La cumpăna vieții mele

Zilele trec, se scurg în nisip.

Lipsit de timp, dispar în ruine.

Câteodată mă cert, ca nu-s cinstit

Și ca mă mint, singur pe mine…

Nici nu mai scriu, creionu-i aspriu

Dorința-i copac, cuvântu-i funie

Efuzez cenușiu, respirând în sicriu

N-am scris de mult, foaia-i pustie…

Frica-i un punct și mă-npinge să pic

Dar ce e la fund, turme în costume?

Când am auzit că dragostea-i mit

Am pus inima în plic și am trimis-o pe lume!

Sunt un om izolat, aruncat în mulțime

Dar am cugetat, să-aleg un vis de-împlinit;

Un abandonat, în efluvii străine

Acum încerc, să construiesc - castele în nisip.

Și dacă plec, vor risipi stele din cer?

Dacă-ți povestesc, ai să menții secret?

Dacă nu mai scriu, oare mai sunt poet?

Dacă nu iubesc, oare mai trăiesc?

reacții atrofiate,

imbolduri frânte,

dezechilibre incizate in

sinusoida pasivității...

%

sentimentul neputinței

e calibrat

între pereții unei celule

pătratice.

În zori de zi, când soarele răsare,

Lumina sa în suflete picură,

Pe cerul albastru, visul se deschide,

O lume nouă în fiecare privire.

Păsările dansează pe aripi de vânt,

 Îmbrățișând cerul în zbor nesfârșit,

Florile deschid petale colorate,

Ca sărbătoare a vieții, mereu infinit.

Prin umbrele nopții, stele strălucesc,

Ca licăriri de speranță în adâncul cerului,

În tăcerea pământului, se aude o melodie,

A vieții veșnice, a viselor încrezătoare.

Fiecare clipă, o pagină de poveste,

Scrisă cu cerneală de dorință și pasiune,

În inimile noastre, poezia continuă,

Un dans frumos, un cântec fără sfârșit.

deșirând strigătul dorului

in vechile graiuri,

fără  contur

pașii timpului...

%

doar omul vertical cu umbra sa,

aidoma unei vele latine,

nu se scufundă- n

vâltorile vieții.

Lumina podețului, săgeată către orizont

Împrăștie noanțele cerului asupra ființei.

Ziua se lasă-n amurg la poalele înserării

Și albul norilor îmbracă pelerina înstelată.

Caut pe cer constelația aducătoare de vești,

Transmit telepatic dorința de cunoaștere,

Și aștept ca Universul să își trimită mesagerul

Liniștii, păcii, împăcării și reculegerii.

Ochii ce nu-i poți uita

Pe dinăuntru te va ataca

Se strecoară fără milă

Și sufletul ți-l înțeapă precum o albină.

Sunt ochii de care te-ai îndrăgostit

Pe care cândva sincer i-ai iubit

Iar astăzi ca răsplată ai primit

Un vis, un suflet neînplinit.

Aceeași ochi în vis se arată

Nopțile albe ți le face 

Iar tu trist și supărat

Pe străzi întunecate ai plecat.

În speranța că de ei vei uita

Departe de tine voi pleca

Dar nu-i ușor îți spun acum 

Ca acești ochi sunt cu tine în continuare pe drum.

Sufletul ți-e un drum cu pietre 

Greu de mers...

Greu de înțeles...

Dar într-o zi vei fi tu iarăși.

Vei fi acel om de altădată

Plin de umor și speranță

Iar în oglindă te privești 

Și de acei ochi în veci nu-ți mai amintești.

Mai împlinit ca niciodată

Vei fi de-acum încolo

Atat de mult schimbat vei fi 

Și o altă fată vei întâlni .

O poveste de dragoste 

Frumoasă veți trăi 

Multe visuri ți se va împlini

Iar alături de frumoasa poveste

De ochii din trecut nu-ți vei mai aminti.

Iubește tot ce e frumos 

Trăiește așa cum vrei 

Și fă-ți viața o bucurie

Alături de a ta actuală soție.

Autor : Pricope Marian 17.07.2022