Categoria: Poezii diverse
Toate poeziile autorului: Marius Ene
Data postării: 4 aprilie
Vizualizări: 99
Poezii din aceiaşi categorie
Cad îngeri
Au început să-mi cadă îngerii din cer
Dar se feresc să cadă pe Pământ
Și gravitează amorțiți în violet eter
Resuscitați, de câte-o rugăciune, când și când...
Nu știu cum am ajuns să spun
Aceeași rugăciune de nebun
Păstrează-mi cuviința faptei și dragoste în gând,
Recunoștința pildei din străbuni, doine și cânt...
Am adormit sau poate a fost aievea
Prezenţa mea în spațiu și în timp
Dar m-am ciocnit accidental de îngeri
Ce amorțiți pluteau ca-n amintiri
Am agățat în grabă doar o pană
Din aripa inertă ce-am lovit....
Cutremurat de atingerea-mi brutală
Din pană a țâșnit... cerneală şi pelin
O ultimă zvâcnire de icoană
S-a mistuit în palma-mi iarăși goală
Stârnindu-mi o durere infernală...
Mă muşcă ochii de durere, sunt orb de lacrimi
Sau e întuneric?
Mă șterg cu palma apăsat
De lutul moale de păcat
Și printre gene, îndurerat,
Citesc în palmă un mesaj...
Fii blând! Te iartă!
Te-am iertat!
Dușman mi-i...timpul!
Dușman îmi este timpul
Prieten bun am în condei,
Iar muză-mi e soția dragă
Ce clipa îmi încarcă cu idei.
Aș vrea să alungesc minutul
Să am răgaz să spun povești,
Puse cu rimă în vers de poezie
Și bucuros să fiu, că mă citești.
Dar câte n-aș mai vrea să scriu
Dacă ziua, ar cuprinde noaptea,
De copilăria mea, în primul rand
Și, despre soție, ce-mi e jumatea.
Și tare multe aș avea de povestit
De ce voi știți, dar ci...de neștiute
Care în timp mi-au brăzdat viața
Și-aș vrea acum, să fie cunoscute.
Nu am nimic de ținut la secret
Și care ar putea să mă,,rușine ",
Doar, c-am uitat...să..mărturisesc
Că faptele făcute-s...prea puține.
Dar știu că nimeni nu oprește timpul
Și că acesta este hoț...furând mereu,
Așa că nu-mi rămâne...decât să cer
Ceva în plus...de la Bunul Dumnezeu!
Sfinţi
E atât de multă noapte-n noi,
Că bâjbâim orbeşte,
Chiar şi atunci când nu sunt nori
Şi soarele luceşte.
Şi chiar de nu suntem miopi,
Cu sufletele oarbe
Umblăm pe dinăuntru orbi,
Purtând bastoane albe.
Şi întunericul difuz,
Ce ne cuprinde lutul,
Ne umple până la refuz
Şi inima, şi gândul.
Doar unii dintre noi răzbim
Tenebrele prelungi,
Când sfinţi, Lumina o zărim
Pe lemnul propriei cruci.
Din orizontul pierdut
Orizontul e pierdut
Pe-o mare -ntunecatä
Împrăștiind tăcut
Năframa-nlăcrimată
Sub vălul neguros
Plutea înfrigurată
La cârma vântului tăios
Bolta încruntată.
Luna,printre umbre
Licărea cu sfială
Gălbejită din fire
Cu nuanță virtuală.
Hoinărea o barcă
În vârtejul apei
Ìmpänzitä leoarcä
Sub spasmul pleoapei
Fălcile adâncului
O sorbeau însetate,
Spre brațele malului
Din răsputeri se zbate.
Se -agăță de -o buturugă
Zdrobindu -se de stânci
In strigäte de rugä
De-ale sufletelor voci...
Poem
Cândva, o femeie cu parul blond,iti va apărea în cale
Nu o întrebi cum e viața ei
Nici ea pe tine,
O vei vedea aranjată la volan,ducându-și pisica la veterinar
Se va uita o secundă ,Acea secundă în care..nu te mai recunoaște,
Nici acea noapte plină de sărutări,Și nici paharul cu vin..ce de dor îl mai scuturi.
Adiere
Un gând
mă poartă-n tăcere.
Îl ating
și devin ecou.
Îl las
și devin vânt.
Eram deja
clipa.
Eram deja
apusul.
O lacrimă cade,
dar nimeni nu plânge.
Cad îngeri
Au început să-mi cadă îngerii din cer
Dar se feresc să cadă pe Pământ
Și gravitează amorțiți în violet eter
Resuscitați, de câte-o rugăciune, când și când...
Nu știu cum am ajuns să spun
Aceeași rugăciune de nebun
Păstrează-mi cuviința faptei și dragoste în gând,
Recunoștința pildei din străbuni, doine și cânt...
Am adormit sau poate a fost aievea
Prezenţa mea în spațiu și în timp
Dar m-am ciocnit accidental de îngeri
Ce amorțiți pluteau ca-n amintiri
Am agățat în grabă doar o pană
Din aripa inertă ce-am lovit....
Cutremurat de atingerea-mi brutală
Din pană a țâșnit... cerneală şi pelin
O ultimă zvâcnire de icoană
S-a mistuit în palma-mi iarăși goală
Stârnindu-mi o durere infernală...
Mă muşcă ochii de durere, sunt orb de lacrimi
Sau e întuneric?
Mă șterg cu palma apăsat
De lutul moale de păcat
Și printre gene, îndurerat,
Citesc în palmă un mesaj...
Fii blând! Te iartă!
Te-am iertat!
Dușman mi-i...timpul!
Dușman îmi este timpul
Prieten bun am în condei,
Iar muză-mi e soția dragă
Ce clipa îmi încarcă cu idei.
Aș vrea să alungesc minutul
Să am răgaz să spun povești,
Puse cu rimă în vers de poezie
Și bucuros să fiu, că mă citești.
Dar câte n-aș mai vrea să scriu
Dacă ziua, ar cuprinde noaptea,
De copilăria mea, în primul rand
Și, despre soție, ce-mi e jumatea.
Și tare multe aș avea de povestit
De ce voi știți, dar ci...de neștiute
Care în timp mi-au brăzdat viața
Și-aș vrea acum, să fie cunoscute.
Nu am nimic de ținut la secret
Și care ar putea să mă,,rușine ",
Doar, c-am uitat...să..mărturisesc
Că faptele făcute-s...prea puține.
Dar știu că nimeni nu oprește timpul
Și că acesta este hoț...furând mereu,
Așa că nu-mi rămâne...decât să cer
Ceva în plus...de la Bunul Dumnezeu!
Sfinţi
E atât de multă noapte-n noi,
Că bâjbâim orbeşte,
Chiar şi atunci când nu sunt nori
Şi soarele luceşte.
Şi chiar de nu suntem miopi,
Cu sufletele oarbe
Umblăm pe dinăuntru orbi,
Purtând bastoane albe.
Şi întunericul difuz,
Ce ne cuprinde lutul,
Ne umple până la refuz
Şi inima, şi gândul.
Doar unii dintre noi răzbim
Tenebrele prelungi,
Când sfinţi, Lumina o zărim
Pe lemnul propriei cruci.
Din orizontul pierdut
Orizontul e pierdut
Pe-o mare -ntunecatä
Împrăștiind tăcut
Năframa-nlăcrimată
Sub vălul neguros
Plutea înfrigurată
La cârma vântului tăios
Bolta încruntată.
Luna,printre umbre
Licărea cu sfială
Gălbejită din fire
Cu nuanță virtuală.
Hoinărea o barcă
În vârtejul apei
Ìmpänzitä leoarcä
Sub spasmul pleoapei
Fălcile adâncului
O sorbeau însetate,
Spre brațele malului
Din răsputeri se zbate.
Se -agăță de -o buturugă
Zdrobindu -se de stânci
In strigäte de rugä
De-ale sufletelor voci...
Poem
Cândva, o femeie cu parul blond,iti va apărea în cale
Nu o întrebi cum e viața ei
Nici ea pe tine,
O vei vedea aranjată la volan,ducându-și pisica la veterinar
Se va uita o secundă ,Acea secundă în care..nu te mai recunoaște,
Nici acea noapte plină de sărutări,Și nici paharul cu vin..ce de dor îl mai scuturi.
Adiere
Un gând
mă poartă-n tăcere.
Îl ating
și devin ecou.
Îl las
și devin vânt.
Eram deja
clipa.
Eram deja
apusul.
O lacrimă cade,
dar nimeni nu plânge.
Alte poezii ale autorului
Decade ..(re) (II)
Şi cum să fie alb, când noi îl înnegrim?
De false judecăți corecte
Crescute-n ani de critici, de suspin
De mari orgolii ce revin
Şi iarăsi.. tot revin
Oh, tu Mândrie! mândră rece calitate
Ce crezi că tu le poți a socoti pe toate
Eşti frate geamăn cu Orgoliul
Şi el şi tu, aievea judecați
Ca fiind superiori şi veşnici
Dar veşnic asprii, neînduplecați
Sunteți doar falşi modeşti şi binevoitori
Şi totuşi ..judecați!
Nici Soarele-n splendoarea-i rumenă de foc
Nu poate potoli asemenea potop
Potop de sete de dreptate,
Potop de ruginite creiere deşarte
De ură, de mândrie, de umilință vie
Ce te aduc să simți, să spui,
Să crezi cu patos, cu tărie
Că viaţa e doar parte din Mândrie
Deşi eşti ființă unică şi încă vie
Ce ai crescut cu demnitate pură şi lucie
În zece ani de lupte de dreptate
De compromisuri limită, forţate
Ajuns-ai să le spui pe toate
Cuvinte aspre şi grețoase
De-ar fi mai blânde ale tale
Limbă de foc, inimă de taur
De-ai şti că tot şi toate ce le judeci
Au şi din gena ta o parte
Poate ai fi mai iubitoare
Aşa cum spui că eşti de fapt
Aşa cum le pretinzi pe toate
De cauți mereu vină
De critici în surdină
De poveşteşti adesea tuturor
Că tu eşti doar lumină
Iar eu adesea întuneric copt
De crezi că astfel sunt de vină
Cum vrei să nască un nou nou
Şi-o mare nouă, pură, fragedă lumină?
Când frate ți-este ura, mândria şi orgoliul
De tot repeți aceeaşi strofă
Ți doar să-mi spui că eu,
Sunt tot acelaşi negru vis,
Sunt tot acelaşi om - neomul
Marius Ene, 27.07.2023, Brasov, Romania
Totul ..e nimic!
Omul are lângă el liniștea dar preferă zgomotul, lumina dar preferă întunericul, soluția dar preferă problema, adevărul dar preferă minciuna, ușurința dar preferă greutatea, simplitatea dar preferă complexitatea, viața dar preferă "moartea", totul dar preferă nimic!
Marius Ene, Polonia, 07.02.2024
Cocorii
Mai ieri erau cocori
Intre cer si nori
Azi mai sunt doar frati
Cerul si cu norii
Unde au plecat ei oare
Fratii lor, cocorii?!
Campuri aurii,
Ape stravezii,
Paduri colorate,
Triste sunt
Caci toate au ramas stinghere
In zile tot mai efemere
Isi plang aievea, in zadar
Pe fratii lor, frumosi hoinari
Cocorii
Unde sunt ei oare
Pasari calatoare?!
Suntem noi
Nepasatori, chiar goi
Si plini de egoiste nevoi?
De nu ne-ntrebam
Ce e cu noi!?
Suntem noi niste pigmei?
De nu ne-ntrebam
Ce e cu ei!?
Unde sunt oare si ce-am facut cu ei,
Cocorii?!
Unde sunt ei oare
Pasari calatoare?!
"Astăzi România se numără printre ţările cu efectiv „0” de perechi clocitoare. Populaţia mondială este estimată la 220.000- 250.000 de perechi, iar cea europeană la 74.000 – 110.000 perechi. Cocorul a dispărut ca pasăre clocitoare de pe importante întinderi ale vechiului său areal, din sudul, vestul şi estul Europei. Astfel, ultima relatare a cuibăririi sale în Anglia a fost în jurul anului 1600, în Italia – 1880, Austria – 1885, Ungaria – 1952, Grecia – 1965. Ţările care deţin cele mai însemnate efective de păsări cuibăritoare sunt: Rusia, Suedia, Finlanda, Germania, Polonia, Norvegia, Letonia şi Lituania. În ţările în care aceştia mai cuibăresc, numărul lor s-a redus drastic în ultimii 50 de ani, datorită asanării mlaştinilor şi extinderii agriculturii intensive, din această cauză şi păsările care treceau peste ţara noastră aproape au dispărut. Astăzi, doar grupuri mici de cocori (2-5 indivizi) mai sunt observate rar, fantomatic, pe cerul de deasupra noastră."
Sursa: revistasinteza.ro
Fanta
Fanta, Fanta, dulce Fanta
Esti ca o zeita acra
Si de-or pune mai mult zahar
Tot asa ii fi, tot acra
Nu esti acra ca de bors
Ci esti ca o zama chioara
Care face numa' rana
La stomace
Ca pe-acolo sta si face, zaharul
Tot ce ii place.
Poezie dedicata unui bun coleg caruia i-am reprosat mereu ca bea prea mult suc :)
Brânza și prietenia
Brânza și prietenia
Stăteau odată doi ciobani
Și se gândeau și socoteau
Să-nfăptuiască brânza-n bani
Căci brânza bună mai era
Însă.. pe nimeni nu interesa
Trecu' o luna, trecu' o toamnă
Trecură chiar și câțiva ani
Ciobanii tot mai socoteau
Să-nfăptuiască brânza-n bani
Și-atunci, ce se gândiră amândoi!?
-Dar stai!, grăiră unul dintre ei
-Cunosc mai mari ciobani ca noi
-Ce știu să facă brânza-n bani,
dar nu au oi!
-Le-om dară așadar pe toate,
Mioare bălțate, cu lâna ca de mătase
-Așa vom fi o echipă măreață
Cu multe oi, cu țeluri, cu brânză aleasă
Demni de oameni, mândri ciobani,
Dintre cei mai cei, aleși păcurari
Câmpean, Antonescu și Butum
Sunt trei dintre ei, veterani de război
Belaşcu, Drugă, Iacob și Lulu
Carismă, energie, și multă gândire
Se alăturară lor și altor doi
Ce nu-s cei din urmă, dar foarte vioi
Antohe, Chingaru
Toți sunt triumfători în feluri distincte
Creând o mică mânăstire cu adevărați eroi
Așa se-nhămară la drumul cel nou
Ales împreună, gândind să adune
Pe lângă banii de pe brânză
Faimă, măreție, reușite, prețuire
Fără să știe că după o vreme
Prieteni vor fi, legați, într-o mare
De oi rătăcite, de oi nechibzuite
Ce-i vor lăsa în uitare, amară defăimare
Ciobanul..aprig, de la munte,
Cu demnitate, sânge românesc,
Cu înțeleaptă frunte, valori ce răscolesc
În toată-i firea, ființa și puterea
Decis-a să-i adune, pe toți ai lui
Cei mai de preț, ciobani,
Auriferi prieteni, falnici, neclintiți
Statornici în prietenie, valori și modestie
Să se retragă-n munte,
De unde toți plecară-n lume
Crezând că trainică va fi a lor călătorie
În înegurată, falsă promisiune
Ce se numea cândva Q***
Sărată și totuși dulce amintire.
Marius Ene, Elbląg, Poland, 18:04, pt. Antohe
Decade ..(re) (II)
Şi cum să fie alb, când noi îl înnegrim?
De false judecăți corecte
Crescute-n ani de critici, de suspin
De mari orgolii ce revin
Şi iarăsi.. tot revin
Oh, tu Mândrie! mândră rece calitate
Ce crezi că tu le poți a socoti pe toate
Eşti frate geamăn cu Orgoliul
Şi el şi tu, aievea judecați
Ca fiind superiori şi veşnici
Dar veşnic asprii, neînduplecați
Sunteți doar falşi modeşti şi binevoitori
Şi totuşi ..judecați!
Nici Soarele-n splendoarea-i rumenă de foc
Nu poate potoli asemenea potop
Potop de sete de dreptate,
Potop de ruginite creiere deşarte
De ură, de mândrie, de umilință vie
Ce te aduc să simți, să spui,
Să crezi cu patos, cu tărie
Că viaţa e doar parte din Mândrie
Deşi eşti ființă unică şi încă vie
Ce ai crescut cu demnitate pură şi lucie
În zece ani de lupte de dreptate
De compromisuri limită, forţate
Ajuns-ai să le spui pe toate
Cuvinte aspre şi grețoase
De-ar fi mai blânde ale tale
Limbă de foc, inimă de taur
De-ai şti că tot şi toate ce le judeci
Au şi din gena ta o parte
Poate ai fi mai iubitoare
Aşa cum spui că eşti de fapt
Aşa cum le pretinzi pe toate
De cauți mereu vină
De critici în surdină
De poveşteşti adesea tuturor
Că tu eşti doar lumină
Iar eu adesea întuneric copt
De crezi că astfel sunt de vină
Cum vrei să nască un nou nou
Şi-o mare nouă, pură, fragedă lumină?
Când frate ți-este ura, mândria şi orgoliul
De tot repeți aceeaşi strofă
Ți doar să-mi spui că eu,
Sunt tot acelaşi negru vis,
Sunt tot acelaşi om - neomul
Marius Ene, 27.07.2023, Brasov, Romania
Totul ..e nimic!
Omul are lângă el liniștea dar preferă zgomotul, lumina dar preferă întunericul, soluția dar preferă problema, adevărul dar preferă minciuna, ușurința dar preferă greutatea, simplitatea dar preferă complexitatea, viața dar preferă "moartea", totul dar preferă nimic!
Marius Ene, Polonia, 07.02.2024
Cocorii
Mai ieri erau cocori
Intre cer si nori
Azi mai sunt doar frati
Cerul si cu norii
Unde au plecat ei oare
Fratii lor, cocorii?!
Campuri aurii,
Ape stravezii,
Paduri colorate,
Triste sunt
Caci toate au ramas stinghere
In zile tot mai efemere
Isi plang aievea, in zadar
Pe fratii lor, frumosi hoinari
Cocorii
Unde sunt ei oare
Pasari calatoare?!
Suntem noi
Nepasatori, chiar goi
Si plini de egoiste nevoi?
De nu ne-ntrebam
Ce e cu noi!?
Suntem noi niste pigmei?
De nu ne-ntrebam
Ce e cu ei!?
Unde sunt oare si ce-am facut cu ei,
Cocorii?!
Unde sunt ei oare
Pasari calatoare?!
"Astăzi România se numără printre ţările cu efectiv „0” de perechi clocitoare. Populaţia mondială este estimată la 220.000- 250.000 de perechi, iar cea europeană la 74.000 – 110.000 perechi. Cocorul a dispărut ca pasăre clocitoare de pe importante întinderi ale vechiului său areal, din sudul, vestul şi estul Europei. Astfel, ultima relatare a cuibăririi sale în Anglia a fost în jurul anului 1600, în Italia – 1880, Austria – 1885, Ungaria – 1952, Grecia – 1965. Ţările care deţin cele mai însemnate efective de păsări cuibăritoare sunt: Rusia, Suedia, Finlanda, Germania, Polonia, Norvegia, Letonia şi Lituania. În ţările în care aceştia mai cuibăresc, numărul lor s-a redus drastic în ultimii 50 de ani, datorită asanării mlaştinilor şi extinderii agriculturii intensive, din această cauză şi păsările care treceau peste ţara noastră aproape au dispărut. Astăzi, doar grupuri mici de cocori (2-5 indivizi) mai sunt observate rar, fantomatic, pe cerul de deasupra noastră."
Sursa: revistasinteza.ro
Fanta
Fanta, Fanta, dulce Fanta
Esti ca o zeita acra
Si de-or pune mai mult zahar
Tot asa ii fi, tot acra
Nu esti acra ca de bors
Ci esti ca o zama chioara
Care face numa' rana
La stomace
Ca pe-acolo sta si face, zaharul
Tot ce ii place.
Poezie dedicata unui bun coleg caruia i-am reprosat mereu ca bea prea mult suc :)
Brânza și prietenia
Brânza și prietenia
Stăteau odată doi ciobani
Și se gândeau și socoteau
Să-nfăptuiască brânza-n bani
Căci brânza bună mai era
Însă.. pe nimeni nu interesa
Trecu' o luna, trecu' o toamnă
Trecură chiar și câțiva ani
Ciobanii tot mai socoteau
Să-nfăptuiască brânza-n bani
Și-atunci, ce se gândiră amândoi!?
-Dar stai!, grăiră unul dintre ei
-Cunosc mai mari ciobani ca noi
-Ce știu să facă brânza-n bani,
dar nu au oi!
-Le-om dară așadar pe toate,
Mioare bălțate, cu lâna ca de mătase
-Așa vom fi o echipă măreață
Cu multe oi, cu țeluri, cu brânză aleasă
Demni de oameni, mândri ciobani,
Dintre cei mai cei, aleși păcurari
Câmpean, Antonescu și Butum
Sunt trei dintre ei, veterani de război
Belaşcu, Drugă, Iacob și Lulu
Carismă, energie, și multă gândire
Se alăturară lor și altor doi
Ce nu-s cei din urmă, dar foarte vioi
Antohe, Chingaru
Toți sunt triumfători în feluri distincte
Creând o mică mânăstire cu adevărați eroi
Așa se-nhămară la drumul cel nou
Ales împreună, gândind să adune
Pe lângă banii de pe brânză
Faimă, măreție, reușite, prețuire
Fără să știe că după o vreme
Prieteni vor fi, legați, într-o mare
De oi rătăcite, de oi nechibzuite
Ce-i vor lăsa în uitare, amară defăimare
Ciobanul..aprig, de la munte,
Cu demnitate, sânge românesc,
Cu înțeleaptă frunte, valori ce răscolesc
În toată-i firea, ființa și puterea
Decis-a să-i adune, pe toți ai lui
Cei mai de preț, ciobani,
Auriferi prieteni, falnici, neclintiți
Statornici în prietenie, valori și modestie
Să se retragă-n munte,
De unde toți plecară-n lume
Crezând că trainică va fi a lor călătorie
În înegurată, falsă promisiune
Ce se numea cândva Q***
Sărată și totuși dulce amintire.
Marius Ene, Elbląg, Poland, 18:04, pt. Antohe