Ultima lumină
Sunt în întuneric și nu pot să mă văd,
mă topesc încet în visuri ce mă pierd.
Am obosit de tot, de viață și de oameni,
îmi simt fiecare pas ca un cui în oase.
Cuvintele nu ajung, dar gândurile țipă,
și-mi pun un zâmbet fals, dar inima mi-e frântă.
Am încercat să fug, dar nu știu în ce direcție,
viața mă strânge și simt că am ajuns la limita de rezistență.
În fața mea totul e doar un abis,
fiecare pas mă trage mai jos, în vis.
Am încercat să mă ridic, dar mi-e prea greu,
mă sufoc în tăcere, iar lumea devine un pumn în piept.
Ultima speranță s-a stins în noapte,
mă prăbușesc încet, fără dorință, fără șanse.
Mă întreb dacă mă vei mai vedea vreodată,
dar tot ce rămâne e un ecou care tace.
Poezii din aceiaşi categorie
Alte poezii ale autorului
#Interesant
Poem: Azi îmi număr anii!
Poem: O ştire…
Scriitorul britanic Ken Follett va publica un text inedit despre Notre-Dame
Poem: Dezbaterile adicțiilor
Poem: Iubire ciobita
Literatura, muzica și teatrul, la cea de-a treia lansare a lui Vitali Cipileaga. Scriitorul își prezintă noul roman
Poem: Pe dinăuntru
Poem: Umbra nopții
Ion Druţă, la 89 de ani. 10 cărți ale scriitorului pe care trebuie să le citești