Poveste

Astăzi, e o zi oarecare,

Fără de preț sau valoarea.

Plină de gânduri la o pâine,

De-o mănânci astăzi sau mâine ?.

Astăzi, e o zi oarecare,

Stai cu gândul la plecare.

Te uiți la timp, unde e țelul?,

Să îți umpli iute portofelul.

Astăzi, e o zi oarecare,

Și te frămânți, nu știi ce doare.

Te omoară gândul la copii?,

Sau că ai  părinții în  pustii?.

Astăzi, e o zi oarecare,

Muncești orice, nu ai onoare.

Si tu tot vrei, nu dovedești,

De azi pe mâine să trăiești.

Muncești o viață , și vrei pensii ,
Te zbați în căi fără pretenții ,
Și apoi iti rupi pastila în două ,
Dezamăgit de lumea “nouă”.

Vin sărbători , și vrei pe masă,
Să ai belșug și carnea grasă ,
Dar multe case-s părăsite ,
Sau cu bătrâni , dar amorțite .

N-au bani și nici un glas vioi ,
Doar viscolul ce-n geam le bate,
Ținând copii ,nepoți departe ,
Și viața cea de mai apoi.

Sunt alte ce doar cu banul,
Cred ele ca vor rupe hamul ,
Dar banul le rupe Credința
Le dă în schimb doar Suferința.

În unele au rămas credința ,
În alte doar suferința,
Ca orice Ajun sau chiar Crăciun,
Vor apuca un rămas bun.

Am ajuns ca orice Lună

Să devină un Soare mic

Și apoi orice Soare

Să devină Lună unpic.

S-a ajuns soră cu frate

Să se iubească îndrăcit

Bătrân cu tânăr, împreună

De nu știi, e frate sau mumă?!

Ne rugăm oricui ne dă,

Fără prea multă cugetare.

Și după plângem și rugăm,

Doamne, adu-ne o scăpare.

Deși bărbat , eu vreau femeie,

Și port la gât zgardă și cheie.

Deși femeie, vrei bărbat,

Că așa e trendul acceptat.

Acest continuu vals de șlagăr,

În umbra retoricii,tu ai oglinda,

Și crezul tău, e drept ofranda…

Ori spre Minciună sau Adevăr.

Bun-rămas

În tumultuosul timp prezent

Mai alergăm independent

Căci pentru frica de hârtie

Ne punem țel ca datorie

Trăind în umbrele unui anotimp

Ne bucurăm cât ne-a rămas

Așteptând mereu un timp

Când va fi doar un bun-rămas.

Și pui zâmbete, doar de fațadă

Și te apleci pe esplanadă

Gândindu-te, cea mai rămas?

Din personalul nostru ceas.

Doar mica limbă de speranță

Și marea limbă de suspans

Căci într-o clipă de exuberanță

Nu ți-au lăsat nici, bun-rămas.

Groază , șoc sau disperare

Are omul la nevoi,

Strigă, urlă-n gura mare

E dorință? Sau nevoi?

Vreau să fac, să reușesc ,

Nu știu-i bine sau greșesc?

Am nevoie , sau e necesar ,

Să fiu om sau superstar?

Cred în soare, cred în stele,

Sau eu cred ca am putere.

Am nevoie? Sau dorință?,

Sau e doar a mea credință?.

Să mă zbat , să stau deoparte?

Am nevoie ? sau vreau fapte?!

De o fi crez sau doar știință

Am nevoie de dorință.

Îmi pare rău

Eu sunt acel ,,Îmi pare rau",

Tu doar ,,Lasă că trece",

Aș vrea să fii  în locul meu

Să vezi cum totul trece…

Ego-ul nu mă reprezintă,

Orgoliul-ți este scut,

Ți-ai construit chiar și o țintă,

Și nimerești doar  în trecut...

Eu ,,Scuză-mi dramele nevinovate"

Tu doar ,,Mă faci să-mi ies din minți"

Eu ,,Hai să trecem peste toate"

Tu taci și nu-nțeleg ce simți...

Ce cuvinte ne-ar descrie?

Cine sunt eu?...Cine ești tu?

Eu simt, și am o teorie,

Eu sunt a ta,dar nu ești Tu

Mai am doar un cuvânt de spus,

,,Pleacă" și de mai vrei să vii,

Eu voi fi la polul opus,

Iar tu vei înceta să fii.

Căci și ultima pală de lumină

Se stinge ușor în surdină

Lăsându-mă pe mine vie

Iar pe tine o stafie.

De la un timp, totu-i atât de firav si-atât de schimbător,  

Luna apune-n zori...soarele se lasă-n întuneric 

Întunericul și el, la fel de trecător... 

Și lasă-n urmă drame, vise și-i himeric.

Parcă-am uitat de mine...simt cum mă rătăcesc,

Când revin amintirile ce încă dor

Și mi se pare totuși atât de nefiresc,

Să mă forțez, să-mi car gândul greu...atât de ușor...

Și parcă sunt a nimănui... și nu merg nicăieri, 

Orfană sunt de vin...de-o ultimă îmbrățișare 

Azi sunt mai vie decât mâine și mai stinsă decât ieri,

Mai suflu când privesc luna...asfințitul de soare...

Și parcă as vrea să te uit...deși doar gândul, mi-i rană...

Mă arde-n nopțile unde tăcerea mi-i cuvânt 

Când visul meu încă te mai cheamă....

Și dorul mă învelește cu al lui veșmânt.

Și poate că, tu ai plecat... dar nu și al meu dor...

Fiorii îmbrățișării încă-i mai simt sub piele

Și chiar de nu te mai am...nici în pahar să te ador,

Amintirea vinului tău... încă imi parfumează buzele...

Și poate să te uit... ar trebui încă un an...

Să număr lipsa ta în cât mai multe zile

Și poate într-un sfârșit nimic n-o să mai doară...

Poate intr-o zi...mă voi trezi...că am uitat de tine.

Tu ești tot ce îmi doresc,

Și cea ce iubesc,

Tu mă faci să mă îndrăgostesc,

De fiecare dată când îți vorbesc.

Cu tine am învățat să fiu eu,

Chiar dacă mi-a fost greu,

Am fost acolo tu și eu ,

Chiar și în momentul greu.

De fiecare dată când îmi zâmbești ,

Sufletul mi-l răscolești,

N-am cuvinte să îți spun,

Cât de mult te iubesc.

Vom fii aici  tu și eu,

Împreună pentru totdeauna,

Cum ți-am promis eu,

Că îți  voi da soarele și luna

O noapte și-o zi întreagă e lungul drum s-ajung la tine,

Mi-ai scris că ai doi ani de studii și-apoi vei fi cu mine.

Când ai plecat nu am crezut că timpul va trece-atât de greu,

Iar chipul tău îmi va apărea noapte de noapte în visul meu.

Un plan în doi, noi ne-am făcut cum să ne ținem iubirea vie,

Iar când te-ntorci să-mi fii a mea aleasă prin scris la primărie.

Nu a trecut decât opt luni de când te-am însoțit la gară,

Și-acum realizez că fără tine aici, viața îmi este amară.

Seară de seară Îl rog pe bunul Dumnezeu să ne-ntărească,

Mâna mereu pe noi s-o țină și de ispite să ne ferească.

.............................................................

Astăzi iubesc și sunt cu fata ce-a fost la studii în depărtare,

Iar viața-mi este fericită, împlinită și-o

mare...binecuvântare!

În noaptea mea de mai

să vii să-mi spui: eu te iubesc

Să vii să-mi spui că-ți este dor

Sa vii să-mi spui doar de amor 

În noaptea mea de mai 

Si-n prima noapte de iubire 

Cu buze dulci vreau să-mi atingi și sufletul și inima și gîndul,

Și visul meu în vară .

Nu vă grăbiți să închideți ușa

Pe care dragostea a deschis-o cândva.

O clipă de mânie trece,

Dar un regret poate rămâne o viață.

Când vorbele devin prea grele,

Lăsați inimile să vorbească în locul lor.

Ele nu cunosc orgoliul,

Ci doar dorul de a fi împreună.

Nimeni nu iubește fără să greșească,

Nimeni nu iartă fără să doară.

Dar iubirea adevărată nu fuge,

Ea rămâne și învață să vindece.

Nu vă întrebați cine are dreptate,

Întrebați-vă cât ați pierde dacă ați pleca.

Fiindcă o inimă frântă

Nu se repară cu orgoliu.

Țineți-vă de mână chiar și în furtună,

Fiindcă soarele se întoarce mereu.

Nicio noapte nu este veșnică,

Iar iubirea știe să aștepte lumina.

Dacă încă vă tresare inima

La auzul numelui celuilalt,

Nu este sfârșitul poveștii,

Ci începutul împăcării.

Îmbrățișați-vă înainte ca dorul

Să învețe drumul dintre două singurătăți.

Spuneți „rămâi” cât încă se poate,

Nu după ce ecoul spune „prea târziu”.

Fiindcă, la sfârșitul vieții,

Nu veți număra certurile câștigate.

Veți număra îmbrățișările, iertările

Și clipele în care ați ales să rămâneți.

Iar dacă iubirea vă mai bate la ușă,

Nu o lăsați să plece în tăcere.

Unele iubiri se întorc o singură dată

După aceea, rămâne doar dorul.

15.07.2026

Andrei GUȚU

SI ATUNCI CAND NE IUBIM

INCERCAM SA NE AMINTIM

CA EXISTA TRANDAFIRI

CU PETALE ARGINTI 

AM INCERCAT SA TE UIT 

DAR MEREU DAM NAS IN NAS

CU IUBIRE SAU MELANCOLIE

CA PE UN TIPAR CU FOAIE AURIE