🎤 Pictură

Freamăt fin de apă dulce

Lin, încet încet se scurge

Spre apus, spre lungi izvoare

Ape line, curgătoare

Sunet amortiț de vreme

Sunet de izvoare

Pe ici-colo, câte-o gâscă 

Slobode, se scaldă-n pace

Lunecă ușor și cântă 

În cromatice secvențe, 

Sunt ușor stângace 

Crengile adorm în voie

Ghemuite de omături

Picură ușor, timide, nevoite

Vor cu totul să încerce

Vor să se ridice, vor să fie stalagmite 

Marius Ene, 03.12.2024, Polonia

Încântă-mă mare, încântă-mă cu perle

Cu valurile tale-albastre, cu valuri de mărgele

Ai soarele-n spinare și cer de gențiene

Marius Ene, Polonia, 04.04.2025

Poezia  „Un punct oarecare” este inspirată de celebra imagine „Pale Blue Dot” (Punctul Palid Albastru). Aceasta este fotografia Pământului capturată de sonda Voyager 1 în 1990, de la o distanță de 6 miliarde de kilometri, în care planeta noastră apare ca un simplu pixel, un punct minuscul suspendat în vid.

​Această perspectivă cosmică transformă poezia într-o meditație asupra fragilității și insignifianței noastre colective în vastitatea Universului.

Mai jos, poezia.

Mă doare 

c-am pierdut sensul zilelor cu soare 

Mă doare 

să văd timpul etern cum dispare

Mă doare 

din nou un genunchi, 

la fel de apatic și azi ca și ieri

spre marginea unui sfârșit dogmatic

și mersul devine tot mai dramatic

Mă doare

să fiu un produs anonim

închis într-un punct tot mai infim

în care aprindem doar un amper

luminând Universul imun

cu un gest prea subtil și comun

ce nu schimbă din mers absolut niciun drum

Mă doare, mă doare, mă doare

Marius Ene, Sibiu, 08.10.2025

De-aș ști că tu ești un întreg

În care eu m-aș regăsi, umblând 

În fiecare colț de-al tău, aş zăbovi 

Și te-aș dori din ce în ce mai mult!

dar...

Eu știu că tu ești un întreg

În care eu mă regăsesc, umblând 

În fiecare colț de-al tău, eu zăbovesc

Și te doresc din ce în ce mai mult!

Marius Ene, pt. soția mea minunată zi de zi.❤️

Polonia, 16.03.2025

Mai lasă frunzelor copacii 

Mai lasă mării apa ei

Și cerului albastru norii

...mai lasă!

Mai lasă râurilor pești

Mai lasă păsărilor cuiburi

Ce-a cântecului glas îl ofileşti

...mai lasă!

Mai lasă sufletului taina

Mai dă copiilor răgaz 

Și minții obosite tihna

...mai lasă!

Mai lasă roua ierbii verzi

Și muntelui mai lasă-i stânca

Mai dă pământului livezi

...mai lasă!

Mai lasă limba ce o ai

Mai las-o să grăiască 

Dar nu în negru mucegai

...mai lasă!

Mai lasă orei timpul ei

Și zilei toată noaptea 

Mai lasă pupăza în tei

...mai lasă! 

Mai lasă cărții filele

Mai lasă ploii stropi

Mai stai puțin, oprește-te 

...mai lasă!

Mai lasă toate câte-or fi

Și dă-le veșnicie 

Mai lasă-te ca să mai fii

...mai lasă!

Marius Ene, Polonia, 11.12.2024

Descrie-mi cuvinte ce par amorțite, 

Sub aripa nopții bătrâne, umbrite;

Se-nalță pe cer o sferă pustie,

În negru și gri - ce rece privire!

Răsare-n lumină difuză, senină,

O turlă marcată de umbra divină 

Și prinde galant o Lună deplină,

Pictând un tablou..magie nocturnă 

Marius Ene, Februarie 2026, Sibiu 

Se ia o bucată de piatră,

se ciopleşte cu o daltă de sânge,

se lustruieşte cu ochiul lui Homer,

se răzuieşte cu raze

până cubul iese perfect.

După aceea se sărută de numărate ori cubul

cu gura ta, cu gura altora

şi mai ales cu gura infantei.

După aceea se ia un ciocan

şi brusc se fărâmă un colţ de-al cubului.

Toţi, dar absolut toţi zice-vor:

- Ce cub perfect ar fi fost acesta

de n-ar fi avut un colţ sfărâmat!

De les over de kubus

Er wordt een stuk steen genomen,

hij snijdt met een beitel van bloed,

schijnt met het oog van Homerus,

het wordt geschraapt met stralen

totdat de kubus er perfect uitkomt.

Daarna kussen ze de kubus talloze keren

met jouw mond, met de mond van anderen

en vooral met de mond van de infanta.

Daarna wordt een hamer gepakt

en plotseling brokkelt een hoek van de kubus af.

Iedereen, maar absoluut iedereen zal zeggen:

- Wat een perfecte kubus zou dat zijn geweest

als er geen gebroken hoek was geweest!

Norii-și picură argintul
Udând trupul cu-infinitul
Timpului prea trecător,
Prea tăcut, nepăsător.

O secundă răsfirată
Plânge ora-ntunecată,
Adunându-se-n minute
De trecut ea se ascunde.

Se așează laolaltă
Pretinzând prezent deodată,
Dar adâncu-i conținutul
Nu-i decât necunoscutul.

Se preface că se scurge
Precum lacrima ei curge,
Dar rămâne ancorată,
De trecut stă aninată.

Târziu este, copile, plânsul tãu,

Târzii sunt şi pãrerile de rãu!

E prea târziu s-aduci un trandafir

Sãdindu-l lângã cruce-n cimitir!...

E prea târziu acuma sã mai plângi,

Ferindu-ţi ochii-n palma mâinii stângi!

Cu graiul stins, cu-amar, mâhnit de tot,

Aş plânge-n rând cu tine...sã mai pot.

Nu pot nici sã te-aud, nici sã-ţi rãspund...

Dar toatã viaţa m-ai rãnit profund:

La bal, la reuniuni sau la "boutique"

Când te duceai fãrã sã-mi zici nimic.

Dar... în sfârşit, e grea durerea ta

Şi multã vreme-o vei simţi aşa!

Nu doare lutul biciuit de ploi,

Cât ne dor remuşcãrile din noi!

                          ☆

Tu nu ai timp, cât ai dori sã ai,

Nici rost, nici sentimente şi nici grai!

Când nu ai fost ce-ai fi putut sã fii,

Când toate trec, rãmân lacrimi târzii!...

Anii vin și mulți se-adună

Și îi simt că-s grei în cârcă,

Sunt ca un colac cu roadă

Bat în cracă, nimic nu pică.

Repede mai trece vremea

Ieri un tânăr și-azi bătrân,

Doamne spune că se poate

Bătrânețea să-mi amân.

Sau lungește puțin clipa

Când pe lume-s fericit,

Sau te rog fă-o mai mică

Când sunt trist și necăjit.

Acum aștept un răspuns

Poate-l voi primi de Sus,

Din înalt, din cerul Sfânt

Chiar de la Domnul IIsus.

............................

După-un timp un vis mi-a spus

Fiule, nu te-amăgi, ești muritor,

Dar te-ndemn fă-ți viața faptă

Să devii când pleci...nemuritor!

Cad frunzele, moartă e vara!

Ai zice că-i doar veșnica toamnă!

Anotimp singular solitar...

Eternă, calmă ,roșcată galbenă

Lipsită de vlagă....

La noi în ogradă se plimbă o doamnă...

Ce poartă neagră năframă,

Și duce un coș de nuiele,

Cu frunze vorbitoare zic gurile rele..

Eu n-am grădină și nici curte,

Privesc doar trist pe fereastră,

Cum trece și doamna și toamna,

Ținându-se delicat de mână!

Tomnatică e doamna, târzie e toamna,

Se bea must, depinde de gust,

Pe stradă mai sus sfarâie pastrama!

Amorul din gândul apus tresare...

Ar vrea să guste viața acum,

Când dusă-i iubirea,

Trăind doar speranța,

Fată bătrână,uitată fecioară

Prinsă în vrajă sau cântec de cioară...!

Vinul își are vesel refrenul,

Tristețea fuge departe,

Iar cei ce-o urăsc și pe doamna sau toamna,

Nu fac decât să-i sporească misterul!

(30 octombrie 2022 Horia Stănicel)

Mândru-ai fost de ziua asta, mândru că erai român

Ai plecat dar chiar și-așa amintirile rămân

Azi ar fi fost ziua ta și am fi venit la tine

Să-ți urăm un la mulți ani, sănătate, fericire

Mult ți-ai mai iubit nepoții, făceam trenulețu-n sat

Și vara veneam la tine mergeam la Prut la scăldat

Mai primeai câte-o amendă pentru ca n-aveai permis

Dar pentru nepoții tăi făceai orice compromis

Te certai cu grănicerii ca Prutul nu e al lor

Și spuneai în gura mare că e al românilor

Ziceai ca jucăm un fotbal când scapi de spitalizare

Dar în noaptea aceea rece ai rămas fără suflare

Astăzi un poem ți-am scris, sper că din cer mă privești

Eu te mai văd doar în vis și mereu tu îmi zâmbești

Îngerii la cer te-au luat, ai plecat de lângă mine

Dar să știi nu te-am uitat încă mă gândesc la tine

Sunt mândru că-ți sunt nepot și semăn cu tine mult

Scriu rime, râd și glumesc cum făceai și tu demult

📅 01-12-2018