Thoughts
One more thought at your door,
One or two and no more.
Sitting in the rain or snow,
Thinking if should stay or go.
Feeling the breeze of hurting,
Or be the hunt of hunting
And waiting in a darkness living,
Full in thoughts of love or dying.
Across the path of uncertainty,
Where all your thoughts are reality,
Wisps of dark and vanity,
The hope of left humanity.
Desire is what’s left behind,
Of being cruel or kind.
Bullets of love from the shots,
Of the person full in thoughts.
Categoria: Poezii de despărţire
Toate poeziile autorului: Petru BALAN
Data postării: 5 aprilie 2024
Vizualizări: 547
Poezii din aceiaşi categorie
mi ai lasat
Mi-ai lăsat in piele iarnă,
Fără tine, timpul doarme.
Ți-am fost cântec, ți-am fost rană,
Acum suntem două arme.
Te-am căutat în umbre goale,
Printre vise reci, banale.
Ai lăsat un „poate”-n ușă,
Dar n-a fost decât o scuză.
Și m-am rupt din mine toată,
Să rămâi... măcar o dată.
Dar n-ai fost decât ecou,
Într-un trup ce nu-s eu nou.
Și ți-am scris o șoaptă-n gând,
Dar ai dat o de pământ.
am plecat plangand
uitand de al tau gand
Poem nocturn
În întunericul trist al nopții aleg sa ma destăinui
Simt cum durerea mi se multiplica-n tăcere
Tot îmi repet ca doar a fost "odata ca niciodata"
Însă în acest poem îți spun doar "la reveder"..
Incerc sa-ti scriu frumos ascunzand lacrimi si durere
Sa-ti dăruiesc un zâmbet tandru, larg și cald
Sa-ti amintești de mine cu plăcere...sa nu rămân
"contact blocat"
Si-ncerc sa-mi frâng acum toată durerea
O strâng în pumni... ah! de-ai fi aici sa mi-o zdrobesti
Apoi sa pleci si sa-mi rămână amintirea
Ca totuși ti-a păsat și n-ai vrut sa ma ranesti
E trecut de 10.. apune noaptea peste mine
Mi-s ochii grei, sufletu-mi se scalda-n umbre de
speranță
C-o sa te-ntorci cat pentru un vin împreună
Cât de curând...de nu..poate-ntr-o altă viața...
Vinovată de Tăcere
Sunt vinovată, zic ei, pentru tot ce primesc –
Furtuna ce cade, cuvintele ce rănesc.
De parcă palma lor e mâna mea,
De parcă vina e sângele ce-mi stă.
Mă învinovățesc pentru răsuflarea-mi grea,
Pentru că m-am apărat, că nu am tăcut în ea.
Durerea mea? O glumă pe buzele lor,
Un ecou stins, un sunet ce le dă fiori.
„De ce ai vorbit? De ce-ai plâns, de ce-ai stat?
Ai provocat tunetul, ai creat păcat!”
Dar cum să fii vinovat că respiri,
Când tragi aerul lor plin de spini?
Eu sunt agresorul, eu sunt furtuna,
Asta-mi spun fețele ce-mi ard totdeauna.
Și tot ce port e un trup făcut să absoarbă
Loviturile lor – și vina întreagă.
Am încercat să urlu, dar urletul meu
E transformat într-o șoaptă ce-nvinovățește tot eu.
Am fost un copil ce-a cerut un loc,
Dar locul meu e mereu greșit, în foc.
De ce durerea mea trebuie să se plece?
De ce rănile mele sunt „prea mult”, sunt „rece”?
Când toate zgomotele lor se înfig în mine,
Eu tac, eu iau, eu devin rușine.
Poate într-o zi, voi învăța să mă rup,
Să scap de lanțul ce-n suflet mi-a pus un stup.
Dar astăzi, sunt vinovată doar că exist –
Un suflet zdrobit într-un cosmos prea trist.
Incorect
De ce dacă m-ai rănit,
Tot eu te mai iubesc?
De ce stau și nu dorm,
Și simt ca nu trăiesc?
De ce mă tot gândesc,
De când mă trezesc până adorm?
De ce mi-e cald și frig,
Și noaptea nu am somn?
De ce aștept să vii,
Dacă nu te mai vreau?
De ce te tot visez,
În brațe cum te iau?
De ce te am în gând,
Când stau singur plângând?
De ce atunci când strig,
Tu nu îmi mai răspunzi?
De ce mă doare sufletul,
Iar ochii îmi sunt uzi?
De ce aud in cap,
O mie de-ntrebari?
De ce doar faptele mele,
Pare ca au urmări?
De ce te mai regret,
Și sunt atât de necăjit?
De ce mi-ai spus ca mă iubești?
Dacă nu m-ai iubit...
O lumină în noapte
Lumina n noapte,
Te caut grăbit,
Uitasem de păcate,
Uit ca te am iubit.
Lumina n noapte
Nu ți am povestit,
Cum te strâng în brațe,
Cum te am îndrăgit.
Noaptea n lumina
Nu te am găsit,
Mă port ca o străină,
Totuși nu m ai prețuit.
Nu mă pot împăca cu gândul
Nu mă pot împăca cu gândul
Că tu ochi albaștri,păr roșcat
În astă lume rea mai lăsat.
Mai lăsat în lumea largă
Când îmi erai mai dragă
Iar timpul a stat în loc
Când am aflat că ți-ai bătut joc.
Uit să te uit
Dar nu mereu
Asta e doar atunci
Când dorul m-apasă rău.
Te las la casa ta
Căci eu mă retrag din ea
Rămâi cu bine
Dulce-amară amintire.
mi ai lasat
Mi-ai lăsat in piele iarnă,
Fără tine, timpul doarme.
Ți-am fost cântec, ți-am fost rană,
Acum suntem două arme.
Te-am căutat în umbre goale,
Printre vise reci, banale.
Ai lăsat un „poate”-n ușă,
Dar n-a fost decât o scuză.
Și m-am rupt din mine toată,
Să rămâi... măcar o dată.
Dar n-ai fost decât ecou,
Într-un trup ce nu-s eu nou.
Și ți-am scris o șoaptă-n gând,
Dar ai dat o de pământ.
am plecat plangand
uitand de al tau gand
Poem nocturn
În întunericul trist al nopții aleg sa ma destăinui
Simt cum durerea mi se multiplica-n tăcere
Tot îmi repet ca doar a fost "odata ca niciodata"
Însă în acest poem îți spun doar "la reveder"..
Incerc sa-ti scriu frumos ascunzand lacrimi si durere
Sa-ti dăruiesc un zâmbet tandru, larg și cald
Sa-ti amintești de mine cu plăcere...sa nu rămân
"contact blocat"
Si-ncerc sa-mi frâng acum toată durerea
O strâng în pumni... ah! de-ai fi aici sa mi-o zdrobesti
Apoi sa pleci si sa-mi rămână amintirea
Ca totuși ti-a păsat și n-ai vrut sa ma ranesti
E trecut de 10.. apune noaptea peste mine
Mi-s ochii grei, sufletu-mi se scalda-n umbre de
speranță
C-o sa te-ntorci cat pentru un vin împreună
Cât de curând...de nu..poate-ntr-o altă viața...
Vinovată de Tăcere
Sunt vinovată, zic ei, pentru tot ce primesc –
Furtuna ce cade, cuvintele ce rănesc.
De parcă palma lor e mâna mea,
De parcă vina e sângele ce-mi stă.
Mă învinovățesc pentru răsuflarea-mi grea,
Pentru că m-am apărat, că nu am tăcut în ea.
Durerea mea? O glumă pe buzele lor,
Un ecou stins, un sunet ce le dă fiori.
„De ce ai vorbit? De ce-ai plâns, de ce-ai stat?
Ai provocat tunetul, ai creat păcat!”
Dar cum să fii vinovat că respiri,
Când tragi aerul lor plin de spini?
Eu sunt agresorul, eu sunt furtuna,
Asta-mi spun fețele ce-mi ard totdeauna.
Și tot ce port e un trup făcut să absoarbă
Loviturile lor – și vina întreagă.
Am încercat să urlu, dar urletul meu
E transformat într-o șoaptă ce-nvinovățește tot eu.
Am fost un copil ce-a cerut un loc,
Dar locul meu e mereu greșit, în foc.
De ce durerea mea trebuie să se plece?
De ce rănile mele sunt „prea mult”, sunt „rece”?
Când toate zgomotele lor se înfig în mine,
Eu tac, eu iau, eu devin rușine.
Poate într-o zi, voi învăța să mă rup,
Să scap de lanțul ce-n suflet mi-a pus un stup.
Dar astăzi, sunt vinovată doar că exist –
Un suflet zdrobit într-un cosmos prea trist.
Incorect
De ce dacă m-ai rănit,
Tot eu te mai iubesc?
De ce stau și nu dorm,
Și simt ca nu trăiesc?
De ce mă tot gândesc,
De când mă trezesc până adorm?
De ce mi-e cald și frig,
Și noaptea nu am somn?
De ce aștept să vii,
Dacă nu te mai vreau?
De ce te tot visez,
În brațe cum te iau?
De ce te am în gând,
Când stau singur plângând?
De ce atunci când strig,
Tu nu îmi mai răspunzi?
De ce mă doare sufletul,
Iar ochii îmi sunt uzi?
De ce aud in cap,
O mie de-ntrebari?
De ce doar faptele mele,
Pare ca au urmări?
De ce te mai regret,
Și sunt atât de necăjit?
De ce mi-ai spus ca mă iubești?
Dacă nu m-ai iubit...
O lumină în noapte
Lumina n noapte,
Te caut grăbit,
Uitasem de păcate,
Uit ca te am iubit.
Lumina n noapte
Nu ți am povestit,
Cum te strâng în brațe,
Cum te am îndrăgit.
Noaptea n lumina
Nu te am găsit,
Mă port ca o străină,
Totuși nu m ai prețuit.
Nu mă pot împăca cu gândul
Nu mă pot împăca cu gândul
Că tu ochi albaștri,păr roșcat
În astă lume rea mai lăsat.
Mai lăsat în lumea largă
Când îmi erai mai dragă
Iar timpul a stat în loc
Când am aflat că ți-ai bătut joc.
Uit să te uit
Dar nu mereu
Asta e doar atunci
Când dorul m-apasă rău.
Te las la casa ta
Căci eu mă retrag din ea
Rămâi cu bine
Dulce-amară amintire.
Alte poezii ale autorului
Nonsens
Nonsens
Am sufletul tânjind spre viață,
Cu mâini murdare de speranță,
Căci explorez cu infinitate,
Gândul meu spre libertate.
Spre libertatea ce azi nu este,
Lăsând doar urme, să ne pese,
Și în zbucium de mișcare raeliană ,
Brăzdez pe piept urme de rană.
Iar pe meleaguri pline de dor,
Zi de zi devin mai chior,
Căci timpu, nu știu eu ce este,
Dar garantat, nu îmbătrânește.
Îmbătrânesc doar eu, ființă,
Cu gândul doar la neputință.
Degeaba-n sudori țin eu şteampul,
Când la final Timpul mi-e ștreangul.
Doamne
Doamne, nu te mânia pe noi
Căci am creat vânturi și ploi,
Doamne , ai chiar și răbdare,
Căci din lacrimi facem Mare.
Doamne, iubite al meu Tată,
Se distruge lumea toată ,
Preoții ce își spurcă slujirea,
Spre vrășmași își pun zidirea.
Doamne , miluiește-ne pe noi
Zi de zi suntem mai goi,
Nu credință, nu iubire ,
Doar în păcate, robie.
Doamne, întărește nădejdea,
Căci e mare pofta noastră,
Nu de rugă și căință,
Doar păcate, necredință.
Ace
Mam gândit, m-ă tot gândeam,
De ce tot fug după un ban,
Obligat să pup orice, oricine,
Sau să scot un fruct din mărăcine.
Să las sute sau mii de șoapte,
Să m-ă străpungă zi și noapte,
Crezând că-s tare și vor trece,
Dormind în patul care-i tot mai rece.
Tulbur și liniștea gândului meu,
Care din mine sunt chiar eu ?
Prizonier între război și pace,
Înlănțuit de cicatrici și ace.
Ace, care încă dau imbold inimii,
Și pun ușor un scut mulțimii,
Rătăcind prin câmpuri de întrebări,
Cine e cel ce luptă în stări?.
Ca să vezi….
Ce e greșit și ce-i corect?
Astăzi vorbim și mâine nu,
Tot ce rostim are efect,
De vină eu sau poate tu...
Ba îmi vorbești, ba esti tăcut,
Când ne certăm te faci ca plouă,
Și dar iar vina pe trecut,
Aștepți o oră,poate două...
Nici timpul nu ține cu noi,
Pe ceas arată ora zece,
Mă uit cum este iară joi,
Orgoliul tău nu vrea să plece.
Poate că sunt eu vinovată,
Pentru ce ți se-ntâmplă ție,
Mai rup din mine o bucată,
Și timp să mă destăinui mie.
De ce alegem mereu drama?
Când totul e atât de simplu,
Cuvântul și-l va spune karma,
Iar restul ne arată timpul.
Regret
Astăzi inima îmi zboara,
Și m-a prins de subsoară.
Adiindu-mi, în miresme de nemurire,
Dragostea, învelită în petale de iubire
Se zbate în furtuni de dor,
Și printre valuri de amor,
Formând rafale de suspine,
Și flori ce au miros a tine.
Nori de vânturi și ploi,
Așterni-mi-s-e in cale,
Făcând doar prafuri și noroi,
Iubiri ce mi-ai pus-o în cale.
Mixt de lacrimi și stropi de ploaie,
Alcătuiesc perfect decorul,
Umplându-mi trupul de șiroaie,
Ce astăzi fac complet tabloul.
Omul
Simplu trecător prin viață
Stau, privesc nedumerit
N-ai iubire nici povață
De la omul ce-a murit
Zace o căprioară moartă
Pe asfaltul uscat și închis
Plânge și Mama-natură
Astăzi omul iar a învins
Zbor păsările în tandem
Una carne și alta oțel
Și împroașcă mult în aer
Un prea toxic oxigen.
Verdele frumos odată
Azi e galben, veștejit
Casele cu mama, tatǎ
Rămân un loc ruginit
Totu-n jur fără culoare
Parcă toate au ruginit
Nimic nu mai e valoare
Nici cei viu, nici ce a murit
Nonsens
Nonsens
Am sufletul tânjind spre viață,
Cu mâini murdare de speranță,
Căci explorez cu infinitate,
Gândul meu spre libertate.
Spre libertatea ce azi nu este,
Lăsând doar urme, să ne pese,
Și în zbucium de mișcare raeliană ,
Brăzdez pe piept urme de rană.
Iar pe meleaguri pline de dor,
Zi de zi devin mai chior,
Căci timpu, nu știu eu ce este,
Dar garantat, nu îmbătrânește.
Îmbătrânesc doar eu, ființă,
Cu gândul doar la neputință.
Degeaba-n sudori țin eu şteampul,
Când la final Timpul mi-e ștreangul.
Doamne
Doamne, nu te mânia pe noi
Căci am creat vânturi și ploi,
Doamne , ai chiar și răbdare,
Căci din lacrimi facem Mare.
Doamne, iubite al meu Tată,
Se distruge lumea toată ,
Preoții ce își spurcă slujirea,
Spre vrășmași își pun zidirea.
Doamne , miluiește-ne pe noi
Zi de zi suntem mai goi,
Nu credință, nu iubire ,
Doar în păcate, robie.
Doamne, întărește nădejdea,
Căci e mare pofta noastră,
Nu de rugă și căință,
Doar păcate, necredință.
Ace
Mam gândit, m-ă tot gândeam,
De ce tot fug după un ban,
Obligat să pup orice, oricine,
Sau să scot un fruct din mărăcine.
Să las sute sau mii de șoapte,
Să m-ă străpungă zi și noapte,
Crezând că-s tare și vor trece,
Dormind în patul care-i tot mai rece.
Tulbur și liniștea gândului meu,
Care din mine sunt chiar eu ?
Prizonier între război și pace,
Înlănțuit de cicatrici și ace.
Ace, care încă dau imbold inimii,
Și pun ușor un scut mulțimii,
Rătăcind prin câmpuri de întrebări,
Cine e cel ce luptă în stări?.
Ca să vezi….
Ce e greșit și ce-i corect?
Astăzi vorbim și mâine nu,
Tot ce rostim are efect,
De vină eu sau poate tu...
Ba îmi vorbești, ba esti tăcut,
Când ne certăm te faci ca plouă,
Și dar iar vina pe trecut,
Aștepți o oră,poate două...
Nici timpul nu ține cu noi,
Pe ceas arată ora zece,
Mă uit cum este iară joi,
Orgoliul tău nu vrea să plece.
Poate că sunt eu vinovată,
Pentru ce ți se-ntâmplă ție,
Mai rup din mine o bucată,
Și timp să mă destăinui mie.
De ce alegem mereu drama?
Când totul e atât de simplu,
Cuvântul și-l va spune karma,
Iar restul ne arată timpul.
Regret
Astăzi inima îmi zboara,
Și m-a prins de subsoară.
Adiindu-mi, în miresme de nemurire,
Dragostea, învelită în petale de iubire
Se zbate în furtuni de dor,
Și printre valuri de amor,
Formând rafale de suspine,
Și flori ce au miros a tine.
Nori de vânturi și ploi,
Așterni-mi-s-e in cale,
Făcând doar prafuri și noroi,
Iubiri ce mi-ai pus-o în cale.
Mixt de lacrimi și stropi de ploaie,
Alcătuiesc perfect decorul,
Umplându-mi trupul de șiroaie,
Ce astăzi fac complet tabloul.
Omul
Simplu trecător prin viață
Stau, privesc nedumerit
N-ai iubire nici povață
De la omul ce-a murit
Zace o căprioară moartă
Pe asfaltul uscat și închis
Plânge și Mama-natură
Astăzi omul iar a învins
Zbor păsările în tandem
Una carne și alta oțel
Și împroașcă mult în aer
Un prea toxic oxigen.
Verdele frumos odată
Azi e galben, veștejit
Casele cu mama, tatǎ
Rămân un loc ruginit
Totu-n jur fără culoare
Parcă toate au ruginit
Nimic nu mai e valoare
Nici cei viu, nici ce a murit