𝗗𝗢𝗥 𝗗𝗘 𝗜𝗡𝗩𝗘𝗥𝗦

Mai dârz ca tine n-am văzut 

Să te topeşti în marea cea romană

Să dai tribut, averi trupești

Dar mai de seamă sufletești 

Romanilor cotropitori și seci

Să-ți aperi limba cea de veci

Cu zaț chirilic se-anunțau

Păgâne cotropiri de plaiuri

De când ne știm, avem un graiu

Răpuși, făcuți hamali și tributari 

De gloate snoabe, de avari

Suntem aici prin vii și demni și sfinți 

Ștefan, Mihai și Brâncoveanu

Letopisețe mari ce ne hrănesc 

Cunoașteri și origini românești 

Ce astăzi încă nu pălesc 

E sfântă limba ce-o avem

Căci încă suntem vii și vechi

Meleaguri sfinte strămoșești 

Altar al limbii românești 

Marius Ene, Polonia, 31.08.2024

Ziua Limbii Române 

Şi cum să fie alb, când noi îl înnegrim?

De false judecăți corecte 

Crescute-n ani de critici, de suspin

De mari orgolii ce revin

Şi iarăsi.. tot revin

Oh, tu Mândrie! mândră rece calitate

Ce crezi că tu le poți a socoti pe toate

Eşti frate geamăn cu Orgoliul

Şi el şi tu, aievea judecați

Ca fiind superiori şi veşnici

Dar veşnic asprii, neînduplecați

Sunteți doar falşi modeşti şi binevoitori

Şi totuşi ..judecați!

Nici Soarele-n splendoarea-i rumenă de foc

Nu poate potoli asemenea potop

Potop de sete de dreptate,

Potop de ruginite creiere deşarte

De ură, de mândrie, de umilință vie

Ce te aduc să simți, să spui, 

Să crezi cu patos, cu tărie

Că viaţa e doar parte din Mândrie

Deşi eşti ființă unică şi încă vie

Ce ai crescut cu demnitate pură şi lucie

În zece ani de lupte de dreptate

De compromisuri limită, forţate

Ajuns-ai să le spui pe toate

Cuvinte aspre şi grețoase

De-ar fi mai blânde ale tale

Limbă de foc, inimă de taur

De-ai şti că tot şi toate ce le judeci

Au şi din gena ta o parte

Poate ai fi mai iubitoare

Aşa cum spui că eşti de fapt

Aşa cum le pretinzi pe toate

De cauți mereu vină

De critici în surdină

De poveşteşti adesea tuturor

Că tu eşti doar lumină

Iar eu adesea întuneric copt

De crezi că astfel sunt de vină

Cum vrei să nască un nou nou

Şi-o mare nouă, pură, fragedă lumină?

Când frate ți-este ura, mândria şi orgoliul 

De tot repeți aceeaşi strofă

Ți doar să-mi spui că eu,

Sunt tot acelaşi negru vis, 

Sunt tot acelaşi om - neomul

Marius Ene, 27.07.2023, Brasov, Romania

Primăvară

În glasul unui nou, tăcut amurg

De Martie întârziat

Se prevesteşte iar, acum

Un proaspăt soi de verde crud

De verde necălcat şi ud

Cu paşi grăbiți către lumină

Răsar de-odată ghiocei

Lăsând în urmă iarna cea deplină

Să-şi ducă iarăşi traiul ei,

În alte depărtări permise

Dar nu aici, nu lângă ei.

Vifornițele vechi suspină

Şi se retrag în alte zări

Căci vânturi noi si calde vor să vină

Să-mprăstie, s-aducă, să mențină

Mirosuri proaspete şi noi.

În crudul grai, armonios şi dulce 

Vioi le cântă iarăşi ciripind

Firave păsări, 

Vesele cântări, idilice fragmente, 

iubitelor lor flori.

Câmpii încep a înverzi cu sete

Şi flori şi gâze şi insecte

Se-adună ca să concerteze

Adevărate simfonii măestre. 

Copaci cu ramuri ațipite

Au început a se trezi

La glasul unic de copii

Râzând în hohote, cântând

Cu sufletele mari, deschise

De-a primăverii poezii!

Marius Ene, Elblag, Poland, 14⁰⁰, 22.03.2023

De-aș ști că tu ești un întreg

În care eu m-aș regăsi, umblând 

În fiecare colț de-al tău, aş zăbovi 

Și te-aș dori din ce în ce mai mult!

dar...

Eu știu că tu ești un întreg

În care eu mă regăsesc, umblând 

În fiecare colț de-al tău, eu zăbovesc

Și te doresc din ce în ce mai mult!

Marius Ene, pt. soția mea minunată zi de zi.❤️

Polonia, 16.03.2025

Oamenii,

stiu ei totul

Si totusi stiind nimic

Intr-o mare de "info"

Intr-o mare de nimic.

Parand ca niste zei

Lucrand ca niste lei

Dar tremurand in ei

De frica, de teama de ei

Insisi.

Cautand raspunsuri

In nesfarsite incercari

Cautand comori

Dar rareori cautand,

nestimate valori.

De-a dreptul patetici* 

Oamenii, 

fie atletici,

domni directori

mari actori,

si alti temerari,

In slujbe decente,

care par marete

Dar mici, putini iubitori

De sens, de valori.

Suntem toti intr-un tot

Plin cu de toate

Dar gol 

Dar goi

de vise, idei, valori, 

Adevarate comori!

Suntem nimic

Si de-a dreptul,

mici iubitori.

05.02.2023, 20 ¹², Elblag, Poland

Peste noaptea nesmintită

Se așază nevăzut

Aburi albi, neașteptați 

Reci de bucurie, iarăși 

Ne-au găsit întunecați

Deși, vara îmbelșugată

O suită de savoare

Ne-a îndestulat sublim

Cu al ei potop de soare

Cu-ale florilor alai 

Și culori mirositoare

Multe mări nemărginite

Ne-au scăldat, ne-au adăpat 

Munții ne-au împrumutat 

Din răcoarea lor senină,

Până când, în iarna plină 

Ne-o va cere înapoi,

Știind că vom avea nevoie 

De căldura dintre oameni,

De căldura cea din vară 

Înmagazinată-n noi

Totuși..

Nu ne-au fost îndeajuns acestea

Aburi albi, neașteptați 

Reci de bucurie, iarăși 

Ne-au găsit întunecați 

Sec Noiembrie se-ntreabă

Câtă neplăcere-ncape

Într-un suflet îmbuibat?!

Marius Ene, 11.11.2024, Polonia

Învăț să rămân

când gândurile aleargă

și ziua pare prea mare pentru mine.

Nu fug,

doar respir

și-mi adun pașii înapoi în inimă.

Învăț să rămân

în tăceri care nu mai sperie,

în întrebări  fără grabă de răspuns,

în clipa asta mică

care, cumva,

e suficientă.

Am vrut de multe ori să plec

din mine,

din ce nu înțelegeam încă.

Dar acum știu:

rămânerea e o formă de curaj

care crește încet.

Învăț să rămân

cu visurile  mele neterminate,

cu greșelile care mă învață,

cu speranța care nu strigă

și nici nu pleacă.

Și poate nu știu tot drumul,

dar știu asta:

astăzi rămân,

mâine mai învăț

și între ele

devin.

De cine ți-e dor oare?

De amintirile nefăcute?

De tot ce ai uitat că doare?

De cuvintele ce i-a făcut buzele tăcute?

E ziua când urc cu resemnare scările de la ,,Muzeul  Amintirilor,, conformându-mă regulilor de vizitare.

Ușa de la intrare  este mereu deschisă. Citesc fiecare afiș. Încăperile erau închise, fără  program de vizitare. La un capăt de culoar o ușă întredeschisă și un afiș  : ,, Exponate cu Natură Moartă,, .

Întrebări în gând și  curiozitatea îmi activează privirea iscoditoare în semi-întunericul din încăpere, iar un parfum vag, parcă vroia să mă înconjoare…

Pereții cu multe  tablouri tip ierbar, iar pe o masă un vas cu o tulpină golașă, alăturat petale veștejite și două trei  mostre de  foste flori de gradină. Ca să nu mă simt singură,fiind singură prin atâta natură moartă, spun cu glas  reverberant  : ce - ați fost și cine va ucis? …

Sunt ,,Crin Imperial,, un nevinovat

Din gradina voastră m-ați tăiat

În vas cu apă tulbure stau uitat

Petalele una câte una

Din corolă pe jos au alunecat,

Iar parfumul mi  s-a volatilizat

Polenul  lăcrimând  s-a cristalizat

Ș revoltat zace, zace pe jos împrăștiat …

Alături o tulpină de trandafir, spinii care îl apărau, acum sunt smulși de ,,un  cineva,,  care vroia să nu fie  înțepat. Deslușesc un murmur de petale …

Am fost un ,, PRINCE JARDINIER,,

Trandafirul cu rădăcini perene

Cântat în versuri, în multe refrene

 Și iată-mă răpus de mâini viclene…

Mai bine eram o floare prin poiene

De cât, în cameră întunecată, prizonier.

Pe un colț al mesei o creangă de liliac, ,, Liliacul de vară,,,frunzele mai păstrează verdele și el muribund. Florile lui, frumoasele flori parfumate, au fost sacrificate din dorința lumească de a căuta noroace în florile cu cinci foi.

Mă îndrept spre ieșire. E încă vară. Într-un  un coș de gunoi deja  un buchet de crizanteme stătea înghesuit, aruncat mult prea devreme  de aceleași mâini viclene. La fiecare pas  cuvintele îmi erau sacadate exprimând  asemănări  între soarta florilor din grădină și soarta  oamenilor frumoși, când viața nu-i lăsată  să trăiască din cauza mâinilor viclene...

De  atunci, în cale îmi apar vitrine  cu multe flori , fiecare cu etichetă și preț… În amintirea florilor ce mor, un vers și un refren …

Viața este doar un dar,

Trăiește-o ca atare

Ajut-o să te urce,

Nu să te coboare

Îndeamn-o la voință, 

Îndeamn-o la răbdare

Și va străluci 

Ca cea mai mândră, floare!

Legume și fructe care,

Cu-o frumoasă-nfatisare,

Ba chiar cu mândră culoare 

Te îmbie a cumpăra.

Și când uite ajuns acasă,

Să le folosești la masă...

Fără gust adevărat,

Nici nu sti ce ai mâncat 

Nu știu controlate.. oare?

Au avut verificare?

De le-ar fi verificat...

Poate nu ne-ar fi-nselat.

Spun multi sunt deosebite...

Vor să vândă marfa lor..

Dar care e vina noastră!?

Că din puținul venit,

Adunat cu mare trudă,

Iară  am fost păcălit.

Ca vacanța școlară 

Ca o noapte de vară 

Copilăria trece

Și nimeni n-o întrece

Ca o seară-n pustiu

Ca un vis străveziu 

Ea pleacă și te lasă tăcută 

Cu inima frântă 

Și oricât ai încerca s-o oprești 

Ea dispare încet, încet 

Cu-n zâmbet trebuie s-o părăsești 

Și mereu în suflet s-o păstrezi