1  

Provincial în moarte

Mă plimbă viața-n doliu, în zi aniversară,
Printre un fond cumplit de gheață și nimic,
Indiferență pură în inima-mi nebună,
Sunt detașat de moarte în nouă aventură.


Trimis la separare într-un container mic
Printr-un izvor de sânge, intoxicat de frig
Pășesc în lumea nouă într-un halat mânjit
De un păcat mai vechi ce alții-au săvârșit.


Un anonim actor pe-o scenă imperfectă,
C-un aer răvășit, în cap cu o bonetă
Sunt aruncat din moarte în scutece cochete,
Printre ființe nule mă simt de modă veche.


Sunt renegatul morții într-un exil frigid,
Pe-o insulă pustie cu gust de nesfârșit,
Alături, omenirea, ocean nemărginit...
Provincial în moarte, în viață un nimic.


Категория: Философские стихи

Все стихи автора: Vasile Serban poezii.online Provincial în moarte

Дата публикации: 30 апреля 2024

Просмотры: 313

Авторизуйтесь и комментируйте!

Стихи из этой категории

Abis, în perilipsis

priveam cerul ,
părea nepătruns,
adevărat abis,
apoi, cu vremea,
și făr'a noastră vrere,
am devenit chiar noi
un astfel de abis...
tot încercând 
să deslușim
alte abisuri,
ne-am pierdut 
într-un abis neștiut,
abisul nostru,
abis eram ,
acum știm 
ce suntem,
doar un abis
fără-nceput
știut,
cu răsărit și
cuprins
necunoscut,
și apus...
înnăscut.
Еще ...

Înapoi

Nu-i bine! …murmură bătrânul,

Uitându-se cu îndoială înapoi,

Nu-i bine! …cârâi cu ciudă corbul,

Și ochii lui sălbatici sfredeleau în noi.

 

Catargul scârțâia a moarte,

Tăceam privind cu teamă înspre mal,

Și ploi nebune peste coifurile sparte,

Cădeau, urlând cu groază în aval.

 

Chiar dincolo de zidul mișcător de scuturi,

Răsfrântul orizont ne cheamă,

Și gândurile noastre prind contur de fluturi,

Când lăncile în răni încep să geamă.

 

Nu-i bine, lacrimi să înece,

Lucida clipă a cutremurării,

Genunchii niciodată să se-aplece,

În lutul veninos al resemnării.

 

Spre stolul spuselor deșarte,

Săgeți să zbârnâie nomade,

Acum cât somnul e departe,

Oprit la vorbă lungă, de iscoade.

 

Lăsăm izbânda pentru altă dată,

La bărci întorși, pășind în hău,

Căci bine nu va fi vreodată,

Nicicând curat, ferit de rău.

 

Și noaptea asta soră cu destinul,

Respiră ascunzându-se în noi...

Nu-i bine! ...murmură bătrânul,

Și ochii lui priveau cu ciudă înapoi.

Еще ...

Soartă

Râdeți voi sfincși, învăluiți în pagini,

Din vechi scripturi cobind nemulțumite,

Aprindeți torțe-n veacuri fără margini,

Când se întorc la țărm corăbii rătăcite.

 

Atunci când stâncile își clocotesc mânia,

Încinse magme, revărsându-se spre mare,

Aripi pietrificate scuturându-și agonia,

Etern prin fiecare dintre noi, se pare.

 

Atunci atâtea clipe trec în van, pierdute,

Sub mii de pași împiedicați în vânt,

Noian de gânduri sângerând înfrânte,

Neprețuind nici cât o frunză, moartă în pământ.

 

Ce-i oare peste lume nebunia asta?

Curgând amestecată-n vin și-n scârnă,

De unde-n noi orbirea, truda și năpasta,

Atâtor zei ciudați care pe cruci atârnă?

 

Mocnind pe undeva adânc în orice tresărire,

Sălbatic sfâșiindu-ne asurzitor, vreo boală,

Stăpână peste karme, dureroasa amăgire,

Fierbându-le pe toate în aceași oală.

 

Așa absurd, e poate datul chinuit al sorții,

Cum îndoielnică aceiași parte ne arată Luna,

An după an, zi după zi de teama nopții,

Dintr-un amar potir să ne sorbim minciuna.

Еще ...

Divertisment prin existență



În lacrimi scriu confesiune către dezamăgitul om din viitor,
Că tot ce punem în iubire e teama unui muritor.

 

Mă leg de spirit prin speranță, căci prin speranță
voi putea să mor,
Azi sunt o pasăre măiastră, și mâine sunt un vierme în ogor.
Un torturat pe veci, în necredință, căci în credință sigur am să mor,
M-am aruncat în propria ființă, ca să rezist prin simplul abandon.

 

Mă las purtat de valul gândurilor rele ce sap în mine șanțuri ce mă dor,
Triumf mârșav asupra vieții mele, căci mi-e sortit să sufăr ca și muritor.
Sunt blestemat să simt orice durere, căci prin durere omul nu va piere,
Dar lasă răni din ce în ce mai grele ce naște-n în mine un alt om.

 

Sunt suspendat de voi prin suferință ca să mă sinucid apoi de dor,
Și incapabil să rămân în lume mă retrăiesc într-un minut minor.
În toate cele ce-au să vie și-n toate cele câte-au fost
Supremul adevăr rămâne... eu sunt un simplu muritor.

 

Suntem sortiți prin existență la joc murdar... de creator,
Ruleta vieții se termină când moartea-i vine-n ajutor.
Un fel de cacealma a vieții, capriciul unui ziditor...
Divertisment prin existență e planul lui de viitor.

Еще ...

Fuga

Orologiul suna în miez de noapte

A sufletelor infernala auzirea

Suna sa anunțe moartea prevestitoare a unei vieți mai înalte

Regele se refugiază la palat

Palat pătat cu sangele atâtor oameni

Oameni chinuiți de ego-ul cel furtunos

La geam ,îngerii nopții se aduna 

Adunând cu sine suflete disparate ,planse, dornice de justiție

Iar toți intr-un glas cer capul regelui

Fluturând în sulițe capetele 

Unor frumoase amintiri

Privind în sus ,luna privește 

Sângerie, roșie ca focul

Prevestește oare infernul

O pata de cerneala cade pe inima regelui

Lăsat singur ,incapabil sa conducă peste patimile sale 

Deodată, un glas suav se aude în apartamentul regal

Cerând fuga ,în miez de zi ,o fuga cu o sabie în mana

Sa fugin din iad ,striga însăși Providența

Еще ...

Un iad cu flăcări înghețate

Un iad cu flăcări înghețate pâlpâie pe exterior

De l-atâtea nedreptăți, prea multe judecăți

Si m-am răcit pe interior, totu-i searbăd

Când ești bolnav de multe și nimic nu te mai scapă

Еще ...

Другие стихотворения автора

Moartea, un înger

Mi-e moartea dusă la azil, senilă ca și mine,

Suntem dușmani, dar și nebuni, ținându-ne de mână.

Am poposit să ne-odihnim, măcar o săptămână,

Să împărțim același pat și masa cea din urmă.

 

M-a căutat cu înfrigurare atâția amar de ani,

De a ajuns să mă urască și să-mi blesteme viața,

Și m-a găsit din întâmplare, când mă jucam pe afară,

Cu un nepot și doi bătrâni, tovarășii mei buni.

 

De atunci suntem nedespărțiți, prin vânt și chiar prin ploaie,

Și-mi povestește de al ei drum, prin cerul plin de jale.

S-a procopsit cu acest blestem din pură întâmplare,

Când în grădina din Eden era un înger-domnișoară.

 

Atunci, prea-bunul Dumnezeu, în mare supărare,

A hotărât să fiu eu îngerul ce-aduce întristare,

Și m-a trimis să rătăcesc, în veci, pe acest pământ,

Cu scopul unic și perfid să vă ucid pe rând.”

Еще ...

Miștocarului


Tu, ți-ai făcut obișnuință
Să spui întruna mii și mii,
Arunci păreri fără să știi,
Cu silă, te alung când vii.

 

La poartă lacăt am să pun
Să mă aștepți mereu în drum
Și de dorești să îmi vorbești
Ajungi curând să te căiești.

 

Că limbă am și eu, să știi
Am chiar și darul de-a vorbi,
Încearcă să mai șuguiești
Că te reped de nu te vezi,

 

Iar dacă nu ți-a fost de-ajuns
Ca un afront ce mi-l aduci
Aduc și eu în schimb ceva
E palma mea pe fața ta.

Еще ...

Flămânzi

 

Pe dealuri de gheață se plimbă voit
Moartea cu coasa și un popă lihnit,
E iarnă în sat si mor dezveliți
Copiii și adulții de foame răzbiți

Ascultă cum urlă câinii la lună
Și cum le răspund oameni din umbră,
E foame în sat și nu e scăpare,
Din lanțuri de om doar moartea ne trage.

Ne strigă strigoii din capătul văii,
Ne alungă prin noapte teama de moarte,
Ne frige pământul la mâini și la coate,
Genunchii... de gură sunt tot mai aproape.

Am fost pentru ei doar vite și oi,
Simple schelete scrise-n caiete,
Ne-om plânge în vară morții cu teamă
Să nu ne audă ciocoii din iarbă.

 

Еще ...

O stea… căzătoare

O piatră de mormânt îmi este gândul,

Din gânduri mi-am alcătuit mormântul,

Din sute de idei mi-am construit giulgiul,

Iar din tristeți mi-am terminat sicriul.

 

M-am îngropat în răsărit de soare

Când nimeni nu era pe afară,

Doar eu, o mică și neînsemnată vietate,

Îmi răcoream picioarele în moarte.

 

Am colindat cu umbra spiritului luna,

Am poposit apoi la fiecare stea

Și aș fi vrut să vă opresc pământul,

Căci nimeni nu a plâns la moartea mea.

 

M-am înfrățit în absolut cu Universul

Să născocim în doi o nouă stea,

În care să nu punem gânduri,

Iar eu să zac pe veci în ea.

*

Mi-am amintit fără să vreau trecutul,

Când ți-am văzut în praf de stele chipul,

Și-n ziua când lucram un colț de stea

Am hotărât să-ți vizitez ținutul.

 

Dar clipele se transformase-n ore

Și zilele se preschimbase-n ani,

Iar eu călătorisem mii de ani

Când am ajuns să văd din nou pământul.

 

De sus, din cerul plin de stele,

Am căutat să-ți văd iar chipul,

Dar fiindcă nu te-am mai găsit,

De întristare, m-am aruncat în mare.

Еще ...

Poveste de iubire, Ramira&Alexander

Cânta povestea în amurg,
Când luna sus mijește,
Cânta un simplu trubadur
Povestea scurtă a vieții.

 

Cum o mândrețe de băiat,
Ce s-a născut într-un palat,
Într-un palat ca de cristal,
A devenit mândru bărbat.

 

Tu te-ai născut pe pat de flori,
Alături, tatăl rege,
Regină mama ta a fost,
Iar tu frumosul prinț.

 

Toți cărturarii buni
Te lăudau în gând,
Iar popii și curtenii
Îți închinau mătănii.

 

Au așteptat cu toții
Un domn ca să se nască,
Un rege viitor
De rău să îi păzească.

 

Banchete și petreceri
În cinstea ta au fost,
De dănțuiau și robii,
Și preoții cu toți.

 

În fragedă pruncie,
Curtenii se mirau
Cât de dibaci e prințul
Și ce frumos era.

 

Cu fața sa de înger
Și mersul așezat,
Îi cuceri îndată
Pe toți de la palat.

 

Dar, iată, anii au trecut,
Iar prințul deveni adult,
Un soare strălucind plăcut
Cu cerul, mantie și scut.

 

Cu drag și fală îl privea
Mărețul tată rege
Și lumea toată-l lăuda
Pe prințul Alexander.

 

În ziua aceea de april,
Chemând în mare taină
Pe fiul său la căpătâi,
Bătrânul rege zise:

 

„Eu sunt bătrân, copile drag,
Și boala mă răpune,
Te du acum, copile drag,
Mireasă de-ți alege”.

 

Plecă în lume prințul nostru
Cu un alai din zece,
Călare pe un roib frumos,
Cum altul nu fusese.

 

La pas de cal în tot regatul,
Bătând ținutu-n lung și latul,
Prin curți frumoase boierești,
El nu găsi vreo dragă fată.

 

Dar într-o zi, pe înserat,
Zări ca o nălucă,
Abia mijind de după stânci,
O preafrumoasă fată.

 

Era copila lui Tavoi,
Un biet bătrân din Tashke,
Ce nu era un soi domnesc
Și-avea o simplă barcă.

 

Îl ajutase de cu seară
Cu barca sa să treacă
De râul Rhen, învolburat,
De pe un mal pe altul.

 

În noaptea aceea minunată,
Cum alta nu fusese,
Văzu învăluită-n taină
Pe preafrumoasa fată.

 

Ca un boboc de trandafir
Cu talie subțire,
Întâmpină pe bietul prinț
Îmbujorat la față.

 

Cu vocea caldă cristalină
Și ochii ei căprui și blânzi,
Făcu ca prințul să se piardă
În mrejele-i de fată.

 

Așa o eleganță rară
Nu-i fuse ca să vadă,
Nici pe la curțile domnești,
Nici la prea buna mamă.

 

În noaptea-ceea fermecată,
Un jurământ făcu îndată,
Că astă fată va să fie
În viitor, prea scumpa lui soție.

 

Învăluit în vraja nopții
Cu luna ca un astru sfânt,
Stătea îngândurat bătrânul
Copila-și sărutând.

 

Cu înțeleaptă judecată
Amarnic surâzând,
Înțelegea că biata fată
E un copil pierdut.

 

„Te cheamă dorul de iubire”,
zise, încet, Tavoi.
„În ochi-ți văd acea sclipire,
al tinereții foc.”

 

„Te-ai întristat, zise copila,
de focul ce mă arde.
Nu l-am chemat, nu l-am vrut eu”
răspunse-n plâns copila.

 

„E focul dragostei, copilă,
Ce arde în neștire,
Te cheamă azi neîncetat
În drumul spre iubire.

 

Nu darul dulce al iubirii
E cel ce mă-ntristează,
E teama mea de om bătrân
Că vei pleca în grabă.

 

Pe drumul vieții ai să pleci,
Curând vei da uitării
Bătrâna casă din Tashke
Și pe bătrânul tată.”

 

În lacrimi izbucni copila
Și, ascunzând dezamăgirea,
Îi spuse cu un glas duios:
„Rămân cu tine, tată!”.

 

Buimac de tot ce auzi,
Cu inima în piept să-i spargă,
Stătea în umbră pitulat
Oșteanul cel de strajă.

 

Degrabă prințul anunță
Această veste tristă,
Iar el ca hotărâre luă
Să meargă mai departe.

 

În calea lungă ce urmă
Avea să vadă multe,
Departe de al său regat
Și rătăcind în lume.

 

Văzu ciudate animale,
Văzu și marea mare,
Văzu palate și cocioabe,
Văzu și-o vrăjitoare.

 

„Întoarce-te, mărite prinț,
O fată te așteaptă,
O văd în globul de cristal,
O văd cum te așteaptă!”

 

Ca ars sări prea bunul prinț
Și-n fuga sa cea mare
Zori alaiul printre munți
Ramira să o vadă.

 

Îi mai vedea în minte chipul,
Surâsul ei fermecător,
Părea că îi aude glasul
Rostindu-i numele cu dor.

 

În prag plăpânda fată,
Cu ochii mari, înlăcrimați,
Jelea preabunul tată,
Pe barcagiul zis Tavoi.

 

Rămasă singură pe lume
Și fără niciun ajutor,
Părea pierdută biata fată
Fără bătrânul tată.

 

Dar într-o zi pe înserat,
Pe drum din miazănoapte,
Văzu departe-n zare
Pe prințul ei călare.

 

Se bucură frumoasa fată,
Iar cu năframa-și șterse fața,
Ca nimeni să nu vadă
Obrazul străbătut de lacrimi.

 

S-au regăsit în ceas de taină,
Când totul părea ca pierdut,
Au dat cuvintele pe sărutări
Și s-au pierdut în noapte.

 

În dimineața ce urmă,
În drumul lor către palat,
Au străbătut cu bucurie
Întregul lui regat.

 

Văzând că locurile sunt frumoase
Și lumea toată este bună,
Ei s-au jurat cu-adevărat
Așa ca să rămână.

 

Întâmpinați în prag de vară
De lumea ce se bucura să-i vadă,
Se auzeau în tot palatul
Doar strigăte de bucurie

 

Și tot regatul mulțumit
Îl aclama pe cel venit,
Să fie rege peste toți,
Când vremea va să vină.

 

S-au veselit atunci curtenii,
S-a bucurat și biata mamă,
Iar bunul rege fericit
Își ascundea o lacrimă.

 

Mirați de preafrumoasa fată,
De zâmbetu-i fermecător,
Au acceptat pe loc să facă
O nuntă cum n-a fost alta.

 

O nuntă mare împărătească,
Cum nimeni n-a văzut vreodată,
Cu lăutari și saltimbanci,
Cu diferite feluri de bucate.

 

De sus, din ceruri își priveau
Și își vegheau comoara,
Bătrânul barcagiu Tavoi
Cu a Ramirei mamă.

 

Еще ...

Bârfitorul

 

Să judeci ale mele fapte...

Greșit-am, oare, cu ceva

De toci aşa mărunt, mărunt,

Cam tot ce e în viaţa mea?

 

Întoarce-ţi faţa către tine,

Doreşte-ţi să te schimbi cumva!

Aşa, poate, mă uiţi pe mine

Şi faci ceva cu viaţa ta.

 

Nu plânge altul pentru tine

Şi nici nu vrea durerea ta.

De ce te-ar mai durea pe tine

Durerea surdă a altcuiva?

 

Trăieşte-ţi viaţa cum o ştii

Nu critica şi nici huli,

Doar uită-te la umbra ta

Şi, poate, vezi ce om devii.

 

Еще ...