Omul

 

Simplu trecător prin viață

Stau, privesc nedumerit

N-ai iubire nici povață

De la omul ce-a murit

 

Zace o căprioară moartă

Pe asfaltul uscat și închis

Plânge și Mama-natură

Astăzi omul iar a învins

 

Zbor păsările în tandem

Una carne și alta oțel

Și împroașcă mult în aer

Un prea toxic oxigen.

 

Verdele frumos odată

Azi e galben, veștejit

Casele cu mama, tatǎ

Rămân un loc ruginit

 

Totu-n jur fără culoare

Parcă toate au ruginit

Nimic nu mai e valoare

Nici cei viu, nici ce a murit

 

 

 


Categoria: Poezii despre moarte

Toate poeziile autorului: Petru BALAN poezii.online Omul

Data postării: 27 iulie 2024

Adăugat la favorite: 1

Vizualizări: 371

Loghează-te si comentează!

Poezii din aceiaşi categorie

Colacul amintirilor

Aud picăturile căzând,

E furtuna afară.

Dansez în ploaie,

Pe lângă apă,

Pe chipul meu o lacrimă arzătoare.

 

Ce n-aș da, Doamne,

Să pot iubi din nou,

Dar golul din inimă

Mă distruge

Bucățică cu bucățică.

 

Lacrimile cad

În apa de ploaie.

Îmi aprind o țigară,

Gândurile prin cap suroaie.

 

Vremuri frumoase…

Fericită eram, îndrăgostită

De un băiat

Ce mă făcea să ard.

 

Râdeam, nu fumam,

Fericită eram.

O cutie de energii pozitive

Ce acum abia de mă mai ține.

 

Fumul se pierde prin ploaie,

Surâd, dar tot mă doare.

Mi-e dor de tine,

Inima mă înțeapă.

Inspir și expir fumul,

Ceva mă apasă.

 

Sunt pierdută…

În fiecare seară mă rog

Să fii bine, să fii iubit,

Chiar dacă pe mine m-ai zăpăcit.

 

Încep să înnebunesc.

Nu pot dormi,

Nu pot râde.

Trecutul mă ajunge.

 

Mi-e dor de vremurile vechi

În care râsul era real.

Acum e doar o mască

Care mă ține departe de viață.

 

Furtuna începe mai tare,

Este 12 noaptea.

20 de apeluri ratate…

Nu-mi pasă, oricum nu sunt departe.

 

Nimeni nu mă observă.

Toți știu că fumez,

Toți mă judecă,

Dar nimeni nu înțelege

Că o să mă curăț cât mai repede.

 

La dracu!

Cineva vine.

E un băiat, ceva cunoscut îmi atrage atenția.

E el, e cineva pe care cândva îl iubeam.

Nu m-a rănit,

Dar ceva din el mă făcea să ard.

Eram fericită…

Ceva e ciudat.

 

Începe să se facă negru.

La naiba, doar nu se termină…

Am clipit, eram în viață.

Ploaia încă se aude.

Deschid ușor ochii…

Am avut iar o viziune.

 

Telefonul sună,

Toată lumea e îngrijorată.

Dar eu sunt atât de calmă.

 

Nu știu dacă o să trec peste,

Dacă o să mai pot iubi.

Nu îmi pot vedea viitorul,

Doar trecutul care trebuie dat uitării.

 

Telefonul încă sună.

Am terminat țigara.

Mai scot una.

Dar pentru prima dată

După mult timp,

Văd luna.

 

Era așa de luminoasă.

Prin picăturile de ploaie care o reflectau,

O lumină duioasă

Care o gheață rece îmi arătau.

 

Îmi aduce aminte de el.

Arată ca ea:

Atât de rece pe exterior,

Dar așa de cald pe interior.

 

La naiba, îmi fac rău singură.

Trebuie să-l uit.

Are pe altcineva,

E fericit.

Dar eu?

Eu nu mai exist.

 

Nu știu ce fac aici.

Părinții mă sună,

Prietena mea mă caută.

Acum un minut am văzut-o,

Era disperată.

Dar hanoracul negru

Mi-a acoperit fața.

 

Picăturile de apă cad de pe mine.

Ajung acasă.

Spre surprinderea mea,

Toată lumea panicată.

 

Era doar mama nervoasă.

Eram pedepsită iar,

Dar nu-mi pasă.

Făceam ce voiam.

 

Oricum nimeni nu mă înțelege.

Ce rost are să-i înțeleg,

Când ei mă tratează cu regret?

 

Nu mă chinui să ascund mirosul de țigară

Care venea din cale afară.

Dar nimeni nu vorbea.

Știau că oricum nu mă pot opri,

Așa că nu-și risipeau cuvintele pe nimic.

 

Am adormit.

Coșmarul a apărut.

Cineva este cu mine în cameră.

Am un cuțit la gât.

Mă ridic.

Nimeni nu este aici.

Nu mai suport, îmi zic.

 

Este ora 4.

Toți dorm.

Ușa e încuiată.

Nu pot ieși să-mi văd de dor.

 

Am cheie de rezervă.

Îmi iau niște snackuri.

Mă uit la părinții mei dormind,

Apoi la prietena mea.

Planuri mari aveam,

Dar eu nu mai pot rezista.

 

Am lăsat un bilet pe masă.

Urma să fac ceva greșit.

Am luat o funie.

I-am lăsat prietenei mele un jurnal,

Să nu-mi plângă de milă.

Nu o puteam vedea așa, deoarece o iubeam.

 

O lacrimă a curs.

Am ieșit din casă.

În locul în care ne-am cunoscut,

M-am așezat pe o bancă.

 

În față era un copac,

Era copacul amintirilor,

Care urma să fie al morților.

Am legat funia,

Mi-am așezat capul.

Aveam un bilet în mână

Pentru iubitul meu,

Care era al alteia.

 

Lacrimi au început să curgă.

Nu puteam face asta.

Inima îmi bătea.

Îmi era frică.

Nimeni nu era,

Doar eu.

Până când din umbră cineva apărea.

Tot ce am văzut a fost că a luat-o la fugă.

Înspre mine venea,

Iar după am căzut.

 

M-am trezit la spital.

Cineva era lângă mine.

Nu era el, dar era prietena mea,

Care mă iubea.

 

Am început să plâng.

Inima mi s-a luminat.

Părinții mei nu erau.

Nu le păsa.

Dar în schimb era toată școala mea,

Toți speriați.

 

Am tresărit.

Nu-mi venea să cred

Ce vedeam în față.

O coadă imensă

Cu flori de viață.

 

Întunericul a dispărut.

Cei care trebuiau să fie au plecat.

Cei care din lumină făceau întuneric

M-au lăsat.

 

Le simțeam dorul,

Dar nu voiam să mă întorc.

Din umbra speriată a venit lumina încurajată.

Din negru tot e alb.

Aveam o viață normală.

 

Lumina a învins

În momentul din noaptea amară.

Nu știu cine m-a salvat,

Dar îl iubesc

Și-i voi mulțumi mereu.

Mai mult...

Somnul nemuritor

Mă spetesc, dar nu rămâne nimic,

Pașii se șterg sub greutatea mea.

Când truda e somn și somnul e frig,

Ce altă odihnă aș mai căuta?

 

Când, pe zi ce trece, sunt obosit,

Căci tot ce am, tot ce vreau, e nimic.

Dar, cât de obosit pot eu a fi,

Că a mea odihnă, e cea de veci?

 

Mă văd în oglindă, o umbră trecută,

Pășind în zadar pe cărări de negru.

Sunt faptele mele, doar frunze căzute,

În vântul tăcut, ce le lasă mereu.

 

Fă-ți mâinile carne, fă-ți carnea cenușă,

Să nu mai rămână nici suflet, nici ușă

Pe care să bată sfârșitul tău lin,

Să vină deodată, să vină străin.

 

Când pașii tăi lasă doar vântul pe drum,

Atunci vei cădea, cu nimeni să-ți plângă.

Îți păstrez un loc de veci, uitat de timp,

Lângă poetii morți, dar încă în viață

Mai mult...

Pășea copilul nimănui..

Curge spaima pe buze

Din bolta-nlăcrimată,

Cad gloanțe și obuze

Peste gloata-ndoliată.

Printre ruini ce fumegă

De gemete și strigăte,

Moartea hădă spumegă,

Umblă după suflete.

Băiețașul zdrențăros,

Smiorcăind necontenit 

Prin pălcul neguros,

Jalea părintele rănit.

Ce se zbate vlăguit,

Implorăndu-l în surdină, 

În iadul dezlănțuit 

În răgaz sa nu rămână. 

Pășea copilul nimănui 

Prin ținutul pârjolit

Cu gustul amărui

Al plânsului înăbușit  ..

Mai mult...

M-am întālnit cu ea!

Mergând de dimineață la cosit

M-am întâlnit cu cineva cu coasa,

Am încercat s-o rog să mă ajute

A râs, s-a-ntors și a fugit fricoasa

 

N-am înțeles ce vrea să spună

C-a mormăit ceva încet  în barbă,

Am urmărit-o coborând la vale

Și-apoi m-am apucat de treabă

 

Și cum era o zi bună de coasă

Am dat jos brazdă cu brazdă,

Și că veneau norii de ploaie

Fânul l-am adunat grămadă

 

Spre seara obosit de muncă

Am revenit la casa noastră,

Și de departe am văzut soția

Semne făcând de la fereastră

 

Îngândurat am deschis poarta

Și mi-am zărit soția-n prag,

Cu ochii plânși, abia șoptind

Că am pierdut pe omul drag

 

Atunci gândul rapid s-a dus

La întâlnirea stranie pe deal,

Că cea văzută era chiar baba 

Ce căuta să-mi ia ceva vital

..............................

Nimeni nu scapă de-ntâlnirea

Cu cea trimisă de Cineva de Sus,

Ea vine doar când firu-i rupt

Și viața noastră cu sensul...dus!

 

 

Mai mult...

Pacea ta, dorul meu

 

Am vrut să-ți scriu mai înainte,

Nu e ca și cum aș regreta că nu ți-am scris.

Regret că n-am trecut prin ale tale brațe în toate zilele

Să te simt lângă mine tot mai mult, viu să te mai fi prins…

 

Oh,bunicule te duci deja spre ceruri

Sau poate că erai de mult în drum către Dumnezeu…

Chiar dacă a trecut puțin timp îmi este dor de tine

Te-aștept să ne întâlnim pe patul tău moale,să ne revedem cu bine chiar dacă asta-i greu.

 

Am să mă gândesc la tine când soarele apune,

Mai ales când o să răsară și îmi va atinge fața lin.

Am să mă gândesc cum ale tale mâine

Îmi vor mângâia sufletul , mă vor calma și mă vor sfinți.

 

Peste trei zile sufletul tău va pleca sus de tot.

Aș vrea să-l trag la mine înapoi și să-l păstrez…

În trei zile îți va bate ultimul clopot

Și ți se va rosti la căpătâi ultimul Crez.

 

Te văd cu mâinile pe piept, palid și cenușiu,

Mi-e greu să cred că te văd murind încet,

Mi-e greu să cred că nu te voi mai vedea printre noi,căci nu mai ești viu,

Sper să nu îmi simți interiorul bocet.

 

Sper că nu vei duce dorul rândunicii tale

Fiindcă aceasta îți va duce un dor apăsător , cumplit.

Am să-ți duc dorul ,bunicule,și am să-ți scriu

Chiar dacă n-ai să vezi din nou, chiar dacă totul s-a sfârșit.

 

Sunt fericită,fiindcă știu chinuiala unui om bolnav.

Sper ca Dumnezeu să-ți facă cale-n rai,

Să te cheme la El în ceruri cu glasul Său suav,

Sper să te ierte chiar dacă ai fost păcătos, căci credință-aveai.

 

Mi-a fost greu să-ți văd călătoria,

Mi-a fost așa milă să te văd cu frică de spitale

Și tot aici să ajungi, în final să-ți pierzi memoria

Și să nu mai poți ieși pe picioarele tale.

 

Sper că îți vei aminti mereu de mine oriunde te-ai afla cu sufletul

Căci trupul îți va zace adânc în pământ.

În gândul tău cred că se află regretul

Fiindcă tu ai spus tot ce ai avut de spus, dar eu n-am avut cuvântul.

 

Mi-ai lăsat un testament prin a ta voce,

În timp ce te vedeam nepuntincios ai spus totul, mi-au dat lacrimile

Am să îți văd curând numele scris pe o cruce

Și,încet,încet se vor împrăștia lumile noastre…

Mai mult...

S-a stins o stea

Înnegurate mi-s zilele, bunul meu prieten,
Amare de când te-am dus pe ultimul tău drum
Și parc-ai fost chiar ieri un om voios și sprinten
Cine-ar fi știut că nu vei mai fi acum.

 

Atât de indiferent și iute, crunta boală
Din brațele noastre a reușit de te-a furat
Iar acum sub umbra bolții criptei negre
Zace un tânăr geniu, palid, nemișcat.

 

Lacrimi curg șiroaie pe obrajii mei molateci
Cum s-au stins azi un Luceafăr și un suflet sclipitor
Și orice-aș da să fie altfel, prietene, pe veci
Voi plânge după tine pe al criptei coridor 

Mai mult...

Colacul amintirilor

Aud picăturile căzând,

E furtuna afară.

Dansez în ploaie,

Pe lângă apă,

Pe chipul meu o lacrimă arzătoare.

 

Ce n-aș da, Doamne,

Să pot iubi din nou,

Dar golul din inimă

Mă distruge

Bucățică cu bucățică.

 

Lacrimile cad

În apa de ploaie.

Îmi aprind o țigară,

Gândurile prin cap suroaie.

 

Vremuri frumoase…

Fericită eram, îndrăgostită

De un băiat

Ce mă făcea să ard.

 

Râdeam, nu fumam,

Fericită eram.

O cutie de energii pozitive

Ce acum abia de mă mai ține.

 

Fumul se pierde prin ploaie,

Surâd, dar tot mă doare.

Mi-e dor de tine,

Inima mă înțeapă.

Inspir și expir fumul,

Ceva mă apasă.

 

Sunt pierdută…

În fiecare seară mă rog

Să fii bine, să fii iubit,

Chiar dacă pe mine m-ai zăpăcit.

 

Încep să înnebunesc.

Nu pot dormi,

Nu pot râde.

Trecutul mă ajunge.

 

Mi-e dor de vremurile vechi

În care râsul era real.

Acum e doar o mască

Care mă ține departe de viață.

 

Furtuna începe mai tare,

Este 12 noaptea.

20 de apeluri ratate…

Nu-mi pasă, oricum nu sunt departe.

 

Nimeni nu mă observă.

Toți știu că fumez,

Toți mă judecă,

Dar nimeni nu înțelege

Că o să mă curăț cât mai repede.

 

La dracu!

Cineva vine.

E un băiat, ceva cunoscut îmi atrage atenția.

E el, e cineva pe care cândva îl iubeam.

Nu m-a rănit,

Dar ceva din el mă făcea să ard.

Eram fericită…

Ceva e ciudat.

 

Începe să se facă negru.

La naiba, doar nu se termină…

Am clipit, eram în viață.

Ploaia încă se aude.

Deschid ușor ochii…

Am avut iar o viziune.

 

Telefonul sună,

Toată lumea e îngrijorată.

Dar eu sunt atât de calmă.

 

Nu știu dacă o să trec peste,

Dacă o să mai pot iubi.

Nu îmi pot vedea viitorul,

Doar trecutul care trebuie dat uitării.

 

Telefonul încă sună.

Am terminat țigara.

Mai scot una.

Dar pentru prima dată

După mult timp,

Văd luna.

 

Era așa de luminoasă.

Prin picăturile de ploaie care o reflectau,

O lumină duioasă

Care o gheață rece îmi arătau.

 

Îmi aduce aminte de el.

Arată ca ea:

Atât de rece pe exterior,

Dar așa de cald pe interior.

 

La naiba, îmi fac rău singură.

Trebuie să-l uit.

Are pe altcineva,

E fericit.

Dar eu?

Eu nu mai exist.

 

Nu știu ce fac aici.

Părinții mă sună,

Prietena mea mă caută.

Acum un minut am văzut-o,

Era disperată.

Dar hanoracul negru

Mi-a acoperit fața.

 

Picăturile de apă cad de pe mine.

Ajung acasă.

Spre surprinderea mea,

Toată lumea panicată.

 

Era doar mama nervoasă.

Eram pedepsită iar,

Dar nu-mi pasă.

Făceam ce voiam.

 

Oricum nimeni nu mă înțelege.

Ce rost are să-i înțeleg,

Când ei mă tratează cu regret?

 

Nu mă chinui să ascund mirosul de țigară

Care venea din cale afară.

Dar nimeni nu vorbea.

Știau că oricum nu mă pot opri,

Așa că nu-și risipeau cuvintele pe nimic.

 

Am adormit.

Coșmarul a apărut.

Cineva este cu mine în cameră.

Am un cuțit la gât.

Mă ridic.

Nimeni nu este aici.

Nu mai suport, îmi zic.

 

Este ora 4.

Toți dorm.

Ușa e încuiată.

Nu pot ieși să-mi văd de dor.

 

Am cheie de rezervă.

Îmi iau niște snackuri.

Mă uit la părinții mei dormind,

Apoi la prietena mea.

Planuri mari aveam,

Dar eu nu mai pot rezista.

 

Am lăsat un bilet pe masă.

Urma să fac ceva greșit.

Am luat o funie.

I-am lăsat prietenei mele un jurnal,

Să nu-mi plângă de milă.

Nu o puteam vedea așa, deoarece o iubeam.

 

O lacrimă a curs.

Am ieșit din casă.

În locul în care ne-am cunoscut,

M-am așezat pe o bancă.

 

În față era un copac,

Era copacul amintirilor,

Care urma să fie al morților.

Am legat funia,

Mi-am așezat capul.

Aveam un bilet în mână

Pentru iubitul meu,

Care era al alteia.

 

Lacrimi au început să curgă.

Nu puteam face asta.

Inima îmi bătea.

Îmi era frică.

Nimeni nu era,

Doar eu.

Până când din umbră cineva apărea.

Tot ce am văzut a fost că a luat-o la fugă.

Înspre mine venea,

Iar după am căzut.

 

M-am trezit la spital.

Cineva era lângă mine.

Nu era el, dar era prietena mea,

Care mă iubea.

 

Am început să plâng.

Inima mi s-a luminat.

Părinții mei nu erau.

Nu le păsa.

Dar în schimb era toată școala mea,

Toți speriați.

 

Am tresărit.

Nu-mi venea să cred

Ce vedeam în față.

O coadă imensă

Cu flori de viață.

 

Întunericul a dispărut.

Cei care trebuiau să fie au plecat.

Cei care din lumină făceau întuneric

M-au lăsat.

 

Le simțeam dorul,

Dar nu voiam să mă întorc.

Din umbra speriată a venit lumina încurajată.

Din negru tot e alb.

Aveam o viață normală.

 

Lumina a învins

În momentul din noaptea amară.

Nu știu cine m-a salvat,

Dar îl iubesc

Și-i voi mulțumi mereu.

Mai mult...

Somnul nemuritor

Mă spetesc, dar nu rămâne nimic,

Pașii se șterg sub greutatea mea.

Când truda e somn și somnul e frig,

Ce altă odihnă aș mai căuta?

 

Când, pe zi ce trece, sunt obosit,

Căci tot ce am, tot ce vreau, e nimic.

Dar, cât de obosit pot eu a fi,

Că a mea odihnă, e cea de veci?

 

Mă văd în oglindă, o umbră trecută,

Pășind în zadar pe cărări de negru.

Sunt faptele mele, doar frunze căzute,

În vântul tăcut, ce le lasă mereu.

 

Fă-ți mâinile carne, fă-ți carnea cenușă,

Să nu mai rămână nici suflet, nici ușă

Pe care să bată sfârșitul tău lin,

Să vină deodată, să vină străin.

 

Când pașii tăi lasă doar vântul pe drum,

Atunci vei cădea, cu nimeni să-ți plângă.

Îți păstrez un loc de veci, uitat de timp,

Lângă poetii morți, dar încă în viață

Mai mult...

Pășea copilul nimănui..

Curge spaima pe buze

Din bolta-nlăcrimată,

Cad gloanțe și obuze

Peste gloata-ndoliată.

Printre ruini ce fumegă

De gemete și strigăte,

Moartea hădă spumegă,

Umblă după suflete.

Băiețașul zdrențăros,

Smiorcăind necontenit 

Prin pălcul neguros,

Jalea părintele rănit.

Ce se zbate vlăguit,

Implorăndu-l în surdină, 

În iadul dezlănțuit 

În răgaz sa nu rămână. 

Pășea copilul nimănui 

Prin ținutul pârjolit

Cu gustul amărui

Al plânsului înăbușit  ..

Mai mult...

M-am întālnit cu ea!

Mergând de dimineață la cosit

M-am întâlnit cu cineva cu coasa,

Am încercat s-o rog să mă ajute

A râs, s-a-ntors și a fugit fricoasa

 

N-am înțeles ce vrea să spună

C-a mormăit ceva încet  în barbă,

Am urmărit-o coborând la vale

Și-apoi m-am apucat de treabă

 

Și cum era o zi bună de coasă

Am dat jos brazdă cu brazdă,

Și că veneau norii de ploaie

Fânul l-am adunat grămadă

 

Spre seara obosit de muncă

Am revenit la casa noastră,

Și de departe am văzut soția

Semne făcând de la fereastră

 

Îngândurat am deschis poarta

Și mi-am zărit soția-n prag,

Cu ochii plânși, abia șoptind

Că am pierdut pe omul drag

 

Atunci gândul rapid s-a dus

La întâlnirea stranie pe deal,

Că cea văzută era chiar baba 

Ce căuta să-mi ia ceva vital

..............................

Nimeni nu scapă de-ntâlnirea

Cu cea trimisă de Cineva de Sus,

Ea vine doar când firu-i rupt

Și viața noastră cu sensul...dus!

 

 

Mai mult...

Pacea ta, dorul meu

 

Am vrut să-ți scriu mai înainte,

Nu e ca și cum aș regreta că nu ți-am scris.

Regret că n-am trecut prin ale tale brațe în toate zilele

Să te simt lângă mine tot mai mult, viu să te mai fi prins…

 

Oh,bunicule te duci deja spre ceruri

Sau poate că erai de mult în drum către Dumnezeu…

Chiar dacă a trecut puțin timp îmi este dor de tine

Te-aștept să ne întâlnim pe patul tău moale,să ne revedem cu bine chiar dacă asta-i greu.

 

Am să mă gândesc la tine când soarele apune,

Mai ales când o să răsară și îmi va atinge fața lin.

Am să mă gândesc cum ale tale mâine

Îmi vor mângâia sufletul , mă vor calma și mă vor sfinți.

 

Peste trei zile sufletul tău va pleca sus de tot.

Aș vrea să-l trag la mine înapoi și să-l păstrez…

În trei zile îți va bate ultimul clopot

Și ți se va rosti la căpătâi ultimul Crez.

 

Te văd cu mâinile pe piept, palid și cenușiu,

Mi-e greu să cred că te văd murind încet,

Mi-e greu să cred că nu te voi mai vedea printre noi,căci nu mai ești viu,

Sper să nu îmi simți interiorul bocet.

 

Sper că nu vei duce dorul rândunicii tale

Fiindcă aceasta îți va duce un dor apăsător , cumplit.

Am să-ți duc dorul ,bunicule,și am să-ți scriu

Chiar dacă n-ai să vezi din nou, chiar dacă totul s-a sfârșit.

 

Sunt fericită,fiindcă știu chinuiala unui om bolnav.

Sper ca Dumnezeu să-ți facă cale-n rai,

Să te cheme la El în ceruri cu glasul Său suav,

Sper să te ierte chiar dacă ai fost păcătos, căci credință-aveai.

 

Mi-a fost greu să-ți văd călătoria,

Mi-a fost așa milă să te văd cu frică de spitale

Și tot aici să ajungi, în final să-ți pierzi memoria

Și să nu mai poți ieși pe picioarele tale.

 

Sper că îți vei aminti mereu de mine oriunde te-ai afla cu sufletul

Căci trupul îți va zace adânc în pământ.

În gândul tău cred că se află regretul

Fiindcă tu ai spus tot ce ai avut de spus, dar eu n-am avut cuvântul.

 

Mi-ai lăsat un testament prin a ta voce,

În timp ce te vedeam nepuntincios ai spus totul, mi-au dat lacrimile

Am să îți văd curând numele scris pe o cruce

Și,încet,încet se vor împrăștia lumile noastre…

Mai mult...

S-a stins o stea

Înnegurate mi-s zilele, bunul meu prieten,
Amare de când te-am dus pe ultimul tău drum
Și parc-ai fost chiar ieri un om voios și sprinten
Cine-ar fi știut că nu vei mai fi acum.

 

Atât de indiferent și iute, crunta boală
Din brațele noastre a reușit de te-a furat
Iar acum sub umbra bolții criptei negre
Zace un tânăr geniu, palid, nemișcat.

 

Lacrimi curg șiroaie pe obrajii mei molateci
Cum s-au stins azi un Luceafăr și un suflet sclipitor
Și orice-aș da să fie altfel, prietene, pe veci
Voi plânge după tine pe al criptei coridor 

Mai mult...
prev
next

Alte poezii ale autorului

Regret

Astăzi inima îmi zboara,

Și m-a prins de subsoară.

Adiindu-mi, în miresme de nemurire,

Dragostea, învelită în petale de iubire

 

Se zbate în furtuni de dor,

Și printre valuri de amor,

Formând rafale de suspine,

Și flori ce au miros a tine.

 

Nori de vânturi  și ploi,

Așterni-mi-s-e in cale,

Făcând doar prafuri și noroi,

Iubiri ce mi-ai pus-o în cale.

 

Mixt de lacrimi și stropi de ploaie,

Alcătuiesc perfect decorul,

Umplându-mi trupul de șiroaie,

Ce astăzi fac complet tabloul.

Mai mult...

Tablou

Cu lacrimi calde, pe borderou,

Pictez cu drag, eu, chipul tău

Și-i dau contur nedefinit,

Iubirii,ce m-a înlănțuit.

 

Culori calzi, culori reci,

Prin mii de stări, vrei să mă treci.

Creând vizual acest tablou,

Dansând în vals sau tangou.

 

Și tot pictez, dar, tremurând,

Formele ce îmi stau în gând.

Și cad culori , ca din cascadă,

Vrăjit, cât ești de minunată.

 

În gustul sec de Sauvignon,

Am stări ce vin în domino.

Dar pun garou, acest tablou,

Căci la final, e chipul tău .

Mai mult...

Doamne

Doamne, nu te mânia pe noi

Căci am creat vânturi și ploi,

Doamne , ai chiar și răbdare,

Căci din lacrimi facem Mare.

 

Doamne, iubite al meu Tată,

Se distruge lumea toată ,

Preoții ce își spurcă slujirea,

Spre vrășmași își pun zidirea.

 

Doamne , miluiește-ne pe noi

Zi de zi suntem mai goi,

Nu credință, nu iubire ,

Doar în păcate, robie.

 

Doamne, întărește nădejdea,

Căci e mare pofta noastră,

Nu de rugă și căință,

Doar păcate, necredință.

Mai mult...

Nerv

 

Pentru oricine, la început e Cuvântul
Apoi devine fapte dorite sau incidente
La unii bucurii, la alți mai mult regrete
Iar la final rămânem noi, bătrânii și gândul

Te miri, că reînnoim sistem după sistem
Căci unii n-au durere nici în stern
Unde mai pui căci, prindem și viteză
Și nu vedem decât, o viață-n antiteză.

Ce să mai speri la ziua cu de toate,
Când unii au doar case, averi și palate
Iar alții din sărăcie, își fac un zâmbet
Iar din piept lor răsare, floare de bocet.

Ne naștem fără să aducem nimic,
Murim fără să mai luăm nimic,
Dar o viață ne luptăm sa adunam ceva
Iar la final rămâne în decor, o stea.

Mai mult...

Ce însemn…?

Ce însemn eu pentru tine?

Un pansament....o consolare?

Trăiesc cu gândul că pe mine,

Ai pus un semn de întrebare...

 

Greșeala mea că vii și pleci când vrei,

Greșeala ta că te-ai obișnuit să iei,

Văd viața-n doi,tu doar femei,

Ușor se prăpădește tot ceea ce tu speri

 

Prăpastia zecilor  de conotații

Nu vreau,nu pot, nu simt nimic,

Când separați,sau în relații...

Eu rup din mine câte un pic..

 

Deci cine sunt eu pentru tine?

Ce am fost,ce voi rămâne?

Nici separați nu ne-ar fi bine,

Iar împreună și mai greu

 

De te-aș fi strâns mai tare la piept,

Ai fi rămas ca să mai bem un ceai,

Cafeaua nu îți place,nici vinul și ce-i drept,

Ți-aș fi turnat mai mult doar ca să stai.

 

De te-aș fi sărutat mai lung,mai des,

Ai fi rămas să o mai fac o dată,

M-ai fi iubit fără de interes,

Și m-ai lipi bucată cu bucată.

 

De ți-aș fi demonstrat iubirea și ce simt,

Ai fi acum,aici cu mine,

Inevitabil mi-ar fi mai ușor să mint,

Cum că m-am resemnat,mi e bine fără tine.

 

Nu-i loc de întrebări sau de ganduri stupide,

Nici timp să mă întorc în timp nu am,

Știm amândoi,o ușă când se-nchide,

Nu poți intra pe horn sau pe un geam...

Mai mult...

Poveste

În grădina cu flori de mătase,

Sub soarele ce nouă ne zâmbește.

Ca o floare , iubirea noastră crește,

Și-n ritm de poveste, înflorește.

 

Pas cu pas, pe cărare de dor,

Înserarea ne prinde în brațe ,

Iar noi, doi dansatori pe-un covor,

Iubirea noastră, undă de tandrețe.

 

În inima noastră, iubirea e perpetuă,

Ca o melodie dulce, eternă și mută.

Fără condiții sau umbre în drum,

Suflete unite într-un dans nebun.

 

Împreună mergem spre noi clime,

Ca doi iubiți în lumea lor fermecată,

Cuvinte blânde, așezate în clipe sublime,

De tandra noastră, poveste curată .

 

În inimă, o iubire fără sfârșit,

Iubirea noastră, ca un vis de neoprit .

Fără condiții, ca un ocean fără mal,

Suflete unite într-un dans sideral.

 

În dansul vieții, pași de neuitat,

Iubirea noastră, un vers  îngânat,

În umbra dragostei, sub clar de lună,

Sufletele noastre sunt pe veci împreună.

 

Cuvintele iubirii, răsună ca un poem ,

Iar când te țin în brațe devin boem.

În inimă mi-ai fost sculptată,

Să te pot iubi viața toată .

Mai mult...

Regret

Astăzi inima îmi zboara,

Și m-a prins de subsoară.

Adiindu-mi, în miresme de nemurire,

Dragostea, învelită în petale de iubire

 

Se zbate în furtuni de dor,

Și printre valuri de amor,

Formând rafale de suspine,

Și flori ce au miros a tine.

 

Nori de vânturi  și ploi,

Așterni-mi-s-e in cale,

Făcând doar prafuri și noroi,

Iubiri ce mi-ai pus-o în cale.

 

Mixt de lacrimi și stropi de ploaie,

Alcătuiesc perfect decorul,

Umplându-mi trupul de șiroaie,

Ce astăzi fac complet tabloul.

Mai mult...

Tablou

Cu lacrimi calde, pe borderou,

Pictez cu drag, eu, chipul tău

Și-i dau contur nedefinit,

Iubirii,ce m-a înlănțuit.

 

Culori calzi, culori reci,

Prin mii de stări, vrei să mă treci.

Creând vizual acest tablou,

Dansând în vals sau tangou.

 

Și tot pictez, dar, tremurând,

Formele ce îmi stau în gând.

Și cad culori , ca din cascadă,

Vrăjit, cât ești de minunată.

 

În gustul sec de Sauvignon,

Am stări ce vin în domino.

Dar pun garou, acest tablou,

Căci la final, e chipul tău .

Mai mult...

Doamne

Doamne, nu te mânia pe noi

Căci am creat vânturi și ploi,

Doamne , ai chiar și răbdare,

Căci din lacrimi facem Mare.

 

Doamne, iubite al meu Tată,

Se distruge lumea toată ,

Preoții ce își spurcă slujirea,

Spre vrășmași își pun zidirea.

 

Doamne , miluiește-ne pe noi

Zi de zi suntem mai goi,

Nu credință, nu iubire ,

Doar în păcate, robie.

 

Doamne, întărește nădejdea,

Căci e mare pofta noastră,

Nu de rugă și căință,

Doar păcate, necredință.

Mai mult...

Nerv

 

Pentru oricine, la început e Cuvântul
Apoi devine fapte dorite sau incidente
La unii bucurii, la alți mai mult regrete
Iar la final rămânem noi, bătrânii și gândul

Te miri, că reînnoim sistem după sistem
Căci unii n-au durere nici în stern
Unde mai pui căci, prindem și viteză
Și nu vedem decât, o viață-n antiteză.

Ce să mai speri la ziua cu de toate,
Când unii au doar case, averi și palate
Iar alții din sărăcie, își fac un zâmbet
Iar din piept lor răsare, floare de bocet.

Ne naștem fără să aducem nimic,
Murim fără să mai luăm nimic,
Dar o viață ne luptăm sa adunam ceva
Iar la final rămâne în decor, o stea.

Mai mult...

Ce însemn…?

Ce însemn eu pentru tine?

Un pansament....o consolare?

Trăiesc cu gândul că pe mine,

Ai pus un semn de întrebare...

 

Greșeala mea că vii și pleci când vrei,

Greșeala ta că te-ai obișnuit să iei,

Văd viața-n doi,tu doar femei,

Ușor se prăpădește tot ceea ce tu speri

 

Prăpastia zecilor  de conotații

Nu vreau,nu pot, nu simt nimic,

Când separați,sau în relații...

Eu rup din mine câte un pic..

 

Deci cine sunt eu pentru tine?

Ce am fost,ce voi rămâne?

Nici separați nu ne-ar fi bine,

Iar împreună și mai greu

 

De te-aș fi strâns mai tare la piept,

Ai fi rămas ca să mai bem un ceai,

Cafeaua nu îți place,nici vinul și ce-i drept,

Ți-aș fi turnat mai mult doar ca să stai.

 

De te-aș fi sărutat mai lung,mai des,

Ai fi rămas să o mai fac o dată,

M-ai fi iubit fără de interes,

Și m-ai lipi bucată cu bucată.

 

De ți-aș fi demonstrat iubirea și ce simt,

Ai fi acum,aici cu mine,

Inevitabil mi-ar fi mai ușor să mint,

Cum că m-am resemnat,mi e bine fără tine.

 

Nu-i loc de întrebări sau de ganduri stupide,

Nici timp să mă întorc în timp nu am,

Știm amândoi,o ușă când se-nchide,

Nu poți intra pe horn sau pe un geam...

Mai mult...

Poveste

În grădina cu flori de mătase,

Sub soarele ce nouă ne zâmbește.

Ca o floare , iubirea noastră crește,

Și-n ritm de poveste, înflorește.

 

Pas cu pas, pe cărare de dor,

Înserarea ne prinde în brațe ,

Iar noi, doi dansatori pe-un covor,

Iubirea noastră, undă de tandrețe.

 

În inima noastră, iubirea e perpetuă,

Ca o melodie dulce, eternă și mută.

Fără condiții sau umbre în drum,

Suflete unite într-un dans nebun.

 

Împreună mergem spre noi clime,

Ca doi iubiți în lumea lor fermecată,

Cuvinte blânde, așezate în clipe sublime,

De tandra noastră, poveste curată .

 

În inimă, o iubire fără sfârșit,

Iubirea noastră, ca un vis de neoprit .

Fără condiții, ca un ocean fără mal,

Suflete unite într-un dans sideral.

 

În dansul vieții, pași de neuitat,

Iubirea noastră, un vers  îngânat,

În umbra dragostei, sub clar de lună,

Sufletele noastre sunt pe veci împreună.

 

Cuvintele iubirii, răsună ca un poem ,

Iar când te țin în brațe devin boem.

În inimă mi-ai fost sculptată,

Să te pot iubi viața toată .

Mai mult...
prev
next