Doar pisici
Fire albe de mătase,
Lungi, subțiri și mai lucioase,
Își făcură loc acuma,
Pe botic cu nări de numa..-s două găurele
Cât ai zice bob, mărgele..
Parcă-s două căpșunele, afine sau viorele;
Pisicuțe sau purcei?!
Ce credeai că sunt acuma?!
Doar pisici, te-ntreci cu gluma!
Marius Ene, Poland, 15.01.2024
Категория: Стихи для детей
Все стихи автора: Marius Ene
Дата публикации: 16 января 2024
Просмотры: 534
Стихи из этой категории
Steaua mea
Steaua mea
Ce răsăritul îl privește
Mă uit la ea
Inima mi se încălzește
Frumusețe eternă
Dragoste infinită
A mea stea
Cu voce aurită
Tot la ea privesc
Iubire simt că primesc
Steaua mea este blondină
Atât de divină
Părul ondulat
Cu nuanța bogăției pictat
In privirea ei
Oceanul îl găsesc
Steaua mea
Pielea albă porțelan
Buzele rose... minunăție
Cu obrajii un roz pal
Steaua mea.. comoara mea
La dentist
La dentist, îmi este frică,
E o problemă mititică,
Uneori e dureros,
Dințișorul, îi furios.
Autor: Nicoleta Postovan
Copiii timpurilor noastre
Pe-acest tãrâm, "complet civilizat"
Suntem înconjuraţi, neîncetat,
De oameni îmbãtaţi cu limbi strãine,
Care rãspund "Ok!", în loc de "Bine!".
Copiii, mai cu seamã, ne uimesc
Cum leapãdã cuvântul românesc:
Spunând "Hello!", în loc de "Ziua bunã!",
Şi-atâtea, cã... nu ştii ce vrea sã spunã.
N-aş fi crezut c-aşa vreme sã vinã,
Sã o înveţe puiul, pe gãinã:
Ei ştiu ce este un calculator,
Mai bine decât chiar pãrinţii lor!
Revãd filmul de ieri, la interviu,
Se uitã la ecran, în timp ce scriu!
Conduc o firmã-ntreagã, c-un buton,
Mai ceva decât chiar Napoleon!
A fost o vreme-n casa pãrinteascã,
Când mã temeam, fãrã sã trebuiascã:
Un lucru mic sau mare, de stricam,
Plângeam un ceas, uitându-mã pe geam.
Cei mici de azi, rãcnesc, dar nu de teamã
Ci de nervoşi sau cã nu-i bagi în seamã.
Dacã voiesc, cumva, vreo jucãrie,
Îţi cauţi drum, pânã la librãrie.
Cum tehnicii-i încurc nomenclatura,
Îmi vine sã zâmbesc, cu toatã gura:
Un telefon, trimis de un amic,
Nu-l foloseam, de fricã sã nu-l stric.
Mã uit la cei ce sunt micuţi acum,
Ei "stau pe laptop", nu se joacã-n drum;
Ştiu "naviga", cât sunt de mititei:
Ne fac de râs! Ia, uită-te la ei!
Dar nu-i râs sãnãtos, ci e semn rãu,
De-i "academician" copilul tãu,
De nu-i în stare-a face o prostie,
De-a avea vise şi copilãrie!
Dacã nu te ocupi de fiecare,
Vor sta, fãrã a cere de mâncare,
Cu nasul toatã ziua-n telefon,
Dar nu s-aştepte ca sã-i vinã ton.
Ci, vor cãlãtori în alte lumi,
Spre care nu tu însuţi îi îndrumi;
Însã eşti responsabil, ca pãrinte,
Cã eşti matur şi ai mai multã minte!
Ei ştiu actori sau star-uri muzicale
Şi strigã tare la semifinale;
Dar, de literaturã, n-au habar:
Se uitã-n cãrţi, ca mâţa-n calendar.
Pe lângã faptul cã suntem hapsâni,
Avem mândria noastrã, de români.
Când te pricepi aproape la orice,
Nu ştii nimic de treabã... asta e!
Tu te trufeşti de câte limbi cunoşti,
Îi fi deştept, dar... nici alţii mai proşti!
Îţi pare bine c-ai atâta spor
Şi ştii engleza... din televizor.
De la zuluşi şi pân-la eschimoşi
De la cei treji, la cei cu ochii roşi,
Nu ai sã vezi popor, oricât te plimbi,
Fãlindu-se a şti te miri ce limbi!
Dar, pe român, nu-l pomeneşti aşa!
El vrea sã fie "cool", pe barba sa.
Şi se va strãdui, din rãsputeri,
Sã-nveţe astãzi, ce uitase ieri...
Din ţara lui, sã nu ajungã slugã
Pãrinţii îl învaţã ca sã fugã.
Decât stãpân modest, între vecini,
Mai bine slugã mare, la strãini.
Mai bun, decât tocana de legume,
N-am pomenit un alt produs, pe lume,
Nici mai gustos ca pizza culturalã
Înãbuşitã-n a prostiei oalã!
o adiere de simfonii albastre/4
pe marginea drumului,
netam-nesam,
a inflorit un mac,
cam pricăjit săracu'.
iute,
o buburuză
a venit, să constate
ce s-a întâmplat.
Buburuza
Buburuza cea micuță
Are fustiță drăguță,
Un maiou cu bulinele...
Ochelari cu două stele.
Uite că sosește vara,
A plecat și primăvara,
La bunica v-om pleca,
Cireșele v-om mânca...
Că și ele au bulinele,
Înăuntru sâmburele,
Fix ca bulinele mele,
Dar mai vreau și căpșunele...
(A.Țurcanu
Steaua mea
Steaua mea
Ce răsăritul îl privește
Mă uit la ea
Inima mi se încălzește
Frumusețe eternă
Dragoste infinită
A mea stea
Cu voce aurită
Tot la ea privesc
Iubire simt că primesc
Steaua mea este blondină
Atât de divină
Părul ondulat
Cu nuanța bogăției pictat
In privirea ei
Oceanul îl găsesc
Steaua mea
Pielea albă porțelan
Buzele rose... minunăție
Cu obrajii un roz pal
Steaua mea.. comoara mea
La dentist
La dentist, îmi este frică,
E o problemă mititică,
Uneori e dureros,
Dințișorul, îi furios.
Autor: Nicoleta Postovan
Copiii timpurilor noastre
Pe-acest tãrâm, "complet civilizat"
Suntem înconjuraţi, neîncetat,
De oameni îmbãtaţi cu limbi strãine,
Care rãspund "Ok!", în loc de "Bine!".
Copiii, mai cu seamã, ne uimesc
Cum leapãdã cuvântul românesc:
Spunând "Hello!", în loc de "Ziua bunã!",
Şi-atâtea, cã... nu ştii ce vrea sã spunã.
N-aş fi crezut c-aşa vreme sã vinã,
Sã o înveţe puiul, pe gãinã:
Ei ştiu ce este un calculator,
Mai bine decât chiar pãrinţii lor!
Revãd filmul de ieri, la interviu,
Se uitã la ecran, în timp ce scriu!
Conduc o firmã-ntreagã, c-un buton,
Mai ceva decât chiar Napoleon!
A fost o vreme-n casa pãrinteascã,
Când mã temeam, fãrã sã trebuiascã:
Un lucru mic sau mare, de stricam,
Plângeam un ceas, uitându-mã pe geam.
Cei mici de azi, rãcnesc, dar nu de teamã
Ci de nervoşi sau cã nu-i bagi în seamã.
Dacã voiesc, cumva, vreo jucãrie,
Îţi cauţi drum, pânã la librãrie.
Cum tehnicii-i încurc nomenclatura,
Îmi vine sã zâmbesc, cu toatã gura:
Un telefon, trimis de un amic,
Nu-l foloseam, de fricã sã nu-l stric.
Mã uit la cei ce sunt micuţi acum,
Ei "stau pe laptop", nu se joacã-n drum;
Ştiu "naviga", cât sunt de mititei:
Ne fac de râs! Ia, uită-te la ei!
Dar nu-i râs sãnãtos, ci e semn rãu,
De-i "academician" copilul tãu,
De nu-i în stare-a face o prostie,
De-a avea vise şi copilãrie!
Dacã nu te ocupi de fiecare,
Vor sta, fãrã a cere de mâncare,
Cu nasul toatã ziua-n telefon,
Dar nu s-aştepte ca sã-i vinã ton.
Ci, vor cãlãtori în alte lumi,
Spre care nu tu însuţi îi îndrumi;
Însã eşti responsabil, ca pãrinte,
Cã eşti matur şi ai mai multã minte!
Ei ştiu actori sau star-uri muzicale
Şi strigã tare la semifinale;
Dar, de literaturã, n-au habar:
Se uitã-n cãrţi, ca mâţa-n calendar.
Pe lângã faptul cã suntem hapsâni,
Avem mândria noastrã, de români.
Când te pricepi aproape la orice,
Nu ştii nimic de treabã... asta e!
Tu te trufeşti de câte limbi cunoşti,
Îi fi deştept, dar... nici alţii mai proşti!
Îţi pare bine c-ai atâta spor
Şi ştii engleza... din televizor.
De la zuluşi şi pân-la eschimoşi
De la cei treji, la cei cu ochii roşi,
Nu ai sã vezi popor, oricât te plimbi,
Fãlindu-se a şti te miri ce limbi!
Dar, pe român, nu-l pomeneşti aşa!
El vrea sã fie "cool", pe barba sa.
Şi se va strãdui, din rãsputeri,
Sã-nveţe astãzi, ce uitase ieri...
Din ţara lui, sã nu ajungã slugã
Pãrinţii îl învaţã ca sã fugã.
Decât stãpân modest, între vecini,
Mai bine slugã mare, la strãini.
Mai bun, decât tocana de legume,
N-am pomenit un alt produs, pe lume,
Nici mai gustos ca pizza culturalã
Înãbuşitã-n a prostiei oalã!
o adiere de simfonii albastre/4
pe marginea drumului,
netam-nesam,
a inflorit un mac,
cam pricăjit săracu'.
iute,
o buburuză
a venit, să constate
ce s-a întâmplat.
Buburuza
Buburuza cea micuță
Are fustiță drăguță,
Un maiou cu bulinele...
Ochelari cu două stele.
Uite că sosește vara,
A plecat și primăvara,
La bunica v-om pleca,
Cireșele v-om mânca...
Că și ele au bulinele,
Înăuntru sâmburele,
Fix ca bulinele mele,
Dar mai vreau și căpșunele...
(A.Țurcanu
Другие стихотворения автора
Q*** 20!
Totul a-nceput..plăpând
În doi şi doi de zero şi un trei
Trecut-au anii, cei mai cei
Golind din noi, noi idealuri si idei
În aprigi ani ce-au tot venit
Noi, unici, vii, măreți copii
Am tot crescut, am şlefuit
Mărețe visuri de argint
Am tot sperat, am tot trudit
Să prindem 20 la Q***, ca mit
Quidditatea ne-a unit
Uitat-am că ne-am despărțit
Fost-am noi văzuți ca slujitori ififlii?
Dar hotărâți în verbul "a munci"?
Sau pricepuți a şlefui, a măiestrii
Estetice şi meritorii, mici şi mari
Repere mii şi mii..şi mii?!
Un răsărit de-acum apus
Din când în când se reaprinde
Ne întâlnim să ne expunem
Simbolice de-acum, trăiri profunde
Pe întâiul celui nou Septembrie..
Din nou, cu toți, pe toate le-om aduce
Vom respira sublim un aer nou,
De vechi, dar unic Q***, pe buze
* ififliu = lefter
*quidditate = ansamblul factorilor care condiționează sau determină esența unui lucru
*** - contine nume cu caracter juridic , de aceea, numele nu poate fi facut public. Aceasta poezie este scrisa la cerinta unui grup care au lucrat si lucreaza la Q*** in semn de amintire la implinirea a 20 de ani de la infiintare.
Marius Ene, Elblag, Polonia, 22.06.2023, 13:20
Cearta mare
Doamne, de ii certi pe unii,
Fa-i sa simta ca-s copii
Sa-si revina-a doua zi,
C-au gresit, si-or s-o mai faca
Pana ce or sa Te vada.
Nu le lua speranta toata,
Nu ii pierde, nu le lua
Tot ce ii mai tine-asa
O zi, doua, poate trei
Poate cativa ani, de vrei
Sa se bucure de ei
De ei insisi si de cei
Far' de care nu sunt ei
Ca s-or duce in desarta,
Si-i pacat de viata, toata
Viata celor ce le-ai dat'
Sa se simta impacati,
Impliniti si bucurati
Ca-s iertati, si ca-i mai ierti
Sa se curete de ele,
De pacatele mai grele
26.11.2021 10:08 Vineri, Polonia
Reci (de Noiembrie)
Peste noaptea nesmintită
Se așază nevăzut
Aburi albi, neașteptați
Reci de bucurie, iarăși
Ne-au găsit întunecați
Deși, vara îmbelșugată
O suită de savoare
Ne-a îndestulat sublim
Cu al ei potop de soare
Cu-ale florilor alai
Și culori mirositoare
Multe mări nemărginite
Ne-au scăldat, ne-au adăpat
Munții ne-au împrumutat
Din răcoarea lor senină,
Până când, în iarna plină
Ne-o va cere înapoi,
Știind că vom avea nevoie
De căldura dintre oameni,
De căldura cea din vară
Înmagazinată-n noi
Totuși..
Nu ne-au fost îndeajuns acestea
Aburi albi, neașteptați
Reci de bucurie, iarăși
Ne-au găsit întunecați
Sec Noiembrie se-ntreabă
Câtă neplăcere-ncape
Într-un suflet îmbuibat?!
Marius Ene, 11.11.2024, Polonia
Piperul
Într-o solniță hazlie
S-au gândit acum să stea
Boabe mici și colorate
Printre sarea cea de nea
Dar văzând că nu-i de şagă
Se gândeau acum deodată :
-Cine o să ne mai ia?
-Să ne pună laolaltă
-În pipernița cea mică
-Unde ne-antrenam cândva
-Să dăm gust de catifea
Doar că ele nu știau
Când mâncam adesea boabe
Gustul lor de catifea
Era tot ca cel de ace..
Ce pe limbă ne-nțepa
Marius Ene, Polonia, 06 Februarie, 14:45
Iarnă ?
De-acum norii cenușii
S-au mai pus un pic pe gânduri
Vor să știe, vor să simtă
Dacă merită să ningă
Doar pe vârfuri argintii
Se mai dă puțin de-a dura
O zăpadă rătăcită
Ce și-a-nchis acum cortina
Luna însăși se întreabă
- Unde e a mea zăpadă ?!
- Unde-s toți copiii mei ?!
Ce cândva zburau pe gheață
Noaptea plină de mister
Rătăci acum hoinară
Căuta gonind spre miază
Albe dealuri de zăpadă
Vântul aspru ce-ngheța
Frunți, obraji de cărămidă
Iese acum timid, plăpând
Caută pomeți în tindă
Brazii falnici se cuprind
Și se roagă zi și noapte
Să-și găsească în curând
Haine albe și pufoase
Soarele stătea pitit
Gata gata să răsară
Își făcuse loc subit
Și-l dăduse la o parte
Ceața densă de argint
Hornurile parcă zbiară
Fumegă din când în când
Furioase dar fricoase
Că afară parcă-i vară
Ar fi vrut ca să mai vadă
Alba nea de-odinioară
Dar în fiecare seară
Când copiilor, bunicii
Le citesc povești de somn
Se întreabă pe ascuns
- Oare va mai fi iar iarnă?
Marius Ene, Poland, 22.12.2023
Reîntoarcere
Aş merge desculț, pe-un deal
Într-un sat de-odinioară
Unde păsări, cântă la vioară
De Enescu..rapsodie
Râd copaci din neam în neam
Câtă fericire vie!
Vuietul văratec al crengilor de pomi
Ce-mi tot trezeau adesea, atât de mulți fiori
Acum am înțeles, aievea
Dar nu-i încă târziu cât încă mai e dor
De veri toride, de dimineți pripite
De munca pe ogor,
De Azorei, de iezi, de iepuri şi de flori
Erau furtuni de dimineți de vară,
Ce-mi tot trezeau adesea, atât de mulți fiori
Pe ulițe înnoroite
Adeseori păşeam desculț, căci n-avem cizme
Dar fără teamă c-am să mor
muşcat de viețăți închipuite
Acum am înțeles, era o primitivă terapie
Marius Ene, Elbląg, Poland, 01.10.2023, 18⁰⁰
Q*** 20!
Totul a-nceput..plăpând
În doi şi doi de zero şi un trei
Trecut-au anii, cei mai cei
Golind din noi, noi idealuri si idei
În aprigi ani ce-au tot venit
Noi, unici, vii, măreți copii
Am tot crescut, am şlefuit
Mărețe visuri de argint
Am tot sperat, am tot trudit
Să prindem 20 la Q***, ca mit
Quidditatea ne-a unit
Uitat-am că ne-am despărțit
Fost-am noi văzuți ca slujitori ififlii?
Dar hotărâți în verbul "a munci"?
Sau pricepuți a şlefui, a măiestrii
Estetice şi meritorii, mici şi mari
Repere mii şi mii..şi mii?!
Un răsărit de-acum apus
Din când în când se reaprinde
Ne întâlnim să ne expunem
Simbolice de-acum, trăiri profunde
Pe întâiul celui nou Septembrie..
Din nou, cu toți, pe toate le-om aduce
Vom respira sublim un aer nou,
De vechi, dar unic Q***, pe buze
* ififliu = lefter
*quidditate = ansamblul factorilor care condiționează sau determină esența unui lucru
*** - contine nume cu caracter juridic , de aceea, numele nu poate fi facut public. Aceasta poezie este scrisa la cerinta unui grup care au lucrat si lucreaza la Q*** in semn de amintire la implinirea a 20 de ani de la infiintare.
Marius Ene, Elblag, Polonia, 22.06.2023, 13:20
Cearta mare
Doamne, de ii certi pe unii,
Fa-i sa simta ca-s copii
Sa-si revina-a doua zi,
C-au gresit, si-or s-o mai faca
Pana ce or sa Te vada.
Nu le lua speranta toata,
Nu ii pierde, nu le lua
Tot ce ii mai tine-asa
O zi, doua, poate trei
Poate cativa ani, de vrei
Sa se bucure de ei
De ei insisi si de cei
Far' de care nu sunt ei
Ca s-or duce in desarta,
Si-i pacat de viata, toata
Viata celor ce le-ai dat'
Sa se simta impacati,
Impliniti si bucurati
Ca-s iertati, si ca-i mai ierti
Sa se curete de ele,
De pacatele mai grele
26.11.2021 10:08 Vineri, Polonia
Reci (de Noiembrie)
Peste noaptea nesmintită
Se așază nevăzut
Aburi albi, neașteptați
Reci de bucurie, iarăși
Ne-au găsit întunecați
Deși, vara îmbelșugată
O suită de savoare
Ne-a îndestulat sublim
Cu al ei potop de soare
Cu-ale florilor alai
Și culori mirositoare
Multe mări nemărginite
Ne-au scăldat, ne-au adăpat
Munții ne-au împrumutat
Din răcoarea lor senină,
Până când, în iarna plină
Ne-o va cere înapoi,
Știind că vom avea nevoie
De căldura dintre oameni,
De căldura cea din vară
Înmagazinată-n noi
Totuși..
Nu ne-au fost îndeajuns acestea
Aburi albi, neașteptați
Reci de bucurie, iarăși
Ne-au găsit întunecați
Sec Noiembrie se-ntreabă
Câtă neplăcere-ncape
Într-un suflet îmbuibat?!
Marius Ene, 11.11.2024, Polonia
Piperul
Într-o solniță hazlie
S-au gândit acum să stea
Boabe mici și colorate
Printre sarea cea de nea
Dar văzând că nu-i de şagă
Se gândeau acum deodată :
-Cine o să ne mai ia?
-Să ne pună laolaltă
-În pipernița cea mică
-Unde ne-antrenam cândva
-Să dăm gust de catifea
Doar că ele nu știau
Când mâncam adesea boabe
Gustul lor de catifea
Era tot ca cel de ace..
Ce pe limbă ne-nțepa
Marius Ene, Polonia, 06 Februarie, 14:45
Iarnă ?
De-acum norii cenușii
S-au mai pus un pic pe gânduri
Vor să știe, vor să simtă
Dacă merită să ningă
Doar pe vârfuri argintii
Se mai dă puțin de-a dura
O zăpadă rătăcită
Ce și-a-nchis acum cortina
Luna însăși se întreabă
- Unde e a mea zăpadă ?!
- Unde-s toți copiii mei ?!
Ce cândva zburau pe gheață
Noaptea plină de mister
Rătăci acum hoinară
Căuta gonind spre miază
Albe dealuri de zăpadă
Vântul aspru ce-ngheța
Frunți, obraji de cărămidă
Iese acum timid, plăpând
Caută pomeți în tindă
Brazii falnici se cuprind
Și se roagă zi și noapte
Să-și găsească în curând
Haine albe și pufoase
Soarele stătea pitit
Gata gata să răsară
Își făcuse loc subit
Și-l dăduse la o parte
Ceața densă de argint
Hornurile parcă zbiară
Fumegă din când în când
Furioase dar fricoase
Că afară parcă-i vară
Ar fi vrut ca să mai vadă
Alba nea de-odinioară
Dar în fiecare seară
Când copiilor, bunicii
Le citesc povești de somn
Se întreabă pe ascuns
- Oare va mai fi iar iarnă?
Marius Ene, Poland, 22.12.2023
Reîntoarcere
Aş merge desculț, pe-un deal
Într-un sat de-odinioară
Unde păsări, cântă la vioară
De Enescu..rapsodie
Râd copaci din neam în neam
Câtă fericire vie!
Vuietul văratec al crengilor de pomi
Ce-mi tot trezeau adesea, atât de mulți fiori
Acum am înțeles, aievea
Dar nu-i încă târziu cât încă mai e dor
De veri toride, de dimineți pripite
De munca pe ogor,
De Azorei, de iezi, de iepuri şi de flori
Erau furtuni de dimineți de vară,
Ce-mi tot trezeau adesea, atât de mulți fiori
Pe ulițe înnoroite
Adeseori păşeam desculț, căci n-avem cizme
Dar fără teamă c-am să mor
muşcat de viețăți închipuite
Acum am înțeles, era o primitivă terapie
Marius Ene, Elbląg, Poland, 01.10.2023, 18⁰⁰