Thoughts

Societatea, scumpă societate

Tot mereu ești mai în spate

Tremurând sub rugăciune

Poate apuci să-o spui și mâine

De dormi, speri că poate,

Mâine nu mai dai din coate,

Sau nu prea mai dormi deloc

Umbli buimac să ai foc

Tremuri atunci când îți-e rău

Dar să te schimbi nu vrei, zău

Te uimești cin’ te conduce

Și te plângi că nu-ți ajunge

Nici să mori nor’ să te lase

Și-ți vor pune peste tot plase

Iar la final îți poți spune

Subjugat, o rugăciune

Groază , șoc sau disperare

Are omul la nevoi,

Strigă, urlă-n gura mare

E dorință? Sau nevoi?

Vreau să fac, să reușesc ,

Nu știu-i bine sau greșesc?

Am nevoie , sau e necesar ,

Să fiu om sau superstar?

Cred în soare, cred în stele,

Sau eu cred ca am putere.

Am nevoie? Sau dorință?,

Sau e doar a mea credință?.

Să mă zbat , să stau deoparte?

Am nevoie ? sau vreau fapte?!

De o fi crez sau doar știință

Am nevoie de dorință.

AU GUST de vesnicie

Amintirile cu tine

Și ca însemn de simbrie

Ți-am dăruit a mea iubire

AU GUST de o poveste

In ca am fost și vom fi

Și-n care ani vor trece peste

Continuând a ne iubi

AU GUST de tandrețe

Și de la părinți binețe

De nași iubire mare

Iar de restul, doar răbdare

AU GUST de nemurire

îmbătat în veselie

Și de cântul lor Iubirea

August v-a întărit unirea.

AU GUST de adorare

Și de exemplu mare

Căci poți in van sa mori

Dacă nu ai AU GUST-ul Lor.

Doamne, nu te mânia pe noi

Căci am creat vânturi și ploi,

Doamne , ai chiar și răbdare,

Căci din lacrimi facem Mare.

Doamne, iubite al meu Tată,

Se distruge lumea toată ,

Preoții ce își spurcă slujirea,

Spre vrășmași își pun zidirea.

Doamne , miluiește-ne pe noi

Zi de zi suntem mai goi,

Nu credință, nu iubire ,

Doar în păcate, robie.

Doamne, întărește nădejdea,

Căci e mare pofta noastră,

Nu de rugă și căință,

Doar păcate, necredință.

Nonsens

Am sufletul tânjind spre viață,

Cu mâini murdare de speranță,

Căci explorez cu infinitate,

Gândul meu spre libertate.

Spre libertatea ce azi nu este,

Lăsând doar urme, să ne pese,

Și în zbucium de mișcare raeliană ,

Brăzdez pe piept urme de rană.

Iar pe meleaguri pline de dor,

Zi de zi devin mai chior,

Căci timpu, nu știu eu ce este,

Dar garantat, nu îmbătrânește.

Îmbătrânesc doar eu, ființă,

Cu gândul doar la neputință.

Degeaba-n sudori țin eu şteampul,

Când la final Timpul mi-e ștreangul.

Trezit in roua dimineții,

In zbuciumata zi a vieții,

Și chior de somn văd printre rânduri,

Lumina întunecată-n gânduri.

Nebun e gândul unde eu,

Mă tot zbat sa fiu un zeu,

Dar am puteri ce-s limitate,

Și ancorat mă țin in departe.

Departe-n văi de realitate,

Poteci de gânduri strâmtorate,

Și-n briza rece de îndoială,

Devin mahmur, căci gândul zboară.

Dar in văzduhul omenirii,

Recapăt gândul scurt al firi,

Căci nu pot să străbat pământul,

Decât purtat pe sus de Gândul.

Plouă în viață cu chipuri ce vin și pleacă 

Doar al tău mi-a rămas în suflet adânc 

Ai devenit parte din mine... mi te-ai legat cu ață

Când îmi lipsești rup ața... să ieși, în brațe să mă strângi...

De câte ori plouă, mă gândesc că plouă cu tine

Îmi amintesc când îmi spuneai că ploaia te liniștește... 

Și nu vreau parcă, decât să plouă peste mine

Astfel să-mi fii, să speli tăcerea ce mă învăluiește...

Las ploaia să picure pe-ai mei obraji

Să mi-i clătească de-atatea lacrimi sărate...vărsate 

De dor, de gânduri și vise târzii, că n-o să mai fii...

De gândul că trebuie s-accept finalul...să merg mai departe!...

Încuie ușa,aruncă cheia,

Privește mi ochii înc odata,

Arata mi ca nu s eu de vină

Și șterge mi lacrima scăpată..

Sa îmi ții mâna,să mi spui ca ma doresti,

Sa nu ma lasi sa plec de tot.

Sa tragi de timp,sa mi spui ca ma iubesti

Sa mi i au ramas bun,sa nu ma urmaresti.

Iti sarut mana,tu mi da i inelul

Imi cer iertare..,iti sterg rimelul..

Sunt vinovat ca nu te am rasfatat mai mult

Ca ti am lasat amintiri prea furmoase de pierdut

Si cat as incerca,timpul nu ne a sincronizat,

Tot ce am cladit impreuna,astazi s a daramat.

...

Ma vrei acasă si imi dau seama

Esti pentru mine prea frumoasă

Nici nu te sun sa evit drama

Tu esti ”acasă”.

N-am nevoie de un glob de cristal 

Ca să știu c-ai să-mi lași un gust amar 

Nici n-am început dar ne-ndreptăm spre final 

Cel mai frumos vis se transformă întrun coșmar 

La început credeam că poate o să fie diferit 

La început credeam că însfârșit voi fi iubit 

Însă acum știu că urmează să fiu dezamăgit 

Deci nare sens să mai încerc și să mă agit 

Nare sens să-mi pun speranța într-o fată falsă 

Nare sens să aștept să dai tu cărțile pe față 

Se vede de la distanță că nu ești fată de casă 

Nu ești genul alături de care vreau să trec prin viață

Nu-mi dau cu părerea însă asta mi-e impresia 

Nu repet aceiași greșeală, mi-am învățat lecția 

Nu-ți cer să-mi demonstrezi că n-am dreptate 

N-are sens să te stresezi...oricum te las în spate

Vioarele își serbează nunta-n graiul meu ce se irosește cu fiecare cuvânt "mă dor"

Mă dor tristetele zori că nu mai vin și mă lasă scufundată-n mănăstirea viorilor cu-n glas ce se sting 

Ele zbiară în suspin pe fiecare coardă a inimii mele si fiecare notă răsfrântă plânge numai și numai de dorul pentru ele

Notele obișnuiau să îi daie cântării fericirii mele, iar peisajul răsuna a chitară vioaie și plină de viață care își ducea traiul trăind o serenadă

O serenadă a nopții scânteie ce învăluie iubirea-n discreția amorului de după perdele de safir

O cheie sol, o notă muzicală ce iubea să se încălzească la razele sale fierbinții

Și o compoziție întreagă din atomi ei doar ție îți cânta

Pana și în ploaie ele predominau a sclipirii amor ce amortiza căderea sufletului meu

Acum privindu-mă singură, nici nu mi-aș permite să îmi dau dreptul la fericire căci nu cred că merit așa dar, mai ales când nici măcar de tine nu eram vreodată demnă căci îmi preferam soarta cu spini, să fie legată cu seceta  unui sunet de vioară ucis, ce urcă cruciș spre realizarea ce-l așteaptă,că nimeni vreodată nu-l va iubi cu adevărat

M-ai parasit demult,demult,

Si m-ai lasat sa zac plangand.

Nici nu știam ce singur sunt,

Un jalnic om,cu cea mai mare vină.

Iubesc eu steaua de pe cer?Când ea își are luna?

Căci e ca mine stea si ea,dar eu sunt numai ziua.

De ce să vrei doar întuneric,când tu ai soarele pe cer?

Si când se lasă noaptea rece,să stai cu cele care pier?

Te strig in vise si n auzi

Te acuză vorbe ce le ai spus

Când imi șopteai ca mă refuzi

In seara rece la apus.

Ești eșecul ascuns in perfect,

Mă faci sa cred ca eu sunt defect,

Fără tine mă simt incomplet

Și nici nu știu de ce te mai iubesc.

Sărutul tău m-a mângâiat,

Acum mă doare amintirea

Povetsea noastră s ancheiat

Dar nu îți pot uita privirea...

Ea a plecat să învețe în altă țară,

El a uitat de ea.

Minutele,toate anotimpurile pe ei i-au unit,

De o prietenie strânsă.

Apusul și răsăritul soarelui,

L-au întâlnit împreună.

Cântecele la chitară,

Amândoi le cântau.

Mâncarea la doi o împărțeau,

Sentimentele și prietenia un rol mare jucau.

S-au văzut ei peste zece ani,

El ridică ochii și o observă,

Pe prietena sa, din adolescență.

Ea cu fața de copilaș a rămas,

Dar băiatul a devenit matur și frumos.

Fetița nici nu la cunoscut,

Iar când i-a auzit vocea,

La cunoscut,este el ce nu îl poate scoate din 

Al său gând.

-Salut draga mea ,ce faci ,cum la tine?

-Salut,la mine e tot bine dar tu ?

-Eu mă pregătesc de un nou proiect

la locul de muncă.

-Bine pa trebuie să plec, soția mă așteaptă.

-ce??? Pa

În gândul său fata a zis

Ne-am jucat vesel tot anul întreg 

Dar acum el e însurat, și soție are.

A privit pentru ultima oară,la prietenul său.

Și tristă a plecat la soțul ei.

Autor Alina Zamurca 🎀 

Poezia am compus-o pe 17.10.2024