,

Dar noi eram fericiți, cititori în stele.

Grijile,nu ne scoteau afară din țară,

Aveam toți ce pune zilnic pe masă

E minciună curată, ne place minciuna 

Avem pe cine azi, arunca vina.

Erau opt ore de muncă cinstită 

Munca era o onoare, nu ca astăzi julită,

Cu huligani și hoți, cu nasul pe sus

Când nici un cuvânt nu mai de spus.

Acum, diferențile claselor sociale tot cresc

Învățământul, strigă după profesori inimoși

Doctori buni și miloși din funclii sunt scoși

Vin nulități fără har, bolnavii parcă cerșesc.

Doare tot ce nu merge azi bine în țară,

Ne-au înundat străinii cu atâtea gunoaie 

Forța de muncă tânără a plecat afară

Ne plângem viața grea, dusă de suvoaie.

Mai dârz ca tine n-am văzut 

Să te topeşti în marea cea romană

Să dai tribut, averi trupești

Dar mai de seamă sufletești 

Romanilor cotropitori și seci

Să-ți aperi limba cea de veci

Cu zaț chirilic se-anunțau

Păgâne cotropiri de plaiuri

De când ne știm, avem un graiu

Răpuși, făcuți hamali și tributari 

De gloate snoabe, de avari

Suntem aici prin vii și demni și sfinți 

Ștefan, Mihai și Brâncoveanu

Letopisețe mari ce ne hrănesc 

Cunoașteri și origini românești 

Ce astăzi încă nu pălesc 

E sfântă limba ce-o avem

Căci încă suntem vii și vechi

Meleaguri sfinte strămoșești 

Altar al limbii românești 

Marius Ene, Polonia, 31.08.2024

Ziua Limbii Române 

Viitorul e sumbru,

Țara se stinge încet.

Cei plecați privesc din depărtare,

Cei rămași au lăsat scutul jos.

Dreptatea poartă mască de Nedreptate,

iar Nedreptatea stă pe tron.

Un popor rătăcit în pseudovalori,

Credința a devenit un târg deschis,

în mijlocul suferinței.

Istoria bate în porți de lemn,

dar nimeni nu-i mai deschide,

căci am învățat să trăim îngenuncheați,

uitând că putem să ne ridicăm.

12.02.2026

Andrei GUȚU

Ce se petrece cu noi, nu e de loc bine,

Le văd, le simt, dar nu le pot spune,

O  să fiu acuzată, că am simple vedenii

Și vreau să bag în oamenii vedenii.

Noi ca oameni, nu ne putem apăra de rele

Alții uneltesc, cum să ne înghețe la iarnă,

Cum va fi pe masă fără pâîne, fără hrană

Și câte alte multe nevoi și belele ?

Țara, are prea mulți bătrâni, ce doar consumă

Niște zvonuri ce circulă, nu cred că-i glumă,

Pensionarii fac zarvă, că nu le ajung banii

S-au gândit unii, ar fi bine, să le ia anii.

Tot ce se zvonește, e un adevăr ascuns

Am uitat pandemia ? câți ani s-au scurs ?

Sunt - genii -ce ne hotărăsc soarta

Genocidul de azi, a schimbat roata.

Nu va mai fi o Românie a tuturor

Hultanii stau paznici la a noastră poartă

Câte dezastre se întâmplă și câți mai mor ?

Și cum cei rămași își plâng o așa soartă.

Mulți ne consolăm, că nu vom apuca acele zile,

Când țara va fi doar o enclavă străină

Radiată din istoria nouă, cu alți stăpâni,

Se zvârcolesc în morminte bieții Români.