Umbra ta în mine.

A doua oară când văd luna

Stând culcată lângă geam,

Dar e alta-mi spune-ntruna

Lacrima ce-o tot pierdeam....

Prima mea țintire-n astă toamnă,

Spre luciul fermecat în diafragmă

Era la poza noastră, mai deseamă,

Când o priveam tot mai cu teamă. 

La secunda încercare în a o privi

Striga cu îndurerare și se liniști,

Și-amintea încet, estetic a grivi

Ca-n desenul ce nicicând nu-l ști.

O cometă mai târziu ar fi căzut

Văzând doar un singur meteor,

Izbindu-se de tot lucrul făcut 

Luând-l iar peste-al său picior...

Într-o clipită totul s-a stricat,

Fiind total de ne-nteles,

De parcă, nimic n-ar fi existat,

Asta a fost menit de-ales.

Meteorul a plecat făr' ca să termine

Fenomenul conceput făr' de planuire

În stare totu-n jur să exerermine

Rezolvând cu o simplă învinuire...

Inima-n infinitul de bucăți s-a rupt

În timpu-n care tot scruta iubirea

Pe luna-n care trebuia din nou să lupt

Pentru a găsi rătăcita-mi fericirea...

E frig și sunt singur.

Destinul mi-e sigur.

Casa e goală, 

Iar încet, încet, voi da în boală.

Scaunul e acum trist,

Iar pianul e acum închis.

Asta e, singurătatea,

După ce ți-a plecat jumătatea.

Când nu mai ai pe nimeni,

Să îți fie lângă tine.

Un nimeni tu vei fi

Până în ziua în care vei muri. 

In liniștea asurzitoare îți auzeam 

Bătăile inimii ce imi strâpungeau

Sufletul pe care ti-l furam,

Din ochii care ne amăgeau.

Spune-mi îți amintești,

Cum ne priveam?

Acum nici nu îmi vorbești 

Și,totuși,înainte mi-ai spus ca ne potriveam...

Îți amintești râsetele noastre?

Care ne duceau printre astre,

Acum tu razi în continuare,însă cu altcineva 

Iar eu,însă,umplu perna cu lacrimi,și încerc inima a mi-o renova.

Nu mai are rost sa întreb, căci știu deja răspunsul.

Gandidu-ma la tine,privesc apusul

În continuare,privind apusul, nu găsesc clipa potrivită,

Chiar dacă n-ar schimba nimic sa-ti spun asta,dar încă sunt îndrăgostită.

Încă sunt îndrăgostită de la primul contact vizual,

Știu,poate îți pare anormal, dar încă ești în partea stânga a sufletului meu.

Încerc sa te scot de acolo,însă îmi e tot mai greu

Și nu mi-am imaginat vreodată ca ma pot atașa atât de tare 

De o persoană oarecare.

Îți amintești cum ma uitam la tine?

Îți amintești, în ochii mei sclipitori îți vedeai reflexia

Și am ajuns la concluzia

Ca atunci când noaptea vine 

Nu te pot scoate din minte.

Și uite asa am ajuns la final,

Neștiind ca vei pleca fără pic de scrupule

Lacrimi am avut destule,

Și din cauza ta,am ajuns în ultimul hal.

Iubim persoana 

Pe care nu ne iubește,

Ne întâlnim cu cea ce nu o iubim,

Dar ea pe noi ne iubește.

Ne despărțim pentru că nu iubim,

Stricăm inima persoanei,

Ce ne-a iubit pe noi.

Rămânem singuri, trăim în singurătate 

Suferim mult,

Multe persoane plec pe drumul cel rău,

Și încep a bea alcool.

Dispare speranța

Că iubirea există,

Și omul își închide inima sa,

Nu lasă pe nimeni să-l iubească.

Autoarea Alina Zamurca 

Poezia compusă pe 03.11.2024

Ti-am dăruit cu drag bucăți din suflet

Crezând în timp ca vei aprecia

Și ca vei vrea când ne-o veni sfarsitul

C-un vin în doi sa incheiem povestea,

 Mi-erati altarul meu de armonie

Neștiind ce va urma sa fie..

Ca vei alege să mă închizi in vesnicie

Sa ma abandonezi intr-o eternă mâhnire..

Mi-ai spus atât de sec ca nu ești pentru mine

Uitând de tot si toate peste noapte

Sperand sa pot uita si eu de tine..

Ai gândit rău...mai rău de-atata nU se poate.

Sunt zile...luni...un an....de când port doliu

După o poveste-n doi ucisa din orgoliu

Cu sentimente rosé puse la zid

Si-o durere ce-n mine o-nchid.

Și azi, ca alta data, pe-o foaie de lacrimi

udată

Rescriu povestea noastra încă o dată

Și cine stie câte pagini or plânge..câte foi.

Sfârșitul fără recurs ce l-ai dorit pentru noi.

Te-am iubit și n-am știut să-ți spun,
Mi-era frică de noi și am rămas tăcută,
Iar acum, când ai plecat, mi-e lumea un pustiu,
Cu inima sângerândă și-un dor ce-l port viu.

Tu ai ales pentru noi și-ai plecat,
Fără să-mi spui că-n tăcerea ta te-ai frânt,
Ai vrut să mă salvezi, să-mi deschizi un drum,
Dar în urma ta, mi-ai lăsat doar scrum.

Îți reproșez că ai fugit fără să știu,
Că ai purtat singur povara unui chin prea viu,
Că n-ai vrut să împarți cu mine durerea ta,
Ai ales un rămas-bun, dar nu mi-ai dat inima.

Acum, eu îți cer iertare din depărtare,
Pentru tăcerile mele, pentru ezitarea mare,
Și-ți promit că voi păstra flacăra aprinsă,
Că voi trăi pentru amândoi, într-o viață neînvinsă.

Ce cuvânt frumos.. 

puteam fi acest "noi"

dar prin fapte și vorbe,

acest "noi" a dispărut.

am rămas pustii de sine,

cu suflete abandonate,

plângâd și întrebând 

"de ce?".

puteam fi ceva

dar lumea ne-a distrus,

și încrederea e pierduta.

Dar singura întrebare rămâne

"va mai exista acest noi?".

cred că te voi uita,

pentru tot ce ai făcut si ce n-ai făcut.

căci plângând tu m-ai lăsat,

iar iubire nu ai dat.

te-am uitat pe jumătate,

dar dorul de tine încă doare.

încă îmi amintesc,

acele minciuni copilăroase,

ce fapte n-au devenit.

vreau să te uit,

pentru că m-ai trădat,

sufletul l-ai sfărâmat,

și pe mine m-ai aruncat.

te-am uitat,

sau de fapt nu te-am uitat..

pentru ca încă te scriu.

sentimente nu mai am,

iar viata culoare prinde.

încă te simt ca aminire,

care uitării trebuie să-i dau.

nu mai simt nimic pentru tine.

nici ură,dar nici iubire.

Stai în colțul tău, cu ochii grei,

Și eu nu știu cum să-i mai țin senini.

Ți se frânge sufletul pe tăceri,

Și mi-e teamă că nu te mai pot atinge din plin.

Te strig, dar glasul meu se pierde,

În zidurile care cresc între noi,

Și chiar de-ți sunt aproape,

Parcă ne desparte un ocean fără noi.

Știu că te doare, și mă doare așa de tare,

Știind că nu pot ajuta,

Dar încerc din răsputeri să te fac bine,

Chiar dacă lumea din jur se destramă.

Ți-aș da din inimă o jumătate,

Să-ți pun în piept un nou început,

Dar tu te scufunzi și taci,

Și eu mă zbat în golul tău mut.

Tu plângi în somn și nu mă vezi,

Eu veghez ca o umbră, mereu,

Te-am iubit și te voi iubi mereu,

Chiar dacă mă doare, chiar dacă mi-e greu.

Și dacă azi nu pot fi scutul tău,

Voi fi cel puțin locul unde poți cădea,

Chiar dacă nu salvez furtuna,

Promit că o voi îmblânzi cumva.

Sub luna blândă, mână-n mână,

Pășeam pe drumul fără teamă,

Privirea ta, lumina mea,

Și lumea toată dispărea.

În pași de dans, sub stele vii,

Cuvintele prindeau aripi,

Iar inima, fără să știi,

Bătea doar pentru tine, clipă de clipă.

Te-am iubit și te voi iubi mereu,

Chiar dacă vântul ne e uneori greu,

Chiar dacă lumea n-ar vrea să-nțeleagă,

Dragostea noastră e pură și întreagă.

Când îți atingi buzele de ale mele,

Timpul se oprește printre stele,

Și tot ce-a fost, și tot ce va veni,

Se topește în “noi”, în infinit.

Să nu-ți fie frică, iubita mea,

Cât timp ești tu, sunt și eu, undeva.

Și-n orice lume ne vom regăsi,

Te-am iubit și te voi iubi… mereu.

iubirea noastră?

distrusă.

zâmbetul tău?

o minciună.

ochii tăi?

otravă pură.

atingerea ta?

ca sarea pe rană.

sentimentele tale?

doar de fațadă.

iar eu?

un nimic care te-a iubit..

am înțeles în sfârșit 

că a te iubi,te distruge groaznic,

iar a fi iubit îți oferă viață.  

dar totuși..de ce mă simt ruinată?

de ce mă simt un nimic fără tine?

de ce sunt dependentă de tine?..

și de ce te las să dai cu mine de pământ

ca apoi sufletul să-mi fie distrus?

de ce te mai aștept,

după tot răul făcut?

de ce aștept scuzele tale false

că doar pe mine mă iubești?

de ce aștept acele minciuni copilăroase 

de care m-am îndrăgostit din prima secundă?

de ce îți aștept îmbrățișarea?

de ce aștept să-mi spui că o sa fie bine,

că voi fi bine?

de ce aștept ca ziua sa fie mai bună,

doar cu acel zâmbet?

de ce te mai aștept când stiu că totul s-a terminat?

de ce......