Direcția opusă

Tu, pentru tine, eu trăiesc;  

Noaptea, eu o ocolesc -  

Ca să mă salut cu tine;  

Luminând în pacea fină.  

Eu mă uit la tine prin iubire;  

Prin speranță și blândețe.  

Ca să observi a mea, tu, fericire,  

Și să împarți a ta bunețe.  

Ochii tăi sunt galaxii,  

Nu mă pot uita în ei.  

Orice privire ce-mi oferi,  

Mă umple de iubire zmei.  

Zâmbetul tău... e unic.  

Eu nu pot uita de el.  

Aș vrea să mai comunic;  

Dar de soarta mea mă tem.  

Și dacă viitorul ne-ar fi predispus,  

O clipă eu cu tine n-aș fi pierdut.  

De iubirea ta supus,  

Sfârșitul, eu, cu tine l-aș fi petrecut.

Da, eu scriu.

Această, următoare noapte

Sper sa nu mă ducă în sicriu

Așa niste duioase fapte.

Și nu, eu nu mă tem de bătălie

Daca tu vei fi langa mine 

Duioasă doina canta-n vie

Dacă asta-i soarta mea - să fie.

Întâi mai era ca-n rai,

Ziua-n care te bucurai,

Familiei I te alătuilrai,

Explorai locuri pe care le adorai,

Pe nimeni nu ignorai,

Peste tot te aventurai.

Nu ți-aș fi răpit prea mult din viată, 

Doar două secunde, să-ți spun că te iubesc 

Și cum în amintirea ta îmi doresc să putrezesc, 

Doar că e întuneric si gândul e în ceață. 

Mi-am permis să fur momente doar ca să te privesc 

Și cum „dulceață” era alintul meu firesc, 

Dar nu mi-e dor, de clipele deja înfipte în trecut. 

Ci doar regret că după tine am rămas tăcut. 

Mi-ai luat și glasul și privirea 

Mi-ai luat și capul să mă pierd cu firea, 

Să mă târăsc, spre al naibi tărâm al fericiri 

Dar mă agăț in spini toxici ai iubiri. 

Unde sunt, ce se întâmplă cu mine,

Mă salută, vino la mine,

Nu mai pot să trag,

Durerea mă ucide, ochii plini de sânge.

Drumul meu, găsește-mă, sunt în închisoare,

Cețea mă înconjoară, inima nu mai rezistă,

Ace în tot corpul meu,

Sângele curge, spre libertatea mea.

Floarea și-a oprit stelele în fața norocului,

Viața gri m-a ajuns,

Deschide-mi ochii, plâng,

Valea stejarului negru m-a găsit.

Fundătura din mine e închisă, găsește cheia,

Eliberează-mă de mine însămi, dă-mi libertatea simțurilor.

Cuțitele mă taie, prin venele ascuțite,

Am căzut, disperarea mă omoară,

Minciuni și ură mă înconjoară, unde e realitatea?

Când noaptea, când ziua, spune-mi,

Sunt eu în vis? Trezește-mă, nu mai pot,

Încercările cu săbiile dinăuntrul meu,

Trezirea, dă-mi viață din nou.

Te lupți, trebuie să lupți,

Împrează și sufletul va fi liber.

Copilăria ucisă în copil,

Capitolul nou al cărților îngăduite,

Mângâierea puterilor întunecate.

Mamă, trezește-mă, sunt în întuneric,

Drumul îmi arată calea,

Astralul a capturat cuvintele mele,

Ca soarele, razele nocturne,

Copilul plânge, plânge,

Durerea mamei, simțurile în întuneric,

Natura cuvintelor acestea,

Universul gândurilor mele,

Trezește-mi copilăria,

Copilul în brațele mamei,

Sunt aici, găsește-mă,

Prăpastia e plină de cuvinte și durere,

Ruptura, ieși la lumină,

Sunt aici, floarea albă a culorilor,

Partea nouă a vieții

Această minunată copilărie,

cât aș vrea să nu se mai termine,

dar într-un final toți ajungem mari,

și trecem prin multe schimbări,

în mintea noastră suntem tot copii,

dar...s-a dus sezonul de jucării .

de Panait Mirela

timpul s a oprit in loc

de cand ai plecat, nu mai visez

nu mai sper, nu mă mai regăsesc.

încerc sa nu ma gândesc la noi,

sau la ce puteam fi,

sa adorm fara sa-ti aud vocea in fiecare zi.

vocea care îmi așternea

un zâmbet de copil pe buze, zâmbet fragil, sensibil dar adevărat

si care îmi făcea inima să zburde, fiind tot ce aveam mai drag.

m-a durut si încă doare

dorul de tine nu s-a estompat,

lăsându-ma sub semnul întrebării “oare m-ai iubit vreodată cu adevărat?”.

am privit cum vara s-a scurs,

ca și iubirea dintre noi,

s-a stins, s-a rătacit in apus.

vântul a suflat, rece si distant

luând si ultima fărâmă rămasă

din tot ce am avut cândva,

o dragoste copilărească.

-M.

Când intri-ntr-un domeniu nou,
Nu te purta ca un erou!
Poți fi maestru priceput
Dar, intri în necunoscut.
Fă pașii mai încetișor,
C-ai putea fi începător.
Poți fi profesor bun dar, lasă,
Nu ști să construiești o casă.
De vrei să faci ceva-nțelept,
Nu-ncepe ca un arhitect.
Mănânci pe pâine medicina
Dar, nu ști să-ți repari mașina.
Te crezi din start un bun mecanic,
Poți să muncești și-un an, zadarnic.
Atunci când "vasul ți-e prea plin",
Nici completările nu-ți vin,
Respingi și sfatul ce-l primești
Și-adesea riști să te lovești.
Și se întâmplă-atunci minunea:
Nu mai atingi perfecțiunea.
Spuneau niște filozofii
Că, "cel mai bine-i să nu ști",
Observi si ești dispus sa-nveți
Și astfel, iute te deștepți.
Un sfat cumva dacă primești,
Vei ști-n ce fel să-l folosești
Și iată cum devii un geniu,
Desăvârșit și-n alt domeniu.

Printre mii de flori și armonie
Liniștea e mâncată de vie

Printre sute de visuri și speranțe
Domnesc ale haosului nuanțe

Printre zeci de zâmbete și râsete
Se aud acum doar plânsete

Printre câteva suflete miloase
Au rămas doar niște oase

Printre un infinit de destine
Doar unul mi se cuvine
Iar destinele nu fug
Doar te fac și te distrug
Pe contract e totul scris
Fiindcă tot este prescris
Vreau să râd, să nu semnez
De tot să mă împotrivesc
Să fac doar haz de necaz
La contract sa fac un naz
Dar nu am eu de ales
Așa e scris și înțeles
Las orgoliul la o parte
Contractul îmi e a vieții carte
Las orice...și glumele
Și-mi scriu în sânge numele.

Niciodata sa nu te opresti

Cand lumea iti spune

Ca esti

Prea tanar sau prea batran.

Sa nu zabovesti

Pe tarmuri, pe culmi,

Niciodata sa nu obosesti

In somnul prea dulce

Al unei genuni.

Sa mergi zi de zi, ceas de ceas,

Spre orizontul din tine,

Spre zorii altei minuni,

Implinindu-ti chemarea de a fi

Aici si acum,

Povestea nescrisa

A altei lumi.

Ești tot mai aproape de mal,

Dar te lași dus de val.

În al sortii declin,

Prin ape adânci,

Te scufunzi ca un gând.

Și când furtuna bate cu putere,

Învolburată,

Marea cu-a sa întindere albastră

Îți dezvăluie misterul.

Iar spre seară,

Când liniștea te doboară,

Să te afunzi adânc,

cu fiecare gând,

în abisul necuprins de întunericul mării.

Enigma sufle

-Dar, mamă, tată,
comoara nu-i aici!
Aici nu-i soare
și nici norii nu sunt gri.
Nu găsești bogăție
averi sau sărăcie.
Nici apă, nici uscat nu e,
totul e un van,
iar împrejurul, nu pare uman.
-Pentru că, comoara a plecat.
Așa s-a dus și s-a ascuns,
cum râurile,
în pământ au pătruns
cum acul,
pânza a străpuns.
Pentru că ea
Ea e o comoară.