Tu

O șoaptă pierdută în foșnet de-amintiri,

Doi ochi ce nu se mai usucă de-o vreme

Rătăciți prin mulţime caută vechi priviri

Și speranță sub un cer de noiembrie.

Ascultă-mi tăcerea, și nu adăuga nimic

E târziu.. cuvintele ar fi de prisos,

Urmărește cum încet mă ridic

După ce m-ai împrăștiat fără milă pe jos.

Ascultă-mi tăcerea, simte cum totul s-a stins,

Deși sufletul meu , uneori te mai cheamă,

E tot acel suflet fraged, usor de atins

Doar că azi poartă un scut de aramă.

Ascultă-mi tăcerea, e liniște acum..

Nu știu ce va fi mai departe!

Zbuciumată de-atâta scânteie și fum,

Probabil iți voi duce dorul în șoaptă..

Un suflet rătăcit, pierdut în amintiri,

0 inimă frântă, ce-a devenit tăcută,

Un gând diVIN și-o mână de sclipiri.

Atât mi-a mai rămas, într-o poveste mută.

Ți-am scris minciuni căci adevărul doare,

Și-am povestit ce este bun,

Și du-te liniștită la culcare,

Căci țin în suflet tot ce voiam să-ți spun.

Ți-am scris despre un vis de mâine,

Un pat, un leagăn și-un copil,

Dar și în somn mă latră al tău câine,

Și tot ce-ți scriu e practic inutil.

Ți-am scris apoi pe false adrese,

Tot ce normal era să-ți scriu,

Dar până și poștașul înțelese,

Și mi le-ntoarse ca să le rescriu.

Ți-am scris și despre fericire,

Minciuni, citite într-o carte veche,

Și-apoi am mai văzut o știre,

Că ți-ai gasit din nou pereche.

Îți scriu acum ca unui om străin,

Și plâng că trebuie să mint,

Să nu mă uiți, fiindc-am să vin,

La nunta voastră de argint.

Sunt acolo când te naști,
Sunt acolo în prima zi de școală,
Sunt acolo când termini școala,
Sunt acolo când pleci din gară,
Sunt acolo în ziua cea mare,
Sunt acolo după un an, după zece ani,
Sunt acolo la primul nepot

Și te asigură mereu că te vor iubi necondiționat!

Cât chipul meu deasupra ta...

Prin valuri te iubește...

Să știi că-n piept eu am o stea...

Ce-n hău cumplit trăiește...

Și cât mă scurg prin ochii tăi...

Agațăte de mine...

Căci știu ce-n lumea asta vrei...

Și ce se-ascunde-n tine...

În lume să iubești e greu...

Și nu-i o fericire...

Căci nu-l cătăm pe Dumnezeu...

Și nu avem iubire...

Și totate-mi par... Că-ncet se sting...

În lumea fără stele...

Cât ochi cu negru se aprind...

Cu gândurile lor “grele”...

Ție ți-am dat iubirea mea de fată,

pe care încerca s-o fure altcineva,

Iar tu doar te-ai jucat cu mine, fără

să-mi spui că mai există cineva. 

Ție ți-am zis pentru întâia oară cuvàntul

te iubesc și-s fericită,

Sperând că-n timp tu vei rosti la fel,

iar eu voi fi cea dorită.

Ție ți-am iertat minciuna și am crezut

că te vei îndrepta,

Dar n-am știut că cel ce-nșeală odată,

isprava o va repeta.

Ție ți-am cerut să-mi spui ce vrei

să faci în astă viață,

Iar tu cu nonșalanță, m-ai dus cu vorba

și m-ai ținut în ceață.

Ție îți cer să pleci de lângă mine,

chiar dacă inima mă doare,

Că rațiunea mă îndeamnă, să nu mă las

cumpărată cu o floare.

Pe tine te-am iubit, iar tu doar ai mimat

că ești îndrăgostit,

Acum încerc să uit că inima ți-am dat,

iar tu m-ai păcălit.

Ție îți scriu să știi că-mi este bine,

de când ai plecat,

Și-n fiecare zi mă rog la Domnul,

să fii omul..binecuvântat!

în casa mea s-a mutat liniștea

nu știu cum mi-a furat cheia sufletului cu amprentă digitală

cum s-a insinuat printre atâția tranzistori și circuite integrate

printre atâția senzori

cert e că am găsit-o în casa mea austeră

mobilată cu temeri și griji

ștergând praful de pe capetele spaimelor

afară, privighetoarea roșcată, botezată de mine, Ioana, care își făcuse cuib pe prichiciul ferestrei și adusese pe lume doi pui

se ridica într-un tril de altistă până la cer

decupând o gaură albă

prin care fulgii de zăpadă somnoroși își începeau călătoria lor epică

spre Pământ

mi-a zâmbit din vârful ascuțit al buzelor

băgase toate grijile în debara lângă borcanele de magiun

îmi luase cu mâna toate spaimele dizgrațioase din ochi

temerile

frunzele ofilite de pe suflet

și mă redase nou nouț, ca din fabrică, mie însumi...

Copilărie, draga mea 

Te-aștept să vii la mine;

De ce-ai plecat așa devreme 

Fără să-mi spui 

Cuvânt de despărțire?

Te tot aștept și nu mai vii 

Mi-e dor, mi-e dor de anii tăi

Ce au trecut atât de repejor 

Fără să-mi lași

Un gând de dor.

Mai vino iar la mine înapoi 

Să văd frumoasa viață,

Ce eu la școală-ades plecam 

Voioasă...dis-de-dimineață.

Frumoși sunt ochii tăi

Mai făcut să mă îndrăgostesc de ei 

Voi scrie despre tine 

Ca să cunoască lumea ce-i iubire 

 Vocea ta mă calmează 

Deoarece îmi spune că-s în siguranță 

Tu ești viața mea 

Și-o însoțitoare stea

 Chipul tău nicicând nu mă lasă 

Iar ieșirile fără tine mă apasă 

Și chiar dacă ești departe 

Eu te voi iubi de parcă ești aproape

Ducesa pantelimonului 

Si ea era poezie 

El era poet 

Si el scria despre ea

Erau doi imparati in lumi diferite 

Si se iubeau pe ascuns 

Ca daca parinti aflau  

Era de rau 

Doi necunoscuti 

Din lumi diferite 

El din cea buna 

Ea din cea rea 

S au cunoscut

Si s au placut 

Si s au iubit mult 

Si inca se iubesc 

Pana intr o zi 

Parinti lor 

Au aflat de ei 

Ca se iubesc 

Si leau  interzis sa se mai vada 

Sa nu se mai iubeasca

Si sa uite unul de altu 

Si eu nu au putut sta  sechestrati in casa 

Parinti iau maritat 

Pe ea cu alt baiat ce nu il iubea  

Si pe el cu o fata ce nul il interesa de ea 

Pana intr o zi cand acestia au evadat

Si au fugit in lumea mare 

Si s au iubit pana la adanci batraneti. tu de ce nu vrei sa ne iubim asa ?

.

Uneori mă gândesc la tine

La soarta ce mă așteaptă

La temnița de răni

Ce am adunat -o.

Eu vreau a ta durere

S-o pon la inima mea

Să simți fericirea

De la mine cândva.

Nu vreau să te alung

Pe tine, rană dulce,

Căci vreau ca să te am

La mine mereu.

Te-am iubit enorm de mult

Vreau să te păstrez mereu

Căci vreau să te am

La inima mea.

Fiecare poză în care regăsesc o fărâmă din tine

Și portretele tale ce mă înfățișează pe mine 

Mă duc cu gândul la flori.

Flori ce poarta rochii ca ale tale,

Flori cu miresme dulci, îmbietoare,

Flori cu parfumuri ce se aseamănă puțin 

Cu aroma din al tău cămin..

Iar în a ta casa, vai, ce mirare, 

Iși fac veacul cesti ca ale mele 

Care păstrează cu sfială urmele

degetelor mele.

Și tablouri care privite cruciș

Ascund în îndepărtatul luminiș

o strălucire a chipului meu

ce o vad pe a ta față mereu..