Ultima lumină
Sunt în întuneric și nu pot să mă văd,
mă topesc încet în visuri ce mă pierd.
Am obosit de tot, de viață și de oameni,
îmi simt fiecare pas ca un cui în oase.
Cuvintele nu ajung, dar gândurile țipă,
și-mi pun un zâmbet fals, dar inima mi-e frântă.
Am încercat să fug, dar nu știu în ce direcție,
viața mă strânge și simt că am ajuns la limita de rezistență.
În fața mea totul e doar un abis,
fiecare pas mă trage mai jos, în vis.
Am încercat să mă ridic, dar mi-e prea greu,
mă sufoc în tăcere, iar lumea devine un pumn în piept.
Ultima speranță s-a stins în noapte,
mă prăbușesc încet, fără dorință, fără șanse.
Mă întreb dacă mă vei mai vedea vreodată,
dar tot ce rămâne e un ecou care tace.
Poezii din aceiaşi categorie
Alte poezii ale autorului
#Interesant
Poem: Oscilații continue, Inimi și destine
Poem: Ceas rezistent la apă
Descopera posibilitati de carieră pentru cei pasionați de cuvinte și expresie creativă, content writing și editare
Poem: Gânduri
Poem: Semne
Librăria Bestseller are lichidări de stoc cu reduceri de 70% la peste 1000 de titluri de carte
Poem: Melancolie de George Bacovia în suedeză
Poem: ECOUL
O carte pentru copii intitulată "Prietenii mei Dragi" a fost lansată de Eugen Doga