Șoapte
Când vorbele mor devin șoapte
Cuvintele-s prea grele..
Totuși au viață rătăcită și seacă
Tăcerea le stă deasupra stingheră,râde de ele!
Lacrimile mele ți le-am dat toate,
Amorul acum este dorul İubirea ce doare și-a luat zborul,
Visele tale sau dorințele mele sunt valurile mării ce se dizolvă,
Clipă de clipă pe țărmul unde-ți stă piciorul,
Iar scoicile albe toate sunt corul ce-ți cântă în șoapte!
Iubirea sosește iar în portul,
De unde vaporul pleacă pe norul ce nicicând pirații pot să ajungă,
Iubirea-mi să fure,
E vorba de tine sau de gingașele-ți vorbe moarte sau nerostitele șoapte!
(4 noiembrie 2022 Horia Stănicel-Irepetabila iubire)
Категория: Различные стихи
Все стихи автора: Horia Stănicel
Дата публикации: 15 сентября 2023
Просмотры: 581
Стихи из этой категории
În zadar în olandeză
Primăvara, cu sufletul vibrând,
Fericirea o așteptăm visând,
Iar în toamnă, când speranțe mor,
Ne rămâne un nor,
Așteptăm cu toții în zadar
Fericiri ce nu mai vin,
Legănând doar un vis fugar
Noaptea pururi cer senin,
Ne avântăm cu un dor nebun spre paradis,
Dar în cor vedem că tot a fost un vis.
Așteptăm cu toții în zadar
Fericiri ce ne ocolesc
Și în suflet se cern amar
Gânduri ce ne amăgesc,
În zadar vom implora,
În zadar vom aștepta
Fericiri ce tot dorim,
Atât nu mai vin!
Așteptăm cu toții în zadar
Fericiri ce ne ocolesc
Și în suflet se cern amar
Gânduri ce ne amăgesc,
În zadar vom implora,
În zadar vom aștepta
Fericiri ce atât dorim
Atât nu mai vin!
Tevergeefs
In de lente, terwijl de ziel trilt,
We wachten op geluk door te dromen,
En in de herfst, als de hoop sterft,
We hebben nog een wolk over,
We wachten allemaal tevergeefs
Geluk dat nooit meer komt,
Slechts een vluchtige droom wiegen
's Nachts is de lucht altijd helder,
Wij zweven met een waanzinnig verlangen naar het paradijs,
Maar in het refrein zien we dat het nog steeds een droom was.
We wachten allemaal tevergeefs
Geluk dat ons ontgaat
En in de ziel ziften ze bitter
Gedachten die ons misleiden,
Tevergeefs zullen we smeken,
Wij zullen tevergeefs wachten
Geluk dat we altijd willen,
De komt niet meer!
We wachten allemaal tevergeefs
Geluk dat ons ontgaat
En in de ziel ziften ze bitter
Gedachten die ons misleiden,
Tevergeefs zullen we smeken,
Wij zullen tevergeefs wachten
Geluk waar we zo naar verlangen
De komt niet meer!
Nebunie
Râvnim adeseori vulcanic
Spre strălucire,laudă,avere
Prizionieri compuși dintr-un produs metalic,
Sevraj stilat sorbim tăcuți plăcere
Poțiune cu efect real
Uităm modestele origini,
Ne cățărăm pe-naltul piedestal
Prețios prilej ne înbucură în inimi
Străbunii ce nu-i mai amintim
Sunt doar tablou umplut de acuarelă
Și totuși datorită lor trăim,
Ei fiind și azi o santinelă
Defilăm acum cu papion la gât
De un alb papal noi îmbrăcăm veșminte,
Extaz dulceag trăim! dar cât?
Căci falsa pace naște doar morminte.
Din același izvor
Toți suntem la fel,
Suntem asemenea miilor de maci
Ce-mpodobesc câmpiile,
Suntem asemenea păsărilor
Ce dau glas văzduhului,
Suntem asemenea peștilor
Ce săgetează apele,
Suntem asemenea copacilor
Ce înfrumusețează fața pământului,
Suntem asemenea frunzelor
Ce izvorăsc din muguri
Primăvară de primăvară,
Iar toamna iau foc
Și îngrașă pământul.
Suntem Adami și Eve;
Nimic diferit la o primă privire,
Simetrie,
Aceleași urechi, ochi sau petale,
Suntem un tot
Asemenea firelor de păr
Ce împreună alcătuiesc
Frumusețea capilară,
Suntem un tot
Într-un nucleu al vieții,
Dar fiecare are rolul lui,
Așa cum ochiul adună lumina,
Iar nasul parfumurile,
Trăim, simțim, dar facem parte
Din același izvor.
Suntem la fel,
Toți izvorâm din aceeași rădăcină,
Urcăm munți,
Coborâm văi,
Unii suntem mai buni,
Alții mai răi,
Unii par mai bogați,
Alții mai săraci.
Deși avem aceeași identitate,
Cursul fiecăruia e diferit;
Totul depinde el însuși
Cum se educă.
Prin educație
Florile tale pot străluci
Într-un mod unic,
Apa ta e mai limpede,
Păsările tale
Pot cânta asemenea privighetorilor,
Educația e cea care face diferența,
Însă tu trebuie să știi ce-ți dorești,
Cântecul corbului sau al mierlei.
Punctul de pornire
E izvorul aceleiași stânci,
Dar drumurile sunt diferite,
Tulpinile mai netede
Sau mai ascuțite.
(Din volumul Regăsiri, Ana-Cristina Popescu)
8 часовой РАБочий день
Будильник зазвинел внезапно
Зачем? Ведь спал я очень сладко
Умывка, глажка, безвкусный кофе
Так ведь делают все профи!
В заполненой маршрутке жарко
Ехать на такси - затратно...
Сидит девченка, глаза карие
А ты стоиш - где равноправие?
Включаешь комп, зивая смело
и музыку чтоб душу грело
Читаешь почту, бред
А на часах и девять нет
Заходит шеф - лицо кирпич
и говорит "Тотул ва фи брич"
Собравшись духом, очень внятно
Кричю, Эй шеф а где зарплата???
Продолжение следует...
Salba de mărgele
Din infern tot cad păcate,
Omul umblă printre ele,
Și le-adună apoi pe toate,
Ca pe-o salbă de mărgele.
Și le poartă cu mândrie,
Ca pe pietre prețioase,
Lumea toată să le știe,
Că sunt bune și frumoase.
Dar șiragul tot se-adună,
Și mărgeaua se-nmulțește,
Trupu-i greu și-o să-l răpună,
Dar el strânge, nu se-oprește.
Salba-i mare și lucește,
Parcă-i aur și cu jad,
Şi-l conduce mișelește,
Spre o gaură de iad.
Ce podoabe minunate,
A strâns bietul suflețel,
Și-a căzut cu ele-n moarte,
Neputând zbura spre cer.
Spre-al casei pridvor…
Mă uit în oglindă și-adesea tresar,
Îmi văd ochii stinși ca un vechi felinar,
Și caut scânteie în ruguri și aștri,
S-aprindă din nou ai mei iriși albaștri.
Mă simt un Cioran exilat în mansardă,
Cu-n dor de Sibiu gata să-l ardă,
Cu vraful de cărți ce-mi doarme pe piept,
Clopotul turlei, îl doresc, și-l aștept.
Mă simt un Brâncuși la Paris evadat,
De țară și amici alungat și trădat,
Cu piatra în os și lemnul în sânge,
Dalta în mână mi se vaită și plânge.
Și vai, sunt bătrân, și adesea pierdut,
Sub bărbie vioara îmi doinește tăcut,
Pe Champs-Elysees cu pas românesc,
La fel ca Enescu lăcrimând pribegesc.
Și vatra-i aprinsă, oriunde-aș pleca,
Ea arde în mine, mă cheamă, mă vrea,
Căci sufletul meu, e nesfârșitul izvor,
Ce curge alene spre-al casei pridvor.
În zadar în olandeză
Primăvara, cu sufletul vibrând,
Fericirea o așteptăm visând,
Iar în toamnă, când speranțe mor,
Ne rămâne un nor,
Așteptăm cu toții în zadar
Fericiri ce nu mai vin,
Legănând doar un vis fugar
Noaptea pururi cer senin,
Ne avântăm cu un dor nebun spre paradis,
Dar în cor vedem că tot a fost un vis.
Așteptăm cu toții în zadar
Fericiri ce ne ocolesc
Și în suflet se cern amar
Gânduri ce ne amăgesc,
În zadar vom implora,
În zadar vom aștepta
Fericiri ce tot dorim,
Atât nu mai vin!
Așteptăm cu toții în zadar
Fericiri ce ne ocolesc
Și în suflet se cern amar
Gânduri ce ne amăgesc,
În zadar vom implora,
În zadar vom aștepta
Fericiri ce atât dorim
Atât nu mai vin!
Tevergeefs
In de lente, terwijl de ziel trilt,
We wachten op geluk door te dromen,
En in de herfst, als de hoop sterft,
We hebben nog een wolk over,
We wachten allemaal tevergeefs
Geluk dat nooit meer komt,
Slechts een vluchtige droom wiegen
's Nachts is de lucht altijd helder,
Wij zweven met een waanzinnig verlangen naar het paradijs,
Maar in het refrein zien we dat het nog steeds een droom was.
We wachten allemaal tevergeefs
Geluk dat ons ontgaat
En in de ziel ziften ze bitter
Gedachten die ons misleiden,
Tevergeefs zullen we smeken,
Wij zullen tevergeefs wachten
Geluk dat we altijd willen,
De komt niet meer!
We wachten allemaal tevergeefs
Geluk dat ons ontgaat
En in de ziel ziften ze bitter
Gedachten die ons misleiden,
Tevergeefs zullen we smeken,
Wij zullen tevergeefs wachten
Geluk waar we zo naar verlangen
De komt niet meer!
Nebunie
Râvnim adeseori vulcanic
Spre strălucire,laudă,avere
Prizionieri compuși dintr-un produs metalic,
Sevraj stilat sorbim tăcuți plăcere
Poțiune cu efect real
Uităm modestele origini,
Ne cățărăm pe-naltul piedestal
Prețios prilej ne înbucură în inimi
Străbunii ce nu-i mai amintim
Sunt doar tablou umplut de acuarelă
Și totuși datorită lor trăim,
Ei fiind și azi o santinelă
Defilăm acum cu papion la gât
De un alb papal noi îmbrăcăm veșminte,
Extaz dulceag trăim! dar cât?
Căci falsa pace naște doar morminte.
Din același izvor
Toți suntem la fel,
Suntem asemenea miilor de maci
Ce-mpodobesc câmpiile,
Suntem asemenea păsărilor
Ce dau glas văzduhului,
Suntem asemenea peștilor
Ce săgetează apele,
Suntem asemenea copacilor
Ce înfrumusețează fața pământului,
Suntem asemenea frunzelor
Ce izvorăsc din muguri
Primăvară de primăvară,
Iar toamna iau foc
Și îngrașă pământul.
Suntem Adami și Eve;
Nimic diferit la o primă privire,
Simetrie,
Aceleași urechi, ochi sau petale,
Suntem un tot
Asemenea firelor de păr
Ce împreună alcătuiesc
Frumusețea capilară,
Suntem un tot
Într-un nucleu al vieții,
Dar fiecare are rolul lui,
Așa cum ochiul adună lumina,
Iar nasul parfumurile,
Trăim, simțim, dar facem parte
Din același izvor.
Suntem la fel,
Toți izvorâm din aceeași rădăcină,
Urcăm munți,
Coborâm văi,
Unii suntem mai buni,
Alții mai răi,
Unii par mai bogați,
Alții mai săraci.
Deși avem aceeași identitate,
Cursul fiecăruia e diferit;
Totul depinde el însuși
Cum se educă.
Prin educație
Florile tale pot străluci
Într-un mod unic,
Apa ta e mai limpede,
Păsările tale
Pot cânta asemenea privighetorilor,
Educația e cea care face diferența,
Însă tu trebuie să știi ce-ți dorești,
Cântecul corbului sau al mierlei.
Punctul de pornire
E izvorul aceleiași stânci,
Dar drumurile sunt diferite,
Tulpinile mai netede
Sau mai ascuțite.
(Din volumul Regăsiri, Ana-Cristina Popescu)
8 часовой РАБочий день
Будильник зазвинел внезапно
Зачем? Ведь спал я очень сладко
Умывка, глажка, безвкусный кофе
Так ведь делают все профи!
В заполненой маршрутке жарко
Ехать на такси - затратно...
Сидит девченка, глаза карие
А ты стоиш - где равноправие?
Включаешь комп, зивая смело
и музыку чтоб душу грело
Читаешь почту, бред
А на часах и девять нет
Заходит шеф - лицо кирпич
и говорит "Тотул ва фи брич"
Собравшись духом, очень внятно
Кричю, Эй шеф а где зарплата???
Продолжение следует...
Salba de mărgele
Din infern tot cad păcate,
Omul umblă printre ele,
Și le-adună apoi pe toate,
Ca pe-o salbă de mărgele.
Și le poartă cu mândrie,
Ca pe pietre prețioase,
Lumea toată să le știe,
Că sunt bune și frumoase.
Dar șiragul tot se-adună,
Și mărgeaua se-nmulțește,
Trupu-i greu și-o să-l răpună,
Dar el strânge, nu se-oprește.
Salba-i mare și lucește,
Parcă-i aur și cu jad,
Şi-l conduce mișelește,
Spre o gaură de iad.
Ce podoabe minunate,
A strâns bietul suflețel,
Și-a căzut cu ele-n moarte,
Neputând zbura spre cer.
Spre-al casei pridvor…
Mă uit în oglindă și-adesea tresar,
Îmi văd ochii stinși ca un vechi felinar,
Și caut scânteie în ruguri și aștri,
S-aprindă din nou ai mei iriși albaștri.
Mă simt un Cioran exilat în mansardă,
Cu-n dor de Sibiu gata să-l ardă,
Cu vraful de cărți ce-mi doarme pe piept,
Clopotul turlei, îl doresc, și-l aștept.
Mă simt un Brâncuși la Paris evadat,
De țară și amici alungat și trădat,
Cu piatra în os și lemnul în sânge,
Dalta în mână mi se vaită și plânge.
Și vai, sunt bătrân, și adesea pierdut,
Sub bărbie vioara îmi doinește tăcut,
Pe Champs-Elysees cu pas românesc,
La fel ca Enescu lăcrimând pribegesc.
Și vatra-i aprinsă, oriunde-aș pleca,
Ea arde în mine, mă cheamă, mă vrea,
Căci sufletul meu, e nesfârșitul izvor,
Ce curge alene spre-al casei pridvor.
Другие стихотворения автора
O altă iubire
Să fie iubirea singulară și fără de moarte?
Să nu existe o alta nicăieri?
Ce spui prietene?
Credeai în nemuritoarea dragoste?
De unde-ai atâta naivitate copilărească,
Și cine te-a învățat?
Se vede pe chipul tău
İnocența prostească cu parfumul ei!
Să-ți fie iubita fără pereche în lumea largă?
Sau credeai că-i singura
Cu pielea lăcrimândă precum Îs ochii de căprioară,
Iar buzele-i calde ce te-au fermecat,
Sau sânii moi catifelați,
Ori coapsele-i rozali voluptoase
Toate să fie fără egal?
Apoi ținut fermecat în gingașele-i brațe,
Ce te-au aruncat în văzduh pe norii încruntați,
Ușori dar plumburiu colorați
Sus deasupra tuturor!
Fericirea este acum numele tău....
Copile pari atât de nevinovat,
Parcă te văd cum ești agățat acolo sus
Plângând cuprins de extaz...
Ca mai apoi să cazi și iar să cazi alungat,părăsit,abandonat...
Căderea părând fără sfârșit
Ai uitat ce te-am intrebat?
Să fie iubirea singulară?
Te las să plângi acum,
Avem timp destul...
Avem alte iubiri oricând!
(17 februarie 2023 Horia Stănicel -Irepetabila iubire)
Ochii tăi doi licurici
Iubito nu-i nimeni în lume,
Să mă privească așa,
Căci tu n-ai ochi ci ai doi licurici ce risipesc scântei,
Ce strălucesc ori ziua ori noaptea,
Nu contează,
Dar și valsează-n zborul lor stingher,
Și risipesc povești de dragoste dar și amor târziu...
Iubito eu vreau să te sărut fără oprire,
Dar nu vreau să te-ating deloc
Îți fur doar licăririle ce blând Îți pleacă,
Și inima sărmana îmi străpung!
(12 martie 2024 Vasilica dragostea mea)
Fără titlu
Iubita mea frumoasă,
Acest poem nu are titlu,
Universal este precum ești tu în frumusețea ta...
Cum poate crede cineva,
Că dragostea nu-i însuși cerul în libertatea sa,
Cu-acel albastru necuprins,
Ce poartă norii cei pufoși
Și care capătă ciudate forme,
Ce par să ne vorbească fără rost?
Dar rostul lor este chiar frumusețea pusă-n ei...
Iubito tu ești fata unor zei,
Știam din prima clipă, cu siguranță am știut,
Căci inima-mi șoptește mai mereu tăcut,
Să te iubesc fără să știu a pierde drumul început,
Iubito crede-mă, eu o ascult!
(4 martie 2024 Vasilica dragostea mea)
O altă iarnă
Aici,acum,s-ar zice că-i iarnă!
Ce-i aia?
Oleacă zăpadă și frig dar și gheață pe stradă!
Acesta-i doar alb scenariu ce are și-albastru..
Culorile vii le poartă copiii
Și fetele tinere ce-s vesele și frumoase foc dragile!
Căci iarna spun gurile rele că-i hâdă bătrână
Cu părul alb ca de lână și-i rea de gură sărmana,
Bârfește la focul sobei minciuni Și tot ce-i trece prin minte,
Cu vecinele ce-s toate la fel ca și ea la cuvinte,
Fără oprire sau fără rușine!
Căci iarna suflă greu și pleacă- anevoie,
Dispare gonită precum lupii ce dau iama la stână,
Alungați de câinii de strajă,
Și totuși pusă pe fugă nebuna
Ne-amenință să revină la anul,
Cu ger,gheață,zăpadă și furtună!
(12 februarie 2023 Horia Stănicel-Irepetabila iubire)
Privirea ta
Iubesc privirea ta iubito
Cum ochii îți clipesc,
Tu mă aprobi mișcându-ți gingaș capul,
Ca pe-o icoană te privesc!
Iubesc ce nu se vede
Privindu-te iar te iubesc
Și te doresc iubito
Să te iubesc într-una
Și să te tot privesc!
(11 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)
Baba iarna
Iarna a plecat în grabă,
Strănutând cu furie,
A vărsat o lacrimă,
Vrând chiar să ne sperie!
Noi știam că joacă teatru,
Mincinoase-s babele,
Am suit-o pe lopată,
Și am risipit-o toată,
S-o înghită soarele!
(13 Martie 2021- Horia Stănicel-Irepetabila iubire)
O altă iubire
Să fie iubirea singulară și fără de moarte?
Să nu existe o alta nicăieri?
Ce spui prietene?
Credeai în nemuritoarea dragoste?
De unde-ai atâta naivitate copilărească,
Și cine te-a învățat?
Se vede pe chipul tău
İnocența prostească cu parfumul ei!
Să-ți fie iubita fără pereche în lumea largă?
Sau credeai că-i singura
Cu pielea lăcrimândă precum Îs ochii de căprioară,
Iar buzele-i calde ce te-au fermecat,
Sau sânii moi catifelați,
Ori coapsele-i rozali voluptoase
Toate să fie fără egal?
Apoi ținut fermecat în gingașele-i brațe,
Ce te-au aruncat în văzduh pe norii încruntați,
Ușori dar plumburiu colorați
Sus deasupra tuturor!
Fericirea este acum numele tău....
Copile pari atât de nevinovat,
Parcă te văd cum ești agățat acolo sus
Plângând cuprins de extaz...
Ca mai apoi să cazi și iar să cazi alungat,părăsit,abandonat...
Căderea părând fără sfârșit
Ai uitat ce te-am intrebat?
Să fie iubirea singulară?
Te las să plângi acum,
Avem timp destul...
Avem alte iubiri oricând!
(17 februarie 2023 Horia Stănicel -Irepetabila iubire)
Ochii tăi doi licurici
Iubito nu-i nimeni în lume,
Să mă privească așa,
Căci tu n-ai ochi ci ai doi licurici ce risipesc scântei,
Ce strălucesc ori ziua ori noaptea,
Nu contează,
Dar și valsează-n zborul lor stingher,
Și risipesc povești de dragoste dar și amor târziu...
Iubito eu vreau să te sărut fără oprire,
Dar nu vreau să te-ating deloc
Îți fur doar licăririle ce blând Îți pleacă,
Și inima sărmana îmi străpung!
(12 martie 2024 Vasilica dragostea mea)
Fără titlu
Iubita mea frumoasă,
Acest poem nu are titlu,
Universal este precum ești tu în frumusețea ta...
Cum poate crede cineva,
Că dragostea nu-i însuși cerul în libertatea sa,
Cu-acel albastru necuprins,
Ce poartă norii cei pufoși
Și care capătă ciudate forme,
Ce par să ne vorbească fără rost?
Dar rostul lor este chiar frumusețea pusă-n ei...
Iubito tu ești fata unor zei,
Știam din prima clipă, cu siguranță am știut,
Căci inima-mi șoptește mai mereu tăcut,
Să te iubesc fără să știu a pierde drumul început,
Iubito crede-mă, eu o ascult!
(4 martie 2024 Vasilica dragostea mea)
O altă iarnă
Aici,acum,s-ar zice că-i iarnă!
Ce-i aia?
Oleacă zăpadă și frig dar și gheață pe stradă!
Acesta-i doar alb scenariu ce are și-albastru..
Culorile vii le poartă copiii
Și fetele tinere ce-s vesele și frumoase foc dragile!
Căci iarna spun gurile rele că-i hâdă bătrână
Cu părul alb ca de lână și-i rea de gură sărmana,
Bârfește la focul sobei minciuni Și tot ce-i trece prin minte,
Cu vecinele ce-s toate la fel ca și ea la cuvinte,
Fără oprire sau fără rușine!
Căci iarna suflă greu și pleacă- anevoie,
Dispare gonită precum lupii ce dau iama la stână,
Alungați de câinii de strajă,
Și totuși pusă pe fugă nebuna
Ne-amenință să revină la anul,
Cu ger,gheață,zăpadă și furtună!
(12 februarie 2023 Horia Stănicel-Irepetabila iubire)
Privirea ta
Iubesc privirea ta iubito
Cum ochii îți clipesc,
Tu mă aprobi mișcându-ți gingaș capul,
Ca pe-o icoană te privesc!
Iubesc ce nu se vede
Privindu-te iar te iubesc
Și te doresc iubito
Să te iubesc într-una
Și să te tot privesc!
(11 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)
Baba iarna
Iarna a plecat în grabă,
Strănutând cu furie,
A vărsat o lacrimă,
Vrând chiar să ne sperie!
Noi știam că joacă teatru,
Mincinoase-s babele,
Am suit-o pe lopată,
Și am risipit-o toată,
S-o înghită soarele!
(13 Martie 2021- Horia Stănicel-Irepetabila iubire)