De la început

Doi prieteni copilaș

Tare harnici și isteți

Vor să facă în ogradă

Un om mare de zăpadă

Încep treabă cu domulul

Dau zăpadă rostogolul

Și-astfel întocmesc ușor

Din zăpadă omul lor

Capu-l fac ,apoi drept nas,

Pun un morcov de pripas,

Pentru ochi sunt tocmai buni

Două cioturi de cărbuni

Pălăria,un castron

Doi trei nasturi la burtica

Și omul de zăpadă-i gata

Dar venit-a iepurașul

Urechiatul și poznașul,

Și-a mâncat pe negustate

Morcovul pe jumătate.

De Cocoru David Cristian

Mi-e dor de casa părintească
și de părinții care nu încetau să mă iubească,
Mi-e dor de pâinea caldă dincuptor
Mi-e dor, mi-e dor și iar îmi este dor.

Casa părintească e ca o mamă
Mereu ne iubește și la ea ne cheamă,
Nu am să uit casa cea
În care am petrecut toată copilăria mea.

Casa părintească o iubesc
și în ea am de când viața întreagă să trăiesc.

Autor Luciana Botezatu

îmi e dor de tine tare

simt ca nu mai am scăpare

vreau să fii dulce din nou

și s-aud al tău ecou…

tristă azi ai devenit

tu vreodată m ai iubit…?

sufletul meu iar e rece

însă vrea să mai încerce…

gândul meu e doar la tine

speră ca totul va fi bine

doar la tine ma gândesc

scrie mi ca să ma opresc …

știi ca tare te iubesc

chiar de-i rău ,tot ma gândesc

hai…rămâi în viața mea

te rog nu o fă mai grea …

Parcă simt un discomfort, 

Fără să depun efort,

Prima dată m-am speriat,

Căci cumva m-am degradat.

Dar apoi veni din suflet,

Și-o durere ca un urlet,

Mă ghidă spre-a mea crevasă,

Posterioara prețioasă.

Se făcu din chin cadou,

Și primi-i un bibelou.

Dar avea puteri ascunse,

Transparent, dar tot impunse.

De te-ai uita fix în sticlă,

Și îl sui frumos pe plită;

Poti sa-i pui o intrebare

Dintr-un subiect oarecare.

Că obiectul misterios,

Întrebat scopul din dos:

"Ieri doar ce m-ai invocat,

Doar în fund ești constipat?!

Sincer nu m-am așteptat,

Ieri cazat, azi evacuat."

O scumpă ,minunată mamă

Mi -as fi dorit sa -ti spun mereu

Dar tu din viața noastră crudă 

Ai ales drumuri teleleu.

Nu te-ai gândit ca-n urma ta 

Lași durere ,lacrimi și suspine 

O tu inconștiență mama

Tu te-ai gândit numai la tine.

Nu ti -ai simțit copiii bolnavi,

Nu te n ntrebai dacă sunt bine 

Când noi stateam pe prispa casei,

ne întrebam "mama mai vine?"

Și asa treceau nopți de vara 

Iar eu priveam la stele

Eram atent ,le-numărăm,

Puteam să jur cu adevărat 

 Ca tu tu ești una dintre ele.

Tu singura ti-ai ales destinul

Ai ales sa nu ne iubești.

Acum copiii mici sunt mari 

 E prea târziu sa te căiești.

Ai ajuns bătrână acum 

Timpul e neiertător 

Tu vii acum si chiar implori

Sa ceri iertare tuturor.

O tu inconștiență mamă 

E prea târziu sa mai repari 

Trecutul nostru cel amar 

Nu poți topii niște ghețari.

Acum sunt bine vindecat 

Eu cu gândul m-am împăcat .

O scumpă minunată mamă.

Nu te -a durut ,nu ți- a păsat.

Nici în ochii nu nu ne-ai privit 

Ti -aruncat geanta pe umăr. 

Intr-un moment tu te-ai oprit.

Dar după iar te-ai răzgândit.

Iti spun acum la revedere 

Cu vocea fără de regret 

Căci tu în amintirile mele 

Nu ai contur și nici portret.


Serban Ion Georgian

Stau și îți spun ale mele gânduri,

Dar totu’ parcă-i în zadar...

Iar tu, în loc să spui ceva,

Doar amplifici cu tăcerea ta.

Stau cu gândul neîncetat,

Că poate iubirea ta s-a evaporat...

Dar totuși sper să mă fi înșelat,

Pentru că ar fi o durere de nesuportat.

Pare că ești neinteresat...

Dar dacă totu-i în mintea mea?

Tu îmi spui că mă iubești,

Iar eu cred că mă amăgești.

Acum spune tu...

Așa-i sau nu?

Doar nu mă lăsa să mă scufund

În gânduri care dor mult.

Și ceasul bate... dar sper să nu vină

Ziua în care o vei strânge de mână,

Ziua-n care alt nume vei rosti,

Uitând de noi... de tot ce-am fost cândva, copii.

Cum poți să o iubești, când eu te-am crescut

Din băiat rătăcit, în bărbatul pierdut?

Cum poți să-i promiți un viitor străin,

Când eu încă plâng sub al serii suspin?

Nunta voastră e-un blestem pe pământ,

E cântec amar, e lacrima-n vânt.

Să spui "te iubesc" și să nu simți ce spui,

Să calci pe iubirea ce-am fost amândoi.

Cu rochia albă, ea îți va zâmbi,

Dar în sufletul tău eu voi răsări.

Îți voi fi glasul ce tace-n altar,

Amintirea ce mușcă și doare amar.

Cum să uiți? Cum să lași înapoi

Ani de iubire ce au fost doar noi?

Când te va privi, vei înțelege târziu:

Eu sunt femeia ce-ți lipsește din viu.

De ce să-ți faci casă, copii și noroc,

Când trecutul te strânge ca lanțul de foc?

Când prima iubire rămâne altarul,

Iar sufletul tău îi păstrează hotarul?

Te rog, oprește-te, gândește la noi,

La mâinile noastre ce s-au strâns amândoi,

La tot ce-am trăit, la focul nestins,

Nu transforma iubirea-ntr-un ultim cuprins.

Căci nunta ta nu-i decât un regret,

Un legământ fals, un vis incomplet.

Să-ți amintești de mine, în fiecare zi,

Prima iubire nu se va risipi.

Când te privesc așa cum numai liniștea mai știe,

Îți spun de fapt tot ce nu îndrăznesc,

Că ești visul meu și că îmi place felul în care știi să exiști,

De ai fi mai aproape aș putea să te privesc într-una fără să obosesc.

Între vise haide sa ne întâlnim,

De aș putea te-aș agăța într-un vers

Ca de-un cuier din inima mea, să nu poți să mai scapi,

Așa cum îmi scapă mie acum te iubesc.

Nu vreau să fac nimic mai greu decât este,

În toată povestea noastră noi nu ne avem decât unul pe celălalt,

Eu sunt aici, lângă tine, frumoasa mea iubită vioară

Și brațele mele nevăzute cu dor te înconjoară.

Ți-am scris spre dimineață să te las să dormi,

Te-am văzut căscând des, iar inima mea nu se îndură

Să-ți fure somnul cu prea multe cuvinte.

Închei aici, nu mai spun nimic…

Că dacă spun prea multe, dimineața mi te fură.

Anestezie totală 

Pe pânzele abastrii

Atins de-o petală ...

 Trezindu-ne vise ne vii,

Puțin nesigura,

 dar totuși lăsată de val ,

Simțindu-ma singura

Fiindu-mi propriul rival....

I-ar eu fiind a ta , îmbrăcată în stofa moale

Aștept pentru a asculta 

Vorbele tale goale,

Îmi atingi inima de cristal și o transformi în scrum,

Ai scos-o din metal 

Și ai bagat-o în fum.

Vocea ta mereu îmi da fior...

Aparent sunt rece ,

Dar sufletul arde de dor....

Ma faci sa simt căldură 

Sentimente ce nu au egal,

Ca apoi sa ma lovesc cu putere

De un iceberg infernal...

Știu ca sunt o opțiune ,

Nimic special pentru tine...

Știu ca sunt ideal de iubit o noapte 

Dar as fi preferat sa ma iubești prin fapte....

Cu cât pun suflet 

Cu cât te iubesc ,

Trupul încet ,încet 

Mi-l dezgolesc....

Ești ispita , obsesie

Ceva ireal pentru mine 

M-as topi ca un fulg 

Atigandu-ma de tine...

Pe așternut flori de iasomie...

Și gânduri o mie...

O lacrimă se prelinge pe obrazul ei

Şi se cuibăreşte în colțul buzelor moi.

În bărbie-i tremură gropițe băltite

De emoții stârnite în ale inimii valuri răsfrânte.

Un ocean de atâta adânc şi mister

Se revarsă din ochii ce-n mine se pierd

Şi mă îneacă un nod, sugrumat pătimaş,

Mă învăluie noaptea, navigând prin sevraj,

Mă înghite iubirea într-o umbră de glas.

Dincolo de lume, din lume retras

Sunt doar o epavă,

Iar tu asfințit,

Un doi în impas,

De neregăsit.

Ce-am greșit eu știu prea bine,

Dar eu cred și chiar socot,

Că n-am fost eu pentru tine

Nici prea bun, dar nici despot.

Ce-ai greșit nu știu prea bine,

Dar eu cred că tu ai fost

Hărăzită pentru mine

Să-i dai vieții mele rost.

Și am fost cum vrut-a Domnul,

Domnul nostru DUMNEZEU,

Care ne-a impus destinul

După LEGEA LUI mereu.

Scumpei mele soții Valeria, 22.01.2023, ora 21:35

Să-ți pui sub pernă gândurile grele,

Pe ea să-ți rezemi capul ușurat,

Să fii o pană în noapte să cutreieri

Tărâmul viselor… și dacă l-ai aflat,

Să prinzi cu ochii numai vise bune,

Să te visezi prințesă într-un castel,

Sau să visezi că stăpânești o lume,

În care toți suntem la fel.

Să visezi chiar cum calci pe asfalt de stele,

Cum cerul se deschide într-o zi de mai,

Și-n loc de primăvară și cireșe,

Să alergi desculț și liberă prin rai.

Și apoi să te întorci când vine dimineața,

Sau când consideri tu că este cel mai bine,

Dar totuși să nu stai prea mult,

Că mi-ar fi mult prea tare dor de tine.

Să-ți pui sub pernă gândurile grele,

Când te trezești să uiți unde le-ai pus,

Să rămâi o prințesă prin castele

Și între răsărit și apus.

Chiar dacă castelul se preschimbă

În blocuri de beton și oameni de metal,

Tu să trăiești cele mai bune vise,

De parcă încă ai alerga prin rai.

Cineva (tu) spunea că somnul este important,

Știu că trebuie să fii obosită... și dacă dormi tot ești prințesa mea,

Când tu te lupți cu somnul ca un luptător de wrestling și te vezi cea mai dură…

Eu te văd de faot, așa 🐥

Noapte bună!