Noaptea taie iarăși venele
Blocuri arse, muzică-n pereți,
toți urlă vise ce n-or să le-nțelegi.
Dorm pe beton, cu gânduri ca gloanțe,
îmi scriu manifestul pe marginea nopții.
Mi-e scârbă de știri, de oraș, de lumină,
de vocile false din capul meu.
Fug de tăcere, dar ea mă ajunge
într-un tramvai cu destinații spre „greu”.
Am haine murdare cu praf de speranță,
n-am bani, dar am o mie de idei.
Însă nimeni n-ascultă, că toți sunt prea sfinți —
sau prea morți înăuntru, să zic ce vrei să-mi iei.
Și iarăși e noapte, iar eu sunt același,
cu ochii uscați de atâtea pixeluri grele.
Râde orașul cu gura spartă —
noaptea taie iarăși venele.
Poems in the same category
S. O. S. NE DOARE !
Oare pot fi enumârate ,câte dureri poate duce un părinte
în scurta lui viață pe pământ ?Sunt multe peste care trec
așa se călesc și merg mai departe .De dureri fizice mergi
la medic și te face bine .Dacă pierzi pe cineva , porți doliu
o vreme ,apoi poți uita ...Dar când pierzi un copil e altceva!...
A fost secerat de o boală ,de un accident ,te resemnezi
Domnul ,a vrut să-l ia ...Dar durerea cea mai mare este când ,
l-ai crescut mare și ca părinte îți spui mai e puțin ,și își va găsi
un drum al lui.Un copil e o fericire faci tot să-i fie bine .
Dar când descoperi un adevâr cumplit : copilul tău s-a rătăcit ,
o boală grea l-a ademenit ,ce nu are vindecare,.Tu ca părinte ,
vezi cum raza ta de soare ,moare încet ,încet ...Asta-i durerea
cea mai mare . Unde ,la cine să apelăm ,noi părinții : Pe lume
nu-i durere mai mare . s.o.s. ne doare!
Sub sabia mea de fier
Sub sabia mea de fier,
Dușmanii vor cădea.
De sabia mea de fier,
Toți se vor temea.
Autor: Alina Zamurca 🎀
O mare durere
Ne-am adunat cu toţii, venind din depãrtare,
În casa pãrinteascã a unui camarad;
Însã de-aceastã datã simţim de la intrare
Miros de lumânare şi cetinã de brad.
Se vede lume multã, se cântã şi se plânge,
Plâng jerbe, plâng coroane, buchetele de crini
Iar inima-mi se rupe, fiind fraţi, de-acelaşi sânge,
Români de-aceeaşi seamã şi spiţã de latini.
Vedem încã o datã care e sensul vieţii,
Cã nu e veşnic trupul, cã suntem muritori,
Cum vezi adesea toamna, în faptul dimineţii
Cinteza cãlãtoare şi cârdul de cocori.
Cãci chiar dintru-nceputuri, când cãpãtã putere
Când îşi fãcu intrare în neamul omenesc,
Solia morţii-i strânge în negrele-i unghere
De la Adam încoace, pe cei care trãiesc.
De mii de ani apucã cu gheara ei tenace
Şi-adunã praful lumii în sumbrul ei veşmânt,
Cã tot ce e ţãrânã, în humã se preface
Dar viaţa n-o astupã lopata de pãmânt!
Cãci viaţa, tare este! Şi moartea n-o va-nvinge!
Şi-n Ziua Judecãţii, chiar Moartea va muri,
Prin veşnica sentinţã, ce n-o poate respinge!
Ah, cât de-aproape-i este înfricoşata zi!
E, totuşi, mare jalea şi plâng şi fii şi fiice
Când moartea le desparte cãrarea celor doi!
Rãmân orfani pe drumuri, un dor, o cicatrice,
O casã pãrãsitã şi-un gol în sat la noi...
Te-ai dus și tu...
Trag de porți și se deschid greoi,
Câini bătrâni lătrând pustiul,
De-amintiri și plâns eu mă-ncovoi
C-am rămas doar eu "fiul".
Te-ai dus și tu cu ceilalți doi,
Ai uitat de toți, de noi,
Cei ce-ți plâng pe urmă roi
Căci n-ai să te-ntorci înapoi.
Am râs cu tine, cât am stat
Nici o vorbă n-ai suflat.
Ochii împăcat ți-ai închis,
Zâmbetul-ți trădează un vis.
Am blestemat tradiții vechi
Și crucea eu am purtat-o la priveghi.
Toți se grăbeau pe lângă mine,
Dar crucea tot în față vine.
Clipa-n care te-am atins
Toată viața-n mine s-a stins,
Chinul tău de ani strâns
S-a eliberat prin al meu plâns.
Am înălțat crucea la cer
Și-a căzut grea ca un fier
Trăgându-mă-n genunchi sub ea,
Arătându-mi cum te scapă-n groapă,
Slăbind, mai mult ea mă ținea.
Simțeam cum pe mine mă sapă,
Victimă a prietenei Morți,
Să te uite, să nu plângă toți,
Ci doar eu, singur și sfânt,
Să astup al tău mormânt.
Am plâns cum n-am crezut vreodată,
Că până și Moartea s-a ascuns furioasă
Crezând c-a mea dragoste-i trădată
Și n-am s-o mai vreau mireasă.
Dar mai bine așa i-a fost,
Decât să chinuie fără rost...
Poarta-n urmă îi se închide,
Ea încă speră că mai vine...
Oaste
Trec verile și au sa vină ierni o mie
Si eu tot stau sub sălcii obidoase,
Si simt că pân la vară au să mai fie;
Strigăte-n fulgere și ploi ce udă-n oase.
Peste pământ vin umbrele rapace,
Si eu caut în suvenir un anotimp;
În care n-ascultam vocile nopții,
Si urmele de pași ale lor mei sa prind.
Pacostea mea, are adăpost furtuna,
Ascunsă-n fulgere ce-astupa un război;
A cărui strigate chemă în zadar Fortuna.
Pe-un câmp de jertfe stinse, ce-alcătuie al meu stroi.
Dead
I fell a hole in my life
And I want to tell you
But you're not here
And you won't ever be.
You're dead in the cold earth
And its so hard to know that.
I'm still in shock
And I wanna se you for the last time alive.
I can't see you stand dead in the cold coffin.
I can't see you with your hands on your chest
And with your eyes closed.
I feel like a part of me is dead
And it hurts more then I can ever explain.
I can't...
I can't take it anymore.
Starts to hurt too hard
That I wanna stop it right now.
This isn't fair
I wanted to die
But you wanted to live.
I can't see you dead
Where are so many peoploe alive
And they need you.
I need you to be here with me.
You didn't know what was in my soul or in my heart
But you always where here
Even when you didn't know what was in my head.
I can't see you dead
And everyone crying at your head sayng"goodbye".
I try to keep you warm
But you're too cold righ now.
I want to see your spark from your eyes,
I want to see your smile,
I want to hear your voice again,
I want to hear you pronounce my name,
I want to hug you so bad righ now.
All of them just for one last time.
I want to see you stand on your feet
And walk away from that stupid coffin.
S. O. S. NE DOARE !
Oare pot fi enumârate ,câte dureri poate duce un părinte
în scurta lui viață pe pământ ?Sunt multe peste care trec
așa se călesc și merg mai departe .De dureri fizice mergi
la medic și te face bine .Dacă pierzi pe cineva , porți doliu
o vreme ,apoi poți uita ...Dar când pierzi un copil e altceva!...
A fost secerat de o boală ,de un accident ,te resemnezi
Domnul ,a vrut să-l ia ...Dar durerea cea mai mare este când ,
l-ai crescut mare și ca părinte îți spui mai e puțin ,și își va găsi
un drum al lui.Un copil e o fericire faci tot să-i fie bine .
Dar când descoperi un adevâr cumplit : copilul tău s-a rătăcit ,
o boală grea l-a ademenit ,ce nu are vindecare,.Tu ca părinte ,
vezi cum raza ta de soare ,moare încet ,încet ...Asta-i durerea
cea mai mare . Unde ,la cine să apelăm ,noi părinții : Pe lume
nu-i durere mai mare . s.o.s. ne doare!
Sub sabia mea de fier
Sub sabia mea de fier,
Dușmanii vor cădea.
De sabia mea de fier,
Toți se vor temea.
Autor: Alina Zamurca 🎀
O mare durere
Ne-am adunat cu toţii, venind din depãrtare,
În casa pãrinteascã a unui camarad;
Însã de-aceastã datã simţim de la intrare
Miros de lumânare şi cetinã de brad.
Se vede lume multã, se cântã şi se plânge,
Plâng jerbe, plâng coroane, buchetele de crini
Iar inima-mi se rupe, fiind fraţi, de-acelaşi sânge,
Români de-aceeaşi seamã şi spiţã de latini.
Vedem încã o datã care e sensul vieţii,
Cã nu e veşnic trupul, cã suntem muritori,
Cum vezi adesea toamna, în faptul dimineţii
Cinteza cãlãtoare şi cârdul de cocori.
Cãci chiar dintru-nceputuri, când cãpãtã putere
Când îşi fãcu intrare în neamul omenesc,
Solia morţii-i strânge în negrele-i unghere
De la Adam încoace, pe cei care trãiesc.
De mii de ani apucã cu gheara ei tenace
Şi-adunã praful lumii în sumbrul ei veşmânt,
Cã tot ce e ţãrânã, în humã se preface
Dar viaţa n-o astupã lopata de pãmânt!
Cãci viaţa, tare este! Şi moartea n-o va-nvinge!
Şi-n Ziua Judecãţii, chiar Moartea va muri,
Prin veşnica sentinţã, ce n-o poate respinge!
Ah, cât de-aproape-i este înfricoşata zi!
E, totuşi, mare jalea şi plâng şi fii şi fiice
Când moartea le desparte cãrarea celor doi!
Rãmân orfani pe drumuri, un dor, o cicatrice,
O casã pãrãsitã şi-un gol în sat la noi...
Te-ai dus și tu...
Trag de porți și se deschid greoi,
Câini bătrâni lătrând pustiul,
De-amintiri și plâns eu mă-ncovoi
C-am rămas doar eu "fiul".
Te-ai dus și tu cu ceilalți doi,
Ai uitat de toți, de noi,
Cei ce-ți plâng pe urmă roi
Căci n-ai să te-ntorci înapoi.
Am râs cu tine, cât am stat
Nici o vorbă n-ai suflat.
Ochii împăcat ți-ai închis,
Zâmbetul-ți trădează un vis.
Am blestemat tradiții vechi
Și crucea eu am purtat-o la priveghi.
Toți se grăbeau pe lângă mine,
Dar crucea tot în față vine.
Clipa-n care te-am atins
Toată viața-n mine s-a stins,
Chinul tău de ani strâns
S-a eliberat prin al meu plâns.
Am înălțat crucea la cer
Și-a căzut grea ca un fier
Trăgându-mă-n genunchi sub ea,
Arătându-mi cum te scapă-n groapă,
Slăbind, mai mult ea mă ținea.
Simțeam cum pe mine mă sapă,
Victimă a prietenei Morți,
Să te uite, să nu plângă toți,
Ci doar eu, singur și sfânt,
Să astup al tău mormânt.
Am plâns cum n-am crezut vreodată,
Că până și Moartea s-a ascuns furioasă
Crezând c-a mea dragoste-i trădată
Și n-am s-o mai vreau mireasă.
Dar mai bine așa i-a fost,
Decât să chinuie fără rost...
Poarta-n urmă îi se închide,
Ea încă speră că mai vine...
Oaste
Trec verile și au sa vină ierni o mie
Si eu tot stau sub sălcii obidoase,
Si simt că pân la vară au să mai fie;
Strigăte-n fulgere și ploi ce udă-n oase.
Peste pământ vin umbrele rapace,
Si eu caut în suvenir un anotimp;
În care n-ascultam vocile nopții,
Si urmele de pași ale lor mei sa prind.
Pacostea mea, are adăpost furtuna,
Ascunsă-n fulgere ce-astupa un război;
A cărui strigate chemă în zadar Fortuna.
Pe-un câmp de jertfe stinse, ce-alcătuie al meu stroi.
Dead
I fell a hole in my life
And I want to tell you
But you're not here
And you won't ever be.
You're dead in the cold earth
And its so hard to know that.
I'm still in shock
And I wanna se you for the last time alive.
I can't see you stand dead in the cold coffin.
I can't see you with your hands on your chest
And with your eyes closed.
I feel like a part of me is dead
And it hurts more then I can ever explain.
I can't...
I can't take it anymore.
Starts to hurt too hard
That I wanna stop it right now.
This isn't fair
I wanted to die
But you wanted to live.
I can't see you dead
Where are so many peoploe alive
And they need you.
I need you to be here with me.
You didn't know what was in my soul or in my heart
But you always where here
Even when you didn't know what was in my head.
I can't see you dead
And everyone crying at your head sayng"goodbye".
I try to keep you warm
But you're too cold righ now.
I want to see your spark from your eyes,
I want to see your smile,
I want to hear your voice again,
I want to hear you pronounce my name,
I want to hug you so bad righ now.
All of them just for one last time.
I want to see you stand on your feet
And walk away from that stupid coffin.
Other poems by the author
Ultima lumină
Sunt în întuneric și nu pot să mă văd,
mă topesc încet în visuri ce mă pierd.
Am obosit de tot, de viață și de oameni,
îmi simt fiecare pas ca un cui în oase.
Cuvintele nu ajung, dar gândurile țipă,
și-mi pun un zâmbet fals, dar inima mi-e frântă.
Am încercat să fug, dar nu știu în ce direcție,
viața mă strânge și simt că am ajuns la limita de rezistență.
În fața mea totul e doar un abis,
fiecare pas mă trage mai jos, în vis.
Am încercat să mă ridic, dar mi-e prea greu,
mă sufoc în tăcere, iar lumea devine un pumn în piept.
Ultima speranță s-a stins în noapte,
mă prăbușesc încet, fără dorință, fără șanse.
Mă întreb dacă mă vei mai vedea vreodată,
dar tot ce rămâne e un ecou care tace.
Ultima lumină
Sunt în întuneric și nu pot să mă văd,
mă topesc încet în visuri ce mă pierd.
Am obosit de tot, de viață și de oameni,
îmi simt fiecare pas ca un cui în oase.
Cuvintele nu ajung, dar gândurile țipă,
și-mi pun un zâmbet fals, dar inima mi-e frântă.
Am încercat să fug, dar nu știu în ce direcție,
viața mă strânge și simt că am ajuns la limita de rezistență.
În fața mea totul e doar un abis,
fiecare pas mă trage mai jos, în vis.
Am încercat să mă ridic, dar mi-e prea greu,
mă sufoc în tăcere, iar lumea devine un pumn în piept.
Ultima speranță s-a stins în noapte,
mă prăbușesc încet, fără dorință, fără șanse.
Mă întreb dacă mă vei mai vedea vreodată,
dar tot ce rămâne e un ecou care tace.
Ultima lumină
Sunt în întuneric și nu pot să mă văd,
mă topesc încet în visuri ce mă pierd.
Am obosit de tot, de viață și de oameni,
îmi simt fiecare pas ca un cui în oase.
Cuvintele nu ajung, dar gândurile țipă,
și-mi pun un zâmbet fals, dar inima mi-e frântă.
Am încercat să fug, dar nu știu în ce direcție,
viața mă strânge și simt că am ajuns la limita de rezistență.
În fața mea totul e doar un abis,
fiecare pas mă trage mai jos, în vis.
Am încercat să mă ridic, dar mi-e prea greu,
mă sufoc în tăcere, iar lumea devine un pumn în piept.
Ultima speranță s-a stins în noapte,
mă prăbușesc încet, fără dorință, fără șanse.
Mă întreb dacă mă vei mai vedea vreodată,
dar tot ce rămâne e un ecou care tace.
Ultima lumină
Sunt în întuneric și nu pot să mă văd,
mă topesc încet în visuri ce mă pierd.
Am obosit de tot, de viață și de oameni,
îmi simt fiecare pas ca un cui în oase.
Cuvintele nu ajung, dar gândurile țipă,
și-mi pun un zâmbet fals, dar inima mi-e frântă.
Am încercat să fug, dar nu știu în ce direcție,
viața mă strânge și simt că am ajuns la limita de rezistență.
În fața mea totul e doar un abis,
fiecare pas mă trage mai jos, în vis.
Am încercat să mă ridic, dar mi-e prea greu,
mă sufoc în tăcere, iar lumea devine un pumn în piept.
Ultima speranță s-a stins în noapte,
mă prăbușesc încet, fără dorință, fără șanse.
Mă întreb dacă mă vei mai vedea vreodată,
dar tot ce rămâne e un ecou care tace.
Ultima lumină
Sunt în întuneric și nu pot să mă văd,
mă topesc încet în visuri ce mă pierd.
Am obosit de tot, de viață și de oameni,
îmi simt fiecare pas ca un cui în oase.
Cuvintele nu ajung, dar gândurile țipă,
și-mi pun un zâmbet fals, dar inima mi-e frântă.
Am încercat să fug, dar nu știu în ce direcție,
viața mă strânge și simt că am ajuns la limita de rezistență.
În fața mea totul e doar un abis,
fiecare pas mă trage mai jos, în vis.
Am încercat să mă ridic, dar mi-e prea greu,
mă sufoc în tăcere, iar lumea devine un pumn în piept.
Ultima speranță s-a stins în noapte,
mă prăbușesc încet, fără dorință, fără șanse.
Mă întreb dacă mă vei mai vedea vreodată,
dar tot ce rămâne e un ecou care tace.
Ultima lumină
Sunt în întuneric și nu pot să mă văd,
mă topesc încet în visuri ce mă pierd.
Am obosit de tot, de viață și de oameni,
îmi simt fiecare pas ca un cui în oase.
Cuvintele nu ajung, dar gândurile țipă,
și-mi pun un zâmbet fals, dar inima mi-e frântă.
Am încercat să fug, dar nu știu în ce direcție,
viața mă strânge și simt că am ajuns la limita de rezistență.
În fața mea totul e doar un abis,
fiecare pas mă trage mai jos, în vis.
Am încercat să mă ridic, dar mi-e prea greu,
mă sufoc în tăcere, iar lumea devine un pumn în piept.
Ultima speranță s-a stins în noapte,
mă prăbușesc încet, fără dorință, fără șanse.
Mă întreb dacă mă vei mai vedea vreodată,
dar tot ce rămâne e un ecou care tace.
Ultima lumină
Sunt în întuneric și nu pot să mă văd,
mă topesc încet în visuri ce mă pierd.
Am obosit de tot, de viață și de oameni,
îmi simt fiecare pas ca un cui în oase.
Cuvintele nu ajung, dar gândurile țipă,
și-mi pun un zâmbet fals, dar inima mi-e frântă.
Am încercat să fug, dar nu știu în ce direcție,
viața mă strânge și simt că am ajuns la limita de rezistență.
În fața mea totul e doar un abis,
fiecare pas mă trage mai jos, în vis.
Am încercat să mă ridic, dar mi-e prea greu,
mă sufoc în tăcere, iar lumea devine un pumn în piept.
Ultima speranță s-a stins în noapte,
mă prăbușesc încet, fără dorință, fără șanse.
Mă întreb dacă mă vei mai vedea vreodată,
dar tot ce rămâne e un ecou care tace.