Fanta

Într-o solniță hazlie

S-au gândit acum să stea

Boabe mici și colorate

Printre sarea cea de nea

Dar văzând că nu-i de şagă

Se gândeau acum deodată :

-Cine o să ne mai ia?

-Să ne pună laolaltă

-În pipernița cea mică 

-Unde ne-antrenam cândva

-Să dăm gust de catifea

Doar că ele nu știau 

Când mâncam adesea boabe 

Gustul lor de catifea 

Era tot ca cel de ace..

Ce pe limbă ne-nțepa

Marius Ene, Polonia, 06 Februarie, 14:45

Primăvară

În glasul unui nou, tăcut amurg

De Martie întârziat

Se prevesteşte iar, acum

Un proaspăt soi de verde crud

De verde necălcat şi ud

Cu paşi grăbiți către lumină

Răsar de-odată ghiocei

Lăsând în urmă iarna cea deplină

Să-şi ducă iarăşi traiul ei,

În alte depărtări permise

Dar nu aici, nu lângă ei.

Vifornițele vechi suspină

Şi se retrag în alte zări

Căci vânturi noi si calde vor să vină

Să-mprăstie, s-aducă, să mențină

Mirosuri proaspete şi noi.

În crudul grai, armonios şi dulce 

Vioi le cântă iarăşi ciripind

Firave păsări, 

Vesele cântări, idilice fragmente, 

iubitelor lor flori.

Câmpii încep a înverzi cu sete

Şi flori şi gâze şi insecte

Se-adună ca să concerteze

Adevărate simfonii măestre. 

Copaci cu ramuri ațipite

Au început a se trezi

La glasul unic de copii

Râzând în hohote, cântând

Cu sufletele mari, deschise

De-a primăverii poezii!

Marius Ene, Elblag, Poland, 14⁰⁰, 22.03.2023

Mai ieri erau cocori 

Intre cer si nori

Azi mai sunt doar frati

Cerul si cu norii

Unde au plecat ei oare

Fratii lor, cocorii?!

Campuri aurii,

Ape stravezii,

Paduri colorate,

Triste sunt 

Caci toate au ramas stinghere

In zile tot mai efemere

Isi plang aievea, in zadar

Pe fratii lor, frumosi hoinari

Cocorii

Unde sunt ei oare

Pasari calatoare?!

Suntem noi

Nepasatori, chiar goi

Si plini de egoiste nevoi?

De nu ne-ntrebam 

Ce e cu noi!?

Suntem noi niste pigmei?

De nu ne-ntrebam

Ce e cu ei!?

Unde sunt oare si ce-am facut cu ei,

Cocorii?!

Unde sunt ei oare

Pasari calatoare?!

"Astăzi România se numără printre ţările cu efectiv „0” de perechi clocitoare. Populaţia mondială este estimată la 220.000- 250.000 de perechi, iar cea europeană la 74.000 – 110.000 perechi. Cocorul a dispărut ca pasăre clocitoare de pe importante întinderi ale vechiului său areal, din sudul, vestul şi estul Europei. Astfel, ultima relatare a cuibăririi sale în Anglia a fost în jurul anului 1600, în Italia – 1880, Austria – 1885, Ungaria – 1952, Grecia – 1965. Ţările care deţin cele mai însemnate efective de păsări cuibăritoare sunt: Rusia, Suedia, Finlanda, Germania, Polonia, Norvegia, Letonia şi Lituania. În ţările în care aceştia mai cuibăresc, numărul lor s-a redus drastic în ultimii 50 de ani, datorită asanării mlaştinilor şi extinderii agriculturii intensive, din această cauză şi păsările care treceau peste ţara noastră aproape au dispărut. Astăzi, doar grupuri mici de cocori (2-5 indivizi) mai sunt observate rar, fantomatic, pe cerul de deasupra noastră."

Sursa: revistasinteza.ro

Şi patimi şi suspine

Au tot venit ca să-ți confirme, ție

Şi vieții tale rătăcite

Că tot ce nu eşti tu, e bine

Şi rând pe rând, ți se tot spun

Filosofii, idei, moralități de plumb

Căci zece au trecut de când ți se tot spune

Că tot ce nu eşti tu, e bine

Şi de-ai fi tu chiar şi perfect, 

În mintea lor, eşti doar defect

Un singur drept ei cred că se cuvine:

Să schimbe eul lor, la tine!

Răbdare, milă şi blândețe

Cuvinte tot mai ne-nțelese

Cerute parcă doar din sete

Să spargă fresca ta în zece

Ce tu ai plămădit, în zile râncede şi lungi 

Chinuitoare cruci

Azi, negru vechi a devenit

Şi nu mai poți s-aştepți, să plângi

E alb pe negru sfânt: un veşnic sufletesc prurit

Cerințe tot mai uzate vin în aval

Curgând în şiroaie, în tulburi puhoaie

Cu debite mari, dar goale de har

Pe-un suflet deja tot mai amar

E trist, e dureros că într-un fals de dulce

Ai stat atâta timp şi-ai pus

O mare inimă pe cruce

Eliberează-te deci, du-te! 

Elblag, Poland, 29 Mai 2023, 18⁰⁰

Te lași închisă într-o cutie

Ermetică ființă, ermetică faptă 

Privești anonim cum zboară o lume 

Și te amuză o liberă pradă 

Îți sufli în palme, îți sufli în gând 

Îți sufli în suflet și tot mai adânc 

E doar ironie și nu îți mai trece

Firescul e altul, nu zâmbetul rece

Ermetică ființă, ermetică faptă 

Deschide-ți cutia, deschide-te toată 

Caută-ți lumea în tine, în nori

Acceptă culoarea, învață să zbori

Uimește-ți egoul, zâmbește, respiră 

Închide-ți cutia și las-o în urmă 

Ermetică ființă, ermetică faptă

Ieri în cutie, dar azi în afară

De ce-i atât de frig în noi,

De e atât de frig afară?

Și Soarele ne vede goi,

Îi e și greu să mai apară!

Ploaia în puhoi apasă,

Necontenit, ca o pedeapsă

O face tropotind, devine prea aftoasă,

Cu chip posomorât, în râuri se revarsă

Nu-i cere ploii socoteală,

Nu-și poate - alege altă soartă

Mânia lui Zeus ne golește norii,

Ce-nghite lui Leto și ruga răbdării

Însuși Apollo, cu lira fermecată,

Cu arcul de lumină ce vrea să spargă norii,

Îi cântă lin, sublim lui Zeus o sonată,

Îi cere să renunțe la sumbrele potopuri

Marius Ene, Polonia, Iunie 2025

Sunt o "ruină" care mai visează,

deși în fiecare zi se degradează,

fiindcă mereu mintea mă minte,

ca-aș fi încă un tip "fierbinte"!

 

Fierbinte nu sunt însă dulce,

căci diabetul asta aduce,

energic par și-ntruna în acțiune

de ne uităm la ... tensiune!

 

Am umerii ca-n tinerețe lați,

păcat că sunt anchilozați,

iar degetele așa-s de deformate,

de pumnii să îi strâng nu se mai poate!

 

Imi trebuie tot timpul ochelari,

în gura mai am trei molari,

singur e părul ce nu m-a părăsit,

dar este mult mai rar și s-a albit!

 

Imunitate nu mai am de loc;

sunt scos de-o gripă imediat din joc,

iar serile mereu merg la culcare,

devreme, ca găina ouătoare!

 

Deci cum spuneam un tip "fierbinte"

destul de limpede la minte,

deși dacă ați știi ce eu încă visez

ați spune că și ... delirez!

 

20.01.2026

Spânzura-m-aș în anexă
În lumina soarelui
Strategia nu-i complexă
Treaba e a ștreangului.

Am zis și-am să mai zic
În anexă am sa pic
Cu ștreangul legat de gât
E gata numaidecât.

În anexă deschidem manuale grele ca de plumb, 

Calculăm integrale, iar cifrele învârtim în cerc într-un joc de sum.

 Ecuații, derivate, ni se par un iad pe hârtie,

 Dar la mate-info, viața e o prostie!

Oh, ce aș strânge ștreangul meu,

Ca să scap de un eseu,

De un test, de o ascultare,

Încă puțin și nu mai doare.

Odată pus-ăi sfoara de gât,

Mai era doar un pas,atât,

Dar am stat și m-am gândit,

De țeavă de apă să îl ridic.

Am legat ștreangu' de țeavă,

În clasă era doar zarvă,

Țeava dintr-o dată a plesnit,

Și pe ochi ea m-a stropit.

Pui cât puiul ista mare ,

Te rog nu mai pune sare ,

Eu cu tine am vorbit, 

De gătit ... n-am pomenit!

Vezi că sarea-n continuarea,

Le-aduce necazul mare ?

Dânșii,iar,se contrazic,

Însă tot nu fac nimic?

Șeful îi concediază,

Problema remediază. 

Morala: Limba noastră românească,

Sensuri multe-o să găsească. 

         AUTOR: Rada Maria 6D 

Reia-mi al nemuririi nimb
Și stresul din privire,
Și pentru toate dă-mi în schimb
O oră de dormire.

​Nu-mi da Ion, acel țăran
Banal, fixat pe glie,
Ce-a luat pământ, dar n-avea plan
Și-a dat în prostie.

​Nici pe Ghiță la Moară,
Plictisitor și previzibil,
Ce-a ars cârciuma-ntr-o seară
Într-un mod cam penibil.

​Ia-l pe Harap, e de copii,
Ce caută-n programa de liceu?
Cu spânul și cu drăcii,
Mă simt bătut de soartă greu.

​Mă simt ca-n Plumb, sunt un sicriu,
Bacovia-i starea mea de spirit,
Iar un Testament aș vrea să scriu,
Că simt cum dau de finish.

​Nu vreau Războiul lui Ștefan,
Că m-a înșelat și pe mine viața,
Iar de Iran se-aude-n plan,
Mi s-a tăiat și greața.

​Doar pe Otilia o mai țin,
Că-s Costache cel jefuit de timp,
De fericire am puțin,
Banii sunt singurul nimb.

​Corola e o aberație clară,
Tortură la optsprezece ani,
O metafizică amară
Pusă pe cap de niște titani.

​Iar Riga Crypto? Hai să fim serioși,
E un Luceafăr făcut pe ciuperci,
Droguri și rege de mușchi bărbos,
Barbu, pe ce drumuri ne mai cerci?

​Baltagul e un western, e noir,
Singura chestie faină-n catalog,
Vitoria-i detectiv, are har,
E singura cu care-aș vrea dialog.

​Moromeții? Bârfă de moși,
S-au strâns bețivii la poartă,
Iar în O Scrisoare, niște fricoși
Pierd subiectul și ne dau soartă.

​Leoaica e singura bunăciune,
Nichita măcar a avut stil,
Dar Iona e o altă lume,
Schizo-n burtă, un biet exil.

​Deci reia-mi nimbul, fă-mă om,
Că simularea m-a stors de vlagă,
Vreau doar liniște, vreau un somn,
Și nota șase să-mi fie dragă!

Trăind în cercul vostru strâmt,
Materia mă trece,
Căci eu în simulare mă simt
Un picat... și rece.

Preotul și provocarea

Un preot Petru

Adună forță pentru

O provocare pe tictoc!

Enoriașii sunt de-acord

De pierde,  Petru

Sună la escortă!  

Lacrimile reflecta plansul inimii,

Ele vorbesc despre sentimentele traite...

Amintirile țin în dosare greșelile vieții,

Le țin pentru confesiune 

În batalia mea,

Iar caracterul ramane imun la ură. 

Oamenii judeca dupa mancarea

Activitatilor,la garnitura cu barfe

Aparent meniul este scurt cu

Cearta la pachet...

                       Aștept nota !