Sărut

My bones are aching with my sadness.

It feels impossible to leave my bed.

My eyes are swollen shut

 from all the tears I shed.

I keep replaying our memories,

 over and over in my head.

My hands can no longer write,

From all the paragraphs I sent begging you.

My heart has sunk so deep,

Due what you put me through.

I wonder if you feel this type of agony.

At times I wish you did 

so that you could understand me.

But deep down I know it's not true, 

for you have already replace me 

with somebody new

Trandafir , rege al florilor 

Pentru că ai crescut în curtea ta 

Flori de versuri plăpânde 

Culese din ochii tai de catifea.

Oare te mai plimbi prin pădurile de aur ?

Sau ai mai stat tu tânăr, culcat lângă izvor ?  

Și vreau să-ți aflu răspunsul la întrebare

Căci ce este amorul ? E oare dor si ploaie ? 

Dispar și ceruri și pământ

Și tu ai dispărut 

Și ai lăsat doar lacrimi 

Durere în urma ta 

Oh, Eminescu , Luceafăr însuflețit 

O veșnică lumină prea greu de înțeles

Noi te păstrăm în gând , prefer să nu te uit 

Cu ale tale versuri , trăind pe-acest pământ

Ma dor ochii de atâta ploaie, 

Și sufletul îmi cedează încet 

Sunt pregătită eu ,oare ?

De un viitor , prezent.

Picioarele îmi obosesc ,

Iar inima se zbate încet,

Între adevăr , minciună sau mister ,

Alege una , e oricum la fel.

Sunt oare pregătită de o luptă ,

Cu al meu eu ?

Mi-e milă de sufletul meu ,

Dar lui îi este de mine ?

Respir , încă 

E oare adevărat ce spun ?

Poate e doar o ființă acum ,

Iar mîine , oricine .

Oare aparțin eu al acelui oricine ? 

Vreau un răspuns la această întrebare ,

Ma dor ochii de atâta ploaie ,

Mister și cugetare .

mi simt a mea respirație întretăiată,

Aud ale tale cuvinte tari,

Respiră, inspiră, strigă ceva înăuntru meu ,

Cred că leșin de atât rău.

Furtună de cuvinte , care mai de care ,

Mă dor mușchii, mai bine oasele,

Căci nu știu de-mi mai rămâne carne pe mine,

De frica ce o duc de tine,

Mă pot opri doar dacă pun capăt

Acestui proces întârziat.

Tu lume , chiar mă doare,

Încețoșând a mea ființă moale.

Prind ură și nervii îmi cedează,

Mereu cu ochii încinși de furie.

Două făclii aprinse ,

Nestinse pe veci de-acum.

Oprește-te , îmi spui tu lume ,

Dar nu vreau sa ascult un cuvânt,

Căci cu el mă rănești adânc,

Fac afaceri cu inima ,

Să mă consum , să mă sting ?

În miez de noapte, 

Sper să te simt aproape măcar în vis.

Ochii mi se închid cu un ușor regret,

Mă întorc la tine , sunt pregătită oare ?

E o seară caldă de vară,

Ne privim , simt ceva real ,

Chiar dacă e o născocire a minții umane.

Simt a ta îmbrățișare strânsă

Și sper să-mi nu-mi dai drumul niciodată.

Îmi șoptești:

,, Știu că nu e nimic adevărat" 

Cu lacrimi usturătoare îți răspund:

,, Știi că asta îmi doresc"

Please don't leave me behind 

I wanna travel with you 

I hate being alone 

Please don't let heartache turn you 

Into someone, I don't know 

I'am still afraid of monsters 

Why do you cry so much ? 

Did I do something wrong 

I promise not to do it again

Take me outside when the sun is out 

I'am also afraid of the dark 

ce vină am că te iubesc?

si cum sẵ uit vreodată!

doi ochii ce inima-mi topesc

de dor înflăcărată

sunt vinovata că te-am privit

si mi-ai rămas în minte?

ori tu ai greșit că mi-ai vorbit

dincolo de cuvinte?

ce vină am că te iubesc?

n-am vrut asa să fie,

a fost sortit să te-ntâlnesc

in iarna mea târzie.

imbratisarea ta mi-a pus in piept

dorinţa ce-a mai mare,

si doar pe tine te aștept

când soarele răsare!

"adio"al tău mă arde-n piept

aprins ca un carbune,

si tot pe tine te aștept

când soarele apune! 

Din toate stelele ce strălucesc,

Tu ești cea mai prețioasă...

N-ai vrea tu să-mi fii povestea,

Pe care sufletul meu s-o trăiască?

 Draga stea a sufletului meu,

Care-mi luminezi calea vieții,

N-ai vrea tu să-mi fii melodia

Pe care inima mea s-o cânte cu dor?

Visul meu cu ochi de smarald,

Precum oceanul în nopțile senine,

N-ai vrea tu să-mi fii dorința

Ce-mi mistuie sufletul cu patimă și fior?

Șoapta râului ce curge în sufletul meu

Și-mi alină fiecare gând și vis,

N-ai vrea tu să-mi fii povestea

Pe care mintea mea s-o creada?

Cântec fermecat al nopții,

Ce mă face și mai mult să te doresc,

N-ai vrea tu să-mi fii eternul

Ce arde-n inima mea mereu?

Pe-un colț de univers numit acasă

Răsar din praf și apă flori de câmp

Ieșind în lumea mică și curioasă

Doi fluturi colorați plutesc râzând

Închiși între betoane stau în casă

Doi fluturi de oraș muncesc pământ

Plantează  tristă floare la freastră

Privind spre orizontul gri și strâmt

Alți fluturi merg grăbindu-se la coasă

Se-adună-n lăzi de sticlă murmurând

Schimbându-și mima tristă în voioasă

Și-ascund aripa frântă suspinând

Ursita-mparte șansele serioasă

Toți fluturii ar vrea să prindă vânt

Câțiva or să plutească-n iarbă deasă

Din floare tot nectarul culegând

Așa petrecem scurta noastră viață

Zburăm printre iluzii dispărând

Rămâne amintirea cea frumoasă

Doi fluturi colorați plutind râzând

Te-ai urcat desculță-n pomul plin de soare,

Cu rochia-nflorată și ochi de peruzea,

Ești cea mai dulce și neastâmpărată floare,

Ce-a înflorit în mai, în grădina mea!

Îți pui după ureche perechi-perechi cireșe,

Și râzi cu poftă, mușcând din fructul crud,

Iar eu, pierdut în pletele-ți rebele, 

Doar muzica din pașii tăi o mai aud.

Ai gura roșie, mânjită de dulceață,

Și-mi furi o sărutare cu gust de primăvară,

Ești toată o lumină, o poftă de viață,

Ce face timpul, ca stă in loc... sa pară. 

Hai, prinde-mă de mână, să fugim prin verdeață,

Cu buzunare pline de sâmburi și de dor,

Ești cireașa mea de mai, cu rouă pe față,

Și te iubesc așa... de mor❤️

Îți cuprind obrajii în palmele amândouă,

Și te privesc de parcă lumea ar fi doar pentru noi,

Atât de aproape și totusi încă aș vrea să-ți șoptesc,

Că de tine imi este… atat de dor.

Apoi te-aș strânge într-o îmbrățișare profundă,

Să te aduc aproape de tot dorul pe care-l simt,

Acolo, în clipa aceea în care nimic nu mai contează,

Tot dorul aș vrea să-ți cuprind.

Dar privirea ta albastră e acum o scânteie,

Captivă-ntr-un felinar singuratic în noapte,

Mi-e așa de dor de tine, nici nu știi,

Cât aș vrea să îmi fii aproape!

Ochii tăi sunt ca toamna,

Cu dor ce-n taină mă îndeamnă.

Închide-i-ncet și stai o clipă,

Să-ți simt mirosul de pe a ta haină.

Eu te iubesc fără-ncetare

Lăsând amprentre-n vechi calendare,

Cu nopți umbrite  fără nume,

Cu pași rătăciți în lume.

Trandafirii roșii rupți de tine,

Îmi amintesc de primul „te iubesc”.

De ale tale bucle fine

Și de ochii-n care mă privesc.

Ecoul îți păstrează vocea, de mult uitată în neștire

Timpul a șters brațele tale

Ce mă învăluiau cândva cu iubire.

Iar noaptea îmi dictează

Nesomnul greu și abătut ,

Te văd aievea, dar vibrează

Imaginea al nostru-lui trecut.

Acum, privind în alți ochi, învăluită de durere,

Primesc prezentul ca tăcere.

Și nu-mi pare rău, nici nu te voi regreta,

Așa va fi mai bine și nu te voi mai căuta.