Noaptea taie iarăși venele

Blocuri arse, muzică-n pereți,

toți urlă vise ce n-or să le-nțelegi.

Dorm pe beton, cu gânduri ca gloanțe,

îmi scriu manifestul pe marginea nopții.

 

Mi-e scârbă de știri, de oraș, de lumină,

de vocile false din capul meu.

Fug de tăcere, dar ea mă ajunge

într-un tramvai cu destinații spre „greu”.

 

Am haine murdare cu praf de speranță,

n-am bani, dar am o mie de idei.

Însă nimeni n-ascultă, că toți sunt prea sfinți —

sau prea morți înăuntru, să zic ce vrei să-mi iei.

 

Și iarăși e noapte, iar eu sunt același,

cu ochii uscați de atâtea pixeluri grele.

Râde orașul cu gura spartă —

noaptea taie iarăși venele.


Categoria: Poezii despre moarte

Toate poeziile autorului: Damiana poezii.online Noaptea taie iarăși venele

Data postării: 23 aprilie 2025

Timp de citire: ~2 min.

Vizualizări: 642

Loghează-te si comentează!

Alte poezii ale autorului

Ultima lumină

Sunt în întuneric și nu pot să mă văd,

mă topesc încet în visuri ce mă pierd.

Am obosit de tot, de viață și de oameni,

îmi simt fiecare pas ca un cui în oase.

 

Cuvintele nu ajung, dar gândurile țipă,

și-mi pun un zâmbet fals, dar inima mi-e frântă.

Am încercat să fug, dar nu știu în ce direcție,

viața mă strânge și simt că am ajuns la limita de rezistență.

 

În fața mea totul e doar un abis,

fiecare pas mă trage mai jos, în vis.

Am încercat să mă ridic, dar mi-e prea greu,

mă sufoc în tăcere, iar lumea devine un pumn în piept.

 

Ultima speranță s-a stins în noapte,

mă prăbușesc încet, fără dorință, fără șanse.

Mă întreb dacă mă vei mai vedea vreodată,

dar tot ce rămâne e un ecou care tace.

Mai mult...

Poezii din aceiaşi categorie

Îmbrățișând întunericul

Mă sting încet, dar nu cu flăcări,

Ci cu zâmbete tăcute, adunate din greșeli.

Râd și glumesc ,dar numai noaptea

Știe cât dor port în piept 

 

Moartea mea nu vine cu coasa,

Ea vine când mă privesc în oglindă,

Și văd o fată care zice „sunt bine”,

Dar inima îi e plină de tăcere 

 

Mă uit la lume de parcă-s străină,

Parcă nici locul meu n-a mai fost scris.

Toți văd culori, eu le port în tăcere,

Pe interiorul unui cer ars și deschis.

 

Dar știi ce-i mai ciudat la toată treaba?

Că încă iubesc, că încă sper.

Chiar și când moartea dansează prin mine,

Îi dau o îmbrățișare

și-o fac partener.

Mai mult...

🎤 Risipă

 În mijlocul somnului, parcă după moarte;

vreau să deschid ochii și nu se mai poate...

Aud cum pășesc și simt toată povara,

nu pot să-nțeleg cum mi-au cusut comoara...

Și pășesc timid, merg spre destinație,

până când golul pierde din intonație...

Atunci mă opresc și urlu în neant,

gândul mă lasă, nici urmă de liant...

Mai merg puțin, dup-o perioadă grea,

dar nu mai înțeleg care-i cărarea mea...

Nici dacă-i nisip, nici dacă-i un lac,

sunt îngrozit, nu știu pe unde calc...

Înnebunesc ușor, mă-nvârt în derută?

ca într-un coșmar, când viața-mi e pierdută...

Peste o vreme mă opresc din mers,

mă tem c-o să am amintiri de șters...

Și mă așez ca la-nceput când m-am trezit,

un ceas dac-a trecut, eu nu mai rezist...

Dac-am murit atunci sau mai târziu,

am încercat să aflu, dar n-am putut să știu...

 

 

 

 

Mai mult...

S. O. S. NE DOARE !

Oare pot fi enumârate ,câte dureri  poate duce un părinte

în scurta lui viață pe pământ ?Sunt multe peste care trec

așa se călesc și merg mai departe .De dureri  fizice  mergi

la medic și te face bine .Dacă pierzi pe cineva , porți doliu

o vreme ,apoi poți uita ...Dar când  pierzi  un copil  e altceva!...

A fost secerat  de  o boală ,de un accident ,te resemnezi

Domnul ,a vrut să-l ia  ...Dar durerea  cea mai mare  este când ,

l-ai crescut mare și ca părinte  îți spui  mai e puțin ,și își va găsi

un drum  al lui.Un copil  e o fericire faci tot să-i fie bine .

Dar când  descoperi un adevâr cumplit : copilul  tău s-a rătăcit ,

o boală grea  l-a ademenit ,ce nu are vindecare,.Tu ca părinte ,

vezi  cum raza  ta  de soare ,moare  încet ,încet ...Asta-i durerea

cea mai mare . Unde ,la cine să  apelăm ,noi părinții : Pe lume

nu-i durere mai mare . s.o.s.  ne doare!

Mai mult...

Cu o moarte toţi suntem datori în viaţă

Cu o moarte toţi, suntem datori în viaţă,
Şi oare omul, cât o să mai trăiască.
Trăieşte doar atât, cât îi este dată,
Şi atât cât timp, EL Dumnezeu îl lăsă.

Atunci când bunul Dumnezeu, îţi spune stop,
El ţi-a dat viaţă şi tot El ţi-o ia pe loc.
Şi pleci, de pe acest pământ curat,
De parcă nici, tu nu ai fii existat.

Şi de aceia, cât noi suntem în viaţă,
Să fim doar buni şi să avem o inimă curată.
Căci într-o zi la ceruri, sus noi vom urca,
Că acolo, este o lume bună, nu e rea !

Mai mult...

Soarele nu e ceea ce pare

Daca soarele si luna sunt acelasi lucru ?

Daca atunci cand noaptea vine si toti merg sa se culce,

Soarele isi arata adevarata fata, care urla dupa ajutor,

Dar nimeni nu este acolo sa il auda ?

 

Soarele sufera, nimeni nu vede asta.

Dimineata isi pune un zambet mare, calduros,

Si ii face pe oameni sa se simta bine,

Asteptand sa il incalzeasca cineva si pe el.

 

Cand apune, se straduie sa faca cerul cat mai colorat

Ca sa ne incaleasca ochii artistici,

Si sa pastram o fotografie cu creatia lui,

Asteptand pe cineva care sa ii coloreze viata.

 

Soarele nu este simbolul fericirii.

Chiar daca e galben si  stralucitor

Cu mii si mii de raze si cu un zambet mare,

Soarele simbolizeaza cat de bine poate cineva sa ascunda suferinta.

Mai mult...

Gânduri negre

Ziua trece timpul tace 

Nu mai e o cale de întoarcere

O nostalgie mă cuprinde 

Citind versuri fara rime

Stau și simt 

Cum inima mi-e înghețată în timp

Zburdând îmi tece un gând

Ziua morți va veni și ca nu fulger va lovi 

Și în urma va rămâne visul meu distruns de zile 

Ma afund în gânduri negre 

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍