Epigrame XXXIII

Afacere

A vrut afacere cu animale,

Şi-a făcut bugetul, planul,

Avea și actele legale,

Dar și-a pierdut subit...elanul.

Rătăcire

La muzeu o zăpăcită...

Rochie strâmtă, parfumată.

Eu o-ntreb: - Ești rătăcită?

- Nu, dar sunt prost-situată.

Spovedanie

I-a adunat pe toți să spună,

Că-i păcătos și stă să moară,

Şi-ar vrea să fie îngropat pe Lună,

Să-i fie țărâna... mult mai ușoară.

Orgoliu

Doi ologi se plac la nebunie,

Dar i-a cuprins treptat impasul,

Și stau așa de-o veșnicie,

Niciunul nu vrea să facă pasul.

Invitație

M-au invitat ai mei aseară,

Să vin și să iau masa...

Am fost, și n-a fost prea frumos,

Că acum mănâncă stând pe jos.

Grijă părintească

O cucă dintr-un pom verzui,

Ca orice mamă grijulie,

Își dorește c-al său pui

Într-un Ceas bun să fie.

Renunțare

Al meu unchi e cătrănit,

Fotbalului i-a-nchis ușa,

N-avea vlagă și-a slăbit,

Că stătea mereu pe Tușa.

Unui bețiv

Medicul urgent l-a internat,

Că iar băuse o supradoză,

Şi-a constatat că la ficat,

Culoarea nu e roșie, ci-roză.

Constatare

Vânzătoarele de la Carrefour,

Cu alura lor frumoasă,

Pot s-afirm, ba chia să jur,

Că sunt femei... de casă.

Lui Elon Musk

Elon Musk cu-al său harem,

S-au distrat mult la Damasc,

Și-n zori, toate în tandem,

Îl strigară… Elon Flasc !

faptul de a exista

de a fi real

( de a crede că ești real! )

Om

nu înseamnă nimic

omul n-are decât o viață

prea puțin

pentru câte căutări și eșecuri îl așteaptă

rațiunea

această povară a minții

este ruptă de viață

lumea rămâne o simplă aglomerare de lucruri

despărțită de drumuri

punctul din care privim spre infinit

fără să-l cuprindem

suntem prea mici pentru asta

prea scunzi

în raport  cu Calea Lactee

cu alte căi

cu Cosmosul

cu Dumnezeu

ne-am născut dintr-o regretabilă eroare de calcul

dintr-o aberație accidentală a materiei

și nu contenim să ne mirăm că suntem

(așa cum ne place să credem!)

fără să fim…

trecerea timpului  îmi apare ca o exhibiție jalnică

ca o arătare a degetelor mijlocii de la ambele mâini

submultiplilor

secundelor frivole

(dansatoare de can-can burlesque

care-și ridică fustele la finalul spectacolului!)

minutelor grațioase în magicul lor

rond de jambe

orelor plictisite de ele însele

până la depresie

„ țineți aproape sau vă ia dracu!”

cum să nu alungi toți cucii insolenți din ceasuri

sau să nu smulgi limbile veninoase ale clopotelor

preafericitului Daniel

turnate în Austria

oare nu se poate trăi și altfel

în afara dictaturii timpului

boul acela cu redingotă și papion

care se-ntorce în fiecare seară pe șapte cărări

turează la maxim motorul bormașinii Bosch

made in Federal Republic of Germany

„ ca să știți și voi nenorociților!”

și-nfige c-o plăcere nebună burghiul în peretele nopții…

nu cred c-aș mai putea trăi altă viață

pe lângă aceasta

mi-ar fi foarte greu să trec puntea în viața ta

de exemplu

m-aș rătăci aproape sigur prin tine

aș încurca drumurile înzăpezite ale sufletului tău

m-aș pierde printre aisbergurile  inimii

nici măcar n-aș încerca să-ți calc prin fața gândului

de teama  stihiilor carnivore ale minții

a monștrilor adormiți

nu știi niciodată ce entități  în stare vegetativă poți  trezi

lupii hămesiți  ai dragostei de pildă

meduzele otrăvitoare ale urii

bancurile  terifiante de piranha

ucigașii speranței

în viața mea nu mai există asemenea pericole

iminente

încă mai pot trăi liniștit la umbra palmierilor nemuritori ai resemnării

resuscitându-mi amintirile încremenite în timp

mângâindu-mi  creaturile inconștientului

afectate iremediabil de Alzheimer

nu mai am prea multe conexiuni cu propria-mi viață

ce-i drept

iar alte conexiuni din afară

cu alte vieți

par imposibile

devin pe zi ce trece din ce în ce mai senin și mai albastru…

Îmi e destul de greu să înțeleg această lume

zidită după reguli , modele și eresuri,

în fața căreia cuvântul aleargă ca un cal în spume

și moare înainte de a pătrunde-n înțelesuri

Bătrânul Euclid ne-nvață despre punct și dreaptă

dar și despre plan și spațiu, `nainte ca Hristosul să se fi-nălțat,,

dar mintea mea e prea hapsână și n-așteaptă

să mai rezolve înc-o axiomă la câte  ecuații are deja de rezolvat

mărețul Creator ne-a dăruit, în bunătatea Sa, cuvântul

păstrând doar pentru el limbajul matematic,

care desparte-n două planuri paralele, Cerul și Pământul,

lăsând la mijloc adevărul să se zbată ideatic

În zestrea noastră ancestrală, ca într-un cuib cu dropii,

modelul matematic, redus la forme, linii și reprezentări bizare,

există-n stare de-adormire încă de când deschidem ochii

și-așteaptă doar să-l dezlegăm din fiare...

n-ai de ce să te simți așa mândră

pojghița de gheață lăsată aseară la minus zero

grade celsius

ți-acoperit fața

ți-au înghețat vorbele ascuțite în forme megalitice

precum pietrele din Stonehenge

și ochii ți-au înghețat în orbite

ai zice că sunt două cuiburi de viespi părăsite

sub streșina zâmbetului

care nu mai înseamnă nimic

oricât ai încerca să reînvii pasărea moartă

a amintirii

e inutil

pasărea-i moartă

mai bine ai încerca să mă-njuri

să-mi arăți degetul mijlociu

deși n-ar avea sens

cum ai mai putea face asta acum

după ce ți-ai scrijelit zâmbetul pe inima mea

cu țurțuri de gheață

eu pot trăi și cu inima înotând în sânge

să știi

tu însă nu vei putea rămâne la infinit în starea aceasta frivolă

de grație

mâine va ninge cu îngeri triști peste banchizele arctice

ale sufletului tău

iar urșii polari îți vor sfâșia zâmbetul…

Se aude un plânset în noapte,

E luna lovită de-o stea,

Se întoarce Pamântul pe-o parte,

Să absoarbă durerea din ea.

Se întrezăreşte o pâlpâire fadă,

Regina Nopţii e aproape moartă,

Viral se răspândeşte un zvon pe stradă,

Că Soarele şi-ar fi găsit altă consoartă.

Privim cu totii înspre Lună,

Dar jinduind, doar eu şi tu,

Să-i vindecăm durerea sa nebună,

Şi sentimentul… Déjà Vu.

Să-i recreem o trena argintie,

Să-i geometrizăm un “clar” …

De-a pururi pentru noi să fie,

Cel mai romantic loc stelar.

Fără uși și fără geamuri îmi e casa,

Fără scaune împrejur mi-e masa,

Patu-mi este o pătură peste podele,

Și-s fericit că toate acestea-s ale mele.

Atunci când soarele pe cer ardea,

Trageam un nor și îl făceam perdea,

Printre pereți când vântul șuiera,

Mă prefăceam că-mi cântă soarta mea.

Dar a venit la mine astăzi primăvara,

S-o găzduiesc un anotimp doar seara,

Și arăta precum o zână de frumoasă,

Strângând-o în brațe am invitat-o-n casă,

Și-am convenit să stea aici o veșnicie,

Căci mirosea a flori, a râu și-a apă vie,

Și-n loc de uși aveam bujori și crini,

Și în ferestre doar roze albe fără spini,

Și în întreaga casă peste vechile podele,

Crescu o iarbă deasă și pe alocuri stele,

Iar împrejurul mesei, plutind ușor pe iarbă,

Stau două jilțuri din nuferi și rubarbă.

Și-n fiecare seară cu dânsa stau la masă,

Și azurul din privire o face mai frumoasă,

Răsună întreaga casă sub tril de păsărele,

Și-n toată sărăcia, acestea-s numai ale mele.

Român la muncă în Italia

La Roma ai plecat spăşit,

Ca să îţi faci un viitor,

În Colosseum ai trudit,

Dar doar ca salahor.

Unui beţiv 

Setos ai fost de mititel,

De când creşteai cu bona,

Serveai pe-atunci un păhărel,

Acuma … bei cu tona.

Unui june  

Trăia frumos ca într-un vis,

Şi-n viaţă n-a avut habar,

Că însurându-se c-un miss,

Se schimbă totul în coşmar.

Unui marinar

În visul tău de marinar,

Ai vrut miss fata de la ţară,

Acum ţi-e viaţa un calvar,

Şi navighezi mai mult pe-afară.

La Polul Nord

A venit cam obosit,

Cu fața ca de pelagră,

Și ne spuse stânjenit:

Am avut o noapte neagră.

Discuţie

Am crezut că e război,

Sau o ceartă între rude,

Însă am aflat apoi:

El e surd iar ea n-aude.

Acuzaţii 

După zece ani de chin,

Am decis să rup tăcerea,

Şi acuz al meu destin,

Că mi-a hărăzit muierea.

Ezitare

Ai căutat în lung şi-n lat,

Să-ţi iei o soaţă fără toană,

Tot ai triat şi-ai selectat…

Şi te-ai ales cu-o bună poamă.

Decepţie

Contabila ai vrut-o de soţie,

Şi-a calculat nopţi lungi la masă,

Ţi-a dovedit că ştie meserie…

Şi aţi pierdut o casă.

Decepţie

Pe cârnă, ai vrut-o de soţie,

Şi te jurai solemn şi pe cuvânt,

C-ai s-o iubeşti pentru vecie,

Dar te-a lăsat cu nasu-n vânt.

Am început să mă topesc,

Deși atât de multă ceară am,

Şi curg torent, și absent privesc,

Cum lacrimile vieții bat în geam.

Am început să mă topesc,

Deși fitilul mi-i deja cenușă,

Şi ard intens, și absent privesc,

Cum flăcările îmi bat la ușă.

Am început să mă topesc,

Și curg în picuri pe-al tău trup,

Căci aș dori să te trezesc,

Să ne iubim neîntrerupt.

Am început să mă topesc,

Iar ceară nu mai este în stup,

Deși aș vrea să mai trăiesc,

Topindu-mă, încet, încet mă duc.

Am început să mă topesc,

Şi mă adun din candelabru,

O altă lumânare să clădesc,

Să-mi pâlpâie la cap macabru.

Îmi bate-n cap asurzitor un clopot,

Şi-mi cântă toaca în urechi,

Iar sângele îmi dă în clocot,

Doar inima-mi rămâne de priveghi.

Miroase-n jur căţuiul cu tămâie,

Eu zac la pat fără de vlagă,

Pe mama rog un pic să mai rămâie,

Lumini spre cer încep să mă atragă.

Prăpădul simt chiar lângă mine,

Îmi rod prescura de la căpătâi,

Blesteme să rostesc îmi vine,

Dar mă întorc la vorba cea dintâi.

Nici vraci, nici doctori nu-mi ştiu boala,

Citesc prin cărţi şi prin tratate,

În timp, eu mă topesc ca ceara,

Şi zilele mi-s numărate.

Dar o habotnică bătrână de prin sat,

C-un trup firav şi mersul nefiresc,

Îi spune mamei de boala care zac,

Şi anume, infarct duhovnicesc.

Și iarăși tainic cerul plânge,

Melancolia norilor fugiți,

Iar raza soarelui se frânge,

În ochiul celor prea grăbiți.

Văzduhul este plin de sânge,

Penumbra se lungește pe asfalt,

Iar pasărea la cuib se strânge,

Și liliecii orbi în peșteră tresalt.

În poala cerului ziua se-ascunde,

Luceafărul e gata să apară,

Iar timpul lacom mestecă secunde,

Și-ncet, încet se face seară.