moarte

Ma leagana tacerea

se scutura un vis

si cineva il plinge

dar este deja stins

aduna zile multe

arunca multe nopti

dece iti este frica

doar tu stii ca nu poti

si totusi prin durere

nu incetezi sa inoti

Te leagana tacerea

Incearca sa  sa mai poti.

Departe de mine gindul

Aproape gindul de voi,

Voi cerne cuvinte nepline

In liniste fara razboi.

Privire torentiala

mincini sculptate in vis

Voi vreti sa atingeti luna

Dar cerul deja sa stins.

Si sa strecurat multimea

Gaseste doar umbra ta,

Departe de mine gindul

Eu totusi voi astepta.

Pe pagina uitarii
ramii cuprins din carte.
Si printre rinduri rare
devii ca un pustiu.

Tu nu trezesti in mine
furtuna si nici valuri.,
nici nu mai esti motivul
ascuns sa te descriu.

 

Rece trece

tu nu intelegi ca poate sate lege,

ia te trezeste si nu te adoarme

iti tremura si gindul dar si carnea.

Te sapa te zideste,te doboara

chiar si ruinele nu inceteza

sa mai doara.

Apasa si te ineaca in punoi

apoi iti tine rana in noroi,

tu intelegi ca poti sate dezlegi

ramii cu frica singur tu alegi.

Zile lungi infometate

si prin geam un somn tirziu

linistea este departe

nici nu simt daca sunt viu.

Gustul pinii o poveste

apa este doar un vis

rind pe rind primim doar gloante

astai tot ce e permis

Incarcat cu plins si jale

ma trezeste nencetat

strigatele tot mai rare

a batrinelor din sat.

Supravetuind pe margini

nu ramine niciun gind

tot trecutul e pe pagini

iar sfirsitul in pamint.

Ea credea ca rupe clipe,

dar zmulgea ceva din timp

cu tristetea invelita,

si cu gindul impletit.

Unde mai striga cu soapte,

unde culegea din frig

asteptarile desarte

mai lasat imbatrinit.

Ea credea ca este piatra,

aruncind-o ridicind

dar o inima desarta

intre cer si un pamint.

Tot credea si poate crede

ea asa si a ramas,

cu rupturi tristete,clipe

fara timp ce are pas.

Mă spetesc, dar nu rămâne nimic,

Pașii se șterg sub greutatea mea.

Când truda e somn și somnul e frig,

Ce altă odihnă aș mai căuta?

Când, pe zi ce trece, sunt obosit,

Căci tot ce am, tot ce vreau, e nimic.

Dar, cât de obosit pot eu a fi,

Că a mea odihnă, e cea de veci?

Mă văd în oglindă, o umbră trecută,

Pășind în zadar pe cărări de negru.

Sunt faptele mele, doar frunze căzute,

În vântul tăcut, ce le lasă mereu.

Fă-ți mâinile carne, fă-ți carnea cenușă,

Să nu mai rămână nici suflet, nici ușă

Pe care să bată sfârșitul tău lin,

Să vină deodată, să vină străin.

Când pașii tăi lasă doar vântul pe drum,

Atunci vei cădea, cu nimeni să-ți plângă.

Îți păstrez un loc de veci, uitat de timp,

Lângă poetii morți, dar încă în viață

Zadarnic prin canale

Un urlet ... negru ... tace,

Petrecerea-i deasupra,

Iar mormantu' nu-i departe.

Intunecatele-i radacini din adancuri 

din pamant,

Ridica spre cei vii simbol a

vietii eterne!

E casa mortii si in ochii

de savant.

Piramida-i neagra si suflete

da sa cerne.

Usa e inghetata in racoarea mortii,

Interdeschisa pentru cei cu preferinte.

Un afrodisiac pentru cei lasati 

in voia sortii,

Nu te lasa fara sa-ti raspunda 

la dorinte!

Mister macabru eu nu

am sa te invidiez!

Stiu cu trup si suflet..

inima ce am ales?

Imi dau si viata pentru ceea

ce optez.

Slabiciunii si naivitatii am sa-i

dau invers!

Gheare de corb si tot ce am 

eu mai scump,

Cativa picuri de sange incheghiate 

in a mea dorinta.

Pictez pe foaie ce imi e destinul

asa de crunt?

Clar e Strasse si nu tine cont de

a mea vointa.

Biletel inbibat in lacrimi si o

sticluta cu intrebare,

Te trimit prin portalul mortii,

al lui Lilith sanctuar.

Ghideaza-ma prin a ãst razboi

calvare!

Raspunsul fiind ascuns discret 

in al toamnei mortuar.

Pe cer si printre arbori

intunecatele exclama!

Inaripate sperante negre ce alina

a mele adancuri.

Iau secunde si sunete din

pelicula le pun in rama.

Izul crud a mortii ce se asterne 

printre veacuri.

Note muzicale ce din umbra 

s-au nascut,

Panseaza rani de-a singuratatii,

cat de dulce,e durere!

Vicios e si timpul,cine imi da 

inapoi trecut?

Tu amor amar ce atenuezi

a mea cadere..

• https://youtu.be/9Gbk0fn-MDI?si=JwsRTO4O9NLX4zgNhttps://youtu.be/9Gbk0fn-MDI?si=JwsRTO4O9NLX4zgN

Trec verile și au sa vină ierni o mie
Si eu tot stau sub sălcii obidoase,
Si simt că pân la vară au să mai fie;
Strigăte-n fulgere și ploi ce udă-n oase.

Peste pământ vin umbrele rapace,
Si eu caut în suvenir un anotimp;
În care n-ascultam vocile nopții,
Si urmele de pași ale lor mei sa prind.

Pacostea mea, are adăpost furtuna,
Ascunsă-n fulgere ce-astupa un război;
A cărui strigate chemă în zadar Fortuna.
Pe-un câmp de jertfe stinse, ce-alcătuie al meu stroi.

1.Ești sigur că ce crezi e-adevărat?

Că Dumnezeu nu e. N-a existat.

Că te-ai trezit și azi, tu, pur și simplu

Că viața ta-i un simplu ciclu?...

      2. Ești sigur că ce crezi e-adevărat?

          Că nimeni nu te-a semănat,

          Că tot ce vezi e de la sine,

          Că nu El te-a creat pe tine.

3. Ești sigur că ce crezi e-adevărat?

Că inima n-a încetat

Pentru că soarta ta așa e scrisă

Și nu crezi că de El ea e decisă...

     4. Ești sigur că ce crezi e-adevărat?

        Că orice faci, nimic nu e păcat.

        Că după moarte doar te duci și-atât.

        Că nu Domnul te-a conceput.

 5. Tu nu ești sigur că ce crezi e-adevărat.

Tu nu știi asta. Doar ești înșelat.

Tu nu vrei azi să recunoști

Că, 'colo-n cer cu multe oști,

Exist-un singur Dumnezeu

Ce azi privește-n dreptul tău?

Flacăra-mi se-nclină-n calea viguroasei expirații

Ce cu șuier îi urmează sorții unui veac trecând,

Unui far al depărtării, din vechime luminând,

Flama pală i-o scufundă în crepuscul de striații.

Între veșnicele datini, ce ne suflă în neștire,

Eu sunt firul mic din praful anilor ce-acum se sting,

Laolaltă cu pecetea morții-n care mă înting

Slovele de pe o foaie ce își pierde din albire.

Se-ntrevede cum așteaptă mâna beznei să m-apuce,

Iar din liniști fulminante se distinge-un ticăit,

Care urcă înspre zero ceasu-n ritm necontenit

Și amar recită cânturi ale zilelor caduce.