Delirul
Sub pleoapele mele aseară a nins,
Iar ochii uitat-au privirea deschisă,
Geru-a pătruns și-n brațe m-a prins,
La fel ca pe-o toamnă devreme ucisă.
Bezna îmi bătea orbește în geam,
Tiptil, să deschid, fac pasul de tigru,
C-un ochi întredeschis parcă vedeam,
Cum casa își pierde încet echilibrul.
Costume de scânduri zăream pe cărare,
Într-o groapă adâncă plângea cimitirul,
Bezna vâslea într-o corabie, în care
Pe puntea de cruci cârmuia chiar Delirul.
Fluturi de noapte îmi zboară prin țeastă,
Sub pleoapele mele ninsoarea a stat,
Gerul mă-nțeapă cu-n țurțure-n coastă,
În toamna devreme ucisă, am fost internat.
Poems in the same category
“mai mult decât”
Eu nu-mi sunt carapacea,
Nu-mi sunt cuvertura
Care poartă uzura,
Care nu-mi dă pacea
De a avea liniște.
De a-mi lăsa gândurile să se miște.
Sunt mai mult decât aspectul
Care nu și are efectul,
Decât defectul
Care nu-mi aduce respectul,
Decât imperfectul
Față de care-i invizibil intelectul.
Apar ca fiind un obiect,
Niciodată perfect,
Mereu un poem incomplet
Scris de un defect poet.
Aș vrea să mi se cunoască inteligența,
Să-mi fie vizibilă divergența.
de Beatrice Lotreanu
pasta de dinti
pasta de dinti,magica,mentolata, face minuni
ea sta intr-un tub colorat
si printr-un capac economic
se aseaza pe periuta de dinti
noua,curent,ne place pasta colgate
ea este alba si parfumata
face o spuma bogata
care lasa dintii stralucitori
as vrea sa fiu o pasta de dinti
si-n fiecare dimineata
inainte de orice, as vrea
sa stau intins pe periuta ta
Singur in singuratate
E dimineata,deja
intimpin singur zorii in singuratate.
Intr-o casa plina de fiinta mea,
pentru ca numai de ea am parte.
Toti mau lasat ...
sau eu, i-am lasat pe toti
In pace ca sa doarma noaptea-n pat,
si sa fiu sigur c-am sa ramin singur,am pus lacate la porti.
Ma trag de par..,
ma sperii de chipul ce se-asterne in oglinda cind ma uit la el.
Si ma vestejesc in vara seaca ca un mar,
inima-mi se zbate ca dupa duiel.
In jur e trist,
si-njur, si-ntreb cine-i de vina..?
Traiesc, ca intr-o drama sau un mit,
si-ncerc sa ma urasc din ce in ce mai mult,fara nici-o pricina.
Peretii-s goi si-ncep parca sa tremur,
de parca la meteo ar fi prognozat...
C-ar fi,un astfel de cutremur,
in mintea-mi, de am cauzat.
Cazuta-mi la pamint,
impreuna cu moralu-mi.
Ce cindva a fost menit,
sa ma ajute dar tot sa pierdut prin gindu-mi.
As vrea sa strig din rasputeri,
sa rasune-ntreaga casa.
Dar simt ca nu mai am puteri,
si parca de nimic nu-mi pasa.
De-ar fi sa fie-asa
cum poruncesc eu mie
Indata te-as lasa
sa nu mai suferi cit esti vie
Fac drama din nimic,
din zimbet sau imbratisare.
Probabil asa m-am invatat de mic
sa tot arunc petalele din floare.
Sa departez pe cei din jur,
sa pling, sa rid
Uneori ba sa ma bucur,
dinte cu dinte, primul rind si-al doilea rind.
Si-mi amintesc cum imi zice-ai
ca viata-i numai una
Si-atunci cind m-alintai
se asternea mai toata ceata, si aparea lumina
Si cind plingeam ma sustinea-i
ca asta-i omeneste
Cite-o lacrima sa dai
ca sa poti sa treci peste.
Tot cei greu,
dauna vietii
Imi pling de mila mai mereu
chipului tau din fotografii.
Si-ti destainu-i cite-o particica
din sinea mea
Si-ti spun si-n glas de ce mii frica
de pustiul din casa-ceasta
Si goluri parca se aseaza in stomac
am plins destul sau poate nu?,
Ca-ci ochii mi sau c-am uscat
mai vreau macar un ceas, mai vreau macar inca unu.
Sa-ti povestesc ce-am realizat,
ce ginduri am
Ce nou am mai creat,
ce inca n-am facut ce inca la moment n-am.
Am timp dar incerc ca sa-l ignor,
incerc sa ma ascund.
Ca soarele dupa vri-un nor,
as vrea ca sa dispar, in goluri sa m-arunc.
Inca mai sint copil, naiv de felul meu
de ce oare pe Tata!?
Mi la luat Dumnezeu?!
de ce tocmai mie, una ca aceasta!?
Si nu-mi raspunde nimeni, la intrebarea mea
ma-ntreb unde mii ingerul!?
Ce sta de-asupra fiecaruia,
de ce nu ma ajuta dinsul!?
Probabil cind Domnu-a impartit
la fiecare cite unul.
Al meu nu a fost de gasit,
sa-mi lumineze drumul
Sau poate asa mi-a fost scris in stele
sa fiu uitat de bun
Si eu si toate visele
si-ale mele daruri de Craciun.
De ziua mea la toti li sau dat citi-un inger
dar al meu inca n-a ajuns la mine
Nici la a 20-cea aniversare, de la cer...
nu mi sa dat nimic,ba chiar mai rau... mi te-au luat si pe tine
Poate de-acum incolo, cind voi privi la ceruri,
tu vei fi acolo ca sa-mi zimbesti mereu,
Sa desenezi de Craciun din nouri, ale mele mult asteptate cadouri.
si tot atunci ca sa-ti simt prezenta aprope de trupusorul meu.
Si cind imi va fi mai greu,
tu intodeauna,sa ma sustii de-acolo de pe cer.
Sa-mi zimbesti cind vreau,
cersind eu am sa-ti cer.
Simplegade
Părând c-așteaptă-n pace pierdutele fregate,
Răsar în largul undei ca niște pumni stâncoși,
Să le îmbrace-n piatră catargele trădate,
De flamurile sure, plutinzilor coloși.
Acolo știm să fie din timpuri cunoscute
Legendelor din vreme de vechi navigatori,
Cu inima zdrobită în palmele avute
De taina-aceea sumbră a recilor strâmtori.
Corabie în italiană
Corabie dragă, plutești în oceanul ce pare fără de sfârșit,
Spre ce continente vei mai merge și de această dată,
Ce te mai așteaptă la viitoarea destinație?
Corabie, corabie...
De ce nu mi-ai spus că îți place să navighezi atât de mult?
De ce nu m-ai prevenit?
De ce, doar întorcându-mi spatele la tine, pentru o clipă, ai plecat din port?
Cum am să mă pot obișnui cu golul pe care mi l-ai lăsat?
Cum îl voi umple?
Corabie, corabie...
Erai ușoară ca o vrabie,
Sper să te întorci mai veselă de ori unde te-ai fi dus,
Îmi dau seama că a trebuit să pleci,
Așa ai simțit,
Tot așa ai și socotit.
Te construisem atât de bine, din lemn, cârma, puntea,
Din mai multe cearceafuri velele,
Ți-am atașat chiar și ancoră,
Știu că nu îți va fi ușor,
Oceanul are mofturile lui,
Nu știi la ce să te aștepți,
Când devine agitat și te scutură în toate direcțiile,
Te poartă doar pe rutele care îi sunt lui mai accesibile,
Când îți va fi greu, când vei simți că nu mai ai cum să te mai menții la suprafață,
Te rog, privește în jos, vezi ancora atașată,
Gândește-te că de departe, chiar și de la mii de kilometri,
Eu te veghez, te am în suflet,
Doar că nu mai ești lângă mine să îți arăt,
Cu adevărat, cât de mult legătura dintre noi a însemnat,
(Pe un ton de ceartă)
Simte-te bine, lasă, uită cine te-a creat,
În două săptămâni nici nu ne-am apropiat,
Dacă așa consideri, este alegerea ta...
Să știi doar că eu țin la tine, de aceea te-am și construit atât de bine,
Ca ultimă încurajare îți mai spun:" Nu trebuie să te intimideze furtunile pe care le vei întâmpina cât vei străbate oceanul. Nu uita că după furtună vine vreme bună."
Corabia:,,Ce ai fă? Nu am voie să stau o zi în Rio de Janeiro? Doar o zi, atât vreau, după mă întorc la tine, promit!"
Barca a vela
Cara barca a vela, navighi nell'oceano apparentemente infinito,
In quali continenti andrai di nuovo questa volta,
Cosa ti aspetta alla tua prossima destinazione?
Barca a vela, barca a vela...
Perché non mi hai detto che ti piace così tanto navigare?
Perché non mi hai avvertito?
Perché, voltandoti per un attimo le spalle, hai lasciato il porto?
Come posso abituarmi al vuoto che mi hai lasciato?
Come lo riempirò?
Barca a vela, barca a vela...
Eri leggero come un passero,
Spero che tornerai più felice di dove sei andato,
Mi rendo conto che dovevi andare
È così che ti sei sentito
Questo è quello che pensavi.
Ti avevamo costruito così bene, di legno, del timone, del ponte,
Da diverse scotte veliche,
Ho anche attaccato la tua ancora,
So che non sarà facile per te,
L'oceano ha i suoi capricci,
Non sai cosa aspettarti,
Quando si agita e ti scuote in ogni direzione,
Ti porta solo sui percorsi a lui più accessibili,
Quando sarà dura per te, quando sentirai che non avrai più modo di restare a galla,
Per favore guarda in basso, guarda l'ancora attaccata,
Pensa che da lontano, anche a migliaia di chilometri,
Veglio su di te, ti ho nel cuore,
È solo che non sei più vicino a me per dimostrartelo
Davvero, quanto significava la nostra connessione,
(In tono polemico)
Sentiti bene, lasciati andare, dimentica chi ti ha creato,
In due settimane non ci siamo nemmeno avvicinati
Se la pensi così, è una tua scelta...
Sappi solo che ci tengo a te, ecco perché ti ho costruito così bene,
Come ultimo incoraggiamento vi dico: "Non dovete lasciarvi intimidire dalle tempeste che incontrerete durante la traversata dell'oceano. Non dimenticate che dopo la tempesta arriva il bel tempo".
La nave:,,Cosa faresti? Non posso restare un giorno a Rio de Janeiro? Solo un giorno, è tutto quello che voglio, poi tornerò da te, te lo prometto!"
colaj//8
compoziție muzicală
pentru
orașul de aur pierdut.....
bătăile ritmice ale tobelor,
nu înăbușă
salvele de tun
în onoarea
regilor antici.
respirație artificială
pentru răsăritul lui aten-oraș
readus la viață...
nefertiti încrezătoare
trece, ca o boare,
pe străzile din piatră,
flancate cu falnice
case.
Other poems by the author
Fata morgana
Iubita mea, te întreb nefiresc,
Trecutul pe unde-ți mai cântă?
Copacii din jur îmi șoptesc,
Că-n pădure sunt urme de sfântă.
Iubita mea, te întreb curios,
Pasul pe unde-ți apare?
Izvorul ce curge sfios,
Te-a văzut undeva lângă soare.
Iubita mea, te întreb temător,
Inima cine ți-o cere ?
Ieri, un nebun vânător,
Căuta să vâneze himere.
Iubita mea, voi pleca după tine,
Pe pământ, prin cer, pe sub ape.
Departe, cât piciorul mă ține
Sau aici, undeva pe aproape…
Unde să-mi astâmpăr prigoana,
Unde să aflu, pe fata morgana.
Epigrame XXXV
Lui Simona Halep - găsită dopată
A servit ași cu duiumul,
Şi a fost mereu precisă,
Dar i s-a oprit brusc drumul,
C-a servit o interzisă.
Lui Simona Halep – exclusă din tenis
A încercat un lob în cross,
Peste zona de testare,
Însă i-a ieșit pe dos,
Și-a primit o expulzare.
Lui Ion Țiriac
Cum Samson își purta puterea-n păr,
Şi nimeni nu-i stătea în față,
La Țiriac, e diferit, într-adevăr...
Că el și-o poartă în mustață.
Lui Nadia Comăneci - după operațiile estetice
A fost un zece adevărat,
O stea-n amurg de noapte,
Dar după ce s-a operat,
Arată de un opt spre șapte.
Unora ce îl critică pe Hagi
Toată lumea-l dojenește,
Și-l critică pe jupân,
Că româna o stâlcește,
Dar uită că-i aromân.
Unei femei de moravuri ușoare
Viitura îi spune în sat,
E un nume cam ciudat,
Lumea așa o botezase,
C-a distrus vreo patru case.
Unui amic
Amicul meu e foarte rău,
Și are o față atât de dură,
Că latră câinii în jurul său,
Numai cu juma' de gură.
Femeiești
Nevasta-mea e atâta de bizară,
Că a creat invidie între ele,
La psiholog e-n fiecare seară,
Doar cu problemele mele.
Unui lunatic
Vede fluturi peste tot,
Coloraţi în fel şi fel,
Eu nu-i văd, şi-atunci socot,
Că zboară în cap la el.
Soției infidelă
Soţie curvă…se mai poate,
Sintagma nu-i bătută-n cuie,
Dar numai ţie dintre toate,
Amanţii ţi-au făcut statuie.
Zicală sau beție
Bând cu amândouă brațe,
Unul dintre-ai mei vecini,
A plecat să dea la rațe,
Deși avea numai găini.
Zicală sau hoție
Când din pepeni ei l-au scos,
S-a crezut că e nervos,
Însă s-a clarificat,
El era chiar la furat.
Defect profesional
Îngâmfat e…Mi s-a spus,
Însă bine eu îl știu,
El priveste numa în sus,
Fiindcă e macaragiu.
Unui sudor – întors a doua zi la serviciu
Cu ochi roșii a venit,
Și ne-a spus că-i de la flamă,
Însă am aflat subit,
Că dormise aseară-n cramă.
Însingurare
Şi totul a pornit atunci,
Când căutam însingurarea,
Exodul fiindu-mi pe stânci,
Iar lumea mea...doar marea.
Vedeam dezastru-n orice pas,
Şi îmi trăiam nedumerirea,
Iar valurile mării într-un glas,
Îmi rătăceau spre orizont privirea.
Mi-era şi jenă că sunt om,
M-aş fi dorit o scoică seacă,
Secat să fiu de traiul meu bonom,
Şi de trufia ce mă îmbracă.
Păcatele mi le scriam spăşit pe ţărm,
Iar marea mă ierta ştergându-le-nspumată,
Durerea, teama în valuri eu la sfărm,
Iar marea o sărez cu lacrima-mi sărată.
Şi-am scris apoi pe-un colt de stâncă,
Memoriile unui biet mirean,
Ca valul, cu forţa sa profund adâncă,
Cuvintele să mi le poarte în ocean,
Sirenele să le reînvie-n cântec,
Pe mateloţi să îi cuprindă acerb visarea,
Să fie peste veci ca un descântec,
A celor care caută însingurarea.
Ruptură...
Acum când viața mă provoacă,
Mai bine-n ștreang aș atârna,
Să-mi curgă sângele băltoacă,
Din rana mea prin carnea ta.
M-aș biciui cumplit ca pe-un infam,
Apoi l-aș insulta pe Creator,
Căci am pierdut și ce n-aveam,
Și lesne-mi este ca să mor.
Mi-e jertfa somniferul morții,
Și mă-nspăimântă zorile de zi,
Fără regret las tot în grija sorții,
Că dinlăuntru eu nu mai pot iubi.
Primesc pedepse de oriunde,
Iar ispășirea-i crâncenă și grea,
Și nu-mi mai curge pic de sânge,
Și-n streang atârnă umbra mea.
Prin cimitir mi-e lesne pasul,
Cu moartea braț la braț mă plimb,
Îi simt în carne pulsul, glasul,
Și n-aș mai da-o pe nimic la schimb.
La moartea mea
La moartea mea e ca la nuntă,
Amicii cântă, dușmanii dănțuiesc,
Groparii tremură și se încruntă,
Că-n groapă două babe povestesc.
O jerbă albă zboară peste masă,
Și-i prinsă chiar de popa aghesmuit,
Dar el nu știe că moartea e mireasă,
Și crede că norocul, acuma l-a pălit.
Coșciugul scârțâie ușor pe sub capac,
Într-un cavou vecin, dansează moarta,
Și nimănui nu-i trece așa ceva prin cap,
Că Sfântul Petru o să-mi închidă poarta.
Mă-nvârt ca musca într-o lampă aprinsă,
Iar îngerul din ceruri se întoarce trist,
Opri înmormântarea și cu vocea stinsă,
Mustră îndoliații și-apoi pe antihrist.
La moartea mea e numai trai și viață,
S-a amânat și slujba dar și parastasul,
Amicii plâng iar frații s-au schimbat la față,
Iar popa aghesmuiește întreg iconostasul.
Adio!
Pășeam spășit pe păru-ți lung,
În visul tău ca să ajung,
Să-ți mângâi noaptea tulburată,
Să-ți spun adio înc- odată.
Și-mi car singurătatea istovit,
Pe gândurile unui neiubit,
Și trec prin râu și dorm pe plantă,
Iar noaptea, Luna mi-e amantă,
Iar raza rece-mi intră-n tâmple,
Cu gânduri, mintea să îmi umple,
Din mine cad ca dintr-un pom isteric,
Doar frunze de nisip și întuneric,
Mânate în vârtej spre-o caravană,
De-un vânt stârnit din a mea rană,
Sunt despuiat de orișice trăire,
Și nu mai știu de-a mea menire,
Și merg, și merg spre orișiunde,
Acolo unde nu mă pot ascunde,
Pe păru-ți lung spre visul tău,
Să-ți spun adio și să-mi pară rău!