Lacrima

Nu te-aș fi căutat dacă nu te-aș fi aflat,

În mine, când am rostit, iubire, în șoaptă,

Tu, ca un sânge sălbatic și învolburat,

Îmi cobori prin carne, treaptă cu treaptă.

Nu te-aș fi căutat dacă nu te-aș fi aflat,

În fiecare bătaie caldă ce încă mă ține,

Căci tu nu ești un vis întâmplător lăsat,

Ci partea mea de cer rămasă în mine.

Nu te-aș fi căutat dacă nu te-aș fi aflat,

Printre umbrele nopților adânci,

Acolo unde ursitorile mi-au lăsat,

Un vis în care așteptarea-ți deplângi.

Nu te-aș fi căutat dacă nu te-aș fi aflat,

În aroma cafelei ce se ridică ușor,

În fiorul iubirii rămas undeva așezat,

Între căutări și aflări, speranță și dor.

Nu te-aș fi căutat dacă nu te-aș fi aflat,

Undeva, mai demult, într-un alt univers,

Și de-un munte de ani, zi de zi am luptat,

Să te învii, ca să stai, lângă mine în vers.

Azi, câinii latră în suflet de om,

Se-ntinde turbarea în ochi și pe buze,

Cuvintele-s goale, iar trupu-i un pom,

Cu ramuri uscate și frunze obtuze.

Sub aur și zgomot, sub masca de fier,

Se vinde dreptatea la preț de minciună,

Iar inima bate tot mai rar, mai stingher,

Ca o flacăra prinsă între vânt și furtună.

Oamenii trec fără chip, fără gând,

Purtând în privire doar umbre străine,

Nevoie și ură, păcatul flămând,

Îi sapă adânc rădăcinile-n sine.

Se-nchină tăcerea pe-altare de lut,

Iar omul, străin de-a sa veche simțire,

E sclavul mărunt al nimicului crunt,

O umbră ce vinde și trup, și menire.

Sub pași se destramă și timpul, și locul,

Nimic nu mai arde, nimic nu mai doare,

Căci omul  pierzându-și chipul, și jocul,

Rămâne un lut, deși, i-a fost dat ca să zboare .

Și cine mai strigă? Și cine mai plânge?

Când lumea-i un hohot de râs și de scrum?

Un cer fără stele, un glas ce se frânge,

Un om ce se-abate de la sfântul său drum.

Te-am iubit, copilă, cândva în trecut,

Chiar de niciodată, tu nu mai plăcut.

Te-am iubit cu patos, patos de nebun,

Și-am șoptit în mine ce voiam să-ți spun.

Am păstrat în suflet zâmbet și suspin,

Și-am cărat pe umeri tânguiri și chin.

Te-am iubit, ca fată, ca prințesă a mea,

Și în bezna nopții te-am făcut o stea,

Mă uitam pe boltă și plângeam pierdut,

Chiar de niciodată, tu nu mai plăcut.

Îți cântam poeme pribegind pe drum,

Cu iubirea-n suflet flacără și scrum,

Te vedeam în toate, mă opream plângând,

Te vedeam alături de mână mergând.

Te-am iubit, femeie, cu aceeași toamnă,

Și ți-am plâns în vise minunată doamnă,

Și-ți păream adesea un nebun absurd,

Iar la vorba lumii am fost orb și surd.

Astăzi cum îți este nu te-am mai văzut,

Chiar și doar o clipă, îmi pare demult,

Ochiul meu te vede drept lumină vie,

Floare-n colț de stâncă, puf de păpădie.

Te-am iubit bătrână ca icoană a mea,

Și mă uit la tine ca la aceeași stea,

Lung îmi este drumul mai agale pasul,

Cântecul mi-e scâncet și mi-i stins și glasul.

Agățat de sfoara unui eșafod,

Zilele rămase mi le urc în pod.

Chiar de niciodată, tu nu mai plăcut,

Te-am iubit cu patos, cândva în trecut.

Ridică-mă când sunt căzut,

Ajută-mă când am pierdut,

Răneşte-mă când sunt ostil,

Şi pune-mi suflet de copil.

Ajută-mă când nu mai pot,

Învaţă-mă când sunt netot,

Şi-atunci când sunt cuprins de teamă,

Mă mângâie cu mâini de mamă.

Răneşte-mă când sunt viclean,

Învaţă-mă să fiu mirean,

Şi când greşesc ca altădată,

Tu să mă ierţi precum un tată.

Iubeşte-mă când sunt prea crud,

Învaţă-mă cum să te ascult,

Pătrunde-n somnul meu tiptil,

Şi pune-mi suflet de copil.

Sub trupul meu se stinge rugul,

Căci lemnu-i ud de nedreptate,

Dovezile mi s-au arat cu plugul,

Plantând în loc sentințe și rapoarte.

Verdictul lor îl țin supus sub limbă,

Precum un mort își ține ortul,

Prin vămile pământului mă plimbă,

Legalizând cuvintelor avortul.

Se scurg Iisuși pe răstignirea mea,

Iar cerului ofer tristeți pe datorie,

Paharul morții astăzi îl voi bea,

La fel ca pe o simplă doctorie.

Când slujba înhumării o să-nceapă,

Rugați-mi popa să predice de două ori,

Groparii să mai sape adânc o groapă,

Să bage și justiția cu tot cu închisori.

Sunt iar surprins de ce ai face,

Și plâng uitându-mă la noi,

Te-ascunzi temută-n carapace,

Ori faci iar pasul înapoi.

Pământul freamătă unde pășești,

Iar râma dinăuntru țipă,

În mersu-ți grabnic obosești,

Și vrei să zbori c-o singură aripă.

Azi singură alergi spre bătrânețe,

Și vrei să-ntâmple lucruri dinadins,

Destinul ca pe-un prunc să te răsfețe,

Iar brațul tău să fie necuprins.

Nepăsătoare însă adulmeci tragedii,

Iar spaima nopții te doboară,

Și nicidecum nu vrei ca să mai fii,

Femeia dulce de odinioară.

Daca cineva m-ar întreba acum 

Ce înseamnă iubirea? 

I-aș răspunde scurt și tare:

TU îmi ești iubirea. 

Daca cineva m-ar întreba acum

Ce contează pentru tine? 

I-aș răspunde scurt și tare:

TU îmi ești liniștea.

Dacă cineva m-ar întreba acum

Ce e mai frumos pe lume? 

I-aș răspunde scurt și tare:

TU îmi ești frumusețea.

Dacă cineva m-ar întreba acum 

În ce îți vezi fericirea? 

I-aș răspunde scurt și tare:

TU îmi ești fericirea.

Dacă cineva m-ar întreba acum 

Ce înseamnă pentru tine acasă?

I-aș răspunde scurt și tare:

TU îmi ești casa sufletului.

Dacă cineva m-ar întreba acum 

Ce te face mai complet?

I-aș răspunde scurt și tare:

TU mă completezi perfect.

Însă nimeni nu mă întreabă 

Căci tot ce pentru mine contează

Ai să rămâi mereu doar TU.

Această clipă îți aparține,

Iubita mea frumoasă fără egal,

E construită din infinitul de iubire,

Ce ți-l trimit fără oprire,

Zidită din săruturi dulci,

De taină tandre îmbrățișări,

Șoptite vorbe de amor nebun,

Și câte și mai câte magice cuvinte,

Ce le rostesc cu teamă uneori,

Dorind să fie bine șlefuite,

Doar pentru o regină ca in basme,

Doar pentru tine!

Această clipă îți aparține,

Iubita mea frumoasă fără egal,

E construită din infinitul de iubire,

Ce ți-l trimit fără oprire,

Dorind să știi că te iubesc din ce in ce mai mult,

Iubirea mea nu are stații sau oprire,

Iubirea noastră este chiar așa!

(3 aprilie 2024 Vasilica dragostea mea)

Pe tine vreau să te-ntâlnesc,

Și chipul drag să ți-l ating,

Dar nu știu drumul să-l găsesc,

Și focul inimii să-l sting

Iar dacă dimineața plouă,

Aș vrea să te văd pe-nserat,

Eu zic să fie opt sau nouă,

Cănd cerul e senin și înstelat

Am un buchet strâns pentru tine,

De flori deosebite, albi trandafiri,

Care ție îți răscolesc, știu bine,

Frumoase și alese amintiri

Până să te-ntàlnesc pe tine,

Voi pune florile în apă rece,

Să fie proaspete, s-arate bine,

Nicio petală, să nu plece

Sper să rămână toate fresh,

Până pe seară când ne-ntâlnim,

Și să nu dau, vreun mare greș,

Că nu știu bine, cum se-ntrețin

În mintea mea, eu am un speach,

Cum să îți spun a mea dorință,

Și nu cumva să mă respingi,

Că asta ar cădea ca o sentință

De mult am vrut eu, tu să stii,

Cât de greu îmi este fără tine,

Și cât mi-am dorit tu să devii,

Soția mea, la anul care vine

Acum singur fiind, curaj eu am,

Dar nu pot ști cum îți voi spune,

Că ești fiinta ce mi-o doream,

Să fim noi fericiți, în astă lume

Și ziua cea mult visată, a sosit,

Și la-ntâlnire eu am plecat,

Eram un pic, cam ,,morcovit",

Că toate florile mi s-au uscat

Am mers să mă-ntâlnesc cu ea,

Fără vreo floare-n mâna mea,

Am explicat ce s-antâmplat,

Ea a zâmbit frumos și m-a iertat

Atunci am înteles eu pe deplin,

Că nu doar florile contează,

Și mai de preț, e ceea ce iubim,

Și dragostea s-o ținem trează

În jur erau copaci cu flori,

Din care am cules eu câteva,

Erau frumoase, în mii de culori,

I le-am întins, făr' a rosti ceva

Eram ferice, tare zâmbitor,

Că flori am putut oferi,

Și cred că puțin visător,

Că nimic, nu am putut rosti

Țin minte, ne-am plimbat pe-alei,

Ținându-ne noi strânși aproape,

Și-n fața noastră, erau doar tei,

Iar luna ne lumina, aleea-n noapte

Și-acum cu drag îmi amintesc,

De tot ce vouă, eu vă povestesc,

Și astăzi fericit sunt cum trăiesc,

Alături de femeia, pe care o iubesc!

Ridică-mă când sunt căzut,

Ajută-mă când am pierdut,

Răneşte-mă când sunt ostil,

Şi pune-mi suflet de copil.

Ajută-mă când nu mai pot,

Învaţă-mă când sunt netot,

Şi-atunci când sunt cuprins de teamă,

Mă mângâie cu mâini de mamă.

Răneşte-mă când sunt viclean,

Învaţă-mă să fiu mirean,

Şi când greşesc ca altădată,

Tu să mă ierţi precum un tată.

Iubeşte-mă când sunt prea crud,

Învaţă-mă cum să te ascult,

Pătrunde-n somnul meu tiptil,

Şi pune-mi suflet de copil.

Nu-ți fie teamă

Că am să plâng, cerând iertare,

Iertare ,pentru ce?

Că te iubesc cu înflăcărare?

De câte ori am așteptat

Răspuns la întrebare ?

Vrei să fii mireasa mea ?

Tu ,ce-ai făcut ?

M -ai  refuzat !..

De cine vrei ,să fii aleasă?...

Mă legăn acum singur

Și nu te mai aștept.

Mă uit cum trece timpul

Și cugetez încet.

De câte ori privita-i,

Eu în direcția ta,

Doar ca să văd nimica,

Și să uit că m-am uitat.