,,AM FOST... VOI FI,,(anonimul)
AM FOST... VOI FI
Am fost anonimul
vieții supus,
călător printre zile
cu - amurguri violet…
Căutător de zorii cu rouă
să-i țin în suflet
până la apus…
Sunt visul încolăcit
pe șiraguri de speranțe
Un nomad obosit
pe-o dună de neputințe
Sau, himeră pe taftaua nopții
fără de sfârșit …
Și voi mai fi ,
anonimul dăinuit
sub crucea lemnului
de eternitate șlefuit.…
Am fost… Sunt…Voi fi…
Категория: Философские стихи
Все стихи автора: Silvia Mihalachi
Дата публикации: 4 января
Просмотры: 579
Стихи из этой категории
Simbol convențional
Într-o lume plină de dileme
Oare suntem robii concepțiilor,
Victimele tuturor decepțiilor,
Afișând nepăsători embleme?
Așteptăm cu nerăbdare timpul
Să ne indice drumul de parcurs,
Ca și când viața ni s-a scurs
Precum din clepsidră nisipul.
Evadăm din răcoarea gândului
În îmbrățișarea caldă a inimii,
Exclamând cuvinte-n acronimii
Și acceptăm ideea fondului.
Ne frământă adânci tradiții
Perpetuu în viața noastră,
Ca cerul de culoare albastră,
Urcând spre culmi în noi condiții.
Cine ma aude?
Oh suflet drag ,
Din al meu trup
Un sunet nu mai iese
Fara vorbe am ramas
Chiar de in minte
Romane am de spus ....
Corp de lut am ajuns
Sau asa ma simt ...
Rece, moale si far de viata
Cand glasul impietrit a devenit
Cand strig si nu ma auzi
Cand vorbesc si nu ma asculti
Cand spui ca doar un suflet tanar sint
Si ma renegi
Ma ignori si diminuezi
Crezand ca n-am habar
Ce este viata
In vid plutesc
Vorbele îmi rasuna
Si numai luceferi banlzi ma aud
Si ma alina de la rasarit pana la apus
Caci vorbele sufletului
Nu le aude oricine
Si le citeste numai
Cine ochi are sa vada
"Inspirat de ofertă"
De ziua națională a culturii 🇹🇩
"Inspirat de ofertă"
10 motivații
Pentr-un milion de motive,de vieți.
10 motivatii sa poti sa te ierti
Milion de motive sa vrei, sa poti si sa speri
10 motivatii
Sa te ridici ...din ruine
In credințe si vreri
Milion de motive sa nu uiti de ieri
10 motivatii legate de țel
Milion de motive puse in
Inimi ce pier.
Compozitie din litere inspirata urmare a unei oferte făcută de George Augustin Stirbat .
Florin Ristea
15.01.2024
Durerea
Ce e durerea?
O fi oare recunoștința,
Sau faptul că oamenii sunt muritori?
Sau că pământul ne rabdă proastia
Când suntem prea cugetători?
O fi oare durerea pastila
Ce ne ia tot răul în dinți?
Sau oare să fie ea nostalgia
Când cei dragi n-or mai fi pe pământ?
Oare să fie pârul de lacrimi
Ce le-am vărsat pentru un oarecare?
Sau pârâul de lacrimi ce le-am pierdut
Printre dinții strânși de frustrări și păcate?
Oare să fie durerea alinarea,
Ce ne dă puterea a face tot?
Sau gândul de a nu fi prea răniți de cuvinte deșarte
Scăpate de oamenii fără noroc?
De-ar fi să mă doară,
Eu vreau un răspuns,
Eu vreau să aflu ce e durerea,
Chiar dacă ar trebui să escaladez munți,
În ecouri de lacrimi și răsărituri de gânduri fierbinți.
Putreziciune
Plângea pământul fără rost
sub tropot blând articulat
de vieţi vândute la mezat,
un vis frumos, pierind anost.
Putreziciunea caută în suflet
prada neprihănită,
crescută din clipele curate
în care albul gândului
nutreşte speranţa curăţeniei
departe de mirosul
propriei putreziciuni,
moştenite din naşterea primară.
Simt calea din albul ochilor
prin lanul de oameni crucificaţi
doar pentru viitorul mileniilor.
Adunăm cuiele
ruginite de lacrimi
să le înfigem în cer.
Prin văile ancestrale
curge sângele cruciaţilor,
brăzdând carapacea
credinţei până la pieire.
Un singur pământ,
o singură istorie
atârnă ca un fruct copt
în copacul crescut
din inima universului,
gata să guste iar
putreziciunea.
Pe o altă creangă
o floare se deschide
în preistoria unui alt fruct.
Te-am crezut!
Există-o vreme-n viaţă când crezi că lupu-i câine,
Când nu ştii ce înseamnă să întâlneşti un leu;
Când nu ştii că otrava se poate pune-n pâine
Şi când, din orice astru, îţi faci un dumnezeu.
De-mi spui că seu-i miere şi muştele-s albine,
Şi vii cu argumente că "Da" se face "Nu",
Aş renunţa la mine, ca să te cred pe tine
Şi-aş zice mai departe aşa cum ai zis tu.
Cunosc şi şerpuirea şi gropile cărării,
C-am fost copil de casă şi tânăr eu am fost.
De tot ce poartă-n spate un semn al întrebării,
Să-ncerci a mă convinge, nu cred că are rost!
Căci focul ce se-ntinde, cu apă se opreşte,
Şi-n nefiinţă intră. Încolo... ce să zic?
Bibanul, după felul şi mintea lui de peşte,
Gândeşte că pescarul îi poate fi amic.
Simbol convențional
Într-o lume plină de dileme
Oare suntem robii concepțiilor,
Victimele tuturor decepțiilor,
Afișând nepăsători embleme?
Așteptăm cu nerăbdare timpul
Să ne indice drumul de parcurs,
Ca și când viața ni s-a scurs
Precum din clepsidră nisipul.
Evadăm din răcoarea gândului
În îmbrățișarea caldă a inimii,
Exclamând cuvinte-n acronimii
Și acceptăm ideea fondului.
Ne frământă adânci tradiții
Perpetuu în viața noastră,
Ca cerul de culoare albastră,
Urcând spre culmi în noi condiții.
Cine ma aude?
Oh suflet drag ,
Din al meu trup
Un sunet nu mai iese
Fara vorbe am ramas
Chiar de in minte
Romane am de spus ....
Corp de lut am ajuns
Sau asa ma simt ...
Rece, moale si far de viata
Cand glasul impietrit a devenit
Cand strig si nu ma auzi
Cand vorbesc si nu ma asculti
Cand spui ca doar un suflet tanar sint
Si ma renegi
Ma ignori si diminuezi
Crezand ca n-am habar
Ce este viata
In vid plutesc
Vorbele îmi rasuna
Si numai luceferi banlzi ma aud
Si ma alina de la rasarit pana la apus
Caci vorbele sufletului
Nu le aude oricine
Si le citeste numai
Cine ochi are sa vada
"Inspirat de ofertă"
De ziua națională a culturii 🇹🇩
"Inspirat de ofertă"
10 motivații
Pentr-un milion de motive,de vieți.
10 motivatii sa poti sa te ierti
Milion de motive sa vrei, sa poti si sa speri
10 motivatii
Sa te ridici ...din ruine
In credințe si vreri
Milion de motive sa nu uiti de ieri
10 motivatii legate de țel
Milion de motive puse in
Inimi ce pier.
Compozitie din litere inspirata urmare a unei oferte făcută de George Augustin Stirbat .
Florin Ristea
15.01.2024
Durerea
Ce e durerea?
O fi oare recunoștința,
Sau faptul că oamenii sunt muritori?
Sau că pământul ne rabdă proastia
Când suntem prea cugetători?
O fi oare durerea pastila
Ce ne ia tot răul în dinți?
Sau oare să fie ea nostalgia
Când cei dragi n-or mai fi pe pământ?
Oare să fie pârul de lacrimi
Ce le-am vărsat pentru un oarecare?
Sau pârâul de lacrimi ce le-am pierdut
Printre dinții strânși de frustrări și păcate?
Oare să fie durerea alinarea,
Ce ne dă puterea a face tot?
Sau gândul de a nu fi prea răniți de cuvinte deșarte
Scăpate de oamenii fără noroc?
De-ar fi să mă doară,
Eu vreau un răspuns,
Eu vreau să aflu ce e durerea,
Chiar dacă ar trebui să escaladez munți,
În ecouri de lacrimi și răsărituri de gânduri fierbinți.
Putreziciune
Plângea pământul fără rost
sub tropot blând articulat
de vieţi vândute la mezat,
un vis frumos, pierind anost.
Putreziciunea caută în suflet
prada neprihănită,
crescută din clipele curate
în care albul gândului
nutreşte speranţa curăţeniei
departe de mirosul
propriei putreziciuni,
moştenite din naşterea primară.
Simt calea din albul ochilor
prin lanul de oameni crucificaţi
doar pentru viitorul mileniilor.
Adunăm cuiele
ruginite de lacrimi
să le înfigem în cer.
Prin văile ancestrale
curge sângele cruciaţilor,
brăzdând carapacea
credinţei până la pieire.
Un singur pământ,
o singură istorie
atârnă ca un fruct copt
în copacul crescut
din inima universului,
gata să guste iar
putreziciunea.
Pe o altă creangă
o floare se deschide
în preistoria unui alt fruct.
Te-am crezut!
Există-o vreme-n viaţă când crezi că lupu-i câine,
Când nu ştii ce înseamnă să întâlneşti un leu;
Când nu ştii că otrava se poate pune-n pâine
Şi când, din orice astru, îţi faci un dumnezeu.
De-mi spui că seu-i miere şi muştele-s albine,
Şi vii cu argumente că "Da" se face "Nu",
Aş renunţa la mine, ca să te cred pe tine
Şi-aş zice mai departe aşa cum ai zis tu.
Cunosc şi şerpuirea şi gropile cărării,
C-am fost copil de casă şi tânăr eu am fost.
De tot ce poartă-n spate un semn al întrebării,
Să-ncerci a mă convinge, nu cred că are rost!
Căci focul ce se-ntinde, cu apă se opreşte,
Şi-n nefiinţă intră. Încolo... ce să zic?
Bibanul, după felul şi mintea lui de peşte,
Gândeşte că pescarul îi poate fi amic.
Другие стихотворения автора
RUGĂGIUNEA-I ZILNIC HRANĂ
,,Tatăl nostru
care ești în ceruri,,
Vino cu a ta povață,
Privește viața și-a ei neputință
Ajută oamenii să nu rătăcească,
Să nu-și piardă nădejdea în credință.
,, Sfințească - se voia ta,,
Tată ceresc
Nu lăsa omenirea oropsită,
De zeii întunericului urgisită
De ființe hidoase și perfide
Posedate de setea de-a ucide.
Să ,, Vie împărăția ta,,
Hrană să ne fie a ta pildă
S-alungi minciuna din falsa catedrală
Cu idoli războinici ce-n sânge
De creștin, urâțenia lor și-o scaldă
Credința-n tine , ar vrea să dispară.
,, Facă-se voia ta ,,
Și-a tale zece, drepte porunci
Să fie în drumul nostru călăuze
Avem de ele nevoie în faptă și în gând
Azi, mâine și oricând.
Pacea, iubirea nu mai sunt
Nici în cerul atât cât îl privim,
Nici pe pământ.
,,Pâinea noastră cea de toate zilele
Dă-ne-o nouă astăzi,,
Mâine și cât va fi să fie…
Zilnic la tine ne rugăm
Puteri să ne dai ca să muncim
Noi nu vrem pâinea s-o cerșim.
,,Iartă-ne nouă greșelile noastre,,
Păcate facem… Îngenunchiați
La icoană, din suflet regretăm
Iar pentru cei ce ne dau lanțuri,
Ne constrâng credința în tine
să nu o respectăm,
Noi, înlăcrimați tot ne rugăm:
Dă-le doamne înțelepciune,
Empatie și dreaptă judecată
,, Că a Ta este împărăția
Slava și puterea,,
De-a modela neoamenii în omeni.
,,Tatăl nostru,, cel ceresc
,,Din valul ce ne bântuie
Înalță-ne, ne mântuie ,,
Numai TU poți ,numai TU.
FĂRĂ TITLU
Frumoasă ești ziuă
Strălucitor îți este soarele
Întunecată-i noaptea…
Nu vreau sa mă duc în ea
Lasă-mă în amurg
Să mângâi cu privirea marea
Îndepărtarea s-o parcurg
Lopătând val după val
Mă voi duce la mal,
Un singur mal
Spre barca naufragiată
A cărei velă la catarg, îi fulgerată.
Te rog zi, lasă-mă
Să amurg la malul mării….
Spovedanie
Doamne nu iți reproşez
Si tot din ce-ai făcut îmi place
Dar, ce bine ar fi fost
Auzul să mi-l pui văz
Si pleoapa gura care tace.
Doamne, aripi să-mi fi pus
În mâna care se zgârceşte
Și sufletului să-i dai
Clipele de odihnă
În corpul ce nădăjduieşte.
Doamne nu îţi reproşez
Ajunge! Mi s-a dat de toate
Văzul fără de pleoapă,
Buzele cu mult venin
Şi sufletul rece cetate.
Doamne nu îți reproșez.
DOAMNE PRIMEȘTE PLANETA PĂMÂNT
Doamne primește planeta și nu ne părăsi…
Îmi este frică de ziua ce o trăiesc
Îmi este frică de ziua de mâine
Am un rest din frica ce zilnic o primesc
Și - un sold pentru ziua ce nu știu când vine.
Doamne privește planeta și nu ne părăsi…
Pe un colț de cer, cândva un cer senin
Cohorte de nori în ură se adună
Liniștea păcii-i răvășită de furtuni,
Șenile de tanc vrea totul să răpună.
Doamne izbăvește planeta și nu o părăsi
Îmi este frică chiar și-n ziua aceasta
Să nu fim striviți de zidul nopții
Și peste noi să nu s - arunce năpasta,
O plămădeală a urii și-a demenții.
Doamne, primește-o, privește-o, izbăvește-o…
Puterea punctului
Decizional precum te scriu
și uneori chiar te conjur
rămâi un semn,
un punct
prin multe semne
cerești și pământene.
Îți recunosc puterea
și totuși îți cerșesc
asupra vieții mele
nu pecetlui menirea
înșirându-i multe puncte
în lipsă de cuvinte.
Lasă-mi locul
unde să pun o virgulă,
un semn de întrebare
și chiar ,,et caetera,,
înconjurată de cele patru
puncte cardinale.
În vizită la sufletul meu
Bună seara, mă auzi ?
Ți-am spus bună seara
Și hai primește-mă
Cum ar fi să fii primit
Suflete al meu
Pribeag și obosit.
Dacă și tu nu o vei face
Îți va rămâne lesa
În care m-ai țintuit.
Nu vreau să ne certăm
Interiorul meu,
Statornicia mea
Eu vreau să te salut
Iar tu să mă hrănești
Cu împăcarea.
Pribeagule ai ostenit…
RUGĂGIUNEA-I ZILNIC HRANĂ
,,Tatăl nostru
care ești în ceruri,,
Vino cu a ta povață,
Privește viața și-a ei neputință
Ajută oamenii să nu rătăcească,
Să nu-și piardă nădejdea în credință.
,, Sfințească - se voia ta,,
Tată ceresc
Nu lăsa omenirea oropsită,
De zeii întunericului urgisită
De ființe hidoase și perfide
Posedate de setea de-a ucide.
Să ,, Vie împărăția ta,,
Hrană să ne fie a ta pildă
S-alungi minciuna din falsa catedrală
Cu idoli războinici ce-n sânge
De creștin, urâțenia lor și-o scaldă
Credința-n tine , ar vrea să dispară.
,, Facă-se voia ta ,,
Și-a tale zece, drepte porunci
Să fie în drumul nostru călăuze
Avem de ele nevoie în faptă și în gând
Azi, mâine și oricând.
Pacea, iubirea nu mai sunt
Nici în cerul atât cât îl privim,
Nici pe pământ.
,,Pâinea noastră cea de toate zilele
Dă-ne-o nouă astăzi,,
Mâine și cât va fi să fie…
Zilnic la tine ne rugăm
Puteri să ne dai ca să muncim
Noi nu vrem pâinea s-o cerșim.
,,Iartă-ne nouă greșelile noastre,,
Păcate facem… Îngenunchiați
La icoană, din suflet regretăm
Iar pentru cei ce ne dau lanțuri,
Ne constrâng credința în tine
să nu o respectăm,
Noi, înlăcrimați tot ne rugăm:
Dă-le doamne înțelepciune,
Empatie și dreaptă judecată
,, Că a Ta este împărăția
Slava și puterea,,
De-a modela neoamenii în omeni.
,,Tatăl nostru,, cel ceresc
,,Din valul ce ne bântuie
Înalță-ne, ne mântuie ,,
Numai TU poți ,numai TU.
FĂRĂ TITLU
Frumoasă ești ziuă
Strălucitor îți este soarele
Întunecată-i noaptea…
Nu vreau sa mă duc în ea
Lasă-mă în amurg
Să mângâi cu privirea marea
Îndepărtarea s-o parcurg
Lopătând val după val
Mă voi duce la mal,
Un singur mal
Spre barca naufragiată
A cărei velă la catarg, îi fulgerată.
Te rog zi, lasă-mă
Să amurg la malul mării….
Spovedanie
Doamne nu iți reproşez
Si tot din ce-ai făcut îmi place
Dar, ce bine ar fi fost
Auzul să mi-l pui văz
Si pleoapa gura care tace.
Doamne, aripi să-mi fi pus
În mâna care se zgârceşte
Și sufletului să-i dai
Clipele de odihnă
În corpul ce nădăjduieşte.
Doamne nu îţi reproşez
Ajunge! Mi s-a dat de toate
Văzul fără de pleoapă,
Buzele cu mult venin
Şi sufletul rece cetate.
Doamne nu îți reproșez.
DOAMNE PRIMEȘTE PLANETA PĂMÂNT
Doamne primește planeta și nu ne părăsi…
Îmi este frică de ziua ce o trăiesc
Îmi este frică de ziua de mâine
Am un rest din frica ce zilnic o primesc
Și - un sold pentru ziua ce nu știu când vine.
Doamne privește planeta și nu ne părăsi…
Pe un colț de cer, cândva un cer senin
Cohorte de nori în ură se adună
Liniștea păcii-i răvășită de furtuni,
Șenile de tanc vrea totul să răpună.
Doamne izbăvește planeta și nu o părăsi
Îmi este frică chiar și-n ziua aceasta
Să nu fim striviți de zidul nopții
Și peste noi să nu s - arunce năpasta,
O plămădeală a urii și-a demenții.
Doamne, primește-o, privește-o, izbăvește-o…
Puterea punctului
Decizional precum te scriu
și uneori chiar te conjur
rămâi un semn,
un punct
prin multe semne
cerești și pământene.
Îți recunosc puterea
și totuși îți cerșesc
asupra vieții mele
nu pecetlui menirea
înșirându-i multe puncte
în lipsă de cuvinte.
Lasă-mi locul
unde să pun o virgulă,
un semn de întrebare
și chiar ,,et caetera,,
înconjurată de cele patru
puncte cardinale.
În vizită la sufletul meu
Bună seara, mă auzi ?
Ți-am spus bună seara
Și hai primește-mă
Cum ar fi să fii primit
Suflete al meu
Pribeag și obosit.
Dacă și tu nu o vei face
Îți va rămâne lesa
În care m-ai țintuit.
Nu vreau să ne certăm
Interiorul meu,
Statornicia mea
Eu vreau să te salut
Iar tu să mă hrănești
Cu împăcarea.
Pribeagule ai ostenit…