Nu înțeleg!
Nu pot să înțeleg de ce
La toți ne este foarte greu,
În țara-n care ne-am născut
De unde vreau să plec și eu
Nu înțeleg de ce ne păcălesc
Când noi prin vot i-am ales,
Și am crezut în tot ce au promis
Pâna-am văzut că au doar interes
Vorbim cu ei când ne-ntâlnim
Și nu le cerem vreo pomană,
Decât să-și țină al lor cuvânt
Și să-și păstreze fața lor umană
Pe zi ce trece tot mai mulți plecăm
Peste hotare în țari ce ne doresc,
Fiindcă aici vedem că-i nedreptate
Iar dincolo corect ei ne plătesc
Și tot mai des rămâne locul gol
Că cei ce pleacă nu se mai întorc,
Chiar dacă-aici trăiesc părinții lor
Cu griji, nevoi ce de puteri îi storc
Nu știm cum să mai punem votul
Că toți ne spun ce mult le pasă,
Dar când ajung acolo sus ne uită
Iar frații noștri nu-s aduși..acasă!
Стихи из этой категории
Țăranii
Le este truda scrisă cu pământ pe suflet,
Le este sângele arat cu plugul,
Pe câmpuri plânge al lor umblet,
Doar patul, seara, le știe beteșugul.
Le este asuprirea stil de viață,
Iar palmele muncite strigă către cer,
Și roada li-i batjocorită-n piață,
De hoți samsari și prețul lor mizer.
Le este calul numai os și piele,
Iar vaca muge din lipsă de imaș,
Cu jind se uită oaia la coșul de nuiele,
Că pentru azi nimic n-a mai rămas.
De sărbători se odihnesc și ei puțin,
Iar sfânta liturghie le mângâie durerea,
Pe cruce-și poartă zilnic al lor chin,
Și numai moartea le poate aduce învierea.
Ne batem joc de ei și legea strămoșească,
Guvernele îi poartă încet înspre mormânt,
Ferească-ne de ziua când ei or să lipsească,
Căci vom săpa ca să îi scoatem din pământ.
Să ne bucurăm de pace
Să ne bucurăm de pace ,
Cel mai prețios cuvânt ,
Pace ! Pace ! Pace !
Tu ești viața pe pământ .
Fără tine draga mea ,
Lumea nu ar exista ,
Tu ești soarele și luna
Ce ne călăuzești într-una .
Știm că nu te merităm
La ce orgolioși suntem
Vrem averi și măreție
Dar uităm de armonie .
Însă nu pleca ,te rog ,mai stai
Oamenii se vor schimba
Pentru ca în absența ta ,
Nu mai vrei fală sau bani .
Cu încetu vom învăța
Fără vrajbă a respira ,
Amici noi toți vom fi
Și iubirea va pluti .
Iubire scrijelită în zăpadă
Iubire scrijelită în zăpadă
Și dăltuită pe versanți de munți
Zadar îți cad cuvintele-n cascadă,
Zadar te vrei jurată pe la nunți,
Zadar te vezi pornită-n avalanșă
Spre nu știu care suflet prea naiv,
O viață pentru tine-i o revanșă
Pictând în cenușiu un ROGVAIV.
Mă-ntreb câți oare-ți vor cădea în plasă,
Oare la câți speranțele-ai să-neci
În marea înghețată ce nu-ți lasă
Vreun strop de val în iernile prea reci?
Pe câți vei păcăli pictând cu-albastru
Un cer ce se refuză colorat,
Visând aiurea vreun departe astru
Ce din greșeală să-l fi luminat?
Și câți îți vor jura apoi credință
Așa cum ți-au jurat și-n alte dăți,
Iubire, tu izvor de suferință,
Iubire, tu izvor de nedreptăți?
recitaluri - FRĂMÂNTĂRILE GÂNDURILOR
Uneori mă gândesc la tine
La soarta ce mă așteaptă
La temnița de răni
Ce am adunat-o.
Eu vreau a ta durere
S-o pun la inima mea
Să simți fericirea
De la mine cândva.
Nu vreau să te alung
Pe tine, rană dulce,
Căci vreau ca să te am
La mine mereu.
Te-am iubit enorm de mult
Vreau să te păstrez mereu
Căci vreau să te am
La inima mea.
De ce eu,Doamne...
Mă visam in Paradis,
Când Cerul l am atins.
De la o veste neașteptată
Mă prăbușisem toată...
N are leac de vindecare,
Iar sufletul Mă doare,
Că mă zbat în neputință,
Să scap de a mea sentință.
Spune mi ,Doamne, de ce eu,
De ce mă părăsești la greu,
Nu m auzi,la tine strig!
Încălzește mă ,mi e frig...
Dă mi o rază de credință,
Mă vezi plină de căință;
Fă o Minune pt mine,
Nu mă lăsa n suspine...
Bătută de soartă sunt,
De mă pierd în amănunt
Căte vrei să mai îndur?!
De ce n aș răde ,să mă bucur!,!?
Îți călcasem strâmb .
Ia mă pe mine-n schimb!!
Și vindecă mi băiatul,
Rogu te,iartă mi Păcatul...
Bârfitorul
Să judeci ale mele fapte...
Greșit-am, oare, cu ceva
De toci aşa mărunt, mărunt,
Cam tot ce e în viaţa mea?
Întoarce-ţi faţa către tine,
Doreşte-ţi să te schimbi cumva!
Aşa, poate, mă uiţi pe mine
Şi faci ceva cu viaţa ta.
Nu plânge altul pentru tine
Şi nici nu vrea durerea ta.
De ce te-ar mai durea pe tine
Durerea surdă a altcuiva?
Trăieşte-ţi viaţa cum o ştii
Nu critica şi nici huli,
Doar uită-te la umbra ta
Şi, poate, vezi ce om devii.
Țăranii
Le este truda scrisă cu pământ pe suflet,
Le este sângele arat cu plugul,
Pe câmpuri plânge al lor umblet,
Doar patul, seara, le știe beteșugul.
Le este asuprirea stil de viață,
Iar palmele muncite strigă către cer,
Și roada li-i batjocorită-n piață,
De hoți samsari și prețul lor mizer.
Le este calul numai os și piele,
Iar vaca muge din lipsă de imaș,
Cu jind se uită oaia la coșul de nuiele,
Că pentru azi nimic n-a mai rămas.
De sărbători se odihnesc și ei puțin,
Iar sfânta liturghie le mângâie durerea,
Pe cruce-și poartă zilnic al lor chin,
Și numai moartea le poate aduce învierea.
Ne batem joc de ei și legea strămoșească,
Guvernele îi poartă încet înspre mormânt,
Ferească-ne de ziua când ei or să lipsească,
Căci vom săpa ca să îi scoatem din pământ.
Să ne bucurăm de pace
Să ne bucurăm de pace ,
Cel mai prețios cuvânt ,
Pace ! Pace ! Pace !
Tu ești viața pe pământ .
Fără tine draga mea ,
Lumea nu ar exista ,
Tu ești soarele și luna
Ce ne călăuzești într-una .
Știm că nu te merităm
La ce orgolioși suntem
Vrem averi și măreție
Dar uităm de armonie .
Însă nu pleca ,te rog ,mai stai
Oamenii se vor schimba
Pentru ca în absența ta ,
Nu mai vrei fală sau bani .
Cu încetu vom învăța
Fără vrajbă a respira ,
Amici noi toți vom fi
Și iubirea va pluti .
Iubire scrijelită în zăpadă
Iubire scrijelită în zăpadă
Și dăltuită pe versanți de munți
Zadar îți cad cuvintele-n cascadă,
Zadar te vrei jurată pe la nunți,
Zadar te vezi pornită-n avalanșă
Spre nu știu care suflet prea naiv,
O viață pentru tine-i o revanșă
Pictând în cenușiu un ROGVAIV.
Mă-ntreb câți oare-ți vor cădea în plasă,
Oare la câți speranțele-ai să-neci
În marea înghețată ce nu-ți lasă
Vreun strop de val în iernile prea reci?
Pe câți vei păcăli pictând cu-albastru
Un cer ce se refuză colorat,
Visând aiurea vreun departe astru
Ce din greșeală să-l fi luminat?
Și câți îți vor jura apoi credință
Așa cum ți-au jurat și-n alte dăți,
Iubire, tu izvor de suferință,
Iubire, tu izvor de nedreptăți?
recitaluri - FRĂMÂNTĂRILE GÂNDURILOR
Uneori mă gândesc la tine
La soarta ce mă așteaptă
La temnița de răni
Ce am adunat-o.
Eu vreau a ta durere
S-o pun la inima mea
Să simți fericirea
De la mine cândva.
Nu vreau să te alung
Pe tine, rană dulce,
Căci vreau ca să te am
La mine mereu.
Te-am iubit enorm de mult
Vreau să te păstrez mereu
Căci vreau să te am
La inima mea.
De ce eu,Doamne...
Mă visam in Paradis,
Când Cerul l am atins.
De la o veste neașteptată
Mă prăbușisem toată...
N are leac de vindecare,
Iar sufletul Mă doare,
Că mă zbat în neputință,
Să scap de a mea sentință.
Spune mi ,Doamne, de ce eu,
De ce mă părăsești la greu,
Nu m auzi,la tine strig!
Încălzește mă ,mi e frig...
Dă mi o rază de credință,
Mă vezi plină de căință;
Fă o Minune pt mine,
Nu mă lăsa n suspine...
Bătută de soartă sunt,
De mă pierd în amănunt
Căte vrei să mai îndur?!
De ce n aș răde ,să mă bucur!,!?
Îți călcasem strâmb .
Ia mă pe mine-n schimb!!
Și vindecă mi băiatul,
Rogu te,iartă mi Păcatul...
Bârfitorul
Să judeci ale mele fapte...
Greșit-am, oare, cu ceva
De toci aşa mărunt, mărunt,
Cam tot ce e în viaţa mea?
Întoarce-ţi faţa către tine,
Doreşte-ţi să te schimbi cumva!
Aşa, poate, mă uiţi pe mine
Şi faci ceva cu viaţa ta.
Nu plânge altul pentru tine
Şi nici nu vrea durerea ta.
De ce te-ar mai durea pe tine
Durerea surdă a altcuiva?
Trăieşte-ţi viaţa cum o ştii
Nu critica şi nici huli,
Doar uită-te la umbra ta
Şi, poate, vezi ce om devii.
Другие стихотворения автора
Visez la ea!
Visez la ea de cand am întâlnit-o,
Și cred că m-am îndrăgostit, nu neg,
Imaginea ei pe retină mi-am lipit-o,
Și-mi este tare greu acum s-o sterg
Țin minte că era o zi de toamnă,
Și te plimbai pe-aleea cea cu tei,
Semn am făcut spre tine doamnă,
Tu ai zâmbit, dar ai plecat cu ei
Zâmbetul tău, nu pot să-l uit,
M-agăț de el, speranță trag,
Refuz să cred, că-mi vei fi mit,
Și să nu pot să te aștept în prag
.....................................................
Și într-o zi minunea sa-ntâmplat,
Pe ea să o cunosc cu-adevărat,
Pereche pe pământ am închegat,
Pe calea vieții fericiți, noi am plecat
Nu e ușor speranța să devină,
Realitate și visul împlinit,
Dar când iubirea poartă ,,vina",
Nimic nu-i stă în cale..celui îndrăgostit!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
Vă chem acasă!
Călătoresc mereu prin a mea țară,
Și văd cum mulți români o părăsec,
Și nu cumva că n-ar fi una frumoasă
Și pentru că aici de muncă nu găsesc
Cândva eram peste 22 de milioane
Aici stăpâni pe-a noastră Românie,
Acum suntem aproape 16 milioane
Și nici acestia nu viețuim în armonie
Pe drumul meu prin țara mea de dor
Din nord spre sud și către est și vest,
Minunății la fiecare pas eu întâlnesc
Și ochiul mi-l încântă când le privesc
Nu sunt nostalgicul după trecut
Și nici să plâng că aș avea nevoi,
Dar am o vârstă și văd că nu e bine
Când bombe cad in lume și-i război
Mereu îmi pun multe-ntrebări
La care n-am primit răspunsuri,
Cum ar putea un om pe pământ
Să fie fericit, făra trăi cu lipsuri
Mă sui pe vârf, pe muntele Ceahlău
Și de aici privesc cum curge Bistrița,
Sunt printre nori și-aș vrea mai sus
Dar n-am cârlig și să-mi agăț scărița
Și-atunci privirea mi-o arunc în zare
Și bat departe către Marea Neagră,
Gândul mă poartă puțin prin deltă
Vai ce frumos, însă cobor că-i seară
Pentru ce văd vă chem în astă țară
Pe mame, tați, bunici, copii, nepoți,
Sunteți printre străini cam 6 milioane
Ce bine-ar fi să fim acasă, mâine, toți!
Satul de sub deal!
Mă sui pe-o bicicletă veche
Și pedalez pe drum de țară,
Prin satul unde m-am născut
Și-l vizitez pe timp de seară
Salut în stânga și în dreapta
Pe toți pe care-i întâlnesc,
Se uită tare lung la mine
Și doar aud cum șoșotesc
Desigur ei mirați se-ntreabă
Cine pot fi și cum mă cheamă,
Sunt un străin singur pe drum
Și nimeni nu mă bagă-n seamă
Îi las în urmă să vorbească
Și mă îndrept către izvor,
Să-mi amintesc de copilărie
De care îmi este atât de dor
Mă uit la apa-i cristalină
Ce se ivește de sub deal,
Și care este binecuvântare
Pentru sătucul meu natal
Beau două căni de apă rece
În timp ce valea o privesc,
Cândva era plină cu animale
Acum doar gâște mai zăresc
Nu mă opresc și merg la râu
Unde constat că-i fură piatra,
Iar pe Siretul meu cel mare
Draglina l-a distrus cu ghiara
Renunț să mai privesc dezastrul
Și trist revin la casa părintească,
Am întrebări făra niciun răspuns
Doar spun..e lăcomia omenească!
E iarnă!
E iarnă în satul meu natal
Unde-am ajuns de-o oră,
Să-l văd pe tata că-i bolnav
Și-apoi să trec și pe la soră
E ger și câmpul totu-i alb
Acum la mijloc de ianuarie,
Mă uit în jur dar nu mai văd
Copii pe derdeluș la sanie
Mă uit deasupra peste case
Și număr unde iese fumul,
Puține mai au foc pe vatră
E semn ca ni se duce neamul
Din loc în loc scârție poarta
Și se-aude un lătrat de câine,
Câte un om merge la băcănie
Să-si cumpere salam și pâine
Privesc la tata și-l întreb?
Dacă și-a cumpărat rețeta?
Iar el răspunde cu tristețe
Că a plecat din sat și Veta
Mă fac că nu-nțeleg ce zice
Și-i spunem să se îmbrace,
Să-i facem o vizită lui Angelica
Și mai pe seară ne-om întoarce
Pe drum mă uit la casele pustii
Cu garduri rupte și porți căzute,
Și peste tot sunt multe bălării
Și nu s-arată picior de om în curte
Ne așezăm cu toții să mâncăm
Din bunele bucate pregătite,
Tata de mama ne amintește
Și printre noduri greu înghite
Într-un târziu ne despărțim
Că timpul trece ca nebunul,
Cu drag pe tata îl îmbrățișăm
Și singur îl lăsăm...cu Domnul!
Povara singurătății!
Am fost plecat o lungă vreme,
De lângă ea, pribeag prin lume,
Crezând c-așa-mi va fi mai bine,
Să evadez, să mă-nțeleg pe mine
Nu știu motivul cel adevărat,
Nici c-am alunecat în vreun păcat,
Tot ce-am simțit în doi am spus,
Și martor ne este Cel de Sus
Eram tot timpul, doar împreună,
Și pasul îl făceam ținuți de mână,
Privirea o aveam mereu senină,
De unde radia, o rază de lumină
Poate că viața a devenit rutină,
Iar dragostea tot mai puțină,
Iubirea noastră și-a luat zborul,
Și dusa-fost de vânt ca norul
Un timp am stat printre străini,
Prietenii adevărați fiind puțini,
Gândul mi-a fost la ce-am lăsat,
Și la o dragoste cum am visat
.............................
Când singurătatea a devenit povară,
N-am rezistat și m-am întors în țară,
Să lupt să-mi recâștig iarăși iubirea,
Convins că doar aici îmi este fericirea
Am căutat-o mult pe-a mea iubită,
Și spun că sa lăsat cu greu găsită,
Am discutat de-a noastră despărțire,
Ne-am împăcat, dar cu timp de...gândire
Să stau departe n-am rezistat,
Și-am înțeles că sunt iertat,
Dar ferm mi-a spus că ea nu uită,
C-a suferit când a fost părăsită
......................................
Ușor în timp rana s-a vindecat,
Și m-am trezit bărbatul însurat,
Iubire dăruiesc și simt că sunt iubit,
Și zilnic mulțumesc, că nu m-am rătăcit!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
Scrisoarea!
Ți-am scris din nou ca altădată
Și văd că nu vrei să-mi răspunzi,
Tot ce-mi doresc este o întâlnire
Să pot să îți vorbesc, iar tu s-auzi
Nu vreau să-ți cer ceva anume
Și nici vreo scuză să-mi accepți,
Și doar să-ți zic ce s-a-ntâmplat
Că știu că un răspuns aștepți
Te-ai supărat și ai plecat în grabă
După ce vorbe grele ai aruncat,
Și ai rostit aprig mai multe-acuze
Cuvinte fără rost ce m-au marcat
Am încercat atunci să discutăm
Ca doi prieteni buni, poate iubiți,
N-ai acceptat deloc să am o vorbă
Ne-am despărțit foarte-nvrăjbiți
.........................................................
Acum tot sper să te întorci la mine
Fără s-avem nevoie de scrisoare,
Să ne iertăm pentru-n-mpăcare
Și să rostim...a fost o încercare!
Visez la ea!
Visez la ea de cand am întâlnit-o,
Și cred că m-am îndrăgostit, nu neg,
Imaginea ei pe retină mi-am lipit-o,
Și-mi este tare greu acum s-o sterg
Țin minte că era o zi de toamnă,
Și te plimbai pe-aleea cea cu tei,
Semn am făcut spre tine doamnă,
Tu ai zâmbit, dar ai plecat cu ei
Zâmbetul tău, nu pot să-l uit,
M-agăț de el, speranță trag,
Refuz să cred, că-mi vei fi mit,
Și să nu pot să te aștept în prag
.....................................................
Și într-o zi minunea sa-ntâmplat,
Pe ea să o cunosc cu-adevărat,
Pereche pe pământ am închegat,
Pe calea vieții fericiți, noi am plecat
Nu e ușor speranța să devină,
Realitate și visul împlinit,
Dar când iubirea poartă ,,vina",
Nimic nu-i stă în cale..celui îndrăgostit!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
Vă chem acasă!
Călătoresc mereu prin a mea țară,
Și văd cum mulți români o părăsec,
Și nu cumva că n-ar fi una frumoasă
Și pentru că aici de muncă nu găsesc
Cândva eram peste 22 de milioane
Aici stăpâni pe-a noastră Românie,
Acum suntem aproape 16 milioane
Și nici acestia nu viețuim în armonie
Pe drumul meu prin țara mea de dor
Din nord spre sud și către est și vest,
Minunății la fiecare pas eu întâlnesc
Și ochiul mi-l încântă când le privesc
Nu sunt nostalgicul după trecut
Și nici să plâng că aș avea nevoi,
Dar am o vârstă și văd că nu e bine
Când bombe cad in lume și-i război
Mereu îmi pun multe-ntrebări
La care n-am primit răspunsuri,
Cum ar putea un om pe pământ
Să fie fericit, făra trăi cu lipsuri
Mă sui pe vârf, pe muntele Ceahlău
Și de aici privesc cum curge Bistrița,
Sunt printre nori și-aș vrea mai sus
Dar n-am cârlig și să-mi agăț scărița
Și-atunci privirea mi-o arunc în zare
Și bat departe către Marea Neagră,
Gândul mă poartă puțin prin deltă
Vai ce frumos, însă cobor că-i seară
Pentru ce văd vă chem în astă țară
Pe mame, tați, bunici, copii, nepoți,
Sunteți printre străini cam 6 milioane
Ce bine-ar fi să fim acasă, mâine, toți!
Satul de sub deal!
Mă sui pe-o bicicletă veche
Și pedalez pe drum de țară,
Prin satul unde m-am născut
Și-l vizitez pe timp de seară
Salut în stânga și în dreapta
Pe toți pe care-i întâlnesc,
Se uită tare lung la mine
Și doar aud cum șoșotesc
Desigur ei mirați se-ntreabă
Cine pot fi și cum mă cheamă,
Sunt un străin singur pe drum
Și nimeni nu mă bagă-n seamă
Îi las în urmă să vorbească
Și mă îndrept către izvor,
Să-mi amintesc de copilărie
De care îmi este atât de dor
Mă uit la apa-i cristalină
Ce se ivește de sub deal,
Și care este binecuvântare
Pentru sătucul meu natal
Beau două căni de apă rece
În timp ce valea o privesc,
Cândva era plină cu animale
Acum doar gâște mai zăresc
Nu mă opresc și merg la râu
Unde constat că-i fură piatra,
Iar pe Siretul meu cel mare
Draglina l-a distrus cu ghiara
Renunț să mai privesc dezastrul
Și trist revin la casa părintească,
Am întrebări făra niciun răspuns
Doar spun..e lăcomia omenească!
E iarnă!
E iarnă în satul meu natal
Unde-am ajuns de-o oră,
Să-l văd pe tata că-i bolnav
Și-apoi să trec și pe la soră
E ger și câmpul totu-i alb
Acum la mijloc de ianuarie,
Mă uit în jur dar nu mai văd
Copii pe derdeluș la sanie
Mă uit deasupra peste case
Și număr unde iese fumul,
Puține mai au foc pe vatră
E semn ca ni se duce neamul
Din loc în loc scârție poarta
Și se-aude un lătrat de câine,
Câte un om merge la băcănie
Să-si cumpere salam și pâine
Privesc la tata și-l întreb?
Dacă și-a cumpărat rețeta?
Iar el răspunde cu tristețe
Că a plecat din sat și Veta
Mă fac că nu-nțeleg ce zice
Și-i spunem să se îmbrace,
Să-i facem o vizită lui Angelica
Și mai pe seară ne-om întoarce
Pe drum mă uit la casele pustii
Cu garduri rupte și porți căzute,
Și peste tot sunt multe bălării
Și nu s-arată picior de om în curte
Ne așezăm cu toții să mâncăm
Din bunele bucate pregătite,
Tata de mama ne amintește
Și printre noduri greu înghite
Într-un târziu ne despărțim
Că timpul trece ca nebunul,
Cu drag pe tata îl îmbrățișăm
Și singur îl lăsăm...cu Domnul!
Povara singurătății!
Am fost plecat o lungă vreme,
De lângă ea, pribeag prin lume,
Crezând c-așa-mi va fi mai bine,
Să evadez, să mă-nțeleg pe mine
Nu știu motivul cel adevărat,
Nici c-am alunecat în vreun păcat,
Tot ce-am simțit în doi am spus,
Și martor ne este Cel de Sus
Eram tot timpul, doar împreună,
Și pasul îl făceam ținuți de mână,
Privirea o aveam mereu senină,
De unde radia, o rază de lumină
Poate că viața a devenit rutină,
Iar dragostea tot mai puțină,
Iubirea noastră și-a luat zborul,
Și dusa-fost de vânt ca norul
Un timp am stat printre străini,
Prietenii adevărați fiind puțini,
Gândul mi-a fost la ce-am lăsat,
Și la o dragoste cum am visat
.............................
Când singurătatea a devenit povară,
N-am rezistat și m-am întors în țară,
Să lupt să-mi recâștig iarăși iubirea,
Convins că doar aici îmi este fericirea
Am căutat-o mult pe-a mea iubită,
Și spun că sa lăsat cu greu găsită,
Am discutat de-a noastră despărțire,
Ne-am împăcat, dar cu timp de...gândire
Să stau departe n-am rezistat,
Și-am înțeles că sunt iertat,
Dar ferm mi-a spus că ea nu uită,
C-a suferit când a fost părăsită
......................................
Ușor în timp rana s-a vindecat,
Și m-am trezit bărbatul însurat,
Iubire dăruiesc și simt că sunt iubit,
Și zilnic mulțumesc, că nu m-am rătăcit!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
Scrisoarea!
Ți-am scris din nou ca altădată
Și văd că nu vrei să-mi răspunzi,
Tot ce-mi doresc este o întâlnire
Să pot să îți vorbesc, iar tu s-auzi
Nu vreau să-ți cer ceva anume
Și nici vreo scuză să-mi accepți,
Și doar să-ți zic ce s-a-ntâmplat
Că știu că un răspuns aștepți
Te-ai supărat și ai plecat în grabă
După ce vorbe grele ai aruncat,
Și ai rostit aprig mai multe-acuze
Cuvinte fără rost ce m-au marcat
Am încercat atunci să discutăm
Ca doi prieteni buni, poate iubiți,
N-ai acceptat deloc să am o vorbă
Ne-am despărțit foarte-nvrăjbiți
.........................................................
Acum tot sper să te întorci la mine
Fără s-avem nevoie de scrisoare,
Să ne iertăm pentru-n-mpăcare
Și să rostim...a fost o încercare!