Categoria: Gânduri
Toate poeziile autorului: Marius Ene
Data postării: 19 februarie 2023
Vizualizări: 386
Poezii din aceiaşi categorie
La jumătatea vieții
La patruzecişidoi de ani şi-o zi,
Din perspectiva anilor de viaţã,
Eşti undeva la jumãtate...ştii?
Şi-oricât ai vrea copil ca sã mai fii,
Te va trãda a pãrului albeaţã.
Din ce-ţi încredinţase Dumnezeu,
Ai cheltuit aproape jumãtate.
Tot ce ai spus şi ce-ai fãcut, mereu,
Fapta cea bunã, cea de fariseu,
Vor fi, odatã, toate judecate!
Tu nu mai eşti copil, ca sã nu ai
Discernãmânt sau spirit de-observare.
Ai dreptul sã cunoşti. Dar nu numai,
Cãci viaţa ta, cu faptã şi cu grai,
Va fi catalogatã, ca atare!
Chiar dacã ai pãrinţii încã vii,
Tu porţi cu tine-o mare datorie.
Timpul, pe loc, nu vei putea sã-l ţii!
Anii se duc în zbor şi nu mai vin,
Tu nu mai eşti copil, ci OM, deplin:
Trãieşte, dar, ca om de omenie!...
Scrisă la 28.09.2021.
Lacrimile
Lacrimile mi le șterg
Dar ele pe obraji tot alerg,
Și de ce așa s-a întâmplat?
De ce în aceasta situație mam aflat?
Ma simt strivita
Nimănui nu-s trebuită,
Și sunt singură, dar tac
Nu vreau sa ma mai prefac!
Să mă prefac ca sunt bine,
Dar inima vrea să se dezbine
Tac, dar inima vrea sa strige
Căci tot cuvântul rău mă frige...
Lacrimile curg și curg
Și eu nuștiu de ce mă distrug,
Poate că cuvintele celea
Mi-a frânt inima, care mă durea ...
Durea de disperare,
Chiar dacă era o mică supărare
Ea se lasă bătută,
Și de nimeni neștiută...
Barca vietii
Pe barca fragilă a vieții plutim
Si-atatea valuri ne lovesc,
În depărtare ne-asteapta țărmul finalului,
Privim spre soare,ignorandu-l,
Ființe ce clipa trăiesc..
Dar țărmul se-apropie,implacabil,nemilos,
Odată,tristețea va pune stăpânire peste noi,
Căci drumul bărcuței are un sfârșit,
Odată,veni-va durerosul asfințit,
Transformandu-ne in amintire..
O lacrimă cade,căci ultima filă din cartea vieții,
Cuprinde apusul,nu raza dimineții..
Ce tristă poveste e viața,
Cu furtuni și grele,reci ploi,
Si-apoi,la final,cu teribila încercare a vieții,
Odată bărcuța va acosta solitară
Pe țărmul veșniciei,ca un tren în ultimă gara...
Scrisoare către mine însumi
Și te caut pe tine cel ce-ai fost,
Te caut in poze, in amintiri
Te caut in munți și-n mare
Pe străzi plimbate și-n vise uitate
In copaci tăiați din care-au ramas doar cioate
Te caut in cer, in soare si-n stele
In parfumuri si-n haine demodate
In lacrimi șiroaie, seci și amare
In gândul bizar ce mi-e pe suflet tumoare,
Te caut in anii de demult, plini de culoare.
Și te caut in ochii candva tineri ai mamei
Pe care-ai adus lacrimi sărate.
Mi se sfarmă-n maini mucegaită ultima rădăcină
Măcinat de vină
Te caut, pe tine cel ce-ai fost cândva fericire in jurul oamenilor.
Te caut chiar aici...in mine, n-ai murit
Doar te-ai pierdut...
De la mic la mare
Cand esti mic totu-i usor
Nu si-n zilele cu dor
Ca maicuta mea-i departe
Pe masa sa am bucate
Tata-i ocupat si el
Sa ma-nvete fel si fel
Sa nu calc pe urmele lui
Ma-nvatat de cand sunt pui
Sa invat ca viata-i grea
Si-ntr-o zi nu voi putea
Sa muncesc la fel de mult
Precum el mai de demult
Dragoste-n casa n-a fost
Pentru mine de folos
Iar asa am oferit
Dragostea de negasit
Si-am urmat sfatul lui tata
Sa-mi fie mai buna soarta
Iar eu singur m-am indrumat
Pe un drum mult mai cu cap
Pare bine dar vad rau
Traiesc des cu al meu stres
Ganduri adanci ca un hau
Pur si simplu le creez
Inca sunt tanar fecior
Mai am multe de trait
Sa-mi fac traiul implinit
Mandrie pe chipul lor
Ani grei spre voi alerg
Tic-tac imi vine ceasul
Tinerete, m-ai pus s-aleg
Sa fiu erou copiilor mei
Caci ai mei nu s-au iubit
Tot timpul pan' la sfasit
Dar asa am invatat
Sa fiu eu un alt barbat
Metefizică
într-o lume tăcută a obiectelor
a cuvintelor
a florilor
Maria
întruchipează excepția
ieșirea lucrului din abstract
din imobilismul acela dramatic al formei
denumită lebădă uneori
după aspectul aerodinamic al corpului
și aripi
Maria este o formă mișcătoare pe roți
la fel de însuflețită ca o femeie
oamenii de știință au descoperit forme de viață
în piatră
Eeistein în cuantica gândului
Maria mea are suflet
trebuie doar să învârt cheia în contact
să apăs pe accelerație
scenariul acesta l-am mai citit undeva
cu milenii în urmă
cineva își imaginase Cosmosul
ca pe o formă abstractă de relief
mai accesibilă decât cerul
de unde zeii coborau aproape sfioși printre noi
deghizați ca niște actori de mâna a doua
în lucruri…
Alte poezii ale autorului
Cocorii
Mai ieri erau cocori
Intre cer si nori
Azi mai sunt doar frati
Cerul si cu norii
Unde au plecat ei oare
Fratii lor, cocorii?!
Campuri aurii,
Ape stravezii,
Paduri colorate,
Triste sunt
Caci toate au ramas stinghere
In zile tot mai efemere
Isi plang aievea, in zadar
Pe fratii lor, frumosi hoinari
Cocorii
Unde sunt ei oare
Pasari calatoare?!
Suntem noi
Nepasatori, chiar goi
Si plini de egoiste nevoi?
De nu ne-ntrebam
Ce e cu noi!?
Suntem noi niste pigmei?
De nu ne-ntrebam
Ce e cu ei!?
Unde sunt oare si ce-am facut cu ei,
Cocorii?!
Unde sunt ei oare
Pasari calatoare?!
"Astăzi România se numără printre ţările cu efectiv „0” de perechi clocitoare. Populaţia mondială este estimată la 220.000- 250.000 de perechi, iar cea europeană la 74.000 – 110.000 perechi. Cocorul a dispărut ca pasăre clocitoare de pe importante întinderi ale vechiului său areal, din sudul, vestul şi estul Europei. Astfel, ultima relatare a cuibăririi sale în Anglia a fost în jurul anului 1600, în Italia – 1880, Austria – 1885, Ungaria – 1952, Grecia – 1965. Ţările care deţin cele mai însemnate efective de păsări cuibăritoare sunt: Rusia, Suedia, Finlanda, Germania, Polonia, Norvegia, Letonia şi Lituania. În ţările în care aceştia mai cuibăresc, numărul lor s-a redus drastic în ultimii 50 de ani, datorită asanării mlaştinilor şi extinderii agriculturii intensive, din această cauză şi păsările care treceau peste ţara noastră aproape au dispărut. Astăzi, doar grupuri mici de cocori (2-5 indivizi) mai sunt observate rar, fantomatic, pe cerul de deasupra noastră."
Sursa: revistasinteza.ro
Mirinda
A fost una, o Mirinda
Sub Soarele-i tot ea,
Albastra, cum e Luna
Si speri ca vesnica e ea,
Mirinda
Si in galceava-i mare,
Cu mici si bere de Galati
Apare ea, sub Soare
Mirinda din Carpati.
Si ca sa-ti fie bine
Mereu culoare, mereu gust
Mult zahar si potasiu
Albastru..ca de Prut!
Brânza și prietenia
Brânza și prietenia
Stăteau odată doi ciobani
Și se gândeau și socoteau
Să-nfăptuiască brânza-n bani
Căci brânza bună mai era
Însă.. pe nimeni nu interesa
Trecu' o luna, trecu' o toamnă
Trecură chiar și câțiva ani
Ciobanii tot mai socoteau
Să-nfăptuiască brânza-n bani
Și-atunci, ce se gândiră amândoi!?
-Dar stai!, grăiră unul dintre ei
-Cunosc mai mari ciobani ca noi
-Ce știu să facă brânza-n bani,
dar nu au oi!
-Le-om dară așadar pe toate,
Mioare bălțate, cu lâna ca de mătase
-Așa vom fi o echipă măreață
Cu multe oi, cu țeluri, cu brânză aleasă
Demni de oameni, mândri ciobani,
Dintre cei mai cei, aleși păcurari
Câmpean, Antonescu și Butum
Sunt trei dintre ei, veterani de război
Belaşcu, Drugă, Iacob și Lulu
Carismă, energie, și multă gândire
Se alăturară lor și altor doi
Ce nu-s cei din urmă, dar foarte vioi
Antohe, Chingaru
Toți sunt triumfători în feluri distincte
Creând o mică mânăstire cu adevărați eroi
Așa se-nhămară la drumul cel nou
Ales împreună, gândind să adune
Pe lângă banii de pe brânză
Faimă, măreție, reușite, prețuire
Fără să știe că după o vreme
Prieteni vor fi, legați, într-o mare
De oi rătăcite, de oi nechibzuite
Ce-i vor lăsa în uitare, amară defăimare
Ciobanul..aprig, de la munte,
Cu demnitate, sânge românesc,
Cu înțeleaptă frunte, valori ce răscolesc
În toată-i firea, ființa și puterea
Decis-a să-i adune, pe toți ai lui
Cei mai de preț, ciobani,
Auriferi prieteni, falnici, neclintiți
Statornici în prietenie, valori și modestie
Să se retragă-n munte,
De unde toți plecară-n lume
Crezând că trainică va fi a lor călătorie
În înegurată, falsă promisiune
Ce se numea cândva Quin
Sărată și totuși dulce amintire.
Marius Ene, Elbląg, Poland, 18:04, pt. Antohe
Piperul
Într-o solniță hazlie
S-au gândit acum să stea
Boabe mici și colorate
Printre sarea cea de nea
Dar văzând că nu-i de şagă
Se gândeau acum deodată :
-Cine o să ne mai ia?
-Să ne pună laolaltă
-În pipernița cea mică
-Unde ne-antrenam cândva
-Să dăm gust de catifea
Doar că ele nu știau
Când mâncam adesea boabe
Gustul lor de catifea
Era tot ca cel de ace..
Ce pe limbă ne-nțepa
Marius Ene, Polonia, 06 Februarie, 14:45
Statui
Lumea-i oarbă
Din orgolii,
Dar şi surdă,
O fi modă?!
Ori e-n tine, omul
Gena lipsei de emoții?!
Stă şi-aşteaptă, cumințică
Urmărind ce se întâmplă
Aşteptând cu nerăbdare
Să se-ntâmple o schimbare
Neştiind că-n voia sorții...
Poți să-aştepți să-nvie morții!
Si te-ntrebi cu-ngrijorare:
Ce s-a intâmplat şi când şi cum?
Şi cum oare,
De nu doare?!
Marius Ene, Elblag, Poland, 16.03.2023, 08 ²⁰
Reîntoarcere
Aş merge desculț, pe-un deal
Într-un sat de-odinioară
Unde păsări, cântă la vioară
De Enescu..rapsodie
Râd copaci din neam în neam
Câtă fericire vie!
Vuietul văratec al crengilor de pomi
Ce-mi tot trezeau adesea, atât de mulți fiori
Acum am înțeles, aievea
Dar nu-i încă târziu cât încă mai e dor
De veri toride, de dimineți pripite
De munca pe ogor,
De Azorei, de iezi, de iepuri şi de flori
Erau furtuni de dimineți de vară,
Ce-mi tot trezeau adesea, atât de mulți fiori
Pe ulițe înnoroite
Adeseori păşeam desculț, căci n-avem cizme
Dar fără teamă c-am să mor
muşcat de viețăți închipuite
Acum am înțeles, era o primitivă terapie
Marius Ene, Elbląg, Poland, 01.10.2023, 18⁰⁰