Category: Diverse poems
All author's poems: Gabriel Trofin
Date of posting: 8 декабря 2023
Views: 160
Poems in the same category
Corabie în suedeză
Corabie dragă, plutești în oceanul ce pare fără de sfârșit,
Spre ce continente vei mai merge și de această dată,
Ce te mai așteaptă la viitoarea destinație?
Corabie, corabie...
De ce nu mi-ai spus că îți place să navighezi atât de mult?
De ce nu m-ai prevenit?
De ce, doar întorcându-mi spatele la tine, pentru o clipă, ai plecat din port?
Cum am să mă pot obișnui cu golul pe care mi l-ai lăsat?
Cum îl voi umple?
Corabie, corabie...
Erai ușoară ca o vrabie,
Sper să te întorci mai veselă de ori unde te-ai fi dus,
Îmi dau seama că a trebuit să pleci,
Așa ai simțit,
Tot așa ai și socotit.
Te construisem atât de bine, din lemn, cârma, puntea,
Din mai multe cearceafuri velele,
Ți-am atașat chiar și ancoră,
Știu că nu îți va fi ușor,
Oceanul are mofturile lui,
Nu știi la ce să te aștepți,
Când devine agitat și te scutură în toate direcțiile,
Te poartă doar pe rutele care îi sunt lui mai accesibile,
Când îți va fi greu, când vei simți că nu mai ai cum să te mai menții la suprafață,
Te rog, privește în jos, vezi ancora atașată,
Gândește-te că de departe, chiar și de la mii de kilometri,
Eu te veghez, te am în suflet,
Doar că nu mai ești lângă mine să îți arăt,
Cu adevărat, cât de mult legătura dintre noi a însemnat,
(Pe un ton de ceartă)
Simte-te bine, lasă, uită cine te-a creat,
În două săptămâni nici nu ne-am apropiat,
Dacă așa consideri, este alegerea ta...
Să știi doar că eu țin la tine, de aceea te-am și construit atât de bine,
Ca ultimă încurajare îți mai spun:" Nu trebuie să te intimideze furtunile pe care le vei întâmpina cât vei străbate oceanul. Nu uita că după furtună vine vreme bună."
Corabia:,,Ce ai fă? Nu am voie să stau o zi în Rio de Janeiro? Doar o zi, atât vreau, după mă întorc la tine, promit!"
Segelbåt
Kära skepp, du flyter i det till synes oändliga havet,
Till vilka kontinenter ska du åka igen den här gången,
Vad väntar dig på din nästa destination?
Segelbåt, segelbåt...
Varför sa du inte till mig att du gillar att segla så mycket?
Varför varnade du mig inte?
Varför lämnade du hamnen bara genom att vända dig ryggen för ett ögonblick?
Hur kan jag vänja mig vid tomrummet du lämnade mig?
Hur ska jag fylla den?
Segelbåt, segelbåt...
Du var lätt som en sparv,
Jag hoppas att du kommer tillbaka lyckligare än där du gick,
Jag inser att du var tvungen att gå
Det var så du kände
Det var vad du trodde.
Vi hade byggt dig så bra, av trä, rodret, däcket,
Från flera segelskivor,
Jag fäste till och med ditt ankare,
Jag vet att det inte kommer att bli lätt för dig,
Havet har sina nycker,
Du vet inte vad du kan förvänta dig,
När det blir upprört och skakar dig åt alla håll,
Han tar dig bara med på de rutter som är mer tillgängliga för honom,
När det kommer att vara svårt för dig, när du kommer att känna att du inte har något sätt att hålla dig flytande,
Vänligen titta ner, se ankaret bifogat,
Tänk att på långt håll, även på tusentals kilometers avstånd,
Jag vakar över dig, jag har dig i mitt hjärta,
Det är bara det att du inte längre är nära mig för att visa dig,
Verkligen, hur mycket vår anslutning betydde,
(I en argumenterande ton)
Må bra, släpp taget, glöm vem som skapade dig,
På två veckor var vi inte ens nära,
Om du tycker det är det ditt val...
Vet bara att jag bryr mig om dig, det är därför jag byggde dig så bra,
Som en sista uppmuntran säger jag till dig: "Du får inte skrämmas av stormarna du kommer att stöta på när du korsar havet. Glöm inte att efter stormen kommer bra väder."
Segelbåt:"Vad skulle du göra? Får jag inte stanna en dag i Rio de Janeiro? Bara en dag, det är allt jag vill, då kommer jag tillbaka till dig, jag lovar!"
Poezie pentru clasa 1 :)
Luna de pe cer
Este un adevărat mister
Mai mereu ne însoțeşte
Şi de sus ea ne priveşte
Stelele mister aparte
Luminează-n ppnă noapte
Un albastru larg aprins
Ce formează un cuprins
Soarele e mîndru tare
Luminează-n ziua mare
Ne-n călzeşte , ne topeşte
Doar ploaia îl opreşte
Fulgeru e o putere
Atunci cînd ploua el se cere
Şi un sunet mare BUM
Tunetu e mai nebun!!!
Anii care vin
Ani de chin
Care vin,
Ploaie dupã cer senin;
Când pierzi dinţi
Şi pãrinţi
Şi ai multe rugãminţi.
Ani de dor,
Vânt şi nor
Straniu ţipãt de cocor;
Când vezi dungi,
Umbre lungi,
Faptul serii dac-ajungi.
Fiicã, fiu,
Care scriu
Un "Adio!", pe sicriu.
Greutãţi,
Libertãţi,
Altfel decât alte dãți.
Multe ploi
Şi noroi,
Fãcând pasul meu greoi.
Verde-arbust
Lãsând must,
Miere, fãrã niciun gust.
Anii mei
Scurţi şi grei,
Negãsind plãcere-n ei.
Vis târziu,
Pãmântiu,
Câini, ce latrã a pustiu.
Timp urât,
Mohorât,
Bãtrâneţi şi... cam atât.
Trista mediocritate
Să poți mai mult dar tu nevrând în ignoranță mulțumit de sine să rămâi;
Și așteptând nimicul ce sosește-n fiecare clipă,
Neștiind ce vrei sau nu,
Chiar dăruit de zei fiind;
Strâmbându-te la ei și înjurând locașul lor cel sfânt
Pari fericit!
Halal asemenea trăire fără viețuire!
Căci mediocritatea te alege chiar pe tine,
Doar dacă ești amicul ei loial!
Nevrând să-ți înțelegi menirea spirituală,
Ci judecând doar prin instincte și stomac,
Vai bietul om!
Fie bogat avar, sărac ori gospodar de rând
Căci nu-i tot una îngerul cu-n drac,
Cel harnic cu leneșul trândav,
Iar învățatul să-l pui egal cu prostul îngâmfat!
Toți vor ajunge ,cum se spune popular,
Pământ de flori sau țigla de pe casă!
Dar asta-i altă povestire tristă,
Ce loc aici nu văd să aibă...
Și totuși se naște o-ntrebare:
Ce poate fi mai groaznic
Să mori fără virtuți și mediocru,
Precum un biet măgar în nepăsare se sfârșește!
(10 martie 2023.Horia Stănicel-Irepetabila iubire)
la inceput
la inceput ei cer apa intr-o cana,
apoi - sa imparti cu ei dejunul, prinzul si cina,
pastile de singuratate, bandaj pentru rana,
loc pentru ginduri, haine, chiar pentru masina.
la inceput intr-un colt ei iti cer sa stea,
apoi isi doresc si in capul mesei sa-si faca loc.
la inceput ei din suflet sint gata sa-ti dea,
apoi te-ar batea, injura si la urma ti-ar da si foc.
la inceput ei iti cer sa-i asculti un minut,
apoi - sa astepti luni intregi, cind ei vor sa plece.
eu stiu toata schema aceasta, scumpul meu Brut,
dar, pentru-nceput, da-mi o cana cu apa rece.
New age
Ne este vorba caldă și mieroasă,
Dar zilnic jefuim morminte,
Trădăm pe fratele din casă,
Și-n spovedanii siluim cuvinte.
Avem și măduva stricată-n oase,
C-am adoptat noi legi și ritualuri,
Iar simțurile calde și frumoase,
Le-am înecat voit în false idealuri.
Ologilor pantofi le-am comandat,
Iar ciungilor mănuși brodate,
Apoi i-am prins și spânzurat,
Pe acei ce ne-au cărat în spate.
Ne ard biserici zilnic din senin,
Și căutam prin ceruri piromani,
Prescura ni-i dopsită cu venin,
Și totul se rezumă doar la bani.
De-i negru, tu trebuie să spui că-i alb,
De e bărbat, tu minți, ea e femeie,
De-i frig, gândește că ți-e cald,
Dă foc la cărți, la tuș și la condeie.
Va trebui să ne-ascundem toți în hrube,
Aceasta cred că-i unica salvare,
Ne-om curăța de mucegai și bube,
Plângând pe acei rămași sub soare.
Other poems by the author
Sfârşit de partidă
Sfârşit de partidă, fără-un şah mat,
Pionii, nebunii şi caii nu mai au loc,
Se-mpart pătrăţelele în mod diplomat,
Între iluminaţii ce participă-n joc.
Un viitor luminos abolit omenirii,
Decretat la dejun de-un guvern mondial,
Ne aduce pe toţi în pragul orbirii,
Şi ne scoate sufletul din sanctuar.
Moartea-şi aruncă măseaua stricată,
Apoi boleşte pe un pat de spital,
Coasa-i tocită de atâta viaţă luată,
Cioclii împing înc-un dric mortuar.
Sfinţi indignaţi de prezenţa divină,
Privesc melancolic spre iad,
Mântuirea pare pentru dânşii străină,
Din aura lor fulgi de lumină tot cad.
Muribunzi, admirăm imbecili şi nebuni,
În biserici se lăfăie sfintele moaşte,
Purtăm pe cap înspinate cununi,
Şi aşteptăm pe Iisus să ne-mpungă în coaste.
Apocalips
Într-o zi toţi cei care suferă în tăcere,
Şi care nu îndrăznesc să-şi verse amărăciunea,
Să urle fără limite, cu imensă putere,
Să scoată strigăte care să cutremure lumea.
Apele să curgă mai repede creând uriaşe estuare,
Munţii să se clatine zgomotos şi ameninţător,
Animalele să fugă speriate până la epuizare,
Iar păsările să cânte apocalipsa în cor.
Să fie declarat nul orice ideal visat;
Credinţele fleacuri iar filozofia o glumă,
Să se creeze o înălţare şi o prăbuşire totodat,
Iar toate iubirile să răspândească o ciumă.
Bucăţi de pământ în aer să se avânte,
Planetele să descrie arabescuri bizare,
Luna, dansul morţii cu putere să cânte,
Iar soarele eclipsat să radieze teroare.
Vârtejuri de focuri sălbatic să crească,
Tot ce e formă să devină inform ori nematerie,
Un zgomot barbar întreaga lume să cucerească,
Până şi cea mai mică insectă să tremure, să se sperie.
Să fie un zbucium nebun, o explozie imensă,
Apoi să nu mai rămână decât o eternă tăcere,
Uitarea definitivă să devină cât mai densă,
Să se simtă cum răul se mistuie şi piere.
Evadare
Eu, neatentul ce întotdeana am gafat,
Şi am simţit firescul ca pe un infern,
Mi-am dat acordul să fiu judecat,
Într-un ospiciu de nebuni modern.
Apărător să-mi fie un bătrân senil,
Iar cel ce mă acuză un uituc,
Și toate faptele de când eram copil,
Să-mi fie prezentate aici la balamuc.
Aprodul cu de-a sila să bage martorii pe ușă,
Iar eu în boxă să dansez cadril,
Să fie totul jăratec și cenușă,
Să simt în mine acest dezastru inutil.
Vacarmul s-a stârnit rapid în sală,
Și toți mă aclamă ca pe o vedetă,
Jurații-mi cer să cad la învoială,
Și să renunț la viața-mi deșuetă.
Într-un final mi s-a rostit sentința,
Exilul printre oameni, de nici un drept privat,
Dar mi-am simțit trădată conștiința,
Și-a doua zi, în zori, am evadat.
Renunţarea
M-aş retrage în cel mai groaznic deşert,
Aş renunţa la tot pentru singurătatea absolută,
Viaţa în lumea asta goală a devenit ceva incert,
Iar bucuria, fericirea este o trăire mută.
Pentru ce nu plesnesc ori nu mă risip în bucăţi?
De ce nu curg asemeni unui izvor de munte?
Să pot să zbor înspre infinităţi,
Şi-n haos trupu-mi să fie o punte.
Plăcerea mea este avântul ce mă prăbuşeşte,
Înălţările mele sunt căderi în abisuri,
Explozia mea este iubirea ce mă copleşeşte,
Iar zboru-mi spre neant este aterizarea în visuri.
Melodii izvorăsc din mine în nopţile fără somn,
Vrăjile se dezvoltă asemeni unui flux,
Cântând îngereşte mă îndeamnă să dorm,
Şi apoi liniştite se sting în reflux.
Eu sunt omul care va râde în clipa supremă,
În agonia finală şi-n clipa ultimei tristeţi,
Voi ridiculiza viaţa-mi tristă şi boemă,
Din suflet mi se vor naşte nopţi şi dimineţi.
Voi renunţa la tot în numele sângelui meu,
Voi declara nule toate trăirile avute,
Căci fiinţa mi s-a transformat într-un zeu,
Ce-a furat focul şi vraja din iubiri noi născute.
Calul
Puneți-mi hățuri și căpăstru,
Și în manej loviți-mă cu biciul,
Am să nechez pentru deliciul vostru,
Purtând pe carne sacrificiul.
Mi-e pielea de furtună tăbăcită,
În frunte sunt țintat cu praf de stea,
Pământul plânge sub a mea copită,
Iar vântul șuieră prin coama mea.
Aruncă-mi sacul cu ovăz din iesle,
Și pune-mi o tipsie cu jăratec,
Ca să îmi crească aripe celeste,
Să pot zbura într-un ținut sălbatec,
Să bat pământul reavăn cu copita,
Cu spume în zăbală să-mi înfrâng trufia,
S-ating în zboru-mi cerul cu aripa,
Și-apoi să-mi car în spate toată herghelia,
Să zbor cu ea în galop peste planete,
Să paștem iarbă de pe Jupiter și Marte,
Și tolăniți apoi, să urmărim comete,
Cum trec la trap, ducându-se spre moarte.
Nu pot să-ţi spun adio încă...
Nu pot să-ţi spun adio încă,
Eşti vie pe a ochilor retină,
Chiar şi uitarea a-nceput să plângă,
Şi te absolvă iar de orice vină.
Nu pot să-ţi spun adio încă,
Deoarece scrisorile pe care ţi le-am rupt,
Au început încet să plângă,
Şi-n suflet aprig m-a durut.
Nu pot să-ţi spun rămâi cu bine,
Deşi în grote pustnic m-am retras,
Singurătatea zilnic jinduie la tine,
Şi mă provoacă alarmant la dans.
Nu pot să-ţi spun nici bine te-am găsit,
Deşi în mine amorul cântă,
Ceva în mine atuncea a murit,
Şi-o revedere încă mă-nspăimântă.
Pot însă să îţi spun fără regret,
Că te-am iubit cu disperare,
Şi-am să dispar precum mă ştii, discret,
În Post Scriptumul de la scrisoare.