🎤 Nu pot să pot

Mai dârz ca tine n-am văzut 

Să te topeşti în marea cea romană

Să dai tribut, averi trupești

Dar mai de seamă sufletești 

Romanilor cotropitori și seci

Să-ți aperi limba cea de veci

Cu zaț chirilic se-anunțau

Păgâne cotropiri de plaiuri

De când ne știm, avem un graiu

Răpuși, făcuți hamali și tributari 

De gloate snoabe, de avari

Suntem aici prin vii și demni și sfinți 

Ștefan, Mihai și Brâncoveanu

Letopisețe mari ce ne hrănesc 

Cunoașteri și origini românești 

Ce astăzi încă nu pălesc 

E sfântă limba ce-o avem

Căci încă suntem vii și vechi

Meleaguri sfinte strămoșești 

Altar al limbii românești 

Marius Ene, Polonia, 31.08.2024

Ziua Limbii Române 

Încântă-mă mare, încântă-mă cu perle

Cu valurile tale-albastre, cu valuri de mărgele

Ai soarele-n spinare și cer de gențiene

Marius Ene, Polonia, 04.04.2025

Te lași închisă într-o cutie

Ermetică ființă, ermetică faptă 

Privești anonim cum zboară o lume 

Și te amuză o liberă pradă 

Îți sufli în palme, îți sufli în gând 

Îți sufli în suflet și tot mai adânc 

E doar ironie și nu îți mai trece

Firescul e altul, nu zâmbetul rece

Ermetică ființă, ermetică faptă 

Deschide-ți cutia, deschide-te toată 

Caută-ți lumea în tine, în nori

Acceptă culoarea, învață să zbori

Uimește-ți egoul, zâmbește, respiră 

Închide-ți cutia și las-o în urmă 

Ermetică ființă, ermetică faptă

Ieri în cutie, dar azi în afară

Echilibrul existențial are nevoie de momente extreme pentru a rămâne constant și funcțional.

Marius Ene, Aprilie 2026, Turcia

Brânza și prietenia

Stăteau odată doi ciobani

Și se gândeau și socoteau

Să-nfăptuiască brânza-n bani

Căci brânza bună mai era

Însă.. pe nimeni nu interesa 

Trecu' o luna, trecu' o toamnă

Trecură chiar și câțiva ani

Ciobanii tot mai socoteau

Să-nfăptuiască brânza-n bani

Și-atunci, ce se gândiră amândoi!?

-Dar stai!, grăiră unul dintre ei

-Cunosc mai mari ciobani ca noi

-Ce știu să facă brânza-n bani, 

dar nu au oi!

-Le-om dară așadar pe toate, 

Mioare bălțate, cu lâna ca de mătase 

-Așa vom fi o echipă măreață 

Cu multe oi, cu țeluri, cu brânză aleasă

Demni de oameni, mândri ciobani,

Dintre cei mai cei, aleși păcurari 

Câmpean, Antonescu și Butum

Sunt trei dintre ei, veterani de război 

Belaşcu, Drugă, Iacob și Lulu

Carismă, energie, și multă gândire 

Se alăturară lor și altor doi

Ce nu-s cei din urmă, dar foarte vioi

Antohe, Chingaru

Toți sunt triumfători în feluri distincte

Creând o mică mânăstire cu adevărați eroi

Așa se-nhămară la drumul cel nou

Ales împreună, gândind să adune

Pe lângă banii de pe brânză

Faimă, măreție, reușite, prețuire

Fără să știe că după o vreme

Prieteni vor fi, legați, într-o mare

De oi rătăcite, de oi nechibzuite

Ce-i vor lăsa în uitare, amară defăimare 

Ciobanul..aprig, de la munte, 

Cu demnitate, sânge românesc, 

Cu înțeleaptă frunte, valori ce răscolesc 

În toată-i firea, ființa și puterea

Decis-a să-i adune, pe toți ai lui

Cei mai de preț, ciobani, 

Auriferi prieteni, falnici, neclintiți 

Statornici în prietenie, valori și modestie

Să se retragă-n munte, 

De unde toți plecară-n lume

Crezând că trainică va fi a lor călătorie 

În înegurată, falsă promisiune 

Ce se numea cândva Q***

Sărată și totuși dulce amintire.

Marius Ene, Elbląg, Poland, 18:04, pt. Antohe

Când dezorientarea generală acceptă superficialitatea, lipsa de inițiativă și depravarea, a vedea lucid realitatea te transformă automat în 'ciudatul' și 'expiratul' societății. În fapt, luciditatea este singurul semn de sănătate într-un corp social bolnav.

Marius Ene, Noiembrie, Sibiu

Femeia când o hotărâre a luat,

pe toți în jur poate să doară;

ea fiind aceea ce ne-a alungat,

pentru un măr, din rai afară!

 

Și tot femeia raiul l-a deschis,

să ne întoarcem toți în veșnicie,

când vestea prin îngerul trimis,

calm a primit-o și cu bucurie!

 

Un simplu "Fie mie cum ai spus!"

poarta la rai la lume a deschis,

la fel cum "Șarpele m-a pus!"

această poartă pentru toți a închis!

 

Femeia, în faptă sau cuvânt,

poate să fie de moarte dătătoare,

sau luminată de însuși Duhul Sfânt,

a lumii Mare Salvatoare!

 

25.03.2025

Sărman suflet, atât de fragil,

Desertul durerilor te arde,

Imaginea morții te-arunca-n abis,

Cine a scris a vieții carte?

Pe ultima filă, brutal, nu subtil,

Crud pus-a cuvântul moarte...

Sărman suflet,  speranta-i departe,

Și florile pier, și totuși pe cer

Straluce o stea, și vin dimineți,

Și freamătă viața în lume...

Nu plânge nici cerul,nici lira cea grea,

Și timpul o clipă în loc nu va sta

Când tu o sa pleci, ducând cu tine misterul...

Sărman suflet, ar trebui mii de stele sa cadă,

Valuri uriașe sa urle, nori negrii s-acopere cerul

Secunda in loc sa se-opreasca

Când tu vei zbura spre lumea cerească...

Mi-e dor de vremile trecute
Pe care le-am pierdut dinadins prin mine
Iar acum zburdă lasciv
Călătorind din suflet înapoi în minte...

Mi-e dor să cred,
Că suferința-i trecătoare.
Iar iubirea mi-e datoare,
Să sălășluiască-n inima mea temătoare.

Să cred că bucuria e eternă,
Când e doar o stază efemeră
Păcălindu-mă de mic copil,
Ca o formă fără fond pe care tot încerc s-ating
Reprezentând doar o himeră.

E comod să reproșezi,

Ieftin să faci rău;

Din prefață maschezi 

Chipul viciului tău..

 De ce izbești de piatră 

Bărna de sub nas;

Nu te pișcă,nu te mustră 

Din lăuntricul glas?...

Binele neprețuit,

Dificil de conceput,

E însușit și folosit 

Că și personal avut.

Căci pizma prin vene 

Stimula placerea 

De-a ticlui scene,

Stârnind durerea..

Ideal ar fi să ierți 

Din cugetul dezlănțuit 

Și tardiv să nu regreți,

Când nu ai cum să fii mântuit..

Mediocritatea-i pretutindeni
A ajuns înscăunată la rang de virtute.
Nicio metaforă n-o mai înțelege nimeni
Sunt ridicate-n slăvi cuvinte absurde.

Prostia tinde pân-la paroxism
Și ești tot mai obosit să i te opui.
Într-o zi te vei preschimba și tu în prost,
Și vei aștepta să ți se ridice statui.