Momente
Sunt momente în care gândesc cu inima și e frumos,
Și-mi amintesc... un simplu mesaj o făcea fericită
Acum lipsa ta sapă...și sapă un gol imens
Ce-l umplu scriind povestea noastră nesfârșită.
Sunt momente ...in loc să dorm... răsărituri prind în lacrimi
Nu am încetat să plâng din cauza poveștii noastre
Mi-s uneori nopțile pline de amintiri, de patimi
Și inima..în zori, n-ar vrea să se mai trezească.
Sunt momente când doar aș vrea să dispar
Atunci când ard de dor... și tu nu-mi simți căldura
Sau poate doar aș vrea să mă găsești aievea
Să mă împaci c-un vin și-mbrățisarea ta...
Категория: Мысли
Все стихи автора: OneWineWoman
#unpahardepoezie #onewinewoman
Дата публикации: 24 января
Просмотры: 225
Стихи из этой категории
Caty
În ceruri Caty, un înger rătăcitor,
A plecat prea devreme, spre eternul izvor.
Printre stele și nori, acum dansează,
Lăsând în inimă durere, și lacrimi șiroaie.
Caty, soția mea, lumină în noapte,
Cu ochi ce reflectau un cer senin și ușor.
Aripile-i s-au deschis, în zbor nemărginit,
Plecând spre lumea de dincolo, unde visurile se țes.
În amintirea mea rămâne zâmbetul tău,
Ca o rază de soare, ce încălzea totul.
Cu mâinile tale, alinai orice durere,
Azi, te simt doar în amintiri și-n lumea tainică a speranței.
În inimă păstrezi locul tău etern,
Printre flori de cer, în grădina îngerilor.
Cu Caty, cuvintele de iubire rămân nespuse,
Doar în tăcere, se simte prezența ta, nespusă.
Cerul acum are o stea strălucitoare,
Caty, sufletul meu, în lumina ta rămân.
Cu fiecare răsărit și apus al soarelui,
Simt că ești acolo, păzindu-mă din înălțimi.
Și deși plecată-n lumea de dincolo,
Amintirea ta în mine strălucește cald.
Cu inima grea și privirea spre ceruri,
Te iubesc în continuare, Caty, departe și-n amurguri.
Le simt...
Ganduri neinsirate le simt inauntru adunate
Bucati, franturi din idealuri ce sunt neintinate
Viitorul prevazut pare de fapt unul intrerupt
O pauza lenta ce pare a fi puternic latenta
De ce simt? daca nu pot sa ating nemurirea
Si tot ceea ce reprezinta fiinta mea si firea
Tot ce credeam ca va fi in a mea soarta
Pare de fapt a fi doar o dorinta nepatata
O minciuna simpla in suflet insamantata
Credeam ca timpul va dovedi ceea ce sunt
Dar totul s-a risipit in van si de fapt
Nimic nu sunt...doar praf si ramasite
Acoperamant pentru acest pamant
O carcasa pustiita de traire si iubire
Un suflet ce zboara o data cu adierea
Vantul ce te poarta peste varfurile inalte
Ploaia ce te curata de ganduri macinate
Soarele ce iti usuca si ultimul pacat
Un pacat de a dori sa fii liber si neintinat
Priveste catre zorii diminetii si intreaba-te
Se merita? asta e de fapt ce te implineste
Ce te face sa zbori si nu te nimiceste?
Doar tu crezi ca esti cea ce are dreptul?
Sa isi refaca trupul sa-si lepede defectul?
Vreau, doresc, poftesc la tot ce ma invie
Tot ce-mi da de stire ca viata e omenie
Nu doar o umbra pe pamantul asta
Scopul nu s-a sfarsit ci doar a inceput
Gaseste-ti menirea asculta-ti rabdarea
Le simt pe toate cum asteapta
Gandurile incet , incet mocnesc
Si vor sa iasa la suprafata
Insa rabdarea mea nu le lasa
Porneste si priveste mai departe
Aprinde sufletul nu-l adormi
Lasa-l sa prinda aripi ce zboara tot mai sus
Catre abisul nemarginit care e mai presus
Decat poftele ce te carmuiesc in necunoscut
Escale
în locul tău va apărea sigur altă femeie însingurată
(nu-mi explic de ce toate femeile singure poartă colanți negri
și sutiene albastre!)
știe că te aștept și că s-ar putea să întârzii ca avionul de linie Blue- Air
din Regatul Unit
din cauza rafalelor de vânt de pe Canalul Mânecii și de pe țărmul peninsulei Bretagne
adică vreo oră
destul cât să croșeteze spațiul rămas între cele două zboruri
prin fața ochilor mei
cu o sută de iglițe
inutil
se anunță rafale de vânt și la Köln
la Viena
Zagreb și Belgrad
până mâine nu mai e nicio speranță
.
va trebui să dorm în singurul zgârâie nori cu hotel și tersă spre cosmos
din capătul terminalului patru
altul nu mai există
în locul tău voi găsi probabil femeia însingurată de pe aeroportul Cardiff
croșetând
însăși viața mea este o broderie de zboruri și vânturi
fără chipul tău virtual din mijlocul pânzei albe a gândului
cusut cu fire de aur
m-aș pierde pe aeroportul acesta...
Apel
În ziua de azi, când prețurile cresc,
Și portofelul geme, seacă,
O decizie am luat, un protest,
Azi nu cumpărăm nimic, deloc!
Nici din magazine, nici online,
Nicio plată nu facem, nimic,
E o grevă a consumului, un semn,
Că nu acceptăm orice preț, oricât!
Ne unim cu toți cei ce gândesc la fel,
Și spunem "Stop!" la scumpiri,
Azi nu cumpărăm, e un apel,
La un preț corect, la echilibru!
E ziua în care economisim,
Și stăm departe de tentații,
Azi nu cumpărăm, ne odihnim,
De goana după achiziții!
Azi nu cumpărăm, dar nu uităm,
Că mâine poate fi la fel,
Dar luptăm, nu ne lăsăm,
Pentru un trai decent, un preț rezonabil!
Un simplu gând
Când ai,
Dai mai mult decât cer mâinile goale,
Până nu mai e nimic din tine,
Nici nume, nici umbră de soare.
Și când tăcerea devine răsplată,
Lumea uită ca-i fost al lor odată.
De unde să ai,
Când tot ce aveai era doar suflet,
Iar sufletul l-ai risipit
În brațele celor ce nu l-au primit?
Acum taci,
Dar tăcerea nu doare.
Ea doar apasă,
Până la capătul uitării amare.
Caty
În ceruri Caty, un înger rătăcitor,
A plecat prea devreme, spre eternul izvor.
Printre stele și nori, acum dansează,
Lăsând în inimă durere, și lacrimi șiroaie.
Caty, soția mea, lumină în noapte,
Cu ochi ce reflectau un cer senin și ușor.
Aripile-i s-au deschis, în zbor nemărginit,
Plecând spre lumea de dincolo, unde visurile se țes.
În amintirea mea rămâne zâmbetul tău,
Ca o rază de soare, ce încălzea totul.
Cu mâinile tale, alinai orice durere,
Azi, te simt doar în amintiri și-n lumea tainică a speranței.
În inimă păstrezi locul tău etern,
Printre flori de cer, în grădina îngerilor.
Cu Caty, cuvintele de iubire rămân nespuse,
Doar în tăcere, se simte prezența ta, nespusă.
Cerul acum are o stea strălucitoare,
Caty, sufletul meu, în lumina ta rămân.
Cu fiecare răsărit și apus al soarelui,
Simt că ești acolo, păzindu-mă din înălțimi.
Și deși plecată-n lumea de dincolo,
Amintirea ta în mine strălucește cald.
Cu inima grea și privirea spre ceruri,
Te iubesc în continuare, Caty, departe și-n amurguri.
Le simt...
Ganduri neinsirate le simt inauntru adunate
Bucati, franturi din idealuri ce sunt neintinate
Viitorul prevazut pare de fapt unul intrerupt
O pauza lenta ce pare a fi puternic latenta
De ce simt? daca nu pot sa ating nemurirea
Si tot ceea ce reprezinta fiinta mea si firea
Tot ce credeam ca va fi in a mea soarta
Pare de fapt a fi doar o dorinta nepatata
O minciuna simpla in suflet insamantata
Credeam ca timpul va dovedi ceea ce sunt
Dar totul s-a risipit in van si de fapt
Nimic nu sunt...doar praf si ramasite
Acoperamant pentru acest pamant
O carcasa pustiita de traire si iubire
Un suflet ce zboara o data cu adierea
Vantul ce te poarta peste varfurile inalte
Ploaia ce te curata de ganduri macinate
Soarele ce iti usuca si ultimul pacat
Un pacat de a dori sa fii liber si neintinat
Priveste catre zorii diminetii si intreaba-te
Se merita? asta e de fapt ce te implineste
Ce te face sa zbori si nu te nimiceste?
Doar tu crezi ca esti cea ce are dreptul?
Sa isi refaca trupul sa-si lepede defectul?
Vreau, doresc, poftesc la tot ce ma invie
Tot ce-mi da de stire ca viata e omenie
Nu doar o umbra pe pamantul asta
Scopul nu s-a sfarsit ci doar a inceput
Gaseste-ti menirea asculta-ti rabdarea
Le simt pe toate cum asteapta
Gandurile incet , incet mocnesc
Si vor sa iasa la suprafata
Insa rabdarea mea nu le lasa
Porneste si priveste mai departe
Aprinde sufletul nu-l adormi
Lasa-l sa prinda aripi ce zboara tot mai sus
Catre abisul nemarginit care e mai presus
Decat poftele ce te carmuiesc in necunoscut
Escale
în locul tău va apărea sigur altă femeie însingurată
(nu-mi explic de ce toate femeile singure poartă colanți negri
și sutiene albastre!)
știe că te aștept și că s-ar putea să întârzii ca avionul de linie Blue- Air
din Regatul Unit
din cauza rafalelor de vânt de pe Canalul Mânecii și de pe țărmul peninsulei Bretagne
adică vreo oră
destul cât să croșeteze spațiul rămas între cele două zboruri
prin fața ochilor mei
cu o sută de iglițe
inutil
se anunță rafale de vânt și la Köln
la Viena
Zagreb și Belgrad
până mâine nu mai e nicio speranță
.
va trebui să dorm în singurul zgârâie nori cu hotel și tersă spre cosmos
din capătul terminalului patru
altul nu mai există
în locul tău voi găsi probabil femeia însingurată de pe aeroportul Cardiff
croșetând
însăși viața mea este o broderie de zboruri și vânturi
fără chipul tău virtual din mijlocul pânzei albe a gândului
cusut cu fire de aur
m-aș pierde pe aeroportul acesta...
Apel
În ziua de azi, când prețurile cresc,
Și portofelul geme, seacă,
O decizie am luat, un protest,
Azi nu cumpărăm nimic, deloc!
Nici din magazine, nici online,
Nicio plată nu facem, nimic,
E o grevă a consumului, un semn,
Că nu acceptăm orice preț, oricât!
Ne unim cu toți cei ce gândesc la fel,
Și spunem "Stop!" la scumpiri,
Azi nu cumpărăm, e un apel,
La un preț corect, la echilibru!
E ziua în care economisim,
Și stăm departe de tentații,
Azi nu cumpărăm, ne odihnim,
De goana după achiziții!
Azi nu cumpărăm, dar nu uităm,
Că mâine poate fi la fel,
Dar luptăm, nu ne lăsăm,
Pentru un trai decent, un preț rezonabil!
Un simplu gând
Când ai,
Dai mai mult decât cer mâinile goale,
Până nu mai e nimic din tine,
Nici nume, nici umbră de soare.
Și când tăcerea devine răsplată,
Lumea uită ca-i fost al lor odată.
De unde să ai,
Când tot ce aveai era doar suflet,
Iar sufletul l-ai risipit
În brațele celor ce nu l-au primit?
Acum taci,
Dar tăcerea nu doare.
Ea doar apasă,
Până la capătul uitării amare.
Другие стихотворения автора
Ce-ar fi
Ce-ar fi să ne regăsim
Când stelele ard în noapte
Timpul să nu ne trădeze,
Și clipa să ne țină aproape?
Ce-ar fi să pot spune ce simt
Fără ca vorbele să te alunge
Tăcerea să nu mai doară așa tare
Când dorul de tine în inimă surâde...
Ce-ar fi să-mi prinzi mâna în zori
Răceala dintre noi să se frângă
Să dăm viață acestui "dacă "
Într-un final în doi, să ne cuprindă...
Dor de tine...
Și îmi e dor de tine în fiecare clipă
De parcă zici că am fost blestemată
Îmi ești chemarea mea tăcută
Urletul meu, din inima-mi rănită.
Și îmi e dor de sufletul îmi spintec
Și nu mai știu cum să mă vindec
O-mbrățisare mi-ar prinde-atat de bine
Tăcerea însă te ține departe de mine
Mi-e dor de tine pentru totdeauna
Lipsa ta știu... mă va măcina întruna
Lipsă aducătoare de neputință si durere
Ce-mi fac sufletul și gândul să sufere...
Și iar mi-e dor și azi, dor imi va fi și mâine
Si-s toată un amestec de emoții
Teamă, zâmbete, tristețe, uimire...
Și mă sufoc... din cauza intensității...
De ce Viață!?
Nu stiu de ce te scoate-n cale viața
Eu pentru tine oricum nu mai exist!
De ce tot vrea să-noade ața
Dacă povestea noastră s-a sfârșit!?
Nu vreau să te mai văd...
Eu tot încerc să uit!
M-am săturat să am prăpăd
În suflet și în gând!
De ce te scoate-n cale viața asta
Dacă n-a mai rămas nici de un zâmbet?
Dacă nu-ntorci privirea, să umpli paharul
Ce l-ai lăsat gol... fără regret!?
Nu vreau să te mai văd...
Dorul destul mă doare!
Mă obișnuisem cu tine,
Să-mi fii, doar în poezioare...
Nu știe viața asta, de mi te scoate-n cale
Că-mi ești om drag pe-acest pământ?
Nu știe cât de mult mă doare
Că ne-am pierdut... atât de crunt!?
Nu vreau să te mai văd...
Privirea ta de azi... e rană
Nimic n-a mai rămas de fel
Doar o durere... colosală!
Viața asta... nu stiu de ce te scoate-n cale
Când între noi nu mai e loc de împăcare!
Poate că... ambii i-am rămas datori
Cu un final,un vin, o-mbrățisare...cu noi...
În taina nopții
Te caut in taina nopții mereu
Ești umbra vie din sufletul meu
Un vis pierdut ce mă doare
Ești focul ce nu îmi mai moare...
Te port in minte ca un veșnic ecou
În fiecare zi același clișeu...
Stiu bine nu intorci, dar mi-e dor...
Uitarea nu te vrea în al ei decor.
Te port mereu ca un dulce fior
Tu nici nu simți cât mi-e de dor
Am rămas o umbră nici măcar amintire
Și-ntre noi o infinită tăcere străină.
Te port in suflet ca pe-un vis
În realitate mi te-ai interzis
Mi-e dor de tine mai mereu
Tu nu mă vrei... te vreau doar eu.
Te caut cu gândul dar ești prea departe
Si dorul mă rupe în mii de bucăți
Ca ești doar ecoul unui vis pierdut
Dragul meu... un drum pierdut....
Mi-a zâmbit
Mi-a zâmbit viața intr-un pahar
Vino să guști jumătatea ta!
Să ne spunem șoapte fermecate,
Să ne dăm îmbrățișarea uitată!
În ochi să-ți mai văd strălucirea
În suflet să răsune fericirea,
Cu ochii să privim apusul
În minte să-mi rămână râsu-ți!
Mi-a zâmbit viața într-un pahar
Plin de-al strugurilor nectar
Am simțit din nou pe buze fericire
Mi-am imaginat...că-i un vin de la tine!
Gândurile noastre toate
Nu stiu de al tău gând,
Pe undeva îl întâlnește pe-al meu
Pe-o linie invizibilă între două tăceri
Pe-un colț de curcubeu...
Poate se-ntâmplă...
Și se-nteleg fără să se audă
Ceva se simte...
În toată această gălăgie mută.
Ca o căldură
Care apare fără motiv
O prezență care lipsește
Și apasă pe sulfet, naiv...
Nu stiu de-al meu gând
Se-ntâlnește cu-al tău...?
Pe-o umbră rătăcită de vis
O clipă... pe furiș...
Ce-ar fi
Ce-ar fi să ne regăsim
Când stelele ard în noapte
Timpul să nu ne trădeze,
Și clipa să ne țină aproape?
Ce-ar fi să pot spune ce simt
Fără ca vorbele să te alunge
Tăcerea să nu mai doară așa tare
Când dorul de tine în inimă surâde...
Ce-ar fi să-mi prinzi mâna în zori
Răceala dintre noi să se frângă
Să dăm viață acestui "dacă "
Într-un final în doi, să ne cuprindă...
Dor de tine...
Și îmi e dor de tine în fiecare clipă
De parcă zici că am fost blestemată
Îmi ești chemarea mea tăcută
Urletul meu, din inima-mi rănită.
Și îmi e dor de sufletul îmi spintec
Și nu mai știu cum să mă vindec
O-mbrățisare mi-ar prinde-atat de bine
Tăcerea însă te ține departe de mine
Mi-e dor de tine pentru totdeauna
Lipsa ta știu... mă va măcina întruna
Lipsă aducătoare de neputință si durere
Ce-mi fac sufletul și gândul să sufere...
Și iar mi-e dor și azi, dor imi va fi și mâine
Si-s toată un amestec de emoții
Teamă, zâmbete, tristețe, uimire...
Și mă sufoc... din cauza intensității...
De ce Viață!?
Nu stiu de ce te scoate-n cale viața
Eu pentru tine oricum nu mai exist!
De ce tot vrea să-noade ața
Dacă povestea noastră s-a sfârșit!?
Nu vreau să te mai văd...
Eu tot încerc să uit!
M-am săturat să am prăpăd
În suflet și în gând!
De ce te scoate-n cale viața asta
Dacă n-a mai rămas nici de un zâmbet?
Dacă nu-ntorci privirea, să umpli paharul
Ce l-ai lăsat gol... fără regret!?
Nu vreau să te mai văd...
Dorul destul mă doare!
Mă obișnuisem cu tine,
Să-mi fii, doar în poezioare...
Nu știe viața asta, de mi te scoate-n cale
Că-mi ești om drag pe-acest pământ?
Nu știe cât de mult mă doare
Că ne-am pierdut... atât de crunt!?
Nu vreau să te mai văd...
Privirea ta de azi... e rană
Nimic n-a mai rămas de fel
Doar o durere... colosală!
Viața asta... nu stiu de ce te scoate-n cale
Când între noi nu mai e loc de împăcare!
Poate că... ambii i-am rămas datori
Cu un final,un vin, o-mbrățisare...cu noi...
În taina nopții
Te caut in taina nopții mereu
Ești umbra vie din sufletul meu
Un vis pierdut ce mă doare
Ești focul ce nu îmi mai moare...
Te port in minte ca un veșnic ecou
În fiecare zi același clișeu...
Stiu bine nu intorci, dar mi-e dor...
Uitarea nu te vrea în al ei decor.
Te port mereu ca un dulce fior
Tu nici nu simți cât mi-e de dor
Am rămas o umbră nici măcar amintire
Și-ntre noi o infinită tăcere străină.
Te port in suflet ca pe-un vis
În realitate mi te-ai interzis
Mi-e dor de tine mai mereu
Tu nu mă vrei... te vreau doar eu.
Te caut cu gândul dar ești prea departe
Si dorul mă rupe în mii de bucăți
Ca ești doar ecoul unui vis pierdut
Dragul meu... un drum pierdut....
Mi-a zâmbit
Mi-a zâmbit viața intr-un pahar
Vino să guști jumătatea ta!
Să ne spunem șoapte fermecate,
Să ne dăm îmbrățișarea uitată!
În ochi să-ți mai văd strălucirea
În suflet să răsune fericirea,
Cu ochii să privim apusul
În minte să-mi rămână râsu-ți!
Mi-a zâmbit viața într-un pahar
Plin de-al strugurilor nectar
Am simțit din nou pe buze fericire
Mi-am imaginat...că-i un vin de la tine!
Gândurile noastre toate
Nu stiu de al tău gând,
Pe undeva îl întâlnește pe-al meu
Pe-o linie invizibilă între două tăceri
Pe-un colț de curcubeu...
Poate se-ntâmplă...
Și se-nteleg fără să se audă
Ceva se simte...
În toată această gălăgie mută.
Ca o căldură
Care apare fără motiv
O prezență care lipsește
Și apasă pe sulfet, naiv...
Nu stiu de-al meu gând
Se-ntâlnește cu-al tău...?
Pe-o umbră rătăcită de vis
O clipă... pe furiș...