Poems in the same category
Rozmarin
Intre ceruri raze de cristal străbat
Adierea vântului, de liniștiții nori carat
Rozmarin împleticit în dorințe argintii
Iar parcă simt-cel gust al frunzelor alămii
Mai ca-ș depicta aromă dulce
Ierburilor cerești confuz fugace
Escală a gândurilor spre dorință
Sute de mirosuri al nasului înalță
Tot parcă aș povesti cum și ce
Esență de visuri tăcute, afazice
Date de dorință în lacrimi de argint
Odată ploaie de nestemate căzută pe pământ
Rozmarin format în copacii de cristal
De pus clepsidră, al timpului ritual
Etern as aștepta a sa lentă mutare
Timp de gândire, spre a ta întâmpinare
Iar vreau să spun că a ta prezență grăiesc
Nori de scorțișoară și rozmarin îmi doresc
Emoții cu gust, aș dori în doi ivesc.
Din "Volumul Ceai de portocale și scorțișoară"
fereastra
Albastriu, siniliu,e tocul ferestrei
Impartita-n sase ochiuri
Infundata-n peretele dinspre mar
Galben, ziarul uscat, lipit de geam
Parca-i o foaie de ceara
Parca-i o coaja de gutuie
Cenusiul umbrei amare
Impinsa de-ntunericul odaii, in asfintit
Ridica aroma de menta verde
In pragul ferestrei, peste praf
Mustele moarte,aparent adormite
Par majuscule negre
Cazute din text
Ură și iertare
Doar ura mă știe,
O viață să iau îmi vine.
Mi-a distrus viața toată,
Nu mi-a fost niciodată tată.
Un joegos, un nesimțit,
Într-o zi o să moară, zic.
Nu îi doresc răul,
Ci, doar atât bine,
Cât mi-a făcut el mie.
Vreau să îl iert, să pot trăi
O zi fără o piatră pe inimă... știi?
E un păcat incurabil, ura,
Mai ales când îmi controlează gura...
Un suflet nevinovat am fost
Când speranța că își va reveni avea un rost.
Timpul trece, și l-am urât cât zece.
Pentru ce?
E bătrân, e ramolit,
La realitate, nu s-a trezit.
E singur și e trist,
Pentru că acum familia rămâne doar un vis
O umbră a fericirii și o amintire ce plutește acum în abis...
Balada de toamnă
E pustiu iubitule pe strada,
Ploua marunt,e frig afara!
Auzi? Cum plange o vioara..
Prin ea canta toamna suparata.
Si e frig,si frunze cad
Soarele parca a decedat
Vantul mangaie lanurile pustii
Of toamna nu credeam c-o sa mai vii!
In suflet se strang dureri inferne
De dor si dragoste sufletul imi cere
Sa te mai rog cum te rugam candva:
Mai spune-mi o singura data ca sunt a ta!
E toamna tarzie iubitule si..
Nu ai venit!
Doar toamna si cu mine stim cat am suferit...
,,Ne cunoaștem din vedere" în maghiară
Ne cunoaştem din vedere
câte clipe efemere
niciodată-n drumul lor
nu şi-au oprit
mersul sigur şi grăbit
Ne cunoaştem din vedere
numai ochii în tăcere
au rostit de-atâtea ori
tot ce doreau
când lumina şi-o întâlneau...
Nici măcar din întâmplare
vreun cuvânt nu am rostit
În atâtea întâlniri,
jocul ăsta de priviri
pe-amândoi ne-a amuzat.
Ne cunoaştem din vedere
dar oricând e o plăcere
amintirea s-o păstrezi
şi să revezi
ochii ce îi ştii de-o viaţă
întâlniţi de dimineaţă
şi când ninge, şi când plouă
în maşina 179.
Ne cunoaştem din vedere...
Şi-atât!
Ne cunoaştem din vedere
câte clipe efemere
niciodată-n drumul lor nu ne-am oprit
mersul sigur şi grăbit
Ne cunoaştem din vedere
numai ochii în tăcere
au rostit de-atâtea ori
tot ce doreau
când lumina şi-o întâlneau...
Nici măcar din întâmplare
vreun cuvânt nu am rostit
În atâtea întâlniri,
jocul ăsta de priviri
pe-amândoi ne-a amuzat.
Ne cunoaştem din vedere
dar oricând e o plăcere
amintirea s-o păstrezi
şi să revezi
ochii ce îi ştii de-o viaţă
întâlniţi de dimineaţă
şi când ninge, şi când plouă
în maşina 179.
Ne cunoaştem din vedere...
Şi-atât!
Látásból ismerjük egymást
mennyi röpke pillanat
soha nem az útjukban
nem álltak meg
biztonságos és gyors gyaloglás
Látásból ismerjük egymást
csak a szemek csendben
annyiszor mondták
mindent, amit akartak
amikor találkoztak a fényükkel...
Még véletlenül sem
nem szóltam egy szót sem
Annyi találkozón,
ezt a bámészkodó játékot
ez mindkettőnket szórakoztatott.
Látásból ismerjük egymást
de ez mindig öröm
a megtartandó emlék
és felülvizsgálja
a szemek, amelyeket egy életen át ismersz
találkozunk reggel
és ha esik, és ha esik
179-es autóban.
látásból ismerjük egymást...
És aztán!
Látásból ismerjük egymást
mennyi röpke pillanat
soha nem álltunk meg útjuk során
biztonságos és gyors gyaloglás
Látásból ismerjük egymást
csak a szemek csendben
annyiszor mondták
mindent, amit akartak
amikor találkoztak a fényükkel...
Még véletlenül sem
nem szóltam egy szót sem
Annyi találkozón,
ezt a bámészkodó játékot
ez mindkettőnket szórakoztatott.
Látásból ismerjük egymást
de ez mindig öröm
a megtartandó emlék
és felülvizsgálja
a szemek, amelyeket egy életen át ismersz
találkozunk reggel
és amikor esik a hó, és ha esik
179-es autóban.
látásból ismerjük egymást...
És aztán!
Scrisoare către tine partea 9
Îți scriu aceste rânduri,
Că poate întâmplător vei citi ce am de zis,
Nu știu în ce moment am uitat numele tău,
Deși a trecut foarte mult timp de atunci,
Îmi amintesc vocea ta cum spune-ai că ești nebun după mine.
Mă întreb oare ce am însemnat pentru tine in trecut?
A fost real sau imaginație?
Doar eu am sentimente pentru tine?
Sau și tu simți la fel?
Nu știu ce se întâmplă cu mine,
Inima mea îmi bate mai tare decât de obicei,
Și simt că ne vom conecta prin telepatie când ochii vor începe să se închidă.
Other poems by the author
Tată de fii
Din zori tot plouă neîncetat,
Iar picurii mi se-mpletesc pe frunte,
Mă plimb pe uliţa din sat,
Iar tâmplele-mi devin tot mai cărunte.
Trec ani în stoluri peste mine,
Se lasă vreme rea şi-n trup,
Mi-e cald, mi-e frig, mi-e rău şi bine,
Şi urlu lung la viaţă ca un lup.
Puieţii de salcâm cândva, acum sunt peste casă,
Iar gardul s-a înclinat peste răzoare,
În partea dinspre hol, peretele încet se lasă,
Putere nu mai am, şi plâng, şi sufletul mă doare.
Cârcei de holbură se caţără pe uşă,
În curte iarba îmi întunecă fereastra,
Cu respiraţia greoaie şi mersul de păpusă,
Eu simt că nu mai aparţin de lumea asta.
Copiii mei, îmi sunt plecaţi departe,
Acasă n-au mai fost de ani şi ani,
Nu ştiu ce mare obstacol ne desparte,
Şi nici nu-mi mai vorbesc, de parc-am fi duşmani.
Vor auzi cândva o vorbă de prin sat,
Că am sfârşit cu inima mâhnită,
Şi-am plâns de dor şi atâta aşteptat,
Pe prispa casei aproape prăbuşită.
Or să mă-ngroape sub ai mei salcâmi,
Iar frunza lor, dulci doine o să-mi cânte,
Iar când vor fi şi ei bolnavi, bătrâni,
Să aibă milă de la Domnul, feciorii să nu-i uite.
Morala
Aş iubi o lume în care criteriu să nu existe,
Să nu fie nici o formă şi nici un principiu,
O lume în care indeterminarea să persiste,
Şi-n care să nu fie moralizat nici un viciu.
Nu voi veni în numele suferinţei niciodată,
Să opresc lumea de la plăceri, orgii, excese,
Fiindcă viaţa e scurtă şi trebuie consumată,
Şi nimeni nu vrea să moară de bătrâneţe.
Deci, suferiţi, beţi, sorbiţi cupa plăcerii,
Plângeţi sau râdeţi, strigaţi de fericire,
Nicicând să nu vă închinaţi durerii,
Căci fără vicii, nu simţi adevărata trăire.
Doriţi, şi nu mai regretaţi nimic,
Aruncaţi-vă în neant ori abisuri,
Discret strecuraţi-vă în plăceri,
Şi zburaţi acerb peste visuri.
Spre sfârşit…
Desculţ printre leşuri umane,
Tresalt la un icnet de viaţă,
Mârâie un mort la ale mele ciolane,
Carnea-i se scurge de pe mâini, de pe faţă.
Sub tălpi, oase se sfarmă,
Tremură viermii sub ele,
Luna trage să adoarmă,
Vârcolacii urlă la stele.
Pe cruci tolăniţi ca în baruri,
Demonii sânge rece consumă,
Vântul adie în valuri,
Aducând mirosuri de ciumă.
Holbaţi şi cu spume la gură,
În biserici se bâlbâie popi,
Moartea se plimbă-n trăsură,
Sfinţii se ascund pe sub gropi.
Plouă cu foc şi tămâie,
Trâmbiţe răsună-n bolta cerească,
Din soare o lumină verzuie,
A început livid să lucească.
Gerul....
Vântul mă mușcă de față,
Într-un frig infernal mă desfăt,
Sângele în vene-mi îngheață,
Cu bulgări de foc mă îmbăt.
Mi-s oasele gârbove-n coaste,
Și văd cum prăpădul revine,
Înfrunt a gerului oaste,
Și simt o Siberie în mine.
Mi-e frig și sunt rece ca gheața,
În cristale, de mișc, mă voi frânge,
Jăratec aș mânca dimineața,
Și clocot mi-aș turna peste sânge.
Mi-e frig, doar mi-e frig și îs sloi,
Soarele nu-l mai văd nici în vis,
Cu gerul port acum un război,
În care focul este strict interzis.
Prea mulţi Doamne …
Prea mulţi Doamne, prea mulţi morţi,
Călăuzele tărâmului veşnic au sosit,
Urlete se sparg în negrele bolţi,
Şi ura erupe din toţi cei ce-au iubit.
Lacrimi amare Doamne, prea multe lacrimi,
Ochii se îneacă în oceanul amar,
Nebunia muşcă cu răutate din patimi,
Cade agonic ultima picătură-n pahar.
Prea mulţi Doamne, tineri prea mulţi,
Pe morminte şi biblii au călcat apăsat,
Din cruci şi icoane spre infern au făcut punţi,
Peste care păşesc c-un triumf spulberat.
Suferinţă Doamne, prea multă suferinţă,
Durerea a ajuns un simţ prea banal,
Trupuri chircite se desprind de fiinţă,
Calvaru-i Pământ, iar Pământu-i calvar.
Prea mulţi Doamne, prea mulţi copii,
Cad ca grâul necopt sub o coasă turbată,
Casele sunt pline de tinere stafii,
Ce-şi petrec copilăria în noapte cu familia toată.
Prea multe Doamne, prea multe păcate,
Trimite-Ţi Fiul să le culeagă spăşit,
I-om face coroană din spini şi-o să-I punem în spate,
Crucea pe care vom scrie că L-am iubit.
Prea mulţi Doamne, prea mulţi morţi,
În fiece casă e doliu, lacrimi, suferinţă,
Opreşte moartea şi iartă-ne pe toţi,
Mai dă-ne o şansă şi multă credinţă.
Foamea
Mă zgârâie unghia în gât,
Calul mă paşte în iesle,
Mama îmi vorbeşte urât,
Tata mă-njură prosteşte.
Piticii pe creier dansează,
Morcovul simt până-n rect,
Papa predici falsează,
Subiectul sărăciei e abject.
Musca mă bâzâie în gură,
Caută haleala de ieri,
Pe pâine ung iarăşi untură,
Mă lăfăi ca marii boieri.
M-ai toarnă o bere hangiu,
Măcar să umplu un maţ,
Sătul pentru azi să mă ştiu,
Căci mi-e greaţă de atâta cârnaţ.
La tomberon e mare bătaie,
Azi s-a aruncat cu potol,
La o parte de aicea tataie,
Căci sună stomacul a gol.
Nici mâini de stăpân nu mai am,
Să le muşc turbat şi smerit,
Peste lume jugul înham,
Stăpânul mi-a murit subnutrit.