Iertați, îmi pare rău
Vă rog să mă iertați că m-a atins iubirea
Eu n-am solicitat, m-a ocupat subit
Un sentiment ciudat, mi-ascude fericirea
Poatea-ncurcat adresa, e oarbă și-a greșit
O rog frumos să plece dar nu vrea să m-asculte
La doi trebui’ s-ajungă, la unu-i accident
Nici nu mă bagă-n seamă, doar sufletul răspunde:
“Contează ce simt eu, tu poți să fi absent”
Iertați, îmi pare rău, iubirea-i o greșală
Invenție ciudată, gândită prea puțin
Se-aseamănă mai mult cu-o nesfârșită boală
Nu știu de unde vine, e ca un corp străin
Îmi răscolește gândul, prin vise doar mă minte
Nu vrea să negocieze, nu-i pare rău de chin
Mă stoarce, mă îndoaie, sălbatic arde-n mine
Încerc să-i dau uitare, stă-n suflet ca un spin
Și-atunci ridic privirea, ridic și-o întrebare
Iubito nu vrei oare să faci cu mine-un schimb?
La tine vrea iubirea, la mine-n suflet doare
S-o ierți la tine-n brațe să-mi dai cu tine timp
Категория: Стихи про любовь
Все стихи автора: Silvian Costin
Дата публикации: 15 октября 2022
Просмотры: 929
Стихи из этой категории
Predispoziție
Silueta blândă a vieții
Se-apleacă asupra sufletului,
Așa cum roua dimineții
Aduce împrospătarea aerului.
Speranța zorilor vieții însorite
Ce îți așterne tiptil în suflet,
Miresmele dulci și întinerite
Ale dorinței pornite din cuget.
Să nu-nvinuiești iar destinul
Că de-abia azi după atâta chin,
Poți iarăși să privești seninul
Și să nu te simți privită ca manechin.
Dar nu ursita-ți poartă vina,
Că n-ai văzut nici flori, nici stele,
Ci în principiile tale-i rădăcina
Căci ai omis să mai urci crestele.
Din nou tu..
O prea tânără floare,
Bate la ușa inimii mele.
Vreau să-i deschid că știu c-o doare,
Dar ușile-mi sunt de piatră și-s tare grele.
Privește spre a mea inimă și se ofilește,
Îngenunchează de frig și dragoste îmi cere.
Iar cu foste amintiri oare se învelește,
Vreau s-o primesc,dar sufletu-mi e plin de durere.
Urlă și mă roagă să-i deschid calea spre inima mea,
S-o primesc acolo unde i-a fost cald și bine.
Însă nu !!! Când a avut ocazia să stea în ea,
A plecat și doar și-a șters picioarele de mine.
Găurile de-a lungul visului
Am strâns pietre, am strâns cuvinte,
Le-am înghesuit în colțuri de gânduri mari,
În sertare, în pungi de piele, în umbre de oțel.
Am croit, cu burduf și cusătura de-a lungul nopții,
Vestminte de metale, de haine de moarte,
Fără să simt că pielea s-a strâns prea tare.
Le-am aranjat în formă, în mulaje de „de-asta-am-nevoie"
Așezate și frumos ordonate,
Ca niște stele căzute în capcana mea,
Dar toate-mi căzuseră, mă-ntristau, mă umpleau.
Și am râs de mine în oglindă, o dată,
De câte ori? Nu mai știu.
M-am bătut cu tot ce am găsit în cutii,
Cu frica de a nu fi îndeajuns.
Dar, din colțul unui sărut, dintr-o privire tăcută,
Mi-am dat seama că golul meu e o casă cu feronerie,
Ce o deschidă doar mâinile tale.
Iubirea ta a fost singurul colț de liniște
Într-o lume făcută doar din temeri și clădiri de sticlă.
Tot ce am avut a fost dorința de a umple și umple,
Când de fapt tot ce îmi lipsea era acel aer al tău.
Aștept ,o iubire imposibilă
O ! Ploaie , oprește- te odată
Simt că nu sunt eu
Inima-mie îmbătată
Așa va fi mereu?
Când ploaia va-nceta
Soarele se va ivi
Tu mă vei aștepta
Și mă vei iubi?
Lângă geam stând,așteptam ca ploaia să se-oprească
Zicându-mi , că mai e un strop și-o să mă iubească
Ploaia se opri , soarele vesel din nori aparența și-a făcut
Iar eu trist , tăcut,aflând că ea nu ma plăcut !
Era doar in mintea mea
O imaginație plăcută,
Dar ea pe altcineva iubea,
Dar de mine , altfel ea era văzută
In ochii mei eu o vedeam
Mai ceva ca o regină
Am închis ochii și-mi spuneam
De azi ești o străină
De ce îmi pare rău acum?
De ce iubirea doare?
Mai bine îmi vedeam de drum
Mai bine -i fără soare..☀️
"Ja, einmal ich träumte" în portugheză
Ja, einmal ich träumte von einem Sonnenstrahl,
auf dem wir uns trafen, irgendwo im All.
Wie noch nie im Leben fühlt' ich so ein Glück,
denn zum ersten Male lächelst du zurück.
Ich glaube nicht an Träume, so sehr ich auch versuch',
doch hoff' ich eines Tages nur dich zu seh'n
beim Purpursonnenaufgang, wenn wir uns wiederseh'n,
denselben Weg wird an geh'n.
Ja, einmal ich träumte von einem Sonnenstrahl,
auf dem wir uns trafen, irgendwo im All.
Wie noch nie im Leben fühlt' ich so ein Glück,
denn zum ersten Male lächelst du zurück.
Ich glaube nicht an Träume, so sehr ich auch versuch',
doch hoff' ich eines Tages nur dich zu seh'n
beim Purpursonnenaufgang, wenn wir uns wiederseh'n,
denselben Weg wird an geh'n.
Ja, einmal ich träumte von einem Sonnenstrahl,
auf dem wir uns trafen, irgendwo im All.
Wie noch nie im Leben fühlt' ich so ein Glück,
denn zum ersten Male lächelst du zurück.
Ja, einmal ich träumte von einem Sonnenstrahl,
auf dem wir uns trafen, irgendwo im All.
Der Traum geht zu ende, die Sonne sank ins Meer
und als ich erwachte, fand ich dich nicht mehr.
Sim, uma vez sonhei
Sim, uma vez sonhei com um raio de sol,
onde nos conhecemos, em algum lugar do espaço.
Nunca me senti tão sortudo como nunca antes na minha vida,
porque pela primeira vez você sorri de volta.
Eu não acredito em sonhos, não importa o quanto eu tente
Mas espero que um dia eu te veja
no nascer do sol roxo, quando nos encontrarmos novamente,
o mesmo caminho será seguido.
Sim, uma vez sonhei com um raio de sol,
onde nos conhecemos, em algum lugar do espaço.
Nunca me senti tão sortudo como nunca antes na minha vida,
porque pela primeira vez você sorri de volta.
Eu não acredito em sonhos, não importa o quanto eu tente
Mas espero que um dia eu te veja
no nascer do sol roxo, quando nos encontrarmos novamente,
o mesmo caminho será seguido.
Sim, uma vez sonhei com um raio de sol,
onde nos conhecemos, em algum lugar do espaço.
Nunca me senti tão sortudo como nunca antes na minha vida,
porque pela primeira vez você sorri de volta.
Sim, uma vez sonhei com um raio de sol,
onde nos conhecemos, em algum lugar do espaço.
O sonho chega ao fim, o sol afundou no mar
e quando acordei não te encontrei mais.
Rugăminte
De-au să pornească ploi
Oprește-le să curgă
Cu soare să le stingi
Un curcubeu s-ajungă
Și de-au s-apară nori
Împraștiei, să fugă
S-aduci lumină-n zori
Turnând-o peste umbră
Iar de-ai s-auzi viori
E sufletul ce cântă
Cu zâmbet în culori
Tristețile alungă
De-au să se-ntindă mâini
Lasă-le să te-ajungă
Primește-mbrățișări
Inimi s-auzi cum zburdă
Poate-ai să simți fiori
Amețitor cum urcă
Adună-i că-s comori
Armurile aruncă
Pornit-au rugăminți
Spre cerul ce ascultă
Cu rugă către sfinți
Iubirea să te-ajungă
Predispoziție
Silueta blândă a vieții
Se-apleacă asupra sufletului,
Așa cum roua dimineții
Aduce împrospătarea aerului.
Speranța zorilor vieții însorite
Ce îți așterne tiptil în suflet,
Miresmele dulci și întinerite
Ale dorinței pornite din cuget.
Să nu-nvinuiești iar destinul
Că de-abia azi după atâta chin,
Poți iarăși să privești seninul
Și să nu te simți privită ca manechin.
Dar nu ursita-ți poartă vina,
Că n-ai văzut nici flori, nici stele,
Ci în principiile tale-i rădăcina
Căci ai omis să mai urci crestele.
Din nou tu..
O prea tânără floare,
Bate la ușa inimii mele.
Vreau să-i deschid că știu c-o doare,
Dar ușile-mi sunt de piatră și-s tare grele.
Privește spre a mea inimă și se ofilește,
Îngenunchează de frig și dragoste îmi cere.
Iar cu foste amintiri oare se învelește,
Vreau s-o primesc,dar sufletu-mi e plin de durere.
Urlă și mă roagă să-i deschid calea spre inima mea,
S-o primesc acolo unde i-a fost cald și bine.
Însă nu !!! Când a avut ocazia să stea în ea,
A plecat și doar și-a șters picioarele de mine.
Găurile de-a lungul visului
Am strâns pietre, am strâns cuvinte,
Le-am înghesuit în colțuri de gânduri mari,
În sertare, în pungi de piele, în umbre de oțel.
Am croit, cu burduf și cusătura de-a lungul nopții,
Vestminte de metale, de haine de moarte,
Fără să simt că pielea s-a strâns prea tare.
Le-am aranjat în formă, în mulaje de „de-asta-am-nevoie"
Așezate și frumos ordonate,
Ca niște stele căzute în capcana mea,
Dar toate-mi căzuseră, mă-ntristau, mă umpleau.
Și am râs de mine în oglindă, o dată,
De câte ori? Nu mai știu.
M-am bătut cu tot ce am găsit în cutii,
Cu frica de a nu fi îndeajuns.
Dar, din colțul unui sărut, dintr-o privire tăcută,
Mi-am dat seama că golul meu e o casă cu feronerie,
Ce o deschidă doar mâinile tale.
Iubirea ta a fost singurul colț de liniște
Într-o lume făcută doar din temeri și clădiri de sticlă.
Tot ce am avut a fost dorința de a umple și umple,
Când de fapt tot ce îmi lipsea era acel aer al tău.
Aștept ,o iubire imposibilă
O ! Ploaie , oprește- te odată
Simt că nu sunt eu
Inima-mie îmbătată
Așa va fi mereu?
Când ploaia va-nceta
Soarele se va ivi
Tu mă vei aștepta
Și mă vei iubi?
Lângă geam stând,așteptam ca ploaia să se-oprească
Zicându-mi , că mai e un strop și-o să mă iubească
Ploaia se opri , soarele vesel din nori aparența și-a făcut
Iar eu trist , tăcut,aflând că ea nu ma plăcut !
Era doar in mintea mea
O imaginație plăcută,
Dar ea pe altcineva iubea,
Dar de mine , altfel ea era văzută
In ochii mei eu o vedeam
Mai ceva ca o regină
Am închis ochii și-mi spuneam
De azi ești o străină
De ce îmi pare rău acum?
De ce iubirea doare?
Mai bine îmi vedeam de drum
Mai bine -i fără soare..☀️
"Ja, einmal ich träumte" în portugheză
Ja, einmal ich träumte von einem Sonnenstrahl,
auf dem wir uns trafen, irgendwo im All.
Wie noch nie im Leben fühlt' ich so ein Glück,
denn zum ersten Male lächelst du zurück.
Ich glaube nicht an Träume, so sehr ich auch versuch',
doch hoff' ich eines Tages nur dich zu seh'n
beim Purpursonnenaufgang, wenn wir uns wiederseh'n,
denselben Weg wird an geh'n.
Ja, einmal ich träumte von einem Sonnenstrahl,
auf dem wir uns trafen, irgendwo im All.
Wie noch nie im Leben fühlt' ich so ein Glück,
denn zum ersten Male lächelst du zurück.
Ich glaube nicht an Träume, so sehr ich auch versuch',
doch hoff' ich eines Tages nur dich zu seh'n
beim Purpursonnenaufgang, wenn wir uns wiederseh'n,
denselben Weg wird an geh'n.
Ja, einmal ich träumte von einem Sonnenstrahl,
auf dem wir uns trafen, irgendwo im All.
Wie noch nie im Leben fühlt' ich so ein Glück,
denn zum ersten Male lächelst du zurück.
Ja, einmal ich träumte von einem Sonnenstrahl,
auf dem wir uns trafen, irgendwo im All.
Der Traum geht zu ende, die Sonne sank ins Meer
und als ich erwachte, fand ich dich nicht mehr.
Sim, uma vez sonhei
Sim, uma vez sonhei com um raio de sol,
onde nos conhecemos, em algum lugar do espaço.
Nunca me senti tão sortudo como nunca antes na minha vida,
porque pela primeira vez você sorri de volta.
Eu não acredito em sonhos, não importa o quanto eu tente
Mas espero que um dia eu te veja
no nascer do sol roxo, quando nos encontrarmos novamente,
o mesmo caminho será seguido.
Sim, uma vez sonhei com um raio de sol,
onde nos conhecemos, em algum lugar do espaço.
Nunca me senti tão sortudo como nunca antes na minha vida,
porque pela primeira vez você sorri de volta.
Eu não acredito em sonhos, não importa o quanto eu tente
Mas espero que um dia eu te veja
no nascer do sol roxo, quando nos encontrarmos novamente,
o mesmo caminho será seguido.
Sim, uma vez sonhei com um raio de sol,
onde nos conhecemos, em algum lugar do espaço.
Nunca me senti tão sortudo como nunca antes na minha vida,
porque pela primeira vez você sorri de volta.
Sim, uma vez sonhei com um raio de sol,
onde nos conhecemos, em algum lugar do espaço.
O sonho chega ao fim, o sol afundou no mar
e quando acordei não te encontrei mais.
Rugăminte
De-au să pornească ploi
Oprește-le să curgă
Cu soare să le stingi
Un curcubeu s-ajungă
Și de-au s-apară nori
Împraștiei, să fugă
S-aduci lumină-n zori
Turnând-o peste umbră
Iar de-ai s-auzi viori
E sufletul ce cântă
Cu zâmbet în culori
Tristețile alungă
De-au să se-ntindă mâini
Lasă-le să te-ajungă
Primește-mbrățișări
Inimi s-auzi cum zburdă
Poate-ai să simți fiori
Amețitor cum urcă
Adună-i că-s comori
Armurile aruncă
Pornit-au rugăminți
Spre cerul ce ascultă
Cu rugă către sfinți
Iubirea să te-ajungă
Другие стихотворения автора
A sufletului floare
Cea mai frumoasă floare din suflete răsare
Pictează-n nopți culoare, prin vise alergând
Lumină sclipitoare, în ochi aprinde soare
De ce-i strivită oare nu știu să mai răspund
O tristă încântare această rară floare
Tratată cu uitare degeaba-i pe pământ
Crescând fără hotare Nu-mă-uita e-o floare
Se-nchide fără soare lipsită de-un cuvânt
Ce lume-ntortochiată de dragoste speriată
Preferă om de piatră iubirea măsurând
De teamă că-i de plată bătăi de inimi rată
O smulge și-o îngroapă, pe suflete călcând
Tu floare-abandonată de lacrimă udată
Primind apă sărată te-apleci către pământ
Respinsă și-aruncată în gând te-ascunzi uitată
Plângând ajungi uscată, o floare așteptând
Răsari de poți vre-o dată pe-o inimă de piatră
Sfidând natura toată, cutumele-nfruntând
Iubire-adevărată născută fără pată
O floare minunată desculță-n om umblând
Fără de noi lipsește doi
Suntem aici însă distanța ne desparte
Suntem acum dar ne rulează un alt timp
Suntem cărări însă pășim în altă parte
Suntem lumini prin alte locuri strălucind
Lipsește noi trăind prezențe separate
Există doi însă prin vise clocotind
Vorbesc în șoaptă amintirile blazate
Nu mai întreabă de absențe tânguind
Caută ochii doua stele nestemate
Privirea curge în albastru șiroind
Găsește urmele uscate pe sub pleoape
Scânteia umedă se stinge adormind
Strivită inima abia dacă mai bate
Arzând în vene roșu-aleargă dogorind
Fără de noi am căpătat infirmitate
Sufletul fuge jumătate bântuind
Refuză doi și-atunci la sine se împarte
Restul se-adună cu negare chinuind
Tu ai rămas în ecuațiile de poate
Eu am picat într-o eroare stăruind
Prezentu-mi umblă separat de realitate
Îmi caut singur vindecare hoinărind
Nu vom fi noi urmat de doi ca entitate
Un dor mă doare în tăcere mistuind
E toamnă
Briza de toamnă umblă frunza în cădere
Tremură-n vânt copacu gol lipsit de ele
Storcându-mi verdele rugina curge-n vene
Anunță iernile sortite vieții mele
Se plimbă soarele vărsând lumină rece
Alungă zilele scurtându-le să plece
Caută nopțile visând să mă înece
Furându-mi zâmbetul tristețea mă petrece
Norul umbrește amintirile flămânde
Udând privirile cu lacrimă le-ascunde
Ploile caută absențele-n secunde
Lăsându-mi timpurile reci să mă inunde
Plutește ceața învelind orbă speranță
O țesătură din tăcere și distanță
Umblând cărările pierdute fără șansă
Încurcă pașii abătând drumul spre casă
Toamna bogată o adun într-o cămară
Întemnițând lumini vremelnice de vară
Stau pe-ntuneric așteptând o primăvară
Pierzând culorile sentința mă doboară
Întâmplătorul univers
Cu universul nostru strâmt și efemer
Se vor ciocni din întâmplare universuri
Din coliziune luminând strălucitor
Ori implozând ne vom topi în triste versuri
Spre imposibil strămutați ne-om prăvăli
Goliți de noi trăim pierduți într-o absență
Sau ne trezim din abdicare în roboți
Ștergând memorii fumegând convalescență
Rămânem singuri chimizând univalent
Tot căutând întâmplătoare congruență
Ne-aleargă zilele scăzându-le prezent
Imensul surd cioplind în suflete carență
De nu putem a ne desprinde vom pieri
Evaporându-ne imaterial în aparență
Întâmplător, sau poate nu, rămânem vii
Doar dacă poate universul o clemență
Mai stai
Mai stai o clipă ne-ntreruptă să-mi zâmbești
Mai stai o șoaptă de iubire fără margini
Te-așteaptă primăvara-n suflet să-nflorești
Stau la iernat toate cuvintele-ntre pagini
Mai stai o rază peste umbrele de dor
Mai stai un soare luminând zorii albaștri
Să te admir din răsărit până adorm
De la-nceput pân’ la sfârșit urmându-ți pașii
Mai stai o lingură de miere să gustăm
Mai stai un ceai pierduți etern în dimineață
Acoperiți de valuri dulci ne-amestecăm
Lăsând în urmă amintirile-n prefață
Mai stai o aripă bătând să prindem zbor
Mai stai un drum să ne privim față în față
Alunecând să navigăm spre viitor
Împrăștiind toate hotarele de ceață
Mai stai un ceas să-l agățăm pe un peron
Mai stai un tren să ne urcăm către speranță
Privind cum umblă secundarul în baston
Șovăitor, lăsând mai lung timpul de viață
Mai stai plecând să ne întorci de la-nceput
Mai stai pe jos să căutăm iubirea hoață
Mai stai curând să nu rămânem un trecut
Mai stai un drum să-mi fi un loc numit acasă
Cum să te-ajung
În palme-adun ce-atinge talpa ta
Pământ, în el sădindu-mă pe mine
Udându-mă cu ploi lacrima grea
Să-mi crească rădacinile spre tine
Înalt s-ajung cătându-ți urma ta
Atent, scrutând de sus tot orizontul
Încerc să te găsesc frumoasă stea
Sperând să-mi dai cu tine antidotul
Din vise-adun flămând lumina ta
Arzând în noapte umbrele din mine
Te chiamă strălucind iubirea mea
Strigând cu raze calde către tine
De nu te-ajung să caut umbra ta
Cu ea înlocuindu-mă pe mine
Să umble umbra ta cu umbra mea
Iar eu, urmându-ți pașii, lângă tine
Din mâna mea lipsește mâna ta
Privirea nu-ți ajunge în privire
Te-aud dar nu știu unde-i gura ta
Mă-ntreb de am s-ajung până la tine
Incert pun adevărul în mister
Rămân toate-ntrebările uimite
Răspunsurile fug plutind în cerc
Priveliștea tăcerii mă surprinde
Gonindu-mă-n absență n-am reper
Iau timpul și-l arunc în amintire
Golindu-mă de azi rămân cu ieri
Un mâine nu m-ajunge fără tine
A sufletului floare
Cea mai frumoasă floare din suflete răsare
Pictează-n nopți culoare, prin vise alergând
Lumină sclipitoare, în ochi aprinde soare
De ce-i strivită oare nu știu să mai răspund
O tristă încântare această rară floare
Tratată cu uitare degeaba-i pe pământ
Crescând fără hotare Nu-mă-uita e-o floare
Se-nchide fără soare lipsită de-un cuvânt
Ce lume-ntortochiată de dragoste speriată
Preferă om de piatră iubirea măsurând
De teamă că-i de plată bătăi de inimi rată
O smulge și-o îngroapă, pe suflete călcând
Tu floare-abandonată de lacrimă udată
Primind apă sărată te-apleci către pământ
Respinsă și-aruncată în gând te-ascunzi uitată
Plângând ajungi uscată, o floare așteptând
Răsari de poți vre-o dată pe-o inimă de piatră
Sfidând natura toată, cutumele-nfruntând
Iubire-adevărată născută fără pată
O floare minunată desculță-n om umblând
Fără de noi lipsește doi
Suntem aici însă distanța ne desparte
Suntem acum dar ne rulează un alt timp
Suntem cărări însă pășim în altă parte
Suntem lumini prin alte locuri strălucind
Lipsește noi trăind prezențe separate
Există doi însă prin vise clocotind
Vorbesc în șoaptă amintirile blazate
Nu mai întreabă de absențe tânguind
Caută ochii doua stele nestemate
Privirea curge în albastru șiroind
Găsește urmele uscate pe sub pleoape
Scânteia umedă se stinge adormind
Strivită inima abia dacă mai bate
Arzând în vene roșu-aleargă dogorind
Fără de noi am căpătat infirmitate
Sufletul fuge jumătate bântuind
Refuză doi și-atunci la sine se împarte
Restul se-adună cu negare chinuind
Tu ai rămas în ecuațiile de poate
Eu am picat într-o eroare stăruind
Prezentu-mi umblă separat de realitate
Îmi caut singur vindecare hoinărind
Nu vom fi noi urmat de doi ca entitate
Un dor mă doare în tăcere mistuind
E toamnă
Briza de toamnă umblă frunza în cădere
Tremură-n vânt copacu gol lipsit de ele
Storcându-mi verdele rugina curge-n vene
Anunță iernile sortite vieții mele
Se plimbă soarele vărsând lumină rece
Alungă zilele scurtându-le să plece
Caută nopțile visând să mă înece
Furându-mi zâmbetul tristețea mă petrece
Norul umbrește amintirile flămânde
Udând privirile cu lacrimă le-ascunde
Ploile caută absențele-n secunde
Lăsându-mi timpurile reci să mă inunde
Plutește ceața învelind orbă speranță
O țesătură din tăcere și distanță
Umblând cărările pierdute fără șansă
Încurcă pașii abătând drumul spre casă
Toamna bogată o adun într-o cămară
Întemnițând lumini vremelnice de vară
Stau pe-ntuneric așteptând o primăvară
Pierzând culorile sentința mă doboară
Întâmplătorul univers
Cu universul nostru strâmt și efemer
Se vor ciocni din întâmplare universuri
Din coliziune luminând strălucitor
Ori implozând ne vom topi în triste versuri
Spre imposibil strămutați ne-om prăvăli
Goliți de noi trăim pierduți într-o absență
Sau ne trezim din abdicare în roboți
Ștergând memorii fumegând convalescență
Rămânem singuri chimizând univalent
Tot căutând întâmplătoare congruență
Ne-aleargă zilele scăzându-le prezent
Imensul surd cioplind în suflete carență
De nu putem a ne desprinde vom pieri
Evaporându-ne imaterial în aparență
Întâmplător, sau poate nu, rămânem vii
Doar dacă poate universul o clemență
Mai stai
Mai stai o clipă ne-ntreruptă să-mi zâmbești
Mai stai o șoaptă de iubire fără margini
Te-așteaptă primăvara-n suflet să-nflorești
Stau la iernat toate cuvintele-ntre pagini
Mai stai o rază peste umbrele de dor
Mai stai un soare luminând zorii albaștri
Să te admir din răsărit până adorm
De la-nceput pân’ la sfârșit urmându-ți pașii
Mai stai o lingură de miere să gustăm
Mai stai un ceai pierduți etern în dimineață
Acoperiți de valuri dulci ne-amestecăm
Lăsând în urmă amintirile-n prefață
Mai stai o aripă bătând să prindem zbor
Mai stai un drum să ne privim față în față
Alunecând să navigăm spre viitor
Împrăștiind toate hotarele de ceață
Mai stai un ceas să-l agățăm pe un peron
Mai stai un tren să ne urcăm către speranță
Privind cum umblă secundarul în baston
Șovăitor, lăsând mai lung timpul de viață
Mai stai plecând să ne întorci de la-nceput
Mai stai pe jos să căutăm iubirea hoață
Mai stai curând să nu rămânem un trecut
Mai stai un drum să-mi fi un loc numit acasă
Cum să te-ajung
În palme-adun ce-atinge talpa ta
Pământ, în el sădindu-mă pe mine
Udându-mă cu ploi lacrima grea
Să-mi crească rădacinile spre tine
Înalt s-ajung cătându-ți urma ta
Atent, scrutând de sus tot orizontul
Încerc să te găsesc frumoasă stea
Sperând să-mi dai cu tine antidotul
Din vise-adun flămând lumina ta
Arzând în noapte umbrele din mine
Te chiamă strălucind iubirea mea
Strigând cu raze calde către tine
De nu te-ajung să caut umbra ta
Cu ea înlocuindu-mă pe mine
Să umble umbra ta cu umbra mea
Iar eu, urmându-ți pașii, lângă tine
Din mâna mea lipsește mâna ta
Privirea nu-ți ajunge în privire
Te-aud dar nu știu unde-i gura ta
Mă-ntreb de am s-ajung până la tine
Incert pun adevărul în mister
Rămân toate-ntrebările uimite
Răspunsurile fug plutind în cerc
Priveliștea tăcerii mă surprinde
Gonindu-mă-n absență n-am reper
Iau timpul și-l arunc în amintire
Golindu-mă de azi rămân cu ieri
Un mâine nu m-ajunge fără tine