De la început

Sunt o poveste,

A inimii tale,

O floare ce crește,

Cu mii de petale.

Sunt cântec de dor,

Al iubirii pierdute,

Un câmp de mohor,

Cu flori necrescute.

Sunt lacrimi vărsate,

Din ochii-ți fierbinți,

Clipe deșarte,

Și lungi rugăminți.

Sunt doina de jale,

Din sufletul tău,

Frunza, ce-n cale,

Ți-o cântă mereu.

Sunt mersu' înainte,

Poteca, cărarea…

Icoanele sfinte,

Ce-ți plâng supărarea.

Sunt umbra la umbră,

Înger de pază,

Iubirea ce-ți curmă,

Tristețea ce-oftează.

Câte am vrut să-ți scriu, dar m-am oprit,  

Cuvintele s-au stins, în șoapte s-au topit.  

Le-am ținut în mine, ca pe un secret,  

Să nu-ți tulbur sufletul, să nu-ți fac vreun regret.  

Știi, câte nopți am vrut să-ți spun, dar m-am temut,  

Că adevărul meu e prea gol, prea durut.  

Am simțit că tăcerea e mai bună uneori,  

Să nu mai amăgim visuri ce dor.  

În inima mea sunt mii de versuri nespuse,  

Doruri ascunse și vise apuse.  

Dar am ales să le păstrez doar pentru mine,  

Poate-i mai bine așa, să nu te simți prea aproape, prea străine.  

Câte am vrut să-ți scriu, dar m-am oprit,  

Cuvintele s-au pierdut, pe drum s-au risipit.  

Și poate e mai bine, poate așa e sortit,  

Să rămână doar gânduri, în liniște învelit.

Dacă va fi să bat
La ușa ta
Deschide-mi iubind clipa
Când m-ai chemat….
Eu să opresc
Ora când te-am strigat
Să  mângâiem
Zorii zilei  noastre,
Nopțile  la înnoptat
Dacă va fi să vin …..

In taina un gand tu creezi,

Lacrimi, durere si o suferinta amara

Dar ce te-ar face sa privesti?

Emotia traita vreodata.

Dar cum de viata-i asa grea?

De ce sunt toate in zadar?

De ce atata murmur drag?

Pierdut candva-n amar.

O vorba de-nduiosare

Un zambet cald ce-as vrea,

Dar unde voi gasi vreodata

O scanteie si un dar?

Viata totusi iti raspunde

E ca un strigat ne-predat,

O lacrima ce nu s-a scurs

O vorba fara har.

Dar sa fie in zadar?

Aceasta ultima suflare,

Pe care cineva si-a dat-o

Pentru fiecare?

Intr-adevar, viata e grea

E ca un munte inghetat.

Aluneci catre-o destinatie

Care-i grea de evitat.

Insa in aceasta cale,

Acest spin ne-evitat

Exista acel ceva in care

Agatat te poti lasa.

Vocea ta rămîne piesa mea preferată,
Şi ne iubim,de parcă ar fi prima dată.
Un viitor în doi avem ,iubire!
Nu-mi imaginez o viaţă fără tine.

Fiece zi alături -e o plăcere,
Îmi eşti cea mai mare avere.
Ne bucurăm ambii de orice minut
Sunt clipe ce n-o să le uit.

Alături de tine ,liberă mă simt
Eşti cel mai scump înger pe pămînt! 

Te-am iubit ,o stiu prea bine -

Dar de ce , nu pot să spun .

N-avem aer fără tine ,

Nici gândurile să le adun .

Au fost zile fericite ,

Cand credeam că mă-înțelegi 

Și-ai să poți să-mi fii alături ,

Alte flori să nu culegi .

                           T.A.D.

Decizii si directii, momente si proiectii...

credinta, introspectii, ramane doar samanata de credinta...,

sau uitare, alegerea i schimbare sau poate doar o alta nepasare

si nu stii ce e n sensul nevazut, ascuns in eu l tau cel absolut 

divin ? profan? nu mai conteaza, sunt rime simple pline de emfaza,

sau tipat simplu, doar de om ranit, cuvintele l nu s de ajuns,

credinta, visul doar au suferit, speranta? doar un mit ranit,

pictat pe ziduri de palat si apreciat doar de profani,

dispusi sa dea un sac de bani in neant...nebanuiti c ar crede in ceva.

...sau chiar de ar spera ceva, se- asterne dogma , non concept...

dar acceptat de toti, sperat, in noapte, final?
prozaic
o ciorba de legume ce in centru, doar se descompune...
sa fim seriosi, nu i epicentru de emotii,

ce i drept un pic tardiv,,,descompunere fara motiv . ciorba nu crede n ea\
doar eu credeam
ca ea zambea
si ma gandesc la ea, si sper in ea, si cred in ea,,, si....

vara – la asfințit,

ca un portal spre câteva speranțe

printre movilele de steril

noroc cu tinerețea

căreia îi dădeam târcoale

și ea, rostindu-ne pe litere,

ne urca sus, sus,

unde vântul care suflă strâmb nu ajungea

așa ne-am cunoscut, însă nu

știu cum ne vom despărți

Anonimul sinăian

Gândindu-mă la tine eu 

Te privesc tăcut-mirată;

Sărutându-ți fruntea ta

În noaptea mea uitată.

Tu ești cerul meu senin 

Plin de stele luminoase,

În noaptea ce se perindă lin 

Ce-mi scânteie în ochii mei raze.

Iubirea mea ești tu 

Celule, senin-albastru;

Cel ce-nrourezi pământu 

Umplându-l de verdeață.

Binecuvântată de către al meu tată,

Respectata ca sunt a lui fată,

În ochii lui schimbată,

Poate incăpătânată,

Deodată rușinată, 

Dar el nu va renunță niciodată.

Sunt singur

Aici,în acest labirint

Şi pare că doar un miracol

Mă poate pune pe acel drum,

Un drum neştiut...

Înconjurat de pereți înalți şi reci,

Încerc să găsesc ieşirea

Ghidat de vocile din exterior,

Voci îndrăznețe şi calde

Ce răpun pereţi înalţi şi reci.

Sunt temător, dar,

Îndrăzneţ mă-ndrept spre acel drum,

Un drum pe care am mai păşit.

Şi las în urmă

Doar nişte pereţi mici şi reci!

Amara-i fiecare noapte

Pe care o dorm iar plangand

Ca visinile ce nu-s coapte

Amar, adorm cu tine in gand

Amare mi-s diminetile toate

Cafeaua e si ea amara

Ca daca pui tu zahar, poate

Pot sa ma bucur de ea iară

Amar mi-e sufletul mereu

Ca visinile ce nu-s coapte

Mie imi e, tie ti-e greu?

Macar cat imi e mie, pe jumate?

Amare zile, amare ganduri

Tot ce-i in urma ta-i amar

Amare mi-s a mele randuri

Ca tu nu vezi, scriu in zadar..

Amar pe limba, amar in gura

E doar rece, gri, uscat..

Pe ce-ai calcat si tot in urma

E amar de cand ai plecat.