Стихи из этой категории
Din nimic în nimicuri
Din aroma nimicului se așternă durerea lăsată de om și orice s-ar întâmpla nimic n-ar mai fi la fel.
Din acele nimicuri o să se împrăștie ca atomii,nevăzuți.
Viata omului
Ce e viata?…….trecatoare.
Atat de scurta…….pare mare?…
Ce e viata?…repede trece.
Intr-o zi totul e rece.
Viata lunga,trecatoare
Nu-i nimic ceea ce pare
Timpul nostru-i limitat…
In urma ce am lasat?..
Ce e viata?…lasa-mi scris
Cand te trezesti din vis.
Ce e viata?noi nu stim
Stim doar sa ne grabim
Niciodata pas,mereu alergare
Spre nimic fara incetare
Viata,viata,cum ne lasi
Usor,usor,faci pasi,multi pasi
Ne lasi in urma……niste nume
Oameni putini si multa lume.
nonchalant
corpul meu
mereu privit ca pe un obiect
un trofeu
de agatat deasupra patului
vine la pachet
cu un suflet
atins de simple gesturi
si vorbe dulci
(uneori aruncate în vant
doar ca sa ma impresioneze
astfel incat sa mi vând trupul
celui doritor)
cand tot ce imi doresc
este doar sa vorbesc
si sa ti ascult
toate suferintele prin care ai trecut
sperand ca si tu
m ai asculta pe mine
atunci cand imi vine randul.
sperand ca vrei sa mi atingi sufletul
sa mi simti inima bătând
zgomotos
pentru ca prea rare sunt momentele
in care sunt considerata
mai mult decat un trup frumos.
sper sa fiu
intr o zi
indeajuns de buna.
Cenușa Strălucitoare a Decepției
Și ce semnifică iubirea de fapt, o îmbrățișare caldă sau un cuțit ce te străpunge în spatele acestora?
Ce este de fapt trădarea, un scop de a învața în cine să te încrezi pe viitor sau atunci când te opui manipulării și spui "nu" pornind să-ți croiește de unul singur drumul spre propria viață?
Ei bine acestea sunt întrebări fără răspuns pentru minte mea mult prea naivă și darnică deoarece ea dinainte să observe semnele, încearcă să le creeze scuze, scuze oamenilor ce m-au rănit în tot acest timp fără nici măcar o fărâmă de milă
Recunosc că dintotdeauna am fugit ca o lașă de realitate, în schimb dorului meu i-a plăcut să-si arate suferința despuiat, nepurtând nicio mască
El mă ținea trează în toate aceste nopți fierbinți și-n toate aceste gânduri prezente în mintea mea și deși ziua râdeam și îmi petreceam tot timpul în zorii verii tinere și întreaga lumea credea că sufletul îmi înnebunește de fericire pe zi ce trece
El de fapt îmbătrânea și se stingea de la rănile interioare pe care soarele mi le ardea cu atâta asprime și mă întrebam
"De ce tu mamă?" De ce nu-ți plâng ochii când îți vezi propriul copil din pântece nedormit și însetat de decenii după alinarea unor brațe a cărui alinare ar putea fi datorită doar a unei mame
Cu siguranță că dacă erai acolo pentru mine de la început mă învățai să mă iubesc și să fiu precaută la lume că-i rea și nicăieri nu-i mai groazic decât aici pe pământ, unde oamenii fără de iubire trăiesc într-un infern, dar nici nu-i judec pentrucă dacă nu au avut parte de iubire, n-au nici ce sa ofere, doar decât ce au în a lor suflet
Înțeleg multe lucruri doar la o vârstă foarte fragedă căci această durere m-a învățat să fiu puternică și mi-a oferit înțelepciune, dar așteptarea-i mult prea lungă, iar inima mi se sfâșie
I-am înțeles pe toți, chiar au avut motive care să le susțină argumentele, dar pe mine cine va fi capabil să mă înțelega măcar odată fără de atâtea argumente care oricum sunt de prisos?
Pentru ei oricum suferința mea o simplă exagerare, dar mulți dintre ei uită că sunt o exagerare propriei lor ființe căci mimează dragostea în fiecare zi numind-o "o iubire"
Я смерти нет сказал
Смотри в глаза! тебя я не боюсь,
Твой бледный лик мне чужд увы.
Ты думаешь пойду с тобой и не вернусь?
и что завянут на сырой земле мои цветы?
Как долго я писал тебе унылые стихи?
Я призывал тебя освободить душу от страха!
Но так и не увидели глаза мои,
и так и не почувствовал твой гнойный запах!
Ne-am lipit de pământ și-am uitat Cerul
Ne-am lipit de pământ, cu trupuri grele,
Uitând de zbor, uitând de stele,
Privirea jos, spre lut murdar,
Am dat uitării Cerul clar.
Cu mâini întinse doar spre tină,
Am strâns comori ce se termină,
Iar sufletul, tăcut și plâns,
Și-a pierdut dorul ce l-a strâns.
Ne cheamă Cerul, blând, ușor,
Să ne ridicăm din lutul lor,
Dar pașii noștri sunt prea grei,
Și-am rătăcit pe alte căi.
Hai, ridicăm privirea-n sus,
Acolo-i drumul ce-i de-ajuns,
Pământul trece, norii pier,
Dar veșnic stă deschis un Cer.
Другие стихотворения автора
Decade ..(re)
Şi patimi şi suspine
Au tot venit ca să-ți confirme, ție
Şi vieții tale rătăcite
Că tot ce nu eşti tu, e bine
Şi rând pe rând, ți se tot spun
Filosofii, idei, moralități de plumb
Căci zece au trecut de când ți se tot spune
Că tot ce nu eşti tu, e bine
Şi de-ai fi tu chiar şi perfect,
În mintea lor, eşti doar defect
Un singur drept ei cred că se cuvine:
Să schimbe eul lor, la tine!
Răbdare, milă şi blândețe
Cuvinte tot mai ne-nțelese
Cerute parcă doar din sete
Să spargă fresca ta în zece
Ce tu ai plămădit, în zile râncede şi lungi
Chinuitoare cruci
Azi, negru vechi a devenit
Şi nu mai poți s-aştepți, să plângi
E alb pe negru sfânt: un veşnic sufletesc prurit
Cerințe tot mai uzate vin în aval
Curgând în şiroaie, în tulburi puhoaie
Cu debite mari, dar goale de har
Pe-un suflet deja tot mai amar
E trist, e dureros că într-un fals de dulce
Ai stat atâta timp şi-ai pus
O mare inimă pe cruce
Eliberează-te deci, du-te!
Elblag, Poland, 29 Mai 2023, 18⁰⁰
Reci (de Noiembrie)
Peste noaptea nesmintită
Se așază nevăzut
Aburi albi, neașteptați
Reci de bucurie, iarăși
Ne-au găsit întunecați
Deși, vara îmbelșugată
O suită de savoare
Ne-a îndestulat sublim
Cu al ei potop de soare
Cu-ale florilor alai
Și culori mirositoare
Multe mări nemărginite
Ne-au scăldat, ne-au adăpat
Munții ne-au împrumutat
Din răcoarea lor senină,
Până când, în iarna plină
Ne-o va cere înapoi,
Știind că vom avea nevoie
De căldura dintre oameni
De căldura cea din vară
Înmagazinată-n noi
Totuși..
Nu ne-au fost îndeajuns acestea
Aburi albi, neașteptați
Reci de bucurie, iarăși
Ne-au găsit întunecați
Sec Noiembrie se-ntreabă
Câtă neplăcere-ncape
Într-un suflet îmbuibat?!
Marius Ene, 11.11.2024, Polonia
Brânza și prietenia
Brânza și prietenia
Stăteau odată doi ciobani
Și se gândeau și socoteau
Să-nfăptuiască brânza-n bani
Căci brânza bună mai era
Însă.. pe nimeni nu interesa
Trecu' o luna, trecu' o toamnă
Trecură chiar și câțiva ani
Ciobanii tot mai socoteau
Să-nfăptuiască brânza-n bani
Și-atunci, ce se gândiră amândoi!?
-Dar stai!, grăiră unul dintre ei
-Cunosc mai mari ciobani ca noi
-Ce știu să facă brânza-n bani,
dar nu au oi!
-Le-om dară așadar pe toate,
Mioare bălțate, cu lâna ca de mătase
-Așa vom fi o echipă măreață
Cu multe oi, cu țeluri, cu brânză aleasă
Demni de oameni, mândri ciobani,
Dintre cei mai cei, aleși păcurari
Câmpean, Antonescu și Butum
Sunt trei dintre ei, veterani de război
Belaşcu, Drugă, Iacob și Lulu
Carismă, energie, și multă gândire
Se alăturară lor și altor doi
Ce nu-s cei din urmă, dar foarte vioi
Antohe, Chingaru
Toți sunt triumfători în feluri distincte
Creând o mică mânăstire cu adevărați eroi
Așa se-nhămară la drumul cel nou
Ales împreună, gândind să adune
Pe lângă banii de pe brânză
Faimă, măreție, reușite, prețuire
Fără să știe că după o vreme
Prieteni vor fi, legați, într-o mare
De oi rătăcite, de oi nechibzuite
Ce-i vor lăsa în uitare, amară defăimare
Ciobanul..aprig, de la munte,
Cu demnitate, sânge românesc,
Cu înțeleaptă frunte, valori ce răscolesc
În toată-i firea, ființa și puterea
Decis-a să-i adune, pe toți ai lui
Cei mai de preț, ciobani,
Auriferi prieteni, falnici, neclintiți
Statornici în prietenie, valori și modestie
Să se retragă-n munte,
De unde toți plecară-n lume
Crezând că trainică va fi a lor călătorie
În înegurată, falsă promisiune
Ce se numea cândva Q***
Sărată și totuși dulce amintire.
Marius Ene, Elbląg, Poland, 18:04, pt. Antohe
Evolutie
Egiptenii
XXXI dinastii
Dar XIX
Istorii grele, timpurii
In mii de ani surprinse
Pe pagini galbene, aurii
Prin trestii, papura
Ori pene magice
Din pasari vii
Stilouri mii si mii
In diferite feluri,
In diferite forme de a fi
Marius Ene, Elblag, Poland, 21¹⁴
Fanta
Fanta, Fanta, dulce Fanta
Esti ca o zeita acra
Si de-or pune mai mult zahar
Tot asa ii fi, tot acra
Nu esti acra ca de bors
Ci esti ca o zama chioara
Care face numa' rana
La stomace
Ca pe-acolo sta si face, zaharul
Tot ce ii place.
Poezie dedicata unui bun coleg caruia i-am reprosat mereu ca bea prea mult suc :)
Reîntoarcere
Aş merge desculț, pe-un deal
Într-un sat de-odinioară
Unde păsări, cântă la vioară
De Enescu..rapsodie
Râd copaci din neam în neam
Câtă fericire vie!
Vuietul văratec al crengilor de pomi
Ce-mi tot trezeau adesea, atât de mulți fiori
Acum am înțeles, aievea
Dar nu-i încă târziu cât încă mai e dor
De veri toride, de dimineți pripite
De munca pe ogor,
De Azorei, de iezi, de iepuri şi de flori
Erau furtuni de dimineți de vară,
Ce-mi tot trezeau adesea, atât de mulți fiori
Pe ulițe înnoroite
Adeseori păşeam desculț, căci n-avem cizme
Dar fără teamă c-am să mor
muşcat de viețăți închipuite
Acum am înțeles, era o primitivă terapie
Marius Ene, Elbląg, Poland, 01.10.2023, 18⁰⁰