Test
Orișicine-i acolo sus,
în fiecare zi, la un test m-a pus.
De rareori sunt pregătit,
și de multe ori m-am îmbulzit
El, într-o singură zi,
teste poate da mii și mii.
„Fete, glume, oameni... diferiți,
câte-un test pe zi tu meriți”
Dar dacă astea o fi doar teste,
Cum va fi oare,
la examenul cel mare?
Стихи из этой категории
Manuscrisul Toamnei
Apare doar ca umbra-n soare,
Doar atunci când e nevoia.
Victoria-n unica-ți valoare
Ce-n carte se tot reînoia...
Toamna arată frumusețea
De-a lăsa și de-a pleca,
De-a uita toată tristețea
Simțul cărei ne apleca.
Poate poezia ne creează,
Poate poezia ne distruge,
Dar oricum, totul militează -
Se-ntocmesc căi indifuge.
Arată totul la alegere,
Dar nu-i totul cu folos,
Aș da versu-n înțelegere
Pentru cei mai valoros.
Stelele-s doar în paradis
Visându-le d-aici, de jos,
Dar viața-i un manuscris -
Fiind cel mai prețios.
Viața-i ca și-o frunză,
Când mai vine toamna
Te legi de-o pânză
Să nu-ți cazi capcana...
Durerea
În taina nopții grele mă pierd adeseori,
Când umbre reci se-ntind pe geam și-n suflet mori,
O lacrimă se-ntinde pe chipul încruntat,
Și-n pieptul meu, durerea, ca focul a dansat.
Cu pași tăcuți se-ntoarce, nespusă și amară,
Și-mi rupe firul viselor, ușor, încetișoară,
Nicio scânteie caldă nu-i sparge întunericul,
Când inima își strigă, în goluri, adevărul.
E grea ca plumbul rece și surdă ca un zid,
În ochii mei, lumina s-a stins într-un sfârșit,
Și gândurile toate, ca frunzele căzând,
Se duc spre nicăierea durerii fără gând.
O chem, deși mă doare, o vreau, deși ucide,
Că-n suferință pură, o lume nouă zide,
În sângele ce arde ca lava pe pământ,
Durerea e o muză ce naște un cuvânt.
Și urlă prin tăcere, și strigă ne-mblânzit,
În fiecare fibră mă lasă răstignit,
Dar și din ea, ca iarba, din stâncă va răsări
O altă primăvară, o nouă bucurii.
O luptă fără arme, un drum fără sfârșit,
Pe care-l străbat singur, în trup ostenit,
Și, totuși, din căderea cea mai adâncă, grea,
Se naște altă forță, mai blândă, dar a mea.
Durerea-mi dă conturul pe care l-am uitat,
Îmi sculptează fața cu râs și cu păcat,
Mă țese din ruine, mă pune să învăț
Că viața n-are margini, doar zbor și doar curaj.
Și când va fi să cadă cortina peste zări,
Și când n-or mai fi lacrimi, nici vise, nici chemări,
Durerea mea va scrie, cu litere de dor,
Că am trăit cu sufletul întreg, arzând în zbor.
Și astfel ea devine o taină, nu blestem,
Un fir ce leagă omul de stele și de semn,
Durerea nu mă frânge, ci-mi cântă undeva
Un cântec de iubire, nespus, din inima mea.
Repaos
Întâmplări aleargă nefiresc peste mine,
Văpăiile sorții mă ating pe aripe,
Legat de un munte pământul mă ține,
Iar murmurul meu începu ca să țipe.
Carnea se zbate sub suspinul durerii,
Vene secate de sânge sorb întuneric,
Pe moarte încerc uneori să o sperii,
Dar ea mă deplânge și râde isteric.
Strigătul mamei se sfărâmă în șoapte,
Pleoapele îmi sunt cu plumb încărcate,
Orb mă cufund într-o veșnică noapte,
Fără stele și cer unde vântul nu bate.
Zvârcolirile mele dosesc mângâieri,
Neconsolat aștept condamnarea la zid,
Pe aripi îmi cresc nefiresc primăveri,
Și într-un veșnic repaos mă închid.
Nu pot evada
Sunt trist, sunt frânt,
Inima mi-e mormânt,
nu pot evada.
E întuneric și amar,
Viața e un coșmar,
nu pot evada.
Să ies aș vrea,
Din cochilia mea,
nu pot evada.
Oare nimeni nu poate vedea,
Ce e in inima mea?
nu pot... Nu pot evada...
Cartea, un dar neprețuit
O carte prăfuită
În colț pe -o etajeră,
De -o vreme cuibărită
Șușotea din operă
O rază de lumină
Alunecă pe o filă
Și o privire senină
Citea creația umilă .
Pulberea fu risipită,
Șlefuită cu migală
Renăștea răsfoită,
Zâmbind cu sfială.
Cuprindea o lume
Tainică, divină;
O stea Fără nume
De glorie străină.
Respira-n cuvinte,
Din metafore curgea,
Trezea simțăminte,
Fiorii ,culegea..
SINGURĂTATE
Ador amurgul ce se lasă,
Mă simt vrăjită de-ale tale șoapte,
Mi-e inima din ce în ce tot mai pustie
Vreau să te visez o-ntreagă veșnicie.
Te iubesc și vreau să te am alături
În nopțile reci aș vrea ca să te am;
Mi-ai fost mereu tot mai aproape
Deci, nu vreau ca să mai pleci.
Tot ce e în jur...este al meu,
De la pământ până la cer.
Vreau să fiu singură în nopțile senine
Iubită de întreaga lună plină.
Manuscrisul Toamnei
Apare doar ca umbra-n soare,
Doar atunci când e nevoia.
Victoria-n unica-ți valoare
Ce-n carte se tot reînoia...
Toamna arată frumusețea
De-a lăsa și de-a pleca,
De-a uita toată tristețea
Simțul cărei ne apleca.
Poate poezia ne creează,
Poate poezia ne distruge,
Dar oricum, totul militează -
Se-ntocmesc căi indifuge.
Arată totul la alegere,
Dar nu-i totul cu folos,
Aș da versu-n înțelegere
Pentru cei mai valoros.
Stelele-s doar în paradis
Visându-le d-aici, de jos,
Dar viața-i un manuscris -
Fiind cel mai prețios.
Viața-i ca și-o frunză,
Când mai vine toamna
Te legi de-o pânză
Să nu-ți cazi capcana...
Durerea
În taina nopții grele mă pierd adeseori,
Când umbre reci se-ntind pe geam și-n suflet mori,
O lacrimă se-ntinde pe chipul încruntat,
Și-n pieptul meu, durerea, ca focul a dansat.
Cu pași tăcuți se-ntoarce, nespusă și amară,
Și-mi rupe firul viselor, ușor, încetișoară,
Nicio scânteie caldă nu-i sparge întunericul,
Când inima își strigă, în goluri, adevărul.
E grea ca plumbul rece și surdă ca un zid,
În ochii mei, lumina s-a stins într-un sfârșit,
Și gândurile toate, ca frunzele căzând,
Se duc spre nicăierea durerii fără gând.
O chem, deși mă doare, o vreau, deși ucide,
Că-n suferință pură, o lume nouă zide,
În sângele ce arde ca lava pe pământ,
Durerea e o muză ce naște un cuvânt.
Și urlă prin tăcere, și strigă ne-mblânzit,
În fiecare fibră mă lasă răstignit,
Dar și din ea, ca iarba, din stâncă va răsări
O altă primăvară, o nouă bucurii.
O luptă fără arme, un drum fără sfârșit,
Pe care-l străbat singur, în trup ostenit,
Și, totuși, din căderea cea mai adâncă, grea,
Se naște altă forță, mai blândă, dar a mea.
Durerea-mi dă conturul pe care l-am uitat,
Îmi sculptează fața cu râs și cu păcat,
Mă țese din ruine, mă pune să învăț
Că viața n-are margini, doar zbor și doar curaj.
Și când va fi să cadă cortina peste zări,
Și când n-or mai fi lacrimi, nici vise, nici chemări,
Durerea mea va scrie, cu litere de dor,
Că am trăit cu sufletul întreg, arzând în zbor.
Și astfel ea devine o taină, nu blestem,
Un fir ce leagă omul de stele și de semn,
Durerea nu mă frânge, ci-mi cântă undeva
Un cântec de iubire, nespus, din inima mea.
Repaos
Întâmplări aleargă nefiresc peste mine,
Văpăiile sorții mă ating pe aripe,
Legat de un munte pământul mă ține,
Iar murmurul meu începu ca să țipe.
Carnea se zbate sub suspinul durerii,
Vene secate de sânge sorb întuneric,
Pe moarte încerc uneori să o sperii,
Dar ea mă deplânge și râde isteric.
Strigătul mamei se sfărâmă în șoapte,
Pleoapele îmi sunt cu plumb încărcate,
Orb mă cufund într-o veșnică noapte,
Fără stele și cer unde vântul nu bate.
Zvârcolirile mele dosesc mângâieri,
Neconsolat aștept condamnarea la zid,
Pe aripi îmi cresc nefiresc primăveri,
Și într-un veșnic repaos mă închid.
Nu pot evada
Sunt trist, sunt frânt,
Inima mi-e mormânt,
nu pot evada.
E întuneric și amar,
Viața e un coșmar,
nu pot evada.
Să ies aș vrea,
Din cochilia mea,
nu pot evada.
Oare nimeni nu poate vedea,
Ce e in inima mea?
nu pot... Nu pot evada...
Cartea, un dar neprețuit
O carte prăfuită
În colț pe -o etajeră,
De -o vreme cuibărită
Șușotea din operă
O rază de lumină
Alunecă pe o filă
Și o privire senină
Citea creația umilă .
Pulberea fu risipită,
Șlefuită cu migală
Renăștea răsfoită,
Zâmbind cu sfială.
Cuprindea o lume
Tainică, divină;
O stea Fără nume
De glorie străină.
Respira-n cuvinte,
Din metafore curgea,
Trezea simțăminte,
Fiorii ,culegea..
SINGURĂTATE
Ador amurgul ce se lasă,
Mă simt vrăjită de-ale tale șoapte,
Mi-e inima din ce în ce tot mai pustie
Vreau să te visez o-ntreagă veșnicie.
Te iubesc și vreau să te am alături
În nopțile reci aș vrea ca să te am;
Mi-ai fost mereu tot mai aproape
Deci, nu vreau ca să mai pleci.
Tot ce e în jur...este al meu,
De la pământ până la cer.
Vreau să fiu singură în nopțile senine
Iubită de întreaga lună plină.
Другие стихотворения автора
Videoclip
Am văzut un videoclip,
Numit „La revedere”,
Și mă cuprinde o mare surprindere,
Iar acum, înăuntru țip.
Cu 33 de mii de vizualizări,
Și vreo două mii de comentări,
E clar că-i nevoie de ajutor,
Dar asta n-a apărut,
Așa cum ea a cerut,
Și așa s-e ajunge, în de sine omor.
---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
https://www.youtube.com/watch?v=LFHc4WRRBpc&rco=1
faceti ce puteti, comentati frumos, trimiteti la altii care credeti că suportă să vadă videoclipul.
Vă avertizez: videoclip care poate afecta. vizionati doar daca sunteti sigur ca puteti.
Cuvinte
De departe-l vad aproape
pe omul ce bea lapte,
si miroase un trandafir,
si miroase a lavanda.
Tantarul bazaie,
si la ureche ma sacaie.
Foaie verde inmuiata,
eu ma sterg pana-s uscata.
In mare intru-n perechi,
si ies de unul singur.
Arbore inalt de caramida,
am vazut pe ea o omida.
Cand ma apropriu e inverzita,
cand plec, ea-i aurita.
Foaie galbena si-un pitic,
am cumparat un ibric
iar cum este foarte tipic,
eu l-am stricat
iar eu am strigat,
dar pana la urma eu m-am impacat.
Dar eu vad in departare,
Marele cer cade pe o floare,
iar eu merg pe o lunga carare,
si ajung la apune-soare
si inot pe pamantul uscat
si de doua ori sar in pat
si odata ma lovesc in cap.
Mama
Te iubesc!
Ca m-ai nascut,
ca m-ai adormit in patuc.
Iti multumesc!
Mama te iubesc si iti multumesc
Mama nu-ti fa griji
eu mereu te voi iubi.
Mama iti multumesc
ca m-ai ingrijit,
ca m-ai iubit,
ca m-ai certat,
ca m-ai educat
Mama imi pare rau pentru orice greseala.
Mama si eu te iert pentru orice greseala.
Te iubesc
Calin (nu Mihai Eminescu)
Apa lin curge prin izvoare
si ne ajuta la corecta informare.
Dar noi *prostilor* ne conformam
si lasam paganii peste ale noi hotare.
Dar il vad cum vine din departare,
pe Calin il vad calare,
Pe un cal alb frumos si mare,
Cu planul lui de infrumusetare,
Tara Noastra el o va salva,
stai linistit, nu te ingrijora.
Cu abilitati combinate,
ca el stie si sa inoate,
cu mandrie o sa poarte,
tricolorul pe spinare.
Pe Iisus si Eminescu CEI mai mari Periculosi ii va indeparta
si mintile noastre, el le va indrepta.
Dar de fapt el in secret,
el se uita la tineret,
si devine un magnet.
Desigur ca daca zice el ceva,
noi tot credem cumva
ca el mereu inova,
si nu ne asiguram
ca ceea ce noi vazuram,
este ceea ce-i corect
si noi sarim direct,
si credem ca el zice ce-i drept.
Desigur ca omu' nu-i prost,
el stie ce face,
ii atrage pe cei prosti.
El vrea sa controleze,
ca un rege flamand dupa putere.
Dar stie ca omu destep e greu de controlat,
asa ca, pentru ceilalti el e ca un imparat.
Si pentru el, din acest motiv
orice om destept e negativ,
Un om periculos,
chiar daca de fapt a fost miraculos.
Fără diplomă, dar legendă
Nici Eminescu,
Nici Coșbuc,
Nici Alexandri sau Blaga
Stănescu sau Blandiana,
N-au avut o diplomă.
Așa din întâmplare au început,
Să scrie cum a putut.
Ea scrie, și tot scrie,
Scrie „lacrimi, zâmbete și soare”
Cu fiecare cuvânt iși adună o bogăție,
Artă într-o galerie.
400 peste de creații,
Toate minunății.
Videoclip
Am văzut un videoclip,
Numit „La revedere”,
Și mă cuprinde o mare surprindere,
Iar acum, înăuntru țip.
Cu 33 de mii de vizualizări,
Și vreo două mii de comentări,
E clar că-i nevoie de ajutor,
Dar asta n-a apărut,
Așa cum ea a cerut,
Și așa s-e ajunge, în de sine omor.
---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
https://www.youtube.com/watch?v=LFHc4WRRBpc&rco=1
faceti ce puteti, comentati frumos, trimiteti la altii care credeti că suportă să vadă videoclipul.
Vă avertizez: videoclip care poate afecta. vizionati doar daca sunteti sigur ca puteti.
Cuvinte
De departe-l vad aproape
pe omul ce bea lapte,
si miroase un trandafir,
si miroase a lavanda.
Tantarul bazaie,
si la ureche ma sacaie.
Foaie verde inmuiata,
eu ma sterg pana-s uscata.
In mare intru-n perechi,
si ies de unul singur.
Arbore inalt de caramida,
am vazut pe ea o omida.
Cand ma apropriu e inverzita,
cand plec, ea-i aurita.
Foaie galbena si-un pitic,
am cumparat un ibric
iar cum este foarte tipic,
eu l-am stricat
iar eu am strigat,
dar pana la urma eu m-am impacat.
Dar eu vad in departare,
Marele cer cade pe o floare,
iar eu merg pe o lunga carare,
si ajung la apune-soare
si inot pe pamantul uscat
si de doua ori sar in pat
si odata ma lovesc in cap.
Mama
Te iubesc!
Ca m-ai nascut,
ca m-ai adormit in patuc.
Iti multumesc!
Mama te iubesc si iti multumesc
Mama nu-ti fa griji
eu mereu te voi iubi.
Mama iti multumesc
ca m-ai ingrijit,
ca m-ai iubit,
ca m-ai certat,
ca m-ai educat
Mama imi pare rau pentru orice greseala.
Mama si eu te iert pentru orice greseala.
Te iubesc
Calin (nu Mihai Eminescu)
Apa lin curge prin izvoare
si ne ajuta la corecta informare.
Dar noi *prostilor* ne conformam
si lasam paganii peste ale noi hotare.
Dar il vad cum vine din departare,
pe Calin il vad calare,
Pe un cal alb frumos si mare,
Cu planul lui de infrumusetare,
Tara Noastra el o va salva,
stai linistit, nu te ingrijora.
Cu abilitati combinate,
ca el stie si sa inoate,
cu mandrie o sa poarte,
tricolorul pe spinare.
Pe Iisus si Eminescu CEI mai mari Periculosi ii va indeparta
si mintile noastre, el le va indrepta.
Dar de fapt el in secret,
el se uita la tineret,
si devine un magnet.
Desigur ca daca zice el ceva,
noi tot credem cumva
ca el mereu inova,
si nu ne asiguram
ca ceea ce noi vazuram,
este ceea ce-i corect
si noi sarim direct,
si credem ca el zice ce-i drept.
Desigur ca omu' nu-i prost,
el stie ce face,
ii atrage pe cei prosti.
El vrea sa controleze,
ca un rege flamand dupa putere.
Dar stie ca omu destep e greu de controlat,
asa ca, pentru ceilalti el e ca un imparat.
Si pentru el, din acest motiv
orice om destept e negativ,
Un om periculos,
chiar daca de fapt a fost miraculos.
Fără diplomă, dar legendă
Nici Eminescu,
Nici Coșbuc,
Nici Alexandri sau Blaga
Stănescu sau Blandiana,
N-au avut o diplomă.
Așa din întâmplare au început,
Să scrie cum a putut.
Ea scrie, și tot scrie,
Scrie „lacrimi, zâmbete și soare”
Cu fiecare cuvânt iși adună o bogăție,
Artă într-o galerie.
400 peste de creații,
Toate minunății.