Amor e morte

Sa te liniștesc sa adormi in vesnicie,

Sa te alint sa uiți de timpuri infantile.

Sa ma ierți ca nu am fost cum sunt,

Prin paginile trecutului nici tu nu ai fost un sfânt!

 

Vreau sa îmi amintesc de tine,sa nu uit ca te-am iubit.

M-am decis sa șterg cuvintele care știu ca te-ar fi rănit.

Te voi elibera de trecut și voi pleca și eu departe,

Sa lăsam timpul sa ne șteargă amintirile deșarte. 


Se aprind lumânări pe tărâmul celor adormiți, 

Linistea e asurzitoare și cei plecați sunt amintiți.

Portalul dintre lumi se deschide in sărbătoare sumbra,

Amintirea celor dragi va eclipsa și a morții umbra.

 

Trecuti in neființa,unii demoni,alții îngeri credincioși

Sfarsitul vieții separa sufletele curate de cei păcătoși.

Statuia unei femei, un înger plângând lacrimi împietrite,

Pazeste intrarea cu ochii ei triști spre pământ ațintite.

  

Atmosfera e rece,pana și păsările sunt negre!

Trei cărări de drum separa mormintele prea sumbre.

Orasul morților e luminat de candele și lumânări,

Sunt și flori ce alina a despărțirii supărări. 

Ierarhie morbidă,cripte și morminte fără nume.

Familii înstărite,alții uitați deja de lume.

Drumuri parcurse,vieți trecute prin clepsidra timpului.

Suflete sculptate de o dimensiune a simțului. 

 

Soldatii martiri aliniati in dreptul unei statui militare,

Sunt amintiți și onorați după a vietii realizare!

Patrioti ce par sa servească țara și după moarte,

Coroane bogate sunt așezate la fiecare in parte.

 

Cladindu-și umbra de-a lungul vieții,călători spre necunoscut!

Credinciosi in voia sortii,neînfricați de la început!

Plecați după rasplata,promisiunea lui Dumnezeu.

Valoarea sufletului o va decide doar un zeu.

 

Odihnind sub poze dragi cei iubiți sunt amintiți, 

Cu iubirea eterna a familiei ei sunt răsplătiți.

Lumanari melancolice licăresc pe lângă flori,

Acum îngeri al cerului,prin viața trecători. 

Un mormânt misterios aproape de cei dragi,

O fata tânăra se odihnește printre amintirile vagi.

Plecata prea devreme,pedepsind-ne cu dor.

Julieta din cer veghează,drag înger păzitor.

 

O clădire asemenea unei biserici se vede din depărtare,

Ingardind morminte vechi,a goticului alinare.

Preotii se odihnesc sub pietre inscripționate in limbi străine,

Cunoștințe bisericești străvechi,ale misterului morfine.

 

 In dreptul piramidei, o criptată sub semnul imortalității.

Un trandafir alb amintea de puterea unității.

Doua surori ajunse la un capăt de drum părăsesc a vieții soarta,

In cautare de raspunsuri deschid a spiritualului poarta.

 

O harta macabra dar cat se poate de reala,

Odihna veșnica după a vieții înțeleapta morala.

Dumnezeu sa va lumineze calea,spre cer sa va îndreptați!

Sa fi-ți curați in suflet,de ingeri preferați!

 

 


Категория: Стихи о смерти

Все стихи автора: Vanessavane poezii.online Amor e morte

Дата публикации: 11 февраля

Просмотры: 8

Авторизуйтесь и комментируйте!

Стихи из этой категории

Concert în pivniță

Au plâns cu toții la pomana stejarului fără frunze,

La întoarcerea spre casă, au început să se amuze,

Cu batistele la nas stăteau surori și cumnate,

Vecinilor le fuseră milă, văzându-le îndurerate,

foarte păcat de așa moarte...

Cu capu-aplecat în pâmânt mărșăluiau pe drum bărbații,

Ascunși dup-ale lor neveste mai ceva decât amanții,

Se cuplară în perechi amăgite, distruse de-o așa soartă,

Să scape de văzul lumii de parc-ar ocoli vreo baltă,

tristă mare a lor soartă...

Într-un ceas târziu se-ntinde sulul tragic de hârtie,

Însă cine, cât primește, nu scria, n-au vrut să știe,

Agățătoare de soți, doamnele s-au văzut stăpâne,

Se grăbeau s-orânduiască greșeala rudelor bătrâne,

ce pornire, doar timp era și mâine...

Glasuri reci de rocă tare imitau pe rând copiii,

Nu-ncăpea loc de tocmeală, cât bine le-au făcut bătrânii,

Cu gândul la dorințe multe, s-au retras în spate frații,

Goana după acel nimic a provocat multe tentații,

noroc aveau, dar în alte spații...

Observând împuținarea sângelui întors pe față,

Au dat buzna cu toții în locul ascuns de sub casă,

Cu zâmbetul pe buze i-ar fi privit atunci bătrânul,

Povara altora va fi să le sape lor mormântul,

s-audă plânsul, plânsul și iar plânsul...

Îngrămădiți între feline, copiii îndată căzură,

Netrebnicii porniți pe treabă până și brațele-și mutară,

Ca fiarele la vânătoare, și mamele și-au străpuns privirea,

Până ce-n casa lor dragă nu se mai simțea decât tămâia.

 

Еще ...

Mormânt

Hrăniți-mi florile de pe mormânt 

Cu sânge, ce lacrimi

Au fost cândva ,

Răni adânci de acid,

Săpat-au pielea mea.

Înfigeți crucea printre oase,

Le aud trosnind voioase, 

Lemnul ei să putrezească, 

Păcatele să-mi pedepsească. 

Lăsați mormântul dezgolit,

Văzut și ocolit,

Rătăcit să fiu de javre,

Numele uitat de oameni. 

 

Еще ...

Despre mine

Detest țelurile. 

Detest incapacitatea minții mele de a se ancora în realitate, 

de a fi conștientă de ceea ce îmi este cu putință 

și de a-mi construi întreaga viață de parcă gândul va deveni vreodată real. 

Speranța este în van. 

Omul care nu are nici speranță, nici mâncare, scapă repede. 

Omul care nu are mâncare, dar are speranță, 

moare mult mai încet și moare prost. 

Prost, pentru că a trăit mințindu-se că 

va exista o zi în care să-i fie mai bine. 

Prost, pentru că s-a zbătut să trăiască și a suferit din plin,

doar ca într-o zi să aibă același destin ca omul fără speranță.

În final, ceea ce ne face oameni este moartea

Deci de ce ne este, de fapt, frică de moarte?

Acela este singurul nostru destin comun. 

Deseori mă gândesc la mine

Ca la o floare ce a reușit să înflorească

Printre crăpăturile subțiri ale trotuarului

O floare, care este zilnic călcată în picioare de câte

Un om care vorbește, nepăsător, la telefon.

Poate că nu este floarea asta destul de frumoasă

Poate că nu e cu nimic specială

Dar ea trăiește, chiar dacă nu se potrivește în peisaj

Deci de ce, of, oameni, o striviți zi de zi?

De ce, of, oameni, îi smulgeți speranța 

și o lăsați să trăiască doar prin țelurile sale, promisiunea unui viitor?

De ce, of, oameni, o faceți să viseze la moarte?

 

 

Еще ...

Sus, acolo unde ești

Sus, acolo unde ești,

Dincolo de nori cerești,

Te simt aproape, veghetor,

Un dor al meu nemuritor.

 

Lumina ta mă însoțește,

Un far ce-n suflet îmi vorbește,

Iar pașii mei, oricât de grei,

Îți caută urmele-alei.

 

Tată drag, când vântu-i rece,

Și noaptea-n gânduri mă petrece,

Eu știu că steaua ce-o privesc

E glasul tău cel părintesc.

 

Sus, acolo, printre astre,

Îți duci destinul peste noastre,

Dar eu, aici, pe-acest pământ,

Îți port iubirea în cuvânt.

 

Cu fiecare zi ce trece,

Te simt mai viu, nimic nu plece.

Ești rădăcina ce mă ține,

Ești cerul meu, ești totu-n mine.

 

Așa că, tată, sus privește,

Din zări albastre-mi zâmbește.

Eu știu că timpul nu-i hotar –

Tu ești cu mine-n gândul clar.

Еще ...

Evadare

Am târât un sac cu greutate mare,

și mă opream, și mă gândeam...

apoi,

în distanță am zărit un izvor,

curgea mai lent pe lângă mergător.

Mă dureau brațele așa de tare;

cui mai trebuia să-i cer eu iertare?!

și auzeam,

auzeam în depărtare un urlet, și nu era–

decât sufletul meu sătul, fără răbdare.

Am privit adânc la diavolul din plasă,

nu se mișca când pe jos carnea-i era trasă–

și mă înșelam singur,

simțeam că s-a trezit, și ceva, ceva mai tare–

mă ardeau puternic cele două palme.

M-am gândit atunci să-l car în spate,

și nu mă opream în a mea disperare,

și sus,

l-am luat apoi în cârcă să merg mai departe,

cu pașii mei mărunți, cu spatele la soare.

L-am tot cărat și mă uitam în zare,

să găsesc o umbră, un loc de iertare;

și-am plâns,

când mi-a luat foc spatele cu tot cu haine,

și le-am dat jos înainte de moarte.

Am trântit oroarea într-o groapă adâncă,

dup-am fugit în teroare undeva pe-o stâncă–

și-am obosit,

am obosit de picioare și m-am prăbușit aproape,

lângă un morman înfășurat de gheare.

Am privit înaintea mea să găsesc alinare,

să mă-ndrept din cădere, să urc spre altă cale,

și-am râs,

am râs în ultima-mi suflare, fără oprire,

și m-am trezit într-o vale, surzit de disperare.

Pe când m-am ridicat de pe salteaua tare,

au prins viteză spintecătoare ferocele javre–

și-am căzut,

am căzut lat, cu capul crăpat, lâng-o margine de mare,

iar picioarele-mi erau din nou trase prin foc și disperare

și mai mare...

Еще ...

Ganduri si durere

Atâta durere simt

Și mă întreb oare cât mă mai mint

Că o sa fie bine

Și că o să mă gândesc la mine

 

Nu înțeleg unde am greșit

Când eram bine însfârșit

Parcă simt că am obosit

Simt că timpul mi-a sosit

 

Stau pe geam și mă uit in gol

Și îmi dau seama cât aș vrea sa mor

Din cauza unor cuvinte care dor

Nici planeta nu o mai văd color

 

Nu înteleg de ce mă simt așa

Când lumea era in favoarea mea

Parcă viața devine tot mai grea

Doamne,măcar de nu m-ar mai durea...

Еще ...

Другие стихотворения автора

Peștișorul auriu

Habitat de apa pura,

Energie din terestru.

Incolor,fără glazura!

Interzis pentru pedestru.

 

Interior de mic acvariu,

Cu cristale și oglinzi!

Pentru peștișorul auriu,

Ce din magic îl desprinzi.

 

Singuratic și țâfnos,

Albastrui spre mov electric!

In oglinda-i majestuos,

Ambient mereu prielnic.


Inoata delicat și încrezător,

Ma observa zi și noapte.

Ca și conștiința impunător!

El își va schimba culorile toate!

 

Am o singura dorința,

Sa te fac sa nu fi trist!

O așa magica ființa, 

La fericirea ta as vrea sa asist!

 

Iti aduc și lumânări,

Pietricele,nestemate!

Sa îți treacă supărări,

Si a tale-ți jumătate.

 

Va rămâne un mister,

De ce preferi tu singurel.

Esti tu oare din eter?

Sau ma înțelegi tu suflețel?

 

 

Еще ...

Copacul cunoștinței

Cu rădăcini adânci se înfrunta din pământ,

Candva o sămânță cu timpul s-a înălțat.

Udata cu ape și ca nutrienți îngrășământ,

Oferea oxigenul ce viața a semănat.

 

S-a expus la anotimp și luminatori cerești,

La caldura și răceala o sa facă ofranda.

Se oglindea vremii definind peisajele lumești,

Purtandu-le culorile,mereu făcând parada.

 

Frigul iernii a acoperit copacul in alb imaculat,

Cristale de apa înghețate-n stele geometric.

Crengile-i goale de frunze acum arată elaborat,

Poti sa vezi ceea ce nu vezi și e simetric.

 

Cand razele de soare au strălucit de primăvara,

Copacul a întâmpinat caldura oferindu-i flori.

Mireasma divina se simțea in fiecare seara,

Renasterea naturii și fericirea in culori.

 

In zilele-i toride vara amintea de tropical,

Soarele strălucea printre frunzele-i de verde crude,

Umbra copacului însă era pentru toți ceva vital,

Oferind adăpost după ale zile-i grele trude.

 

Toamna s-a dezlănțuit cu ploaie și furtuna,

Frunzele rumenite colorând peisajul rece.

Ceata deasa anunța a spiritelor cununa,

Focul din șemineu și un pahar din vinul dulce.

 

Odata ajuns la vremea recoltei ne va bucura de zor!

Esenta copacului e sub forma unui fruct lemnos.

Promisiunea cunoștinței întrece și al soarelui dor,

Nuca fiind al sufletului remediu,un deliciu savuros.

 

Viata ne va da lecții, și nu pe vreme cu cer senin,

Momentele grele vin cu învățături ascunse.

Ele ne vor ghida și îndruma drumul prin destin.

Uneori binele și răul cu greu pot fi distinse.

Еще ...

Joc macabru

Static si cu o privire îngrijitoare,

Energia e de horror prevestitoare!

Ma privești prin materiale de fabrica,parca viu..

Animalut de plus nu esti pregătit pentru ce o sa scriu.

 

Vulnerabil îmi ceri sa te îmbrățișez,

Zambesti subtil când vezi ca ma distrez.

Jocul de copii se schimba in ceva de groaza,

In noaptea asta nici eu nu sunt mai breaza.

 

Lumanarile sunt negre si licaresc spre elemente,

Florile sunt moarte ca sa nu fie stridente!

Apa e stătută si a stat la întuneric clocotind,

Pamantul pare acru si de veacuri e postind.

 

Le pun laolaltă sub forma lor cea moarta,

Intunericul are puterea de a sfida a vieții soarta.

Pericolul e aproape așa ca stam in cerc de sare,

Voi desena sigilii care sa ne dea putere mare!

 

Muzica nordica ne ajuta sa intram in atmosfera,

Facem ceva plăcut in noaptea asta efemera!

Iti voi pune un os care sa îți dea suflare,

O sa fiu gentilă sa nu rămână remușcare.

 

Te dau prin apa si te botez cu nume,

Iti cos si haine de te scot in lume.

Ritualul e simplu si îl facem pe luna plină,

Energia e puternica,întuneric din lumina!

 

Ti se arcuiește o sprânceană semn ca ești prezent,

Prin drag de tine când văd ca ești atent!

Pui de orc pari pregătit pentru război,

Fa ceea ce îți spun si te expun printre eroi!

 

Te trimit pe timp de noapte când somnul e in floare 

Mergi peste vale si treci de o cărare,

Tine-le companie dusmanosilor in șoapte,

Pune-i la respect in fata zeilor de moarte!

 

Odata ce te întorci te răsplătesc din abundentă,

Stiu ca nimic nu poate sa-ți opună rezistența!

Am vin roșu sangeriu si fructe drept răsplată,

Am încredere in tine sa ma simt deja împăcată.

 

Intr-un final fericit ma făceam înțeleasă,

Nu ma lupt cu fizicul de asta sunt aleasa.

Da-mi de vina ca ma aștept la ceva mai mult,

In a mea fantezie as face din asta cult.

Еще ...

Portal de sentimente

Nimic mai sufletește adânc decât oglinda unei ploi,

După nori si furtuna soarele strălucea printre culori.

Balti de apa reflectând spre un univers paralel,

Faceau realitatea sa fie a fanteziei carusel.

 

Cand mintea nu are hotare adâncul apei nu fictiv.

Realitatea dându-mi sentimente cu gust mai mult nociv.

Lumea de dincolo părea a eclipsa misterul vieții prezente,

Sentimente apocaliptice înfiripandu-se printre momente.

 

Melancolic era dorul de viața de după moarte,

Linistea după furtuna era ceva menită soartei.

Oglinda vie scursa pe asfaltul ud si negru,

Ma seduci printr-un portal atât de rece,sumbru.

 

Rece prin caldura fanteziei unei lumi paralele,

Sentimente oglindite ce întrec limitele normale.

Ascunse raze de soare se admirau in taina apei oglinzii,

Peisajul rece ca prin farmece se îmblânzii.

 

Căutam conturul lumii intr-un loc fără de păcat,

Creaturi subterane ieșeau din pământ secat.

Sufletul meu se visa intr-un abis al melancoliei,

Sa fie ceva real sau face parte fanteziei?

 

Calatorind prin timp totul s-a rezumat in amintire!

Un lac negru strălucea când la a nopții întâlnire,

Intunericul cerului s-a scufundat in apa adânca,

Astrul alb al nopții dădea acum porunca!

 

Esenta negrului mister strălucea sub semi-luna,

Focul inimii s-a aprins punându-i nopții vina.

Privirea mea redescoperea o planeta din univers,

Iar ceasul astronomic părea sa bată in revers.

 

Apa in culori nocturne părea a fi din alta lume,

Gândul meu fanatic ducea misterul pana la culme.

O simpla atingere si totul era reflexie de stele,

Un miraj al nopții printre picături de apa goale.


Misterul adâncit in apa,fantezie si tortura.

Răcoarea neagră a nopții lunaticilor armura,

Miezul nopții eclipsa in liniștea secretului,

Orice viața de fațada destinată trecutului.

 

Deschid portalul nopții cu o cheie de platina,

Aura teritoriului va străluci la a ta lumina!

Adevar ascuns la vedere printre jocurile minții,

Sirete si nebănuite sunt aceste cai ale sortii.

 

 

Еще ...

Univers

Oglinda oglinjoara prin timp călătorim,

Imi plac ochii tai prin care împreuna privim!

Esti așa de blândă si o ascunzi de lumea rea,

In aceasta lume tu vei fi numai a mea!

 

Care stea tu o preferi,de ce faci diferențe?

Geometria fetei tale îmi va da si dependente.

Lasa-ma sa te aliniez simetric si curând tu vei vedea,

Puritatea soarelui întotdeauna te va veghea!

 

Buzele-ți par dulci ca mierea,cât de mult as vrea sa gust!

Pasiunile-ti ascunse îmi vor fi ca si strugurilor must!

Zambetul ți-l voi ascunde ca sa fiu la rând cu moda,

Stii tu doar ca nu-ți vorbesc eu anapoda!

 

Din profil te văd bizara,stilul tău îmi da fiori!

Nu m-am putut decide,pe care sa ți le aduc dintre flori? 
Trandafirii sângerii îți vor potolii vreodată setea?

Sau lăsam lacramioarele sa ne rămână mereu feblețea?

 

Vin rose si lumânări,lasă-ma sa te scriu prin versuri!

Sa ma adâncesc in al tău suflet si ale fanteziei matasuri,

M-am îndrăgostit ce-i drept,romanța singuratatii.

In aceasta lume tu ești singura care îmi va da sens vieții.


 

Aripile gandului vor fi comoara mea cea draga.

Ca prin magie ai făcut totul sa meargă!

Vom creea si vom oglindi o altfel de realitate,

O viziune care niciodată nu va cunoaște moarte.

 

Muzica voi pune sa îți văd corpul dansând!

Ador sa-ți văd umbra cu gratie mișcând.

Te parfumeaz la încheieturi sa-ți descopăr delicatețea,

Stiu atâtea moduri prin care pot s-alung tristetea.

 

Nu te dau si nu te voi lasă eu prada,

Doar propria-mi reflexie știe sufletul sa-mi vadă!

Imi amintesc citeam cărți despre romanță,

Tu si cu mine vom găsi oare acea balanța ? 

 

Еще ...

Noncolor

Umbra de soare și umbra de luna albă ,

Ma însoțești mereu conturând a mea forma firava.

Sa fi tu al meu spirit mut ce nu-mi scoate o silaba?

Caut sa alung cu tine a singurătății otrava.

 

Umbra de neon și umbra de lumini reflectoare,

Apari și dispari, ma desenezi prin cardinale întunecat.

Ma oglindești prin gesturi,te văd fermecătoare!

Jocuri de lumini și umbre mișcându-se criptat.

 

Umbra de foc și umbra de lumânări parfumate,

Dansand cu tine ma adâncesc in mister.

Intuneric curios in jurul meu ilustrate,

Fara chip,un pătrunzător negru eter.

 

Mister necunoscut pentru mințile distrate,

Voi aprinde lumânări sa te văd in nuanțe incolor!

Muzica mi te va desena cu miscarile flambate,

Iar flama flăcărilor luminează-n umbra amator.

 

Oglinda întunecată,un adăpost sufletesc!

Lumina e puternica, pătrunde și in abis.

Sufletul conturează lunea umbrelor craiesc,

Conturand întunecat, reflexie de paradis.

 

Privesc spre tine și închinăm un pahar rebel,

Licori ce prin timp le savurăm sincer!

O imagine pixelată si in culorile pastel,

Sarbatorind sufletul,care pote fi etern.

 

Alaturi o viața întreaga prin vastul timp și spațiu, 

Moartea ne va desparti sau uni când ca fi ceasul!

Misterul romantic și poezia sa înlocuiască viciul,

Iar stăpânirea și clădirea sinelui sa fie testul! 

 

Еще ...